Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Sesizarea organelor de urmărire penală prin constatarea infracțiunii flagrante în cazul infracțiunilor contra securității naționale și actelor de terorism. Elemente de tactică criminalistică
10.03.2014 | Doru Ioan CRISTESCU, Doru Ioan CRISTESCU, Victor Cătălin ENESCU

Aspecte introductive[1]

Noul Cod de procedură penală prevede regimul juridic al constatării infracţiunii flagrante[2], reglementează actele încheiate de unele organe de constatare[3] și instituie regulile procedurale privind măsurile ce se iau față de făptuitorul surprins în flagrant[4].

Infracţiunea flagrantă este definită ca fiind acea infracțiune descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire sau acea al cărei făptuitor, imediat după săvârşire, este urmărit de organele de ordine publică şi de siguranţă naţională, de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public ori prezintă urme care justifică suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârşit infracţiunea sau este surprins aproape de locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracţiune.

Organele cărora procedura penală le conferă dreptul și obligația de a constata infracțiunea flagrantă, ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni sunt:
a) organele inspecţiilor de stat, ale altor organe de stat, precum şi ale autorităţilor publice, instituţiilor publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracţiunile care constituie încălcări ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a căror respectare o controlează, potrivit legii;
b) organele de control şi cele de conducere ale autorităţilor administraţiei publice, ale altor autorităţi publice, instituţii publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracţiunile săvârşite în legătură cu serviciul de către cei aflaţi în subordinea ori sub controlul lor;
c) organele de ordine publică şi siguranţă naţională, pentru infracţiunile constatate în timpul exercitării atribuţiilor prevăzute de lege.
d) comandanții navelor și aeronavelor, pe timpul cât navele și aeronavele pe care le comandă se află în afara porturilor sau aeroporturilor și pentru infracțiunile săvârșite pe aceste nave sau aeronave.

Organele constatatoare ale infracțiunii flagrante au obligaţia să ia măsuri de conservare a locului săvârşirii infracţiunii şi de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de probă.

În cazul infracţiunilor flagrante, aceleaşi organe au dreptul de a face percheziţii corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe făptuitor şi de a-l prezenta de îndată organelor de urmărire penală.

Când făptuitorul sau persoanele prezente la locul constatării au de făcut obiecţii ori precizări sau au de dat explicaţii cu privire la cele consemnate în procesul-verbal, organul de constatare are obligaţia de a le consemna în procesul-verbal.

În cazul infracţiunii flagrante, orice persoană are dreptul să îl prindă pe făptuitor, iar dacă făptuitorul a fost prins în aceste condiţii, persoana care l-a reţinut trebuie să îl predea de îndată, împreună cu corpurile delicte, precum şi cu obiectele şi înscrisurile ridicate, organelor de urmărire penală, care întocmesc un proces-verbal.

Actele încheiate împreună cu mijloacele materiale de probă se înaintează, de îndată, organelor de urmărire penală.

Procesul-verbal încheiat de organele constatatoare constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală şi nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrative.

CAPITOLUL I

Particularități ale constatării infracțiunii flagrante în cazul infracțiunilor contra securității naționale și actelor de terorism

& 1. Infracţiunile contra securităţii naţionale sunt susceptibile de a fi constatate în flagrant, împrejurare prin care se realizează una din modalitățile de sesizare a organelor judiciare, prevăzute de lege, alături de sesizarea din oficiu a organelor de urmărire penală (sau sesizare internă ori autosesizare).

În funcție de modalitatea faptică de comitere, în unele situații, infracţiunile contra securităţii naţionale și acte de terorism pot fi surprinse în flagrant, fie spontan, fie prin organizarea, de către organele de stat din domeniul securităţii naţionale şi/sau cele de urmărire penală, activităţii de surprindere în flagrant ori în faza actelor pregătitoare (în situația acelora care sunt incriminate) ori în faza de tentativă sau a consumării infracţiunii.

& 2. Importanţa constatării infracţiunii flagrante constă, în primul rând, în împrejurarea că este de natură a conduce la împiedicarea consumării activităţii infracţionale sau, după caz, la limitarea consecinţelor faptelor comise.

În aceeaşi măsură surprinderea în flagrant are menirea de a asigura tragerea la răspundere penală a făptuitorilor ameninţărilor la adresa securităţii naţionale la un moment mult mai apropiat de cel al săvârşirii acţiunilor ce constituie elementul material al infracţiunilor contra securităţii naţionale şi de terorism, constituindu-se într-un factor important de natură preventivă[5].

În situaţia faptelor care sunt constatate spontan este oferită posibilitatea cunoaşterii mijloacelor şi metodelor folosite de făptuitor, a locului şi timpului săvârşirii infracţiunii, încă din faza iniţială a cercetărilor, nemaifiind necesare alte activităţi pentru stabilirea acestora, ceea ce asigură celeritatea urmăririi penale în cauză, la economisirea de forţă şi timp în dezvăluirea activităţii infracţionale. Atunci când manifestarea ilicită este săvârşită în participaţie, surprinderea în flagrant a unuia dintre făptuitori, constituie punctul de plecare în identificarea tuturor celor care au conlucrat la pregătirea şi punerea în executare a hotărârii infracţionale.

Pe de altă parte, importanţa constatării infracţiunii flagrante în cazul ameninţărilor la adresa securităţii naţionale rezidă în chiar dispoziţiile derogatorii de la dreptul comun, şi anume:
– dreptul oricărei persoane de a prinde pe făptuitor şi a-l conduce în faţa autorităţilor. Această posibilitate legală se coroborează perfect cu obligaţia legală a oricărei persoane de a denunţa organelor de urmărire penală infracţiunile contra securităţii naţionale, în caz contrar fiind autor al infracţiunii de nedenunţare;
– posibilitatea efectuării de percheziţii corporale sau ale vehiculelor fără autorizarea judecătorului și de a reţine corpurile delicte[6], iar în cazul navelor și aeronavelor aflate în afara porturilor sau aeroporturilor, dreptul comandanților de nave și aeronave de a efectua percheziţii corporale asupra făptuitorului sau ale autovehiculelor şi de verificarea lucrurilor pe care acesta le are cu sine[7], în cazul infracțiunilor săvârșite pe aceste nave sau aeronave.

De pildă, surprinderea unei persoane care efectuează fotografierea unui obiectiv militar secret inscripţionat vizibil că are acest regim şi că fotografierea este interzisă, de la bordul unei nave, îndrituie comandantul navei respective la luarea măsurilor susamintite; sau depistarea unei persoane care a instalat o bombă în curtea interioară a unei centrale atomo-electrice de importanţă deosebită; ori surprinderea salariatului unei unităţi publice sau persoane juridice, pe timpul nopţii, când accesul şi prezenţa să erau interzise, în timp ce fotografiază planurile ori schiţele unui utilaj, care au caracter secret de stat; sunt fapte care conferă celor care constată, drepturile sus-arătate;

– luarea măsurii prinderii făptuitorului şi prezentarea acestuia, de îndată, autorităţilor competente împreună cu actele întocmite, corpurile delicte şi celelalte mijloace materiale de probă (fotografii, casete audio, video).

& 3. Această modalitate de sesizare crează organelor judiciare avantaje, cum ar fi:
– iau la cunoştinţă, în timpul sau imediat după comiterea ameninţării la adresa securităţii naţionale, despre actul ilicit care urmează să se producă, se află în plină derulare sau imediat după producerea rezultatului socialmente periculos;
– au posibilitatea de a întreprinde imediat măsurile operative de întreruperea acţiunii infracţionale, de evitarea sau diminuarea rezultatului vătămător, de reţinere a făptuitorului şi de prindere a celorlalţi participanţi;
– pot să-şi orienteze şi direcţioneze activităţile de urmărire penală pentru documentarea tuturor manifestărilor infracţionale, de administrarea operativă a probatoriului, de extindere a cercetărilor asupra tuturor participanţilor şi în legătură cu faptele aflate în conexiune cu acţiunea finală, respectiv cea care a fost surprinsă în flagrant;
– este surprins actul exterior de conduită care se înscrie în latura obiectivă a infracţiunii contra securităţii naţionale sau acte de terorism;
– făptuitorul fiind surprins în timpul executării acţiunii sale, posibilităţile de tăgăduire devin excluse, iar ascultarea să nu mai presupune dificultăţi din acest punct de vedere;[8]
– este decelat locul şi timpul săvârşirii faptei nemaifiind necesare cercetări suplimentare sub acest aspect;
– sunt relevate metodele şi mijloacele utilizate de făptuitor;
– oferă posibilitatea organelor judiciare să declanşeze măsuri operative, să îşi orienteze şi organizeze acţiunile ulterioare în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, a stabilirii şi identificării celorlalţi participanţi, a administrării celorlalte probe utile şi concludente cauzei penale (constatări tehnico-ştiinţifice, expertize, percheziţii, confruntări), a extinderii urmăririi penale. Primele informaţii obţinute cu ocazia surprinderii în flagrant sunt de natură să orienteze organele de urmărire penală pentru extinderea cercetării locului faptei şi în alte locuri, respectiv acolo unde s-a desfăşurat activitatea infracţională în totul sau în parte;
– sunt relevate date de natură criminologică: cauzele, condiţiile şi împrejurările care au generat şi favorizat comiterea infracţiunii contra securităţii naţionale, luarea pentru viitor de măsuri preventive.

Organele judiciare sesizate într-o astfel de modalitate – indiferent de împrejurarea că sunt cele competente de instrumentarea cauzelor penale privind infracţiuni contra securităţii naţionale ori acte de teorism sau nu[9] – vor lua măsurile necesare pentru a împiedica dispariţia făptuitorului, vor proceda de îndată la percheziţionarea amănunţită corporală, a obiectelor de îmbrăcăminte, a obiectelor aflate asupra făptuitorului, a autovehiculului, identificarea armelor, muniţiilor, explozibililor etc., toate aceste aspecte trebuind să fie consemnate detaliat în procesul verbal, potrivit regulilor procedurale. Se va avea în vedere conservarea corpurilor delicte, atunci când este cazul, apelându-se la specialişti, experţi în domeniu.

& 4. Constatarea infracţiunii flagrante în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale sau acte de teorism poate să aibe loc în următoarele modalităţi:
spontan, cu prilejul exercitării unor atribuţii de serviciu (personalul de pază, conducătorii unităţilor publice, personalul de supraveghere şi control din cadrul aceleaşi unităţi, agenţi constatatori din cei prevăzuţi de codul de procedură penală, organele prevăzute de acelaşi cod, lucrători din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, alte organe de ordine publică şi organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale);
prin organizarea surprinderii în flagrant a făptuitorului de către organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale, singure, sau în conlucrare cu organul de urmărire penală.

După cum este cunoscut, unele din infracţiunile contra securităţii naţionale ori actele de terorism au o derulare în timp, de la momentul iniţial al exteriorizării hotărârii infracţionale, când se produc sau procură mijloace ori instrumente ori se iau măsuri în vederea comiterii infracţiunii, la faza de tentativă şi până la momentul consumării ori epuizării activităţii infracţionale[10].

În tot acest interval activităţile ilicite pot să fie surprinse în timpul derulării lor, indiferent de împrejurarea că agentul constatator dimensionează sau nu întregul ansamblu al manifestărilor ilicite. Desigur, situaţia concretă percepută poate să confere însă agentului constatator imaginea stării de pericol ce se crează prin acţiunea făptuitorului, ceea ce îl determină la aprecierea necesităţii intervenţiei prompte, a înlăturării stării de pericol, a stăvilirii acţiunii ilicite, a prinderii făptuitorului şi aducerea acestuia în faţa autorităţilor competente.

CAPITOLUL II

Constatarea spontană a infracţiuni flagrante contra securității naționale și actelor de terorism

& 1. Subiecți care pot surprinde în flagrant comiterea unei infracțiuni contra securității naționale și acte de terorism

1.1. orice persoană[11]

Potrivit codului de procedură penală, orice persoană poate prinde pe făptuitor şi să-l conducă înaintea autorităţii în situaţiile descrise ca fiind flagrante. Posibilitatea surprinderii în flagrant în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşirea unei infracţiuni privind securitatea naţională se îmbină şi întrepătrunde cu obligaţia care incumbă oricărei persoane în legătură cu infracţiunile în discuţie, de a denunţa de îndată organelor judiciare astfel de manifestări ilicite[12].

Observarea de către orice persoană, a unor fapte, împrejurări, situaţii prin care se aduce atingere valorilor fundamentale ale statului menţinerii ordinii de drept, a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, elemente care sintetizează ceea ce se înţelege prin securitatea naţională, este de natură a sensibiliza pe observator şi a-l conduce la adoptarea unei atitudini civice, dar şi obligaţii legale, de a zăgăzui acţiunile ilicite şi de a-l prinde pe făptuitor predându-l organelor abilitate.

Astfel, surprinderea unui grup de persoane care instalează unui pachet suspect, ce poate fi un dispozitiv explozibil improvizat, lângă gardul împrejmuitor al reşedinţei preşedintelui statului sau observarea de către un taximetrist a faptului că pasagerii pe care îi transportă la comandă spre un aeroport internaţional au asupra lor arme militare ori observarea că din grupul de vizitatori ai unei centrale atomo-electrice, două persoane se desprind de grup şi fotografiază în zone interzise semnalizate în acest sens sau perceperea auditivă a unei conversaţii de la un telefon public din care rezultă că persoana auzită ameninţă cu explodarea iminentă a unei bombe, reprezintă împrejurări care sunt de natură a determina pe cei care remarcă astfel de acţiuni să aibă manifestarea ofensivă de a reacţiona fie prin prinderea şi imobilizarea făptuitorilor, fie prin atenţionarea celei mai apropiate autorităţi, fie prin alertarea şi solicitarea sprijinului unei alte persoane în vederea întreruperii acţiunilor ilicite. Sau, dacă pe un aeroport internaţional, un cetăţean oarecare remarcă faptul că un individ este înarmat şi la discuţia telefonică de la un post public ameninţă turnul de control cu declanşarea unei bombe aflată la bordul unui avion care decolează, situaţia de fapt îl îndrituie la a proceda la imobilizarea persoanei în cauză şi predarea acesteia autorităţilor aeroportuare. La fel, surprinderea momentului în care, pe traseul parcurs de o coloană oficială în care se află reprezentantul unui stat străin, a fost depusă un dispoyitiv exploziv, este de natură a-l determina pe observator să ia măsuri imediate de alertare a organelor de jandarmerie, poliţie sau S.P.P., care asigură securitatea traseului şi, eventual, de imobilizare a autorului manifestării. În aceeaşi măsură, remarcarea împrejurării că, la fereastra unui imobil înalt amplasat într-o zonă apropiată de zona care are loc discursul în aer liber a preşedintelui statului, se află montată o armă cu lunetă, reprezintă temeiul pentru ca observatorul să încunoştiinţeze autorităţile şi să-l oprească pe făptuitor de la acţiunea de atentat.

În astfel de situaţii, organele judiciare sesizate, vor întocmi proces verbal de constatarea infracţiunii flagrante, declanşând cercetările care se impun.

1.2. Personalul de pază, supraveghere şi control ori de conducere din unităţile de interes public

În vederea realizării securităţii naţionale, ministerele, toate celelalte organe ale statului, organizaţiile din sectoarele public sau privat au obligaţia să ia măsurile necesare pentru aplicarea legii privind securitatea naţională în domeniile în care îşi desfăşoară activitatea sau în problemele de care se ocupă[13], iar instituțiile, organele şi organizaţiile deţinătoare de secrete de stat, întocmesc programe proprii de prevenire a scurgerii de informaţii cu caracter secret[14].

Prin lege[15] au fost instaurate reguli obligatorii clare şi exacte în legătură cu organizarea protecţiei informaţiilor cu caracter secret de stat[16]. În acest sens, unele din unităţile de interes public, dar şi celelalte persoane juridice care deţin acte, documente ori înscrisuri cu caracter secret de stat sau au în funcţiune maşini, instalaţii, utilaje care se înscriu în regim de secretizare şi-au organizat un sistem propriu de pază, supraveghere şi control (cu angajaţi proprii) sau au recurs la prestaţiile de servicii ale unor societăţi specializate[17]. Locurile în care sunt depuse actele, documentele, înscrisurile sau unde sunt amplasate maşinile, instalaţiile, utilajele care sunt supuse secretizării ori care prezintă importanţă pentru securitatea naţională sunt protejate prin instalaţii electronice, prin mijloace tehnice de înaltă performanţă, camere de luat vederi, ascunse sau la vedere, sistem de alarmă, paznici înarmaţi, sistem de supraveghere electronică a accesului, cifruri, sisteme parolate etc.

În pofida măsurilor de protecţie luate, organizaţii de spionaj, agenţi, uneori chiar state, diferite organisme direct interesate de a obţine informaţii cu caracter secret reuşesc penetrarea sistemelor constituite.

Acţiunile de culegere de informaţii, de sustragere de documente secrete de stat, fotografierea în secret a unor schiţe, proiecte, a unor utilaje ori instalaţii sau doar a unor piese componente şi alte activităţi similare, care se circumscriu ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, sunt susceptibile de a fi surprinse în flagrant de personalul de pază şi supraveghere.

În perioada cât a funcţionat ca director al U.M. Cugir, B.F. i-a solicitat martorului J.B., directorul SC “Overland Security Sistems” SRL să monteze un sistem separat se supraveghere audio-video de interior, mascat la care să aibă numai el acces, în condiţiile excluderii dispeceratului general al uzinei. În luna iulie 1997, într-o după-amiază, B.F., profitând de împrejurarea că era o zi nelucrătoare, împreună cu S.V. – şeful biroului administrativ al U.M. Cugir, au pătruns în biroul noului director al unităţii, de unde au luat mai multe documente cu caracter secret de stat şi de serviciu. La plecarea din incinta unităţii, au fost opriţi de paznicii de serviciu care, observând cantitatea mare de documente din cele două pungi, au devenit suspicioşi şi le-au interzis să le scoată din unitate, depozitând toate pungile în cabina lor. Paznicii S.I şi P.N. au sesizat organele de poliţie, care au constatat fapta şi au dispus depozitarea pungilor cu documente în biroul anexă, ce a fost sigilat în vederea examinării şi inventarierii ulterioare a documentelor de către specialişti.

O comisie de specialişti ai Regiei Autonome de Tehnică Militară, Bucureşti a procedat la analizarea documentelor constatând că 22 dintre acestea au caracter de secret de stat sau secret de serviciu. Cu ocazia cercetării la faţa locului, efectuată ulterior, s-a constatat că sistemul separat de supraveghere audio-video instalat în diferite încăperi, din dispoziţia lui B.F., era în stare de funcţionare, putând fi folosit în orice moment. Acest aspect a fost confirmat prin declaraţia martorului C.C.G. care a instalat sistemul în cauză. Aşa cum rezultă din adresele RATMIL Bucureşti şi Serviciul Român de Informaţii, B.F. a ordonat instalarea acestui sistem de supraveghere audio-video, aflat la dispoziţia sa exclusivă, fără a avea aprobările legale necesare. În încăperile supravegheate de inculpat s-au derulat numeroase activităţi cum ar fi: şedinţele consiliului de conducere, şedinţele de negociere cu sindicatul şi comisiile paritare, şedinţe de lucru ale comisiei de control a Curţii de conturi, şedinţe ale comisiei de control din cadrul “RATMIL” Bucureşti şi Ministerul Industriilor, Administraţia Financiară Alba Iulia, Poliţiei, întâlniri cu delegaţi din străinătate (exemplu, firma Mercedes).

Surprinderea spontană în flagrant a numitului B.F. realizată de cei doi paznici a fost urmată de încunoştinţarea organelor de poliţie, ce au întocmit procesul verbal de constatare a flagrantului, care, dată fiind competenţa de efectuare a urmăririi penale, a fost remis procurorului competent. În continuare s-a realizat consultarea de specialişti şi obţinerea de relaţii oficiale şi, nu în ultimul rând, cercetarea locului faptei, ce au fost de natură să contureze întreaga acţiune infracţională a inculpatului B.F. care a fost condamnat pentru infracţiunea de desfăşurarea unor activităţi care pun în pericol siguranţa naţională[18].

1.3. Organele de ordine publică (aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, între care cele mai cunoscute sunt Poliția și Jandarmeria, dar pot fi și altele, ca de exemplu, poliția locală[19]) și organele de siguranță națională (lucrătorii și agenții Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Protecţie şi Pază) și organele prevăzute de art. 61 și 62 din codul de procedură penală

Constatarea spontană a surprinderii în flagrant a unui sau mai multor făptuitori a căror acţiuni reprezintă ameninţări la adresa securităţii naţionale de către lucrătorii din organele de ordine publică și siguranță națională (poliţie, jandarmerie, ai S.R.I.-ului, sau S.P.P.-ului) este posibilă prin activitatea permanentă şi continuă pe care aceştia o desfăşoară în virtutea atribuţiilor de serviciu stabilite potrivit legii[20].

1.3.1. Avantajul constatării spontane a unei ameninţări la adresa securităţii naţionale de organele de ordine publică și siguranță națională rezidă în următoarele:
– datorită profesionalismului şi specializării în domeniu, aceste organe sunt în măsură să acţioneze rapid în vederea înlăturării unor eventuale pericole ulterioare şi în acelaşi timp pentru prinderea, imobilizarea făptuitorilor, a reţinerii mijloacelor materiale de probă şi predarea acestora organului de urmărire penală competent.

Aşa s-a întâmplat în dimineaţa zilei de 4 decembrie 1984, când A.S. al M., consilier la Ambasada Regatului Hasemit al Iordaniei la Bucureşti, a ieşit din Hotelul „Bucureşti” împreună cu fiul său, minor, îndreptându-se spre parcarea din faţa hotelului. La apropierea de autoturismul personal, acesta a fost ucis, cu trei proiectile trase cu pistoletul de către cetăţeanul palestinian Ahmad Mohammed Ali Al-Hersh, care a fost imediat imobilizat de o patrulă de poliţie aflată în zonă. A fost anunţat de îndată procurorul militar, care la 15 minute după comiterea atentatului contra reprezentantului statului străin, a şi procedat la ascultarea făptuitorului, care a declarat că a executat acţiunea din însărcinarea organizaţiei „Septembrie Negru”[21];

– obţinerea de dovezi irefutabile ale faptei comise, care paralizează orice încercare de negare a săvârşirii infracţiunii;
– derularea activităţilor de urmărire penală începând de la constatare, sesizare a organelor de anchetă competente, administrarea probatoriului, posibilitatea de stabilire a întregii activităţi infracţionale (de la luarea hotărârii până la materializarea acesteia), de identificare a tuturor participanţilor, de stabilire a mobilului şi scopului acţiunii ilicite, clarificarea locului şi timpului săvârşirii faptei, a mijloacelor, metodelor şi tehnicilor utilizate, are loc extrem de operativ, ceea ce corespunde principiului celerităţii efectuării urmăririi penale;
– se oferă posibilităţi ample de orientare a activităţilor informativ-operative, preventive în ceea ce priveşte realizarea securităţii naţionale pe problematica ivită;
– nu în ultimul rând, se decelează aspecte de ordin criminologic.

1.3.2. Actul de constatare întocmit de cadrele Serviciului Român de Informaţii, al Serviciului de Protecţie şi Pază sau din Ministerul Afacerilor Interne ori cele ce aparţin organelor constatatoare prevăzute în codul de procedură penală, care au surprins în flagrant un făptuitor constituie acte de sesizare a organului de urmărire penală și va trebui să cuprindă, pe lângă datele prevăzute de codul de procedură penală, tot ceea ce agenţii au constatat cu privire la fapta săvârşită, respectiv: datele de stare civilă, domiciliul, calitatea persoanei (persoanelor) surprinse în flagrant; locul şi timpul (data, ora) unde s-a realizat surprinderea în flagrant; activităţile care au fost surprinse, descrise detaliat; obiectele, instrumentele, armele, înscrisurile care se află asupra persoanei (persoanelor) respective; explicaţiile persoanei (persoanelor) în cauză în legătură cu activităţile desfăşurate în momentul surprinderii în flagrant; martorii oculari cu datele de stare civilă şi domiciliul; declaraţiile acestora; măsurile luate de organul constatator; orice alte date de natură să lămurească împrejurările comiterii faptei[22].

Actul de constatare va fi însoţit de fotografii, casete audio-video, filme care au fost realizate cu ocazia surprinderii în flagrant şi va fi predat împreună cu făptuitorul imediat organului de urmărire penală competent.

În situaţia în care un alt organ judiciar decât cel căruia îi revine potrivit legii competenţa de efectuarea urmăririi penale ori un organ de cercetare penală constată infracţiunea flagrantă contra securităţii naţionale, acesta va proceda la constatarea infracţiunii, va întocmi actul de constatare, va reţine pe făptuitor, şi corpurile delicte, şi le va depune de îndată organului de urmărire penală competent[23].

După redactarea procesului verbal, organul de urmărire penală are obligaţia de a-l citi făptuitorului şi celorlalte persoane care au dat declaraţii, li se va învedera dreptul pe care îl au de a-şi completa declaraţiile iniţiale ori de a face obiecţii. Procesul verbal respectiv va fi semnat de toate persoanele prezente. Actul de constatare a infracţiunii flagrante constituie mijloc de probă[24].

CAPITOLUL III

Elemente de tactică criminalistică la organizarea surprinderii în flagrant

§ 1. Importanţa organizării surprinderii în flagrant

Unele dintre infracţiunile contra securităţii naţionale sunt susceptibile de a fi surprinse în flagrant, prin organizarea de către organele de stat din domeniul securităţii naţionale şi cele de urmărire penală a acestei activităţi fie în faza actelor pregătitoare (cele care sunt incriminate), fie în faza de tentativă sau a consumării infracţiunii.

1.1. Importanţa organizării surprinderii în flagrant, în situaţia infracţiunilor în discuţie, rezidă în următoarele aspecte:
– duce, după caz, la împiedicarea consumării activităţii infracţionale sau la limitarea consecinţelor faptei comise. Demersurile infracţionale la adresa securităţii naţionale sunt stăvilite, zăgăzuite prin intervenţia organelor de urmărire penală;
– are menirea de a demasca făptuitorul şi acţiunile sale ilicite, asigurându-se în acest fel tragerea la răspundere penală a făptuitorilor la un moment mult apropiat de conceperea şi punerea în executare a manifestării ilicite constând în ameninţarea la adresa securităţii naţionale;
– se realizează un important moment de natură preventivă, cu efect direct în sporirea rolului educativ al tratamentului judiciar aplicat (sancţiunile penale);
– încununează “activităţile specifice” derulate de organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale întreprinse în cauză, putându-se afirma că realizarea surprinderii în flagrant reprezintă coroana muncii informativ-operative desfăşurate faţă de persoanele vizate (ţintă) şi faptele acestora;
– se îmbină, întrepătrund și complinesc mijloacele,metodele specifice[25] și procedeele investigative[26], ambele categorii din panoplia organelor răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securității naționale, cu procedeele probatorii prevăzute de codul de procedură penală, asigurându-se transformarea datelor, indiciilor și informațiilor obținute prin derularea activității informativ-operative, în probe și mijloace de probă, ce profită activității de urmărire penală și judecată;
– creează posibilitatea utilizării metodelor speciale de supraveghere sau cercetare[27], în condițiile autorizării, pe o durată de maximum 48 de ore, de către procuror, precum și a folosirii acestora, respectiv a supravegherii tehnice[28], utilizarea, de îndată, a altor metode speciale de cercetare precum și a unor procedee probatorii clasice[29], față de toate persoanele implicate, chiar dacă acestea sunt beneficiarele unor imunităţi, aceste posibilități fiind determinate de situația de urgență, pe care o reprezintă surprinderea în flagrant;
– organizarea surprinderii în flagrant este de natură a constitui punctul de plecare al investigaţiei penale pentru identificarea tuturor celor care au conlucrat la pregătirea şi punerea în executare a rezoluţiei infracţionale vizând ameninţări la adresa securităţii naţionale;
– creează posibilitatea efectuării imediate a percheziţiei corporale, a tuturor persoanelor implicate, chiar dacă acestea sunt beneficiarele unor imunităţi, precum şi a cercetării la faţa locului, acolo unde se impune, la locul comiterii faptei;
– în anumite împrejurări, organizarea surprinderii în flagrant a făptuitorilor în momentul săvârşirii uneia din acţiunile ce constituie latura obiectivă a infracţiunii, este unica modalitate de dovedire a existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei acestora;
– datorită împrejurării că la infracţiunile contra securităţii naţionale sunt încriminate şi actele pregătitoare, organizarea surprinderii în flagrant, mai precis alegerea momentului acestei organizări, este de natură a avea o contribuţie decisivă în ce priveşte încadrarea juridică ce urmează a se stabili faptei săvârşite, dar şi tratamentului judiciar acordat mai ales atunci când fapta este săvârşită de o persoană ce se bucură de imunitate de jurisdicţie.

1.2. Necesitatea organizării surprinderii în flagrant în cazul infracţiunilor în discuţie este determinată de mai multe împrejurări:
– eliminarea unor riscuri care pot surveni în situaţia adoptării, de către organele de stat abilitate în domeniul securităţii naţionale sau a organelor de urmărire penală, a unei atitudini pasive şi de neintervenţie în momentul care, din punct de vedere operativ, se decelează a fi cel mai optim.

Aceste riscuri pot consta în: trecerea – legală ori ilegală – peste frontieră a făptuitorului (ilor) sau transportarea peste frontieră a obiectului, documentului, înscrisului care constituie obiectul material al infracţiunii; distrugerea, degradarea, alterarea, pentru a nu fi examinat, expertizat, ridicat şi folosit în cursul procesului penal ca mijloc material de probă sau corp delict, a obiectului, documentului, înscrisului care constituie obiectul material al infracţiunii; ascunderea sau transmiterea unei alte persoane, necunoscute de organele de investigaţie, a unor bunuri, valori, sume de bani primite ca urmare a săvârşirii infracţiunii; pierderea momentului operativ eclatant pentru diagnosticarea juridică corectă a acţiunilor ilicite; dispariţia şi sustragerea de la urmărirea penală a făptuitorilor; oferirea posibilităţii făptuitorului de a-şi constitui un alibi, dar şi orice alte argumente care să le invoce în cazul punerii sub învinuire sau inculpare; lipsa posibilităţii efectuării percheziţiei corporale ori la domiciliu la momentul optim pentru descoperirea mijloacelor materiale de probă; crearea posibilităţii infractorului de a acţiona prin mijloace violente, utilizarea unor arme, mijloace de distrugere în masă etc. (în cazul unor acte teroriste vizând siguranţa naţională, a infracţiunilor contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională, acte de diversiune, subminarea puterii de stat); consumarea cu efecte reale, periculoase pentru siguranţa naţională, a acţiunilor ilicite de pericol;
– acumularea cantitativă de informaţii obţinute de organele de informaţii în legătură cu fapte, situaţii, împrejurări şi persoane, ce converg indubitabil către aprecierea că se prefigurează o ameninţare la adresa securităţii naţionale, asociată sau nu cu demersul investigaţiei realizat împreună cu organele de urmărire penală (acolo unde s-a produs această conlucrare), determină necesar, obiectiv şi oportun trecerea la saltul calitativ al finalizării activităţii, prin organizarea surprinderii în flagrant a manifestării ilicite care vizează siguranţa naţională;
– existenţa iminentă a realizării ameninţării la adresa securităţii naţionale, prin posibilitatea certă a producerii unor urmări socialmente periculoase consecutive acţiunilor ilicite ale făptuitorului (ilor).

1.3. Posibilitatea organizării surprinderii în flagrant a săvârşirii uneia dintre infracţiunile contra securităţii naţionale este configurată de următoarele:
– situaţia în care unii dintre făptuitori se prezintă în faţa autorităţilor (organe de stat din domeniul securităţii naţionale sau organe judiciare) şi denunţă[30] pe ceilalţi făptuitori şi faptele comise până în acel moment;
– informaţiile obţinute urmare a “activităţii specifice”, până la momentul ales pentru organizarea şi surprinderea în flagrant, se constituie într-o bancă de date care, asociate cu orice alte informaţii despre cazul concret, indică drept necesară şi oportună organizarea surprinderii în flagrant (date obţinute de la reţeaua informativă, din interceptarea comunicaţiilor).

Situaţiile de fapt concrete, în care organizarea surprinderii în flagrant este posibilă, depind de o serie de împrejurări care sunt particulare fiecărui caz concret investigat, avându-se în vedere, în acest sens, multiplele şi variatele modalităţi normative de comitere a infracţiunilor contra siguranţei statului, dar mai ales modalităţile faptice de săvârşire a acestora, şi, în acest context, a multitudinii de acţiuni care intră în conţinutul laturii obiective a fiecărei informaţii în parte.

1.4. Practica în materie şi tactica criminalistică au impus cel puţin două reguli generale aplicabile organizării surprinderii în flagrant şi anume:
– trebuie să se recurgă la această activitate numai în situaţia când nu există o altă modalitate pentru întreruperea manifestării ilicite aflată în plină derulare, fiind interzis ca organele de stat implicate să determine o persoană să săvârşească sau să continue comiterea unei fapte penale, în scopul obţinerii unor probe de vinovăţie (art. 68 alin. 2 din codul de procedură penală);
– momentul intervenţiei organelor care organizează surprinderea în flagrant să se situeze în timp după ce făptuitorul a executat cel puţin una din acţiunile ce formează elementul material al infracţiunii, încriminată ca modalitate normativă de săvârşire a ameninţării la adresa securităţii naţionale[31].

Ori de câte ori există posibilitatea prevenirii producerii unor consecinţe nefaste (în cazul infracţiunilor de rezultat din categoria celor în discuţie: atentatul care pune în pericol siguranţa statului; subminarea puterii de stat; actele de diversiune; complotul; infracţiunile contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională; acte teroriste); dar şi în cazul altor infracţiuni contra securităţii naţionale, organele de informaţii şi cele de urmărire penală au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a împiedica săvârşirea faptelor cauzatoare de astfel de consecinţe, munca de prevenire fiind o latură fundamentală a activităţii lor.

Mutatis mutandis, între a zăgăzui, stăvili, întrerupe o acţiune ilicită care este cauza unui efect letal, dezastruos, distrugător şi organizarea surprinderii în flagrant, în condiţiile în care există şi riscul pierderii de sub control a acţiunii ilicite realizate de făptuitor (cum ar fi, de exemplu, intervenţia defectuoasă sau tardivă a organelor de investigaţie, în cazul unui act terorist asupra clădirii unei ambasade şi realizarea producerii deflagraţiei cu urmări letale şi distrugătoare), se va alege varianta stopării şi întreruperii manifestărilor ilicite, în pofida organizării surprinderii în flagrant.

De aici decurge prioritatea intervenţiei prompte a forţelor operative din cadrul organelor răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale (brigada antiteroristă a S.R.I., forţele de intervenţie ale organelor S.P.P. sau M.A.I.) în pofida demersurilor strict procedurale, în astfel de situaţii constatările unităţilor de intervenţie constituind actul de sesizare pentru organele de urmărire penală.

Din perspectiva celei de a doua reguli generale arătată mai sus, atunci când derularea manifestărilor ilicite permite şi nu există alte riscuri, iar întreaga desfăşurare a acţiunilor făptuitorilor se află sub control, organele de investigaţie pot lăsa, şi este chiar indicat a proceda aşa, ca lucrurile să curgă potrivit dorinţei şi actelor exterioare de conduită ale făptuitorului, iar surprinderea în flagrant să se realizeze când cel puţin una din acţiunile care intră în elementul material al modalităţii normative a infracţiunii este consumată.

1.4. Situaţiile de fapt în care este preferabilă organizarea surprinderii în flagrant, în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale pot fi:
– transmiterea secretelor de stat unui agent al unei puteri străine prin întâlnirea directă, într-un local, la locul de muncă, la domiciliul unei persoane care deţine acel secret urmare sustragerii din locul unde se afla, acţiune cunoscută şi aflată sub supravegherea operativă a organelor de informaţii; întâlnirea poate avea loc şi într-un spaţiu deschis cum ar fi un parc, o grădină, o terasă, la frontieră etc.

Asemenea infracţiuni se circumscriu infracţiunilor de trădare prin transmitere de informații secrete de stat, spionaj, divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională.

În 31 ianuarie 1989, cunoscându-se – din activitatea de supraveghere operativă – că urmează să aibă întâlnire cu un agent al unei puteri străine, M.R., director adjunct al Direcţiei America de Nord din Ministerul Afacerilor Externe al României, a fost surprins în flagrant în timp ce se îndrepta spre reşedinţa ambasadorului SUA din Bucureşti, unde avea loc o acţiune protocolară, având asupra sa documente conţinând informaţii referitoare la întâlnirea unor experţi din statele membre ale Tratatului de la Varşovia, pe spatele cărora scrisese de mână aprecieri privind situaţia din ţară (rolul nefast al cultului personalităţii, arestarea unui grup de la cotidianul “România liberă” etc.). M.R. se afla în supravegherea organelor de informaţii care stabiliseră prin “mijloace specifice” că, timp de circa 14 ani (perioada 1974-1985), cu intenţie, a furnizat date, informaţii şi documente integrale având caracter secret şi strict secret, cunoscute în virtutea atribuţiilor de serviciu, pe care le-a transmis serviciului american de informaţii. CIA îl recrutase pe când se afla în misiune permanentă la Ambasada Româna din Washington[32].

Organizarea surprinderii în flagrant a momentului tradiţiunii (predării-primirii) secretului de stat creează avantajul că sunt depistaţi ambii făptuitori, cu corpul delict asupra lor, astfel că reuşita demascării lor este evidentă;
– surprinderea făptuitorului în momentul în care îşi instalează arma performantă, cu lunetă, la fereastra de la etajul unei clădiri amplasată la o oarecare distanţă de locul unde se află estrada pe care o persoană care îndeplineşte o activitate importantă de stat (exemplu: preşedintele ţării, primul ministru, parlamentar european sau indigen etc.), ori altă activitate publică (exemplu: preşedintele partidului politic de opoziţie, preşedintele unei mari corporaţii sindicale etc.), urmează să susţină o alocuţiune în faţa unei adunări populare, în condiţiile în care întreaga manifestare ilicită (procurarea armei, pregătiri pentru alegerea locului optim de executare a tragerii etc.) a făptuitorului a fost urmărită şi supravegheată, iar acţiunile sale se află sub controlul organelor de informaţii.

Astfel de manifestări ilicite pot constitui infracţiunile de atentat care pune în pericol securitatea naţională ori contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională;
– în momentul în care un grup de mai multe persoane s-au adunat într-un loc izolat la marginea unei localităţi, pentru a le fi distribuite, potrivit unei înţelegeri anterioare: arme, muniţii, mijloace de transport, hărţi cu planuri de acţiune; şi ca să li se traseze ultimile sarcini, în vederea atacării sediilor centrale ale principalelor instituţii ale statului, toate cu scopul înlăturării puterii de stat aflată la conducerea statului, atunci când acţiunile ilicite ale unora dintre complotişti erau cunoscute, urmărite şi supravegheate de organul de informaţii.

Acţiunile de acest gen îmbracă elementele constitutive ale infracţiunii de acțiuni împotriva ordinii constituționale ori la regimul armelor şi muniţiilor;
– când pregătirile pentru un atac terorist împotriva reprezentanţilor unui stat străin la sediul misiunii diplomatice a acelui stat au fost terminate, urmând a se declanşa acţiunea teroristă, împrejurări pe care organele de stat din domeniul securităţii naţionale le cunoşteau din “activităţile specifice” întreprinse.

Înşiruirea exemplificativă poate continua prin vizarea oricăreia din acţiunile mai mult sau mai puţin izolate, care se subsumează elementului material, ce constituie modalitatea normativă încriminată a vreuneia dintre infracţiunile contra securităţii naţionale ori acte teroriste.

În derularea fiecărui caz concret investigat, funcţie de particularităţile acestuia există un moment optim care poate fi ales pentru organizarea, declanşarea şi realizarea surprinderii în flagrant a făptuitorului ameninţării la adresa securităţii naţionale, cu condiţia îndeplinirii regulilor tactice instituite în legătură cu această activitate.

Organizarea surprinderii în flagrant, în general, şi în particular în situaţia infracţiunilor în discuţie presupune anumite activităţi preliminare constatării infracţiunii flagrante, care se constituie în reguli tactice care se impun a fi respectate.

1.5. Tempestivitatea organizării surprinderii în flagrant

Pregătirea organizării surprinderii în flagrant se situează, din perspectiva procesului penal, între momentul în care, la cunoștința organelor răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securității naționale și/sau organelor de urmărire penală, există date, indicii și informații în legătură cu derularea unei activități ilicite ce vizează securitatea națională și cu privire la persoana/ele care o desfășoară, dar înainte ca persoana/ele respectivă/e să fi dobândit calitatea de subiect procesual (de suspect) și înainte de a se fi dispus începerea urmăririi penale sau să se fi pus în mișcare acțiunea penală, în cauza respectivă și față de persoanele respective, care în momentul premergător realizării flagrantului are calitatea de făptuitor/i.

Momentul organizării constatării infracțiunii flagrante este concomitent cu momentul sesizării (reprezintă sesizarea din oficiu) organelor de urmărire penală și cu momentul dispunerii începerii urmăririi penale, moment din care organele de urmărire penală strâng și administrează probele, atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului[33],

1.6. Subiecții oficiali ai organizării surprinderii în flagrant pot fi:
– în exclusivitate organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securității naționale[34], situație în care posibilitățile legal procedurale ale acestora, pentru activitatea ce premerge organizării surprinderii în flagrant, se reduc la mijloacele și metodele specifice și procedeele investigative prevăzute de art. 122 alin. 2 combinat cu art. 127 din Legea nr. 51/1991[35], la care se adaugă prevederile procedural penale specifice constatării infracțiunii flagrante,
– organele de urmărire penală, singure sau cu sprijinul organelor de cercetare penală, situație în care la pregătirea activității sunt utilizabile doar metodele speciale de supraveghere și cercetare, precum și procedeele probatorii enunțate de codul de procedură penală,
– organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securității naționale, în strânsă colaborare și conlucrare, cu organele de urmărire penală, împrejurare în care, pentru pregătirea organizării surprinderii în flagrant, există posibilitatea legală de a fi utilizate atât mijloacele și metodele specifice și procedeele investigative prevăzute de art. 122 alin. 2 din Legea nr. 51/1991, cât și întreaga paletă de metode speciale de supraveghere și cercetare și celelalte procedee probatorii enunțate de codul de procedură penală, astfel că se manifestă o întrepătrundere, interferență și continuitate între datele, informațiile și indiciile obținute din folosirea unor categorii de mijloace, metode și procedee investigative specifice organelor de stat răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securității naționale, cu elementele de fapt rezultate din utilizarea procedeelor probatorii prevăzute de codul de procedură penală, realizându-se transformarea în probe și mijloace de probă a elementelor indiciale obținute din activitatea specifică[36], ceea ce conduce la concluzia că această situație este ideală pentru organizarea surprinderii în flagrant și realizarea obiectului urmăririi penale.

1.7. Condițiile de îndeplinit pentru a se putea organiza surprinderea în flagrant

1.7.1. Condiții legale negative
– La momentul organizării surprinderii în flagrant să nu existe formulată deja vreo sesizare a organelor de urmărire penală prin plângere, denunț sau sesizare făcută de persoane cu funcții de conducere și de alte persoane,
– Să nu fie deja dispusă începerea urmăririi penale sau punerea în mișcare a acțiunii penale față de făptuitorul/ii vizat/ți și fapta/ele vizate de acțiunea de pregătire a organizării surprinderii în flagrant.

1.7.2. Condiții legale pozitive
– Să se respecte „principiul loialității administrării probelor”,
– Să se respecte prevederile art. 102 din c.p.p. referitoare la „excluderea probelor obținute ilegal”.

1.7.3. Condiții tactice criminalistice
– Să existe o acumulare cantitativă de informaţii, obţinute de organele de informaţii, în legătură cu fapte, situaţii, împrejurări şi persoane, ce converg indubitabil către aprecierea că se prefigurează o ameninţare la adresa securităţii naţionale și determină necesar, obiectiv şi oportun trecerea la saltul calitativ al finalizării activităţii investigativ operative, prin organizarea surprinderii în flagrant a manifestării ilicite care vizează securitatea naţională, ceea ce înseamnă sfârșitul investigației informativ-operative și debutul investigației penale;
– existenţa iminentă a realizării ameninţării la adresa securităţii naţionale, adică obiectivarea posibilității certe a producerii unor urmări socialmente periculoase, consecutive acţiunilor ilicite ale făptuitorului(ilor).

§ 2. Activităţile preliminare realizării surprinderii în flagrant

a) Stabilirea necesităţii şi oportunităţii surprinderii în flagrant

Derularea manifestării ilicite de către făptuitor parcurge mai multe etape de la luarea hotărârii infracţionale, punerea acesteia în executare – acte pregătitoare, tentativa, consumarea şi epuizarea ei. Atunci când organele de informaţii exercită urmărirea şi supravegherea operativă a manifestărilor ilicite concrete, prin “activitatea specifică” şi/sau când se efectuează şi verificări preliminare în legătură cu acestea, împreună sau nu cu organele de urmărire penală, dar în mod obişnuit sub supravegherea lor, se acumulează date, indicii şi informaţii în legătură cu activităţile ilicite în derulare, care, fiind supuse permanent procesului de analizare şi evaluare, ating la un moment dat un prag al cunoaşterii sau o intensitate accentuată a momentelor operative, ce converg către concluzia că devine imperios necesară (stringentă şi oportună) luarea deciziei de curmare activităţilor ameninţătoare la adresa securităţii naţionale.

Aşa a fost cazul merceologului G.M. de la o ]ntreprindere de importat produse chimice din Bucureşti, care se afla în supravegherea informativă a fostelor organe de securitate datorită relaţiilor în care se anturase cu reprezentantul unei firme străine, K.W. Activităţile specifice derulate cu referire la ţinta G.M. au relevat că numitul K.W. i-a cerut merceologului să-i furnizeze date orientative despre concurenţă, intenţiile şi posibilităţile partenerului de afaceri, deci ale ]ntreprinderii de produse chimice româneşti, date cu caracter secret privind necesităţile de schimb ale întreprinderii, ofertele făcute de alte firme, preţuri, condiţii de livrare, hotărâri privind importul de produse, reduceri sau majorări de plan, plafoane valutare etc. Într-una din zile informatorul (sursa informativă), plantat pe lângă G.M. de organele de informaţii, a înştiinţat aceste organe că, merceologul G.M. va preda în cursul acelei zile lui K.W. o notă cu aprobarea rezolutivă a Ministerului Comerţului Exterior, privind importul de produse de la firma reprezentantului în decursul unui an, cu motivarea necesităţilor, cifra fondului valutar, cantităţile şi sortimentele, ceea ce a determinat organele de informaţii să realizeze surprinderea în flagrant a merceologului şi reprezentantului firmei străine K.W. Dacă s-ar fi produs transmiterea documentului respectiv, patronii lui K.W. puteau să-şi susţină în deplină cunoştinţă de cauză pretenţiile şi, în consecinţă, să fie fermi în menţinerea preţului la un nivel cât mai ridicat, fără să le fie teamă de consecinţă sau că ofertele lor nu erau acceptate[37].
– Un prim criteriu, care trebuie avut în vedere din perspectiva aspectelor sus-menţionate, îl reprezintă natura activităţilor ilicite care se desfăşoară sau sunt pe cale de a se desfăşura, locul şi timpul comiterii faptei, mobilul şi scopul acţiunii ilicite, calitatea făptuitorilor, care au fost pregătirile în vederea săvârşirii faptei, măsurile luate pentru momentul comiterii faptei, preocupările făptuitorului pentru momentele ulterioare săvârşirii ameninţării la adresa securităţii naţionale.

Toate elementele descrise mai sus se obţin din analiza şi evaluarea datelor, indiciilor şi informaţiilor obţinute prin metodele, mijloacele şi procedeele investigative pe care organele de investigaţie le au la îndemână, la care se adaugă şi intuiţia (flerul) lucrătorilor organelor de stat din domeniul securităţii naţionale şi a organelor de urmărire penală.

Anticiparea intuitivă în planul mental, de către organele investigative, a unor acţiuni pe care făptuitorul le poate întreprinde îşi are temeiul în analizarea extrem de atentă a datelor informative rezultate din executarea “activităţilor specifice” şi din interceptarea comunicaţiilor, practic din întreaga investigaţie desfăşurată.
– Stabilirea necesităţii şi oportunităţii surprinderii în flagrant este condiţionată, pe de altă parte, şi de cunoaşterea suficientă şi corespunzătoare a făptuitorului care urmează a fi surprins precum şi a activităţilor concrete pe care le desfăşoară, ceea ce reprezintă un alt criteriu care trebuie avut în vedere de organele care organizează acţiunea.

Aceste două criterii se intercondiţionează, întrepătrund şi îmbină reciproc şi, la rândul lor, determină în mod obiectiv alegerea momentului intervenţiei organelor de investigaţie pentru surprinderea în flagrant, care nu este indicat să fie nici prematur nici tardiv, întrucât ar conduce la eşuarea acţiunii respective, demascarea întregului efort investigativ şi crearea posibilităţii intervenirii unor riscuri cum am arătat mai sus.

b) Cunoaşterea unor date suficiente şi corespunzătoare despre făptuitor şi activitatea pe care o desfăşoară[38]

Datele, indiciile şi informaţiile acumulate prin demersul investigativ întreprins trebuie să prezinte o suficienţă cantitativă şi valorică, precum şi consistenţă, pentru că numai astfel de date pot conduce organele de stat şi/sau organele de urmărire penală la luarea unei decizii eficiente, obiective şi corecte în ce priveşte alegerea momentului surprinderii în flagrant.

În absenţa unor date de acest fel este preferabil să nu se procedeze la acţiuni pentru surprinderea în flagrant, întrucât pot fi sortite eşecului, deconspirării şi prevenirii făptuitorilor în ce priveşte “activităţile specifice” şi, în general, efectuarea actelor premergătoare.

Unul dintre scopurile principale ale acţiunii de surprindere în flagrant îl constituie, printre altele, şi acela ca stăvilirea activităţii infracţionale şi demascarea făptuitorului să fie cât mai cuprinzătoare şi să ofere organelor judiciare probe irefutabile.

Cunoaşterea indicilor şi informaţiilor despre făptuitor şi acţiunile acestora sunt necesare şi utile pentru a se stabili: profilul moral şi social; caracterul şi temperamentul; reacţiile în stările emoţionale; activităţile la locul de muncă şi extraprofesionale; comportamentul familial şi social; pasiunile, viciile, bolile de care suferă; cercul de relaţii, anturajul cotidian şi cel general; locurile şi mediile pe care le frecventează; perioada când lipseşte de la domiciliu; relaţiile extraconjugale; legăturile infracţionale; modul de deplasare – pe jos sau cu autovehiculul, ori în mijloace de transport în comun; sistemul de comunicare – telefon fix, mobil, pager, e-mail etc.; programul cotidian şi cel din week-end; în ce constau activităţile propriu-zise ilicite până la un anumit moment (acte de pregătire, producere, procurare de instrumente, luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor, sustragere, deţinere de obiecte, documente şi înscrisuri, comunicarea cu alţi făptuitori, care este sistemul de comunicare, modul de stabilire a legăturii între coparticipaţi) ale făptuitorului ţintă.

Toate aceste elemente oferă posibilitatea ca, în urma unei analize şi evaluări temeinice, să se stabilească modalităţile concrete în care să se organizeze surprinderea în flagrant: când, cum, unde, cu ajutorul căror mijloace şi cu ce efective.

c) Alegerea momentului în care să aibă loc surprinderea în flagrant

Intervenţia organelor de investigaţie presupune cunoaşterea unor date şi informaţii despre momentul în care va avea loc activitatea ilicită a făptuitorilor (când), modalitatea în care se va consuma această activitate (cum) şi locul comiterii (unde) pentru ca funcţie de aceasta să-şi adapteze activităţile. Informaţiile despre proximitatea locului şi timpului în care se va produce activitatea ilicită transpar din corespondenţa, convorbirile telefonice ori ambientale ale făptuitorului, din manifestările exterioare ale acestuia sau din informaţiile de „ultim moment”, parvenite din partea surselor umane de informare (informatori, surse) ori a unor denunţatori şi pot fi receptate de investigatori prin metodele, mijloacele şi procedeele investigative specifice.

Alegerea momentului în care să aibă loc surprinderea în flagrant diferă, funcţie de condiţiile concrete care particularizează manifestările ilicite:
– în momentul predării unui obiect, document, înscris cu caracter de secret de stat sau secret de serviciu şi primirii avantajelor materiale corelative actului ilicit, dovedindu-se astfel, acţiunea ilicită a ambilor făptuitori.

Fostul ofiţer SRI, T.A.M. (înlăturat din cadrele active la 15 decembrie 2001) a fost supravegheat informativ de organele de informaţii începând din luna februarie 2002, când M.M., preşedintele Ligii Islamice şi Culturale din Iaşi, a sesizat instituţiilor abilitate împrejurarea că a fost contactat telefonic de către acesta, care i-a cerut sume de bani în schimbul unor dischete ce conţineau informaţii ale SRI despre studenţi şi conaţionali ai săi, aflaţi la studii la Iaşi. În data de 26 februarie 2002, M.M. a găsit, în curtea ligii, două plicuri aruncate pe jos, într-unul aflându-se o listă cu nume de cetăţeni străini şi în celălalt o dischetă în care era transcrierea unei discuţii înregistrate între doi cetăţeni arabi, din data de 21 septembrie 2001, unul din conlocutori purtând pseudonimul de “David”. La sfârşitul lunii aprilie 2002, patronul firmei de pază XS Guard din Iaşi, D.C., a sesizat organele SRI, că T.A.M. l-a contactat direct, propunându-i să-i vândă informaţii care i-ar folosi în munca de protecţie. T.A.M. a intrat în contact şi cu I.D., administratorul firmei Rodion, cu sediul în com. Holboca, jud. Iaşi, patronata de cetăţeanul moldovean “D” (fost lucrător KGB, fost şef al serviciului comercial al Ambasadei Republicii Moldova în Franţa, cu relaţii de afaceri în medii diplomatice) căruia i-a propus, prin intermediarul C.B. vânzarea unui material informativ contra sumei de 500 dolari. Materialul informativ făcea parte din arhiva SRI Iaşi şi viza date cu caracter secret privind relaţiile lui “D” cu doi oameni de afaceri “Oana” şi “Timi”, ce aveau tangenţe cu serviciile speciale estice şi cu structurile mafiote ce activează în Iaşi. I.D. a acceptat oferta şi a încunoştiinţat Parchetul Militar Iaşi care, potrivit art.12 alin.3 din Legea nr. 14/1992, a comunicat împrejurarea SRI-ului.

Sintetizându-se informaţiile acumulate până la momentul respectiv şi datele rezultate din supravegherea operativă (monitorizarea) asupra lui T.A.M., organele de urmărire penală şi organele SRI au organizat surprinderea în flagrant a activităţii. În data de 8 aprilie 2002, C.B. s-a întâlnit cu I.D. în autovehiculul celui din urmă, şi după ce C.B. a dat dischetele conţinând materialul informativ sustras de T.A.M. din arhiva SRI Iaşi pe timpul cât funcţiona ca lucrător activ, iar I.D. i-a înmânat suma de 500 dolari, organele judiciare au procedat la declanşarea acţiunii de surprindere în flagrant. C.B. a reuşit, pentru câteva momente să fugă şi să arunce plicul ce conţinea suma de bani, însă, dupa o scurtă urmărire, a fost prins şi reţinut. Potrivit informaţiilor obţinute la prima audiere a numitului C.B., după examinarea dischetei ridicate cu prilejul percheziţiei efectuate în autovehiculul lui I.D., în ziua imediat următoare, a fost reţinut în stradă şi ulterior arestat, T.A.M. Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în garsoniera ocupată de T.A.M. au fost găsite şi alte materiale cu caracter secret de serviciu, sustrase de acesta de la postul de muncă[39].
Cele de mai sus exemplifică atât modalitatea de alegere a momentului organizării surprinderii în flagrant, după o perioadă relativ lungă (aproape 3 luni de zile) de monitorizare, precum şi conlucrarea dintre organele de urmărire penală şi cele de informaţii.

– momentul în care făptuitorul multiplică, fotografiază, ori filmează, în spaţiu închis sau deschis: obiecte, documente, sau înscrisuri cu caracter de secret de stat ori de serviciu, în felul acesta dovedindu-se activitatea ilicită a făptuitorului, cât şi mijloacele utilizate de acesta.
Întrucât din activitatea de culegere generală de informaţii a rezultat că H.G., inginer la compartimentul proiectare al uzinei A.G., dintr-o localitate situată pe malul Dunării, întreţine relaţii strânse cu un cetăţean străin, B.R., funcţionar economic al unei ambasade din Bucureşti, organele de informaţii au declanşat supravegherea operativă a acestuia şi interceptarea convorbirilor telefonice. Dintr-una din conversaţiile telefonice avute cu B.R. a reieşit că acesta îl va vizita la domiciliu cu scopul de a intra în posesia “celor discutate”. S-a intuit că este vorba de predarea unui obiect, înscris sau document cu o semnificaţie deosebită şi, monitorizarea acţiunilor lui H.G. a condus la surprinderea acestuia, într-o noapte de sâmbătă spre duminică, în timp ce multiplica la xeroxul din atelierul unde lucra, mai multe proiecte ce conţineau informaţii clasificate şi secrete privind planurile de alimentare cu energie electrică şi termică a uzinei. Pentru a accede în incinta unităţii în timpul nopţii, H.G. a motivat pazei că are de realizat o lucrare urgentă[40].

– în timp ce făptuitorul având asupra sa: obiecte, documente, înscrisuri secrete de stat sau de serviciu şi, aflându-se la punctul de control al trecerii frontierei, a prezentat documentele vamale, a făcut declaraţia vamală şi a primit din partea organelor vamale “liberul de vamă”, împrejurare care oferă posibilitatea dovedirii intenţiei de a trece peste frontieră obiectul, documentul, înscrisul precum şi a locului anume amenajat pentru ascunderea în vederea trecerii frontierei de stat.
Aşa s-a întâmplat la mijlocul lunii decembrie 2002, când A.H., funcţionară la serviciul de organizarea resurselor umane de la Centrala Nucleară de la Cernavodă, a fost oprită de organele SRI pe aeroportul Otopeni-Bucureşti, de a se urca în avionul ce urma să o transporte în Canada, întrucât, din monitorizarea activităţilor acesteia din ultimele luni de zile, se cunoştea că deţine asupra sa un număr de 8 CD-uri, ce conţineau informaţii cu caracter secret de serviciu.

– dacă obiectul, documentul, înscrisul este trimis prin poştă – fie prin mandat, fie prin colet –, momentul surprinderii în flagrant trebuie organizat în timp, după ce făptuitorul s-a prezentat la ghişeu, a completat formularele, a înmânat oficiantului poştal coletul sau plicul, a achitat taxele aferente şi i s-a eliberat documentul poştal de predare în vederea expedierii.
Avantajul creat organelor de investigaţie este că, odată cu surprinderea celui în cauză şi descoperirea şi ridicarea corpului delict, se obţin şi înscrisurile emanate de făptuitor, în care figurează numele prenumele şi adresa destinatarului. Dacă este o „căsuţă poştală” se poate recurge la surprinderea în flagrant, în momentul în care destinatarul se prezintă să-şi ridice corespondenţa. În cazul în care căsuţa poştală este pe teritoriul unui stat străin, destinatarul poate fi pus sub urmărire şi supraveghere prin lucrătorii S.I.E. pentru a i se stabili identitatea, preocupările şi legăturile;

– momentul în care făptuitorul are asupra sa arma, muniţia, materiile explozibile; după confecţionarea armei, muniţiei, producerea amestecului exploziv; atunci când s-a realizat asamblarea armei din piesele componente principale sau s-a realizat bombă artizanală;
– în timpul transportului armelor şi muniţiei spre locul de întâlnire cu coparticipanţii la activitatea ilicită sau în momentul distribuirii acestora unui grup constituit în scopul unei acţiuni ilicite; ori a preparării, transportării şi încercării de utilizare a unor dispozitive explozive improvizate (D.E.I.), materiale explozive, substanţe chimice ori agenţi biologici folosiţi în acţiunile bioteroriste;
– în momentul introducerii în ţară de arme, muniţii, materii explozive sau în timpul transportului acestora pe teritoriul ţării ori al ascunderii lor;
– în timpul desfăşurării unei întruniri în care se iniţiază, constituie, o asociaţie ori o grupare în scopul săvârşirii unei ameninţări la adresa securităţii naţionale ori se exprimă aderarea sau sprijinirea la acestea, se stabilesc planuri, se iau hotărâri şi se trasează sarcini în scopul sus arătat;
– în momentul montării unui material explozibil, sau în care se iau măsuri pentru comiterea unui act de diversiune;
– în timpul utilizării ilegale a mijloacelor specifice de interceptare a comunicaţiilor.

Diversitatea modalităţilor faptice de săvârşire a manifestărilor ilicite prin care se ameninţă siguranţa naţională şi ingeniozitatea făptuitorilor, face ca situaţiile prezentate să fie doar orientative. De aceea stabilirea momentului în care să aibă loc surprinderea în flagrant este la latitudinea celor care organizează, conduc şi finalizează, această activitate extrem de importantă. Numai aceştia sunt în măsură să aprecieze – în fiecare caz concret – valoarea datelor, indicilor şi informaţiilor pe care le deţin, justeţea măsurilor preconizate, toate având drept finalitate realizare scopului propus[41].

d) Alegerea mijloacelor tehnice ce vor fi utilizate şi stabilirea efectivelor care vor acţiona

Pentru realizarea surprinderii în flagrant, dar mai ales din perspectiva fixării şi materializării rezultatelor activităţii întreprinse, organizatorii vor avea în vedere dotarea echipei de intervenţie cu mijloace tehnice adecvate.

Este vorba de mijloace de transport: autovehicule, dubiţe; aparate de fotografiat şi filmat, camere de luat vederi, binocluri, aparate de ascultare ambientală, dar şi dotarea cu armament corespunzător, detectoare de metale, mijloace de comunicare între investigatori.

Se va avea în vedere “pregătirea” locului unde urmează a se realiza surprinderea în flagrant, prin instalarea – acolo unde este cazul – a dispozitivelor de supraveghere electronică, iar acolo unde acestea există se va asigura controlul şi vizionarea pe monitoare de către lucrătorii operativi ai serviciului de informaţii.

În ce priveşte efectivele care participă la acţiunea de realizare a surprinderii în flagrant, acestea vor fi compuse din procuror, atunci când este prezent; cadrele desemnate din organele de informaţii; dacă se impune, lucrători de la poliţie, precum şi specialiştii, pe care organizatorii – atunci când se apreciază necesar – îi desemnează. Fiecare dintre membrii echipei va primi din partea conducătorului operaţiunii sarcini şi atribuţii specifice: unii, care desfăşoară activităţile strict tehnice: fotografiere, filmare, supraveghere electronică; alţii, care identifică martorii oculari şi asigură prezenţa martorilor asistenţi; alţii, care derulează activităţile strict procedurale (prezentarea calităţii lor, ascultă şi înregistrează sau consemnează declaraţiile făptuitorilor, execută percheziţia corporală, efectuează cercetarea locului faptei); şi, în sfârşit, unii care asigură protecţia. Sarcinile şi atribuţiile vor fi trasate cu respectarea prevederilor legale şi ale competenţelor funcţionale ale membrilor echipei, care vor conlucra sub coordonarea procurorului, atunci când este prezent.

Întreaga activitate este determinată de ansamblul datelor, indiciilor şi informaţiilor deţinute până la momentul respectiv, la care se adaugă şi cele de ultimă oră, ce se percep odată cu declanşarea operaţiunii, funcţie de modul de manifestare a făptuitorilor aflaţi permanent sub observarea şi supraveghere.

e) Stabilirea modului de acţiune

În cadrul activităţilor preliminare realizării momentului surprinderii în flagrant, în raport cu natura faptei şi contextul în care se desfăşoară manifestarea ilicită organizatorii vor stabili modul de acţiune, momentul declanşării acesteia, activităţile ce vor fi desfăşurate pe timpul realizării surprinderii în flagrant, primele măsuri ce se vor lua, restabilirea situaţiei anterioare[42].

Particularităţile infracţiunilor contra securităţii naţionale determină ca, anterior realizării flagrantului, organele de informaţii să recurgă la unele operaţiuni care să prevină şi să preîntâmpine producerea stării de pericol sau riscul imediat al unor acţiuni ilicite din partea făptuitorului şi anume:
– înlocuirea obiectului, documentului, înscrisului purtător de informaţii clasificate, cu altele, care, prezintă formal acest caracter, dar informaţiile sunt lipsite de caracterul secret de stat sau de serviciu, fiind nereale, operaţiune care poate avea loc atunci când sunt cunoscute intenţiile făptuitorului cu privire la un anumit obiect, document sau înscris.

Operaţiunea se realizează prin utilizarea procedeului investigativ prevăzut de art. 122 alin. 2, lit. c din Legea nr. 51/1991, ridicarea şi repunerea la loc a unui obiect sau document.

Astfel s-au petrecut lucrurile într-un caz când, profitând de absenţa din camera de hotel, unde erau cazaţi, a membrilor celor două comandouri palestiniene, organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale au efectuat o pătrundere secretă, iar specialiştii din cadrul echipei operative au pilit percutoarele de la arme, iar cuiele percutoarelor de la grenade au fost scoase, după care au repus armamentul în ascunzătoarea din cameră. Mai mult, pentru evitarea oricărui risc posibil (eventual folosirea unor alte arme), cunoscând că teroriştii urmau să se deplaseze cu un taxi până în faţa ambasadei Israelului la Bucureşti, din care să sară brusc şi apoi să lichideze personalul de pază şi să forţeze intrarea în sediul ambasadei, lucrători operativi ai organelor de informaţii, disimulaţi în lucrători ai Primăriei Capitalei, au scos cu un greder pietrele pavajului străzii unde se afla poarta de acces în ambasadă, simulând lucrări de reparaţii stradale. În acest fel, teroriştii nu au mai putut pătrunde cu taxiul pe strada respectivă, fiind nevoiţi să parcurgă – cu armele asupra lor – o porţiune de la capătul străzii până la intrarea în ambasadă, context în care au putut fi reţinuţi de echipele operative[43];

– substituirea persoanei cu care făptuitorul urmează să se întâlnească pentru a-i transmite un obiect, document sau înscris care constituie sau care conţine informaţii clasificate, în condiţia în care, făptuitorul nu cunoaşte respectiva persoană.

O altă situaţie poate fi reprezentată de împrejurarea că organele de informaţii reuşesc, prin mijloace specifice să “întoarcă” persoana care urmează a primi obiectul, documentul sau înscrisul purtător de informaţii secrete de stat ori de serviciu, prin lămurirea sa, ori ca urmare a manifestării proprii de voinţă a acestuia (autodenunţarea, dorinţa de împiedicare a producerii rezultatului infracţiunii, defectarea din solda puterii străine în slujba căreia se afla etc.), care, în acest fel, se situează de partea investigatorilor şi acţionează potrivit îndrumărilor acestora. Acelaşi lucru este valabil şi pentru persoana care predă obiectul sau înscrisul şi se urmăreşte surprinderea celui care primeşte.

– recrutarea unuia dintre participanţi la manifestările ilicite contra securităţii naţionale, în interesul organelor de informaţii şi coordonarea acestuia pentru sprijinirea operaţiunii de surprindere în flagrant.

Recrutarea unui participant la manifestări ilicite contra securităţii naţionale este posibilă fie că acesta se dezice (desistă) de activităţile ilicite comise până la un moment dat şi denunţă acţiunile consumate şi pe cele ce urmează a se realiza, fie este o persoană apropiată de unul din membrii reţelei infracţionale şi acceptă voluntar şi din proprie iniţiativă colaborarea cu organele de investigaţie, fie este racolat de organele răspunzătoare de aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale, fie prin învederarea clauzelor legale de impunitate ori reducerea pedepsei[44].

Utilizarea la realizarea flagrantului a unui astfel de participant va avea loc după prealabila instruire a acestuia, montarea pe corpul său a unor echipamente, pentru a se putea înregistra discuţia dintre el şi celălalt făptuitor şi, uneori, recurgerea la procedeul capcanării criminalistice a obiectului, documentului, sumelor de bani pe care urmează să le înmâneze[45].

– folosirea eficientă şi fără riscuri a agenţilor acoperiţi introduşi anterior în reţeaua infracţională, pentru realizarea surprinderii în flagrant.

Există posibilitatea ca în reţeaua infracţională ce desfăşoară activităţi contra securităţii naţionale să fi fost infiltraţi agenţi acoperiţi ai organelor de informaţii, care să aibă cunoştinţă despre acţiunea ilicită ce urmează să se consume ori să fie dirijaţi spre a se informa şi participa la aceasta, situaţie care face utilă fie participarea efectivă la realizarea flagrantului (desigur sub acoperirea pe care o are), fie încunoştinţarea serviciilor de care aparţin, în legătură cu detaliile privind locul, timpul, participanţii, dotările acestora unde se va realiza activitatea ilicită, în vederea unei organizări corespunzătoare a surprinderii în flagrant[46].

– utilizarea legendată a lucrătorilor vamali şi a poliţiştilor de frontieră.

În împrejurarea în care ţinta investigaţiei, aflată sub supraveghere, deţinând asupra sa obiecte, documente, înscrisuri ce constituie obiect material sau mijloc material de probă ori corp delict al ameninţării la adresa securităţii naţionale, tentează părăsirea teritoriului ţării (tren, autoturism, navă, aeronavă ş.a.), se recurge, în contextul cooperării şi conlucrării cu celelalte organe de stat, care au obligaţia de a sprijini orice operaţiune pentru înlăturarea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale[47], fie la plantarea în locurile ce interesează, cu îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei respective, a unor cadre proprii ale serviciilor de informaţii, în ţinuta vestimentară (uniformă, semne exterioare caracteristice), ce aparţin funcţionarilor respectivi (vameşi, poliţişti de frontieră), fie la dublarea funcţionarilor fireşti din acele locuri, cu lucrători de informaţii, în ţinută civilă;

– instalarea de mijloace şi dispozitive de supraveghere electronică a locului unde va avea loc surprinderea în flagrant.

Dacă locul flagrantului se află într-un spaţiu deschis (pe stradă, pieţe, locuri aglomerate, parcuri, terase, grădini) public, mijloacele tehnice de supraveghere electronice (camerele de luat vederi, dispozitivele de interceptare ambientală: microfoane parabolice) se plantează pe stâlpii de iluminat public, în copaci, arbuşti, iar lucrători ai organelor răspunzătoare cu aplicarea legii deghizaţi sub diferite forme şi având asupra lor dispozitivele necesare, disimulate în diferite obiecte, se poziţionează în jurul ţintelor vizate. Videofilmarea poate să se execute şi din autovehicule sau dintr-un imobil care se amplasează în apropierea locului respectiv.

În cazul în care locul ştiut al flagrantului se află într-un spaţiu închis (deschis publicului: localuri, biblioteci, muzee, cluburi, săli de spectacole ş.a. ; total sau parţial privat: camere de hotel, sediul unor instituţii, agenţi ori societăţi comerciale, imobile, încăperi ş.a.) se va recurge la utilizarea procedeelor investigative prevăzute de art.122, alin.2, lit. d din Legea nr.51/1991, respectiv instalarea de dispozitive electronice de supraveghere electronică şi a mijloacelor tehnice de interceptare ambientală, desigur, acolo unde este posibil.

În locurile unde există montate dispozitive de supraveghere electronică de către instituţia, firma sau propriile organisme de supraveghere, pază şi control (aeroporturi, magazine, bănci, ş.a. ), acţiunea va fi urmărită prin respectivele mijloace, cu acordul posesorilor, urmând ca videocasetele respective să fie ridicate pentru a profita cercetărilor.

Ridicarea unor astfel de videocasete este necesară şi în situaţia în care au fost utilizate mijloacele tehnice ale organelor răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale, întrucât este posibil să surprindă imagini în plus sau, cel puţin, filmate dintr-un alt unghi, ce pot fi relevante şi utile investigaţiei.

Persoanele, sau unele dintre acestea, care sunt cunoscute de organele de informaţii şi/sau organele de urmărire penală vor fi puse, încă anterior momentului declanşării surprinderii în flagrant, sub supraveghere operativă (observaţie, pândă, filaj), iar comunicaţiile le vor fi interceptate, prin mijloacele tehnice specifice, pentru a se cunoaşte permanent mişcările, planurile, convorbirile şi, eventual, modificările de ultim moment survenite în acţiunea lor.

Despre oricare dintre aceste operaţiuni se va întocmi un proces verbal în care se consemnează în concret, ce anume activitate sau manoperă s-a realizat, care va fi ataşat procesului verbal de constatarea infracţiunii flagrante.

Exceptând situaţiile în care evenimentul se derulează potrivit aspectelor intuite şi organizate de organele de investigaţie, în cazul intervenirii unor împrejurări noi, care nu au putut fi avute în vedere de organizatorii şi executanţii operaţiunii de surprindere în flagrant vor trebui să acţioneze spontan, dar raţional şi legal, potrivit experienţei şi maturităţii profesionale, într-o manieră care să asigure succesul activităţii ce se desfăşoară.

Decizia declanşării operaţiunii de surprindere în flagrant aparţine coordonatorului activităţii care cunoaşte tabloul de ansamblu atât din perspectiva acţiunilor făptuitorului, cât şi a forţelor (efectivelor) angrenate în operaţiune, aflându-se într-o comunicare permanentă cu membrii echipei operative cărora le dispune sarcini funcţie de aspectele care se ivesc şi reacţiile pe care trebuie să le adopte.

Nu se exclude posibilitatea de întrerupere – pentru un timp mai scurt sau mai îndelungat – ori chiar sistarea totală a operaţiunii de surprindere în flagrant, funcţie de momentele operative care intervin spontan şi nu au putut fi intuite sau întrevăzute.

Când se stabileşte modul de acţiune cu prilejul surprinderii în flagrant este necesară o instruire a efectivelor, care vor executa operaţiunea, ocazie cu care li se va învedera:
– datele principale, esenţiale şi necesare pentru reuşita acţiunii, despre persoana ţintă care urmează a fi prinsă în flagrant, anticiparea eventualelor reacţii ale acesteia;
– natura manifestării ilicite care vizează ameninţarea la adresa securităţii naţionale;
– posibilele acţiuni ale făptuitorului în momentul surprinderii în flagrant, anterior şi posterior acestui moment, dacă este înarmat sau nu;
– locul şi timpul derulării acţiunilor ilicite supuse realizării flagrantului; topografia locului respectiv, posibilităţile de intrare-ieşire, cele de ascundere a obiectului, documentului, înscrisului, armelor, muniţiei, materialelor explozive. În acest sens, se vor prezenta fotografiile ori filmele obţinute prin “mijloacele şi metodele specifice”, hărţi realizate special pentru acţiunea respectivă, se vor analiza şi lua în calcul variantele posibile şi cele de rezervă, neexcluzându-se nici un moment posibilitatea intervenirii unor evenimente întâmplătoare ori reacţii spontane imprevizibile ale ţintei investigaţiei;
– modul de operare a făptuitorului, maniera în care îşi acoperă activitatea infracţională, mijloacele de deplasare şi transport pe care le utilizează;
– care sunt mijloacele de legătură între investigatori, organele de urmărire penală, coordonatorul operaţiei şi ceilalţi participanţi. Sistemul de comunicare între membrii echipei de realizare a surprinderii în flagrant pe de o parte, iar pe de altă parte între aceştia şi cadrele de la sediul organelor implicate, are o deosebită importanţă pentru preîntâmpinarea sau posibilitatea unei reacţii prompte în faţa oricărui eveniment imprevizibil ce poate surveni. Este necesar ca toţi lucrătorii antrenaţi în acţiune să deţină asupra lor şi să cunoască sistemul de legături (microfoane, staţii de emisie-recepţie etc.);
– modul concret de realizare a surprinderii în flagrant, în principal şi cu variante posibile şi intuibile, funcţie de atitudinea adoptată de făptuitori; sarcinile şi atribuţiile fiecărui cadru (lucrător) angajat în operaţiune; când şi cum se impune utilizarea armamentului din dotare, dispozitivele realizate, intrarea şi ieşirea din dispozitiv, modul de efectuare a percheziţiei corporale sau al spaţiului concret, unde cum şi cu ce se caută, percheziţionarea mijloacelor de transport, unde se efectuează cercetarea locului faptei, care este aria locului faptei;
– modul în care se efectuează deplasarea la locul unde va avea loc operaţiunea, condiţiile de respectat pentru asigurarea conspirativităţii momentelor iniţiale derulării activităţii.

Cu prilejul instruirii se va asigura conlucrarea între toate organele de informaţii, prin schimbul de informaţii existente până la acel moment, dar şi conlucrarea dintre aceste organe şi cele de poliţie şi de urmărire penală. În tot timpul organizării surprinderii în flagrant, dar chiar şi în momente imediat anterioare, concomitente şi posterioare operaţiunii este obligatorie supravegherea permanentă şi prin toate mijloacele a persoanelor ţintă, pentru a se cunoaşte mişcarea şi atitudinea acestora în vederea posibilităţii de adaptare a acţiunii funcţie de modificările survenite – premeditat sau întâmplător – în manifestările făptuitorilor care urmează a fi surprinşi în flagrant.

§ 3. Activităţile care se întreprind în cadrul surprinderii în flagrant

Modalitatea în care se desfăşoară efectiv surprinderea în flagrant activităţile concrete derulate sunt diferite de la caz la caz, esenţial este de a realiza scopul propus prin organizarea şi declanşarea operaţiunii. Indiferent de natura cauzei, persoana şi calităţile făptuitorilor, modul de acţiune al organelor investigatoare este supus respectării următoarelor reguli generale:[48]

a) Stabilirea martorilor asistenţi

Pentru a fi respectate prevederile procedural penale în materie pe de o parte, iar pe de altă parte pentru eliminarea oricăror suspiciuni în legătură cu derularea operaţiunii se impune asigurarea prezenţei unor martori asistenţi, care au rolul neutru de a observa atât activităţile desfăşurate de către făptuitori, cât şi modul de acţiune şi constatările organelor de stat care execută surprinderea în flagrant.

Alegerea martorilor asistenţi are loc înainte de momentul declanşării operaţiunii de surprindere în flagrant şi incumbă unuia dintre membri echipei ce efectuează activitatea care îşi va declina calitatea, va stabili identitatea acestora şi le va explica în ce constă sarcina lor.

Martorii asistenţi vor fi aleşi dintre alte persoane decât cele care au calitatea de martori oculari şi dintre persoanele care nu au o implicare – minoră sau majoră – nici în activităţile de natură organizatorică în realizarea surprinderii în flagrant şi nici cei care sunt într-o legătură oarecare cu făptuitorii.

Dacă operaţiunea are loc în incinta uneia dintre unităţile de interes public, cel puţin unul din martorii asistenţi va fi reprezentantul acelei unităţi desemnat de conducătorul ei sau chiar una dintre persoanele din conducerea unităţii.

b) Identificarea martorilor oculari

Este posibil, cu toată discreţia şi conspirativitatea în care se derulează manifestările ilicite în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale ori acte de terorism, ca acţiunile făptuitorilor să fie observate de martori oculari (exemplu: persoane din sistemul de pază, orice altă persoană aflată la locul şi în momentele anterioare, concomitente şi posterioare comiterii ameninţării la adresa securităţii naţionale).

Una din sarcinile principale ale organelor care constată infracţiunea flagrantă este de a stabili existenţa acestora şi apoi identificarea şi ascultarea lor, ceea ce oferă posibilitatea de a se obţine şi alte probe decât cele ce se constată nemijlocit, cu referire la activităţile desfăşurate de către făptuitor înaintea sosirii organelor de constatare, persoanele care l-au ajutat, locurile unde au fost ascunse sau aruncate obiectele, valorile ce au servit la săvârşirea infracţiunii care sunt produsul ei[49].

c) Prevenirea şi contracararea unor incidente care pot surveni în momentul surprinderii în flagrant

Între momentul declanşării operaţiunii de surprindere în flagrant şi finalizarea activităţii pot să survină diferite categorii de incidente determinate de atitudinile şi comportamentul făptuitorilor descoperiţi, de la cele privind starea de sănătate (leşinuri, puseuri, afecţiuni cardio-vasculare preexistente, tentative suicidale) până la manifestări violente, extrem de agresive (utilizarea armamentului, luări de ostatici, ameninţări cu folosirea unor materii explozive, bombe, utilizarea autovehiculelor în mod agresiv), dar şi încercări de ascundere, aruncare, distrugere, alterare, incendiere a corpurilor delicte ori fuga şi dispariţia făptuitorilor de la locul faptei.

Toate aceste incidente pot fi prevenite prin organizarea corespunzătoare a surprinderii în flagrant, prin asigurarea concursului persoanelor de bună credinţă prezente la locul operaţiunii, între care se înscriu şi martorii asistenţi sau oculari.

Când reacţia făptuitorilor capătă accente violente este firesc ca acestea să fie contracarate prin măsuri ferme cu respectarea prevederilor legale atât în ceea ce priveşte imobilizarea făptuitorului, cât şi eventuala utilizare a armamentului, evitându-se, însă, pe cât posibil, un schimb de focuri, care poate duce la urmări letale sau vătămătoare integrităţii fizice fie a unora dintre urmăriţi, fie dintre urmăritori.

Nu se exclude – în situaţii care impun – realizarea de negocieri (exemplu: luarea de ostatici de către făptuitori, ameninţări cu utilizarea focului de armă etc.), sens în care se va recurge la specialiştii unor astfel de activităţi, existenţi între cadrele organelor de stat[50].

Contribuţia persoanelor de bună credinţă aflate la locul operaţiunii constă în acordarea concursului lor la reuşita acţiunii (exemplu: imobilizarea făptuitorilor, urmărirea şi prinderea acestora în cazul în care fug sau apelează la sprijinul populaţiei etc.).

O atenţie deosebită trebuie acordată mijloacelor de transport de care beneficiază făptuitorii (autovehicule, uneori elicoptere, avioane etc.) sens în care cu prilejul organizării operaţiunii se va asigura logistica necesară urmăririi acestora.

Nu se exclud reacţii de a fugi de la locul realizării flagrantului, de către făptuitorii surprinşi, ceea ce conduce la executarea unei acţiuni de urmărire a acestora (pe jos, cu autovehicule, cu elicoptere ş.a.); în acest caz, unii membri ai echipei de realizare a flagrantului, ori alţii, solicitaţi în sprijinirea acţiunii, de la “bază” (sediul organelor implicate în acţiunea de surprindere în flagrant), să procedeze efectiv la urmărirea făptuitorilor, fără a recurge la o modalitate conspirată (ca în cazul efectuării filajului, de pildă), ci în mod făţiş. În astfel de acţiuni pot fi implicate şi organele Poliţiei rutiere etc.

d) Stabilirea activităţii ilicite desfăşurate în momentul surprinderii în flagrant

Problema în discuţie reprezintă chintesenţa ansamblului de activităţi desfăşurate anterior precum şi a raţiunii organizării şi pregătirii preliminare a surprinderii în flagrant.

Supravegherea făptuitorului pentru a percepe activităţile sale infracţionale desfăşurate în momentele imediat anterioare, concomitente şi imediat posterioare surprinderii în flagrant (în “focul acţiunii”) sunt de natură să asigure dovedirea existenţei infracţiunii, a vinovăţiei şi a stării de flagranţă, sau dimpotrivă, a inexistenţei ameninţării la adresa securităţii naţionale sau a unei alte infracţiuni. În sensul celor de mai sus, organele constatatoare vor observa şi nota, fotografia şi filma, înregistra ce anume activităţi se desfăşurau în momentul intervenţiei, persoanele care le desfăşurau, împotriva cui erau îndreptate, persoanele care le-au perceput şi care urmează a fi ascultate în legătură, referitor la faptele consumate.

Odată consumată acţiunea ilicită, sub supravegherea şi perceperea nemijlocită a organelor de stat care au organizat surprinderea în flagrant, aceştia îşi vor face simţită prezenţa urmând să deruleze o suită de alte activităţi.

e) Prezentarea calităţii şi luarea măsurilor pentru întreruperea activităţilor ilicite

Organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale şi/sau organele de urmărire penală, care efectuează operaţiunea de surprindere în flagrant, îşi vor arăta calitatea în faţa făptuitorilor surprinşi şi a martorilor oculari şi asistenţi, prin prezentarea legitimaţiilor de serviciu şi precizarea instituţiei şi a organului din care fac parte, în mod clar, precis, ferm, încât să fie percepută împrejurarea fără putinţă de tăgadă.

Această măsură este necesară, întrucât, de obicei, acţiunea de surprindere în flagrant se realizează în ţinută civilă şi trebuie făcută atenţionarea celor prezenţi că se află în prezenţa reprezentanţilor unor autorităţi de stat a căror dispoziţii – din acel moment – se impun a fi respectate.

În acest mod se previn manifestări violente la adresa şi împotriva organelor de stat, iar dacă totuşi acestea se produc, devin incidente prevederilor codului penal în ceea ce priveşte infracţiunea de ultraj sau infracţiunea privind viaţa, integritatea corporală şi sănătatea.

Atitudinea membrilor echipei operative se va caracteriza printr-un ton ferm, clar, corectă dar intransigentă, fiind total contraindicate manifestările abuzive dure, comportamentul lipsit de respect[51]. Prin astfel de atitudini organele care realizează flagrantul detensionează situaţia care prezintă un grad înalt de intensitate emoţională, contribuie la instalarea unei cât de câtă liniştire a celor ce se văd demascaţi, se evită reacţiile imprevizibile, unele de mare agresivitate, iar pe de altă parte câştigă încrederea şi respectul celorlalte persoane prezente, a martorilor prezenţi, de bună – credinţă, aflaţi la locul faptei.

f) Acordarea primului ajutor persoanelor care necesită această atitudine

În situaţia în care se impune, ca o prioritate ce incumbă organelor care realizează operaţiunea, se vor lua măsuri de acordarea primului ajutor, prin transportarea la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor în nevoie (infarct, leşin, crize de epilepsie etc.), după ce persoana în cauză a fost identificată şi sumar percheziţionată corporal (dacă este cazul).

Unul dintre membrii echipei de intervenţie va însoţi persoana la unitatea spitalicească, în unele împrejurări putând fi întrebată, iar răspunsurile înregistrate pe caseta sau banda magnetică a magnetofonului ori reportofonului, în legătură cu împrejurările pe care le cunoaşte despre faptă sau acţiunile le-a comis, desigur numai cu acceptul medicului[52].

g) Identificarea făptuitorului

Indiferent dacă se cunosc sau nu – din activităţile anterioare derulate – persoanele surprinse în flagrant vor fi legitimate, respectiv identificate cu toate datele de stare civilă, domiciliu, reşedinţă, calitatea profesională, din orice act de identitate pe care îl are asupra sa (carte de identitate, permis de conducere, paşaport etc.) şi prin întrebările care i se adresează în acest sens.

Un aspect important de stabilit în momentul identificării făptuitorilor îl reprezintă clarificarea calităţii pe care o au aceştia. Există posibilitatea ca unul dinte făptuitori – de pildă, cel care s-a întâlnit cu subiectul ţintă aflat în urmărirea şi supravegherea organelor de investigaţii şi a primit obiectul, documentul sau înscrisul care conţine informaţii clasificate pentru care a remis o sumă de bani – să deţină calitate de diplomat sau membru al misiunii diplomatice ori consulare a unui stat străin, sau să fie funcţionar al unui organism guvernamental sau suprastatal ori organizaţii internaţionale şi să se bucure, potrivit convenţiilor, tratatelor internaţionale la care România este parte ori legilor interne, de imunitate de jurisdicţie.

Reamintim că potrivit Convenţiei cu privire la relaţiile diplomatice de la Viena, din 18 aprilie 1961[53], persoana agentului diplomatic (şeful misiunii sau un membru al personalului diplomatic al misiunii) şi membrii familiei agentului diplomatic sunt inviolabile, iar statul acreditar are obligaţia de a-l trata cu respectul care i se cuvine şi să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei, libertăţii şi demnităţii sale[54]. În faţa unei asemenea împrejurări, organelor constatatoare a infracţiunii flagrante le revine sarcina de a trata cu tactul cuvenit, potrivit uzanţelor internaţionale, soluţia fiind declanşarea demersurilor pentru declararea de persona non grata (art. 9 şi 23 din convenţiile sus menţionate).

Nu de acelaşi regim (imunitate de jurisdicţie) se bucură membrii personalului administrativ şi tehnic al misiunii diplomatice, care sunt cetăţeni ai statului acreditar sau dacă îşi au rezidenţa permanentă în acest stat (România) sau, chiar dacă nu sunt cetăţeni ai statului acreditar sau nu-şi au reşedinţa în România, dacă faptele comise sunt îndeplinirile în afara executării funcţiilor. Situaţie identică şi pentru membrii personalului de serviciu, al misiunii, cu distincţiile mai sus arătate, şi pentru oamenii de serviciu particulari ai membrilor misiunii.

În cazul în care, persoana identificată cu ocazia realizării surprinderii în flagrant este cetăţean român şi are o calitate specială care îi conferă o imunitate de jurisdicţie (parlamentar, ministru, magistrat)[55], în situaţia dată, nu beneficiază de respectiva imunitate.

h) Efectuarea percheziţiei corporale, a mijloacelor de transport şi a bagajelor[56]

Cu prilejul realizării surprinderii în flagrant percheziţia corporală a făptuitorilor este obligatorie în toate cazurile şi se efectuează cu prioritate.

Funcţie de natura infracţiunii săvârşite şi de acţiunile ilicite realizate de făptuitori, asupra acestora pot fi găsite obiecte, înscrisuri sau valori care reprezintă mijloacele materiale de probă sau corpurile delicte care probează activitatea lor ilicită, ca de exemplu: cele care conţin informaţii clasificate – secrete de stat ori secrete de serviciu; arme, muniţii, materiale explozive, dispozitive de interceptarea comunicaţiilor, precum şi valorile sau sumele de bani, CEC-uri, carduri, însemnări privind numărul de cont bancar şi banca în care au fost virate sume de bani etc.; primite urmare a săvârşirii faptei. Particularitatea acestor obiecte, înscrisuri sau valori este că sunt de dimensiuni relativ mici sau foarte mici (să ne gândim la microfilme şi tehnica micropunctului) uşor de ascuns pe corp sau în obiectele de îmbrăcăminte, depuse în locuri meşteşugite drept ascunzători în genţi, bagaje (cu fund dublu, de exemplu sau depuse în ambalaje disimulate: cutii, pachete, pungi; obiecte mici şi uşor de purtat: stilouri, pixuri, portchei, jucării, podoabe, cărţi etc). Unele obiecte, înscrisuri, valori se pot depune în ascunzători anume amenajate în mijloacele de transport (autoturisme, tir-uri, nave, aeronave, vagoane CFR, bărci etc.). În sfârşit unele obiecte sunt miniaturizate (microemiţătoare, dispozitive electronice de supraveghere) şi disimulate (flori, ghivece de flori, rujuri, cutii de bere, umbrele etc.) gama fiind extrem de variată şi amplă, care sunt destinate ascultării şi supravegherii clandestine, ori, prin natura lor, sunt de dimensiuni mari şi cantitativ multe (de exemplu: o armă de înaltă performanţă dotată cu lunetă sau amortizor de sunet descompusă în părţile componente şi ambalată într-o geantă tip diplomat sau într-o sacoşă; o cantitate mai mare de arme şi muniţii depuse în ambalaje pe care este menţionat cu totul şi cu totul altceva; materii explozive depuse în sticle de băutură, fiole în sticluţe de medicamente, cutii de medicamente etc.).

Înainte de a proceda la efectuarea propriu-zisă a percheziţiei, persoanelor surprinse în flagrant, li se solicită predarea obiectelor, înscrisurilor sau valorilor deţinute în mod ilicit în momentele respective[57], ţinând seama de împrejurarea că lucrătorii care efectuează activităţile cunosc în principiu care sunt respectivele obiecte, înscrisuri ori valori, situaţii care nu trebuie să transpară în nici un mod din comportamentul lor. Atitudinea fermă, dar respectuoasă, exploatarea momentului de surpriză creat, dar şi a psihologiei persoanelor surprinse, care este cunoscută din activităţile anterioare, precum şi a sensibilităţilor acestora, însoţite de un ton calm, sigur sunt elemente psihologice pe care trebuie să le adopte lucrătorii organelor ce efectuează operaţiunea şi pot fi de natură să conducă la inducerea către făptuitori a unei atitudini prin care aceştia să predea de bună voie obiectele, înscrisurile, valorile care se caută. Psihologic[58], unele din persoanele surprinse în flagrant, renunţă la adoptarea unei atitudini de negare sau violenţă, realizând că surprinderea în flagrant nu este întâmplătoare ci organizată, deci că organele de informaţii şi/sau de urmărire penală au cunoştinţă de mai mult timp de acţiunile lor ilicite, elementul surpriză al surprinderii în flagrant i-a doborât, întrucât îşi văd devoalate intenţiile şi manifestările ameninţătoare la adresa securităţii naţionale. Acest mod atitudinal caracterizează în mare parte pe făptuitorii infracţiunilor contra securităţii naţionale, dotaţi cu o inteligenţă superioară, o percepţie profundă a situaţiei de fapt în care se află. În astfel de împrejurări făptuitorii surprinşi predau obiectele, înscrisurile, valorile pe care le deţin ilicit şi care fac obiectul investigaţiei, ceea ce nu opreşte ca să se procedeze la efectuarea percheziţiei, însă desfăşurarea activităţii se derulează în parametrii unei atmosfere calme, liniştite.

Refuzul de a preda obiectele, înscrisurile, valorile cerute, însoţit sau nu de manifestări violente, agresive va fi urmat de atitudini pe măsură din partea autorităţilor, în cadrul legal oferit de prevederile în materie, putându-se ajunge până la imobilizarea sau încătuşarea persoanelor surprinse în flagrant sau la replici armate, în cazul acţiunilor violente în care se utilizează arme de foc, luări de ostatici sau alte acţiuni de acest gen (atitudinile de mai sus sunt caracteristice acţiunilor teroriste, atentate, infracţiuni contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională, dar sunt posibile şi în alte situaţii: spionaj, trădare; când făptuitorii îşi văd zădărnicite acţiunile ilicite, nu mai au nimic de pierdut, realizează inutilitatea eforturilor făcute, şi prefigurează viitorul nefast constând în condamnare, compromiterea în plan social, se şochează psihic etc.).

Efectuarea percheziţiei corporale presupune în primul rând percheziţia preliminară, destinată preîntâmpinării unor incidente cum ar fi o acţiune agresivă din partea percheziţionatului ori recurgerea la manifestări suicidale. Se va proceda la verificarea împrejurării dacă percheziţionatul nu are asupra vreo armă – albă sau de foc – sau spray-uri paralizante ori substanţe otrăvitoare (sunt cunoscute cazurile în care spionii anilor 1950 aveau asupra lor fiole cu cianură de potasiu sau alte substanţe letale pe care le strângeau în dinţi, profitând de neatenţia organelor de stat în momentul surprinderii, care conduce la efectul letal). Din punct de vedere tactic persoana percheziţionată trebuie adusă în situaţia de imposibilitate de a reacţiona, ce se realizează prin aşezarea acesteia cu faţa la perete, i se cere să ridice mâinile deasupra capului şi să ţină picioarele depărtate unul de altul[59], după care se palpează corpul începând de la cap spre picioare, în condiţiile ca acel care efectuează operaţiunea se află în poziţie laterală şi cu un picior în faţa piciorului din partea corpului cercetată. Se permite astfel posibilitatea de dezechilibrare rapidă a celui percheziţionat în cazul tentativei acestuia de a ataca sau fugi. Se elimină posibilitatea, nu rar încercată, ca percheziţionatul să introducă corpul delict, atunci când este realizabil, în cavitatea bucală, pentru a-l distruge prin masticaţie sau înghiţi, după cum şi orice alte tentative încercate – atacul celui care percheziţionează, distrugerea corpului delict, fuga şi orice altă diversiune posibilă.

În continuare se execută în mod amănunţit o percheziţie preliminară a obiectelor de îmbrăcăminte, în ordinea de sus în jos, începând cu obiectele de pe corp, sacoul, pantalonii, obiectele de încălţăminte, conţinutul buzunarelor exterioare şi interioare, manşetele pantalonilor, prin palpare fermă şi strângere a porţiunilor mai groase, atât în partea din faţă cât şi în partea din spate a acestora.

După ce s-a eliminat posibilitatea şi riscul unei acţiuni agresive ori de distrugere, de aruncare a corpurilor delicte aflate asupra sa, a creării unor incidente ori manifestări suicidale din partea celui percheziţionat, operaţiune care este indicat de a fi realizată de doi lucrători la un percheziţionat, se procedează la percheziţionarea temeinică şi amănunţită a obiectelor de îmbrăcăminte şi a corpului persoanei percheziţionate, care se poate face la locul surprinderii, dar ferit de ochii curioşilor sau al unor grupuri de persoane care apar întâmplător, şi de regulă într-o încăpere sau la sediul organelor investigative[60], ceea ce presupune atenţie sporită din partea acestora pe timpul transportului şi asigurarea prezenţei aceloraşi martori asistenţi care s-au aflat şi la locul şi momentul surprinderii în flagrant, pentru a se elimina orice comentarii şi în acelaşi timp continuitatea percepţiilor acestora.

Percheziţia obiectelor de îmbrăcăminte se va executa cu meticulozitate, bucată cu bucată, în ordinea aleasă de lucrătorii care o execută, prin palpare, pipăire şi dacă este cazul cu utilizarea de detectoare, sau alte aparate necesare. Vor fi vizate căptuşeala, cusăturile buzunarele, gulerele, ţesăturile, branţurile, tocurile, talpa de la pantofi; obiectele accesorii aflate curent asupra unei persoane: portmonee, ceasuri, brichete, tabachere, agende, mini calculatoare, etui, obiecte de podoabă, articole de papetărie (pix, stilou), portvizit, curea, ace de cravată, pipă, telefon mobil, portchei, bastoane, umbrele etc. Dacă e necesar se poate recurge le descoasere, demontare. O atenţie deosebită se va acorda şi lenjeriei de corp (desu-uri, batiste ş.a.m.d.), întrucât în cazuri celebre de spionaj au fost întâlnite situaţii de scriere cu cerneală simpatică, alte scrieri secrete, pe obiecte de lenjerie (furouri, sutiene, maiouri, cămăşi, căptuşelile hainelor) care se vor verifica cu minuţiozitate deosebită.

Percheziţia corpului unei persoane se supune regulii de bază de a se desfăşura de către persoane de acelaşi sex cu cea percheziţionată, în ordinea de sus în jos, începând cu părul, orificiile de la nivelul feţei, spatele, sub axilă, pieptul, mâinile – de la umăr la degete – picioarele prin interior şi în exterior, gambele. Se vor verifica orificiile naturale cu ajutorul instrumentelor utilizate în oftalmologie şi otorinolaringologie ori prin tuşeu, dar şi prin supunerea la raze Roentgen, prin solicitarea concursului unui medic care poate depista obiectele sau înscrisurile ascunse ori înghiţite. Atenţie deosebită se va acorda examinării părului, pielii de pe cap[61] (sunt cunoscute cazuri de spionaj în care mesajul secret era scris pe pielea capului tunsă, apoi părul lăsat să crească), cocul şi buclele podoabei capilare, tălpile picioarelor precum şi al protezelor – de la mâini, picioare ori dentare, alte dispozitive medicale (aparate auditive, ochi de sticlă) sau elemente medicale (corsete, centuri pentru hernie, burtiere etc.). se vor observa eventuale intervenţii chirurgicale realizate special pentru ascunderea unor obiecte miniaturizate sau mesaje cifrate pe un suport oarecare (ex.: introducerea subcutanată a acestora).

În situaţia în care au fost surprinse în flagrant mai multe persoane, percheziţia acestora se va face concomitent, pentru a nu se crea posibilitatea transmiterii unor obiecte sau înscrisuri de la unul la altul.

Percheziţia servietelor, bagajelor aflate asupra persoanei surprinse în flagrant presupune examinarea fiecărui obiect în parte aflat în acestea precum şi a lor, cu atenţie şi meticulozitate fiind posibil a fi utilizate ca ascunzători (funduri duble în ornamente, în mânere sau căptuşeală) ori în tuburi de pastă de dinţi, sprayuri, pudriere, trusă de machiaj, de bărbierit, cutii de bijuterii etc, posibilităţile fiind nenumărate. În afară de examinarea prin vizualizare şi palpare vor fi utilizate surse puternice de lumină sau chiar radiaţii, instrumente de mărit (lupă, microscop portabil, stereo microscop), orice alte dispozitive şi aparatură necesară şi utilă, putându-se recurge şi la metode de dezmembrare, de descoasere.

Valizele, servietele şi bagajele personalului diplomatic sau consular sunt inviolabile dar în condiţiile surprinderii în flagrant, în legătură cu acestea se va proceda asemenea atitudinii care se adoptă faţă de posesorii sau purtătorii acestora, adică cu menajamentele corespunzătoare rangului diplomatic sau consular.

Controlul animalelor însoţitoare, apare ca necesar uneori dat fiind multiplele posibilităţi de ascundere[62] pe care acestea le oferă, inclusiv prin practicarea unor intervenţii chirurgicale (lobotomii, introducere subcutanată a unor obiecte plate).

Percheziţia mijloacelor de transport pe care le-a utilizat făptuitorul surprins în flagrant este o activitate obligatorie, indiferent de faptul că persoanele în cauză au reuşit sau nu să intre în aceste mijloace – şi dacă da, cât timp au avut la dispoziţie pentru a rămâne acolo –, întrucât organele care efectuează activitatea de surprindere în flagrant au interesul de a constata orice situaţie, împrejurare, obiecte, înscrisuri, valori care sunt în legătură cu cauza investigată, sau cu alte fapte existând posibilitatea de se descoperi obiecte sau înscrisuri care relevă alte preocupări ilicite (deţinere de bancnote false[63], droguri[64], arme, obiecte de patrimoniu etc.). Particularităţile constructive ale mijloacelor de transport, în general autoturisme, dar nu sunt excluse nici alte categorii de autovehicule (tip dubiţă etc.), oferă multe ascunzători, în special pentru obiectele de mici dimensiuni ceea ce necesită efectuarea percheziţiei de specialişti cunoscători ale acestor ascunzători, precum şi utilizarea de mijloace tehnice specifice. În autovehiculele mari – tir-uri, dubiţe, autofurgonete –, ascunzătorile sunt mai numeroase şi mai imprevizibile, motiv pentru care prezenţa unui mecanic sau unui tinichigiu auto se impune de la sine pentru depistarea lor. Regulile tacticii şi tehnicii percheziţiei mijloacelor de transport în cazul investigării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale sunt aceleaşi ca şi în cazul altor infracţiuni (trafic ori deţinere de stupefiante, deţinere şi trafic ori contrabandă cu arme, muniţii, materii explozive, material nuclear, deţinere de bancnote false şi alte infracţiuni), cu particularitatea, în anumite cazuri, că obiectele, înscrisurile ori valorile căutate pot avea dimensiuni extrem de mici până la miniaturizare, ceea ce presupune atenţie sporită, meticulozitate şi minuţiozitate în căutarea lor. Tocmai pentru aceste considerente cadrele care execută activitatea trebuie să fie înzestrate cu calm, răbdare şi tenacitate.

De multe ori, alături de percheziţie corporală – în formele prezentate – şi a mijloacelor de transport cele mai des utilizate de făptuitorii surprinşi în flagrant (nu se exclude folosirea aeronavelor, elicopterelor, navelor fluviale şi maritime, trenurilor), cu ocazia realizării flagrantului se impune şi percheziţia spaţiilor închise ori deschise, care se face după regulile comune, aplicabile şi în situaţia în care activitatea nu este concomitentă sau incorporată în operaţiunea de surprindere în flagrant.

i) Luarea măsurilor cu privire la făptuitor şi la obiectele, înscrisurile, valorile descoperite

Odată efectuată percheziţia corporală, aşa cum s-a procedat şi în timpul acesteia, persoana percheziţionată va fi observată permanent, fiind supravegheată pentru a nu-i oferi posibilitatea dispariţiei de la locul surprinderii în flagrant. Această atitudine se adoptă faţă de toţi făptuitorii surprinşi, care vor fi izolaţi unii de ceilalţi. Comportamentul lucrătorilor care execută operaţiunea de surprindere în flagrant trebuie să fie demn şi să se subordoneze prevederilor legale (art.51 din codul de procedură penală), în sensul de a trata făptuitorii cu respectarea demnităţii umane, fiind interzisă supunerea acestora la tortură, tratamente cu cruzime, inumane ori degradante.

Făptuitorul va fi condus la sediul organului de urmărire penală.

Înainte de efectuarea percheziţiei corporale, a bagajelor şi a mijloacelor de transport, la cererea formulată de făptuitori, în timpul derulării acesteia sau oricând solicită, acestora li se va asigura prezenţa apărătorului ales sau din oficiu, oricum organele care au realizat operaţiunea au obligaţia de a-i încunoştinţa pe făptuitori că au dreptul de a fi asistaţi de un apărător.

În cazul unor atitudini violente din partea făptuitorilor, se poate recurge la imobilizarea acestora, iar în situaţia intervenirii unor incidente legate de starea de sănătate, se va asigura prezenţa unui medic sau chiar transportarea la unitate spitalicească, sub supraveghere.

Obiectele, înscrisurile, valorile găsite cu ocazia surprinderii în flagrant şi cu ocazia percheziţiilor efectuate, se ridică potrivit regulilor clasice privind manipularea, ambalarea, transportarea, individualizarea prin descrierea caracteristicilor acestora, după ce s-a procedat la fotografierea ori filmarea locurilor unde au fost găsite, a ascunzătorilor, şi apoi în detaliu, pentru relevarea caracteristicilor individuale conform regulilor tactice criminalistice. Se va avea în vedere că unele obiecte, înscrisuri sau valori sunt purtătoare de urme (exemplu: urme papilare). Acestea vor fi supuse examenelor criminalistice specifice pentru exploatarea şi valorificarea urmelor respective.

j) Cercetarea la faţa locului

În anumite situaţii, funcţie de natura faptei comise, de modalitatea faptică concretă a săvârşirii, se impune ca activitatea de surprindere în flagrant să fie completată cu cercetarea la faţa locului respectiv, care în astfel de împrejurări poate fi: locul în care s-a realizat nemijlocit activitatea ilicită: în spaţiu închis ori deschis, în mijloace de transport, în locuri private sau publice[65]; pe itinerarul parcurs de către făptuitori; perimetrul în jurul locului unde s-a realizat surprinderea în flagrant etc.

Necesitatea efectuării acestei activităţi decurge din împrejurarea că în locurile enumerate exemplificativ mai sus, făptuitorii au putut să lase urme, care dacă nu sunt descoperite şi exploatate, pot influenţa negativ cursul cercetărilor ulterioare, în sensul că nu s-au clarificat toate împrejurările cauzei ce poate impieta asupra aflării adevărului, iar regulile tactice care trebuie respectate cu ocazia efectuării acestei activităţi sunt cele cunoscute, cu particularităţile corespunzătoare fiecărui caz concret.

k) Ascultarea făptuitorului şi a martorilor oculari

Cu ocazia realizării surprinderii în flagrant, se va proceda şi la ascultarea făptuitorului şi a martorilor oculari în legătură cu cele întâmplate şi percepute. Activitatea va consta în ascultarea şi consemnarea relatării libere a acestor categorii de persoane, fără intervenţia, prin punerea de întrebări de către lucrătorii organelor care au realizat operaţiunea.

l) Efectuarea percheziției informatice și accesul într-un sistem informatic, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 138 și 168 din c.p.p.

m) Fotografierea și luarea amprentelor suspectului, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 196 din c.p.p.

n) Audierea făptuitorului şi a martorilor oculari, în condițiile prevăzute de lege.

§ 4. Fixarea rezultatelor constatării infracţiunii flagrante

Realizarea surprinderii în flagrant se materializează într-un proces-verbal, care trebuie să cuprindă, potrivit legii, următoarele:
– titlul actului, data şi locul întocmirii, calitatea, numele, prenumele şi unitatea din care fac parte cei care au făcut constatarea, specialiştii asimilaţi; modul de sesizare şi motivarea declanşării operaţiunii;
– datele de identificare a martorilor asistenţi;
– activitatea ilicită constatată;
– datele de identificare a făptuitorului;
– datele de identificare a martorilor oculari;
– rezultatele percheziţiei corporale şi ale mijloacelor de transport şi măsurile luate în legătură cu obiectele, înscrisurile, valorile ridicate şi cele care au fost găsite, dar nu au fost ridicate;
– rezultatele cercetării la faţa locului, dacă s-a efectuat;
– în legătură cu aducerea la cunoştinţă făptuitorilor despre posibilitatea de a fi asistaţi de un apărător ales sau din oficiu, şi, despre prezenţa acestuia, la care anume activităţi, din ce moment al derulării activităţilor;
– explicaţiile, “relatările libere” ale făptuitorilor şi martorilor oculari;
– obiecţiunile formulate de persoanele consemnate în procesul-verbal;
– despre utilizarea mijloacelor tehnice folosite: ce anume aparate, dispozitive, detectoare, etc., în ce momente, ce s-a realizat prin utilizarea acestora şi faptul că înregistrările făcute, materializate în filme, fotografii, benzi magnetice, casete video sau audio, se ataşează în original şi sigilate;
– durata desfăşurării activităţii, eventuale incidente apărute şi modul de rezolvare a acestora.

Este recomandabil, şi practica investigării infracţiunilor contra siguranţei statului o demonstrează, că realizarea surprinderii în flagrant să fie fixată prin: fotografii, filme, înregistrări audio-video, schiţe din care rezultă fără putinţă de tăgadă, întreaga derulare a activităţilor desfăşurate şi surprinse, avantajul folosirii unor asemenea mijloace tehnice fiind evidentă. Vizionarea şi examinarea ulterioară oferă posibilitatea de a se remarca momente, atitudini, reacţii în amănunţime, care în timpul derulării operaţiunilor pot scăpa, în mod obiectiv, atenţiei celor care le-au executat.

ANEXA (Conținând exemplu din practica organelor răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul Securității Naționale și a organelor de urmărire penală)
Prelucrare de Dr. Doru Ioan Cristescu

BIBLIOGRAFIE
1) D. I. Cristescu, Investigarea criminalistică a infracțiunilor contra securității naționale și de terorism, Ed. Solness, Timișoara, 2004.
2) C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, I. E. Sandu, ″Constatarea infracţiunii flagrante″, în Tratat de tactică criminalistică, Ed. Carpaţi, Craiova, 1992.
3) V. Bercheşan, Metodologia investigării infracţiunilor, Vol. I, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2000.
4) V. Bercheşan, C. Pletea, ″Cercetarea infracţiunilor săvârşite la regimul produselor şi substanţelor toxice sau stupefiante″, în Tratat de metodică criminalistică, vol. I, Ed. Carpaţi, Craiova, 1994.
5) V. Bercheşan, C. Pletea, Drogurile şi traficanţii de droguri, Ed. Paralela 45, Piteşti, 1998.
6) M. Udroiu, R. Slăvoiu, O. Predescu, Tehnici speciale de investigare în justiția penală, Ed. C.H. Beck, București, 2009.
7) E.Bianu, Tactica şi tehnica percheziţionării, Bucureşti, 1941.
8) I.Mircea, Criminalistica, Ed. Lumina Lex, București, 1998.
9) E. Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Universul juridic (ediția a V-a, revăzută și adăugită), București, 2010.
10) C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, I. Boţoc, ″Percheziţia″, în Tratat de tactică criminalistică, Ed. Carpaţi, Craiova, 1992.


[1] Ambele categorii de infracțiuni pot constitui unele dintre amenințările la adresa siguranței naționale, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. a – l din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, dar nu toate amenințările la adresa siguranței naționale întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor contra securității naționale sau acte de terorism.
[2] Art. 293 din c. p. p. Constatarea infracţiunii flagrante (1) Este flagrantă infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire. (2) Este de asemenea considerată flagrantă şi infracţiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârşire, este urmărit de organele de ordine publică şi de siguranţă naţională, de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public ori prezintă urme care justifică suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârşit infracţiunea sau este surprins aproape de locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracţiune. (3) În cazul infracţiunii flagrante, organele de ordine publică şi siguranţă naţională întocmesc un proces-verbal, în care consemnează toate aspectele constatate şi activităţile desfăşurate, pe care îl înaintează de îndată organului de urmărire penală. (4) Plângerile şi cererile prezentate în scris, corpul delict, precum şi obiectele şi înscrisurile ridicate cu ocazia constatării infracţiunii sunt puse la dispoziţia organului de urmărire penală.
[3] Art. 61 din c. p. p. Actele încheiate de unele organe de constatare (1) Ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate: a) organele inspecţiilor de stat, ale altor organe de stat, precum şi ale autorităţilor publice, instituţiilor publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracţiunile care constituie încălcări ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a căror respectare o controlează, potrivit legii; b) organele de control şi cele de conducere ale autorităţilor administraţiei publice, ale altor autorităţi publice, instituţii publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracţiunile săvârşite în legătură cu serviciul de către cei aflaţi în subordinea ori sub controlul lor; c) organele de ordine publică şi siguranţă naţională, pentru infracţiunile constatate în timpul exercitării atribuţiilor prevăzute de lege. (2) Organele prevăzute la alin. (1) au obligaţia să ia măsuri de conservare a locului săvârşirii infracţiunii şi de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de probă. În cazul infracţiunilor flagrante, aceleaşi organe au dreptul de a face percheziţii corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe făptuitor şi de a-l prezenta de îndată organelor de urmărire penală. (3) Când făptuitorul sau persoanele prezente la locul constatării au de făcut obiecţii ori precizări sau au de dat explicaţii cu privire la cele consemnate în procesul-verbal, organul de constatare are obligaţia de a le consemna în procesul-verbal. (4) Actele încheiate împreună cu mijloacele materiale de probă se înaintează, de îndată, organelor de urmărire penală. (5) Procesul-verbal încheiat în conformitate cu prevederile alin. (1) constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală şi nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ. Art. 62 Actele încheiate de comandanţii de nave şi aeronave, (3) În cazul infracţiunilor flagrante, comandanţii de nave şi aeronave au dreptul de a face percheziţii corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe făptuitor şi de a-l prezenta organelor de urmărire penală. (4) Procesul-verbal încheiat în conformitate cu prevederile alin. (1) constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală şi nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ.
[4] Art. 310 din c. p. p. Dispoziţii privind luarea unor măsuri faţă de făptuitor (1) În cazul infracţiunii flagrante, orice persoană are dreptul să îl prindă pe făptuitor. (2) Dacă făptuitorul a fost prins în condiţiile alin. (1), persoana care l-a reţinut trebuie să îl predea de îndată, împreună cu corpurile delicte, precum şi cu obiectele şi înscrisurile ridicate, organelor de urmărire penală, care întocmesc un proces-verbal.
[5] C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, I. E. Sandu, Constatarea infracţiunii flagrante, în Tratat de tactică criminalistică, Ed. Carpaţi, Craiova, 1992, p. 292-293.
[6] Art. 61 alin. 2din codul de procedură penală.
[7] Art. 62 alin.3 cod procedură penală.
[8] Eventuala eficienţă, din punct de vedere al făptuitorului, a „dreptului la tăcere” devine caducă.
[9] În acest caz sunt incidente prevederile codului de procedură penală privind „cazuri urgente” (art. 60 din c. p. p.)
[10] M. Basarab, Drept penal, partea generală, vol.I, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997, p.352.
[11] Art. 310 alin. 1 din c. p. p. În cazul infracţiunii flagrante, orice persoană are dreptul să îl prindă pe făptuitor.
[12] Art. 410 din c. p. (nedenunțarea unor infracțiuni contra securității naționale) și art. 2 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României: Cetăţenii români, ca expresie a fidelității lor față de ţară, au îndatorirea morală de a contribui la realizarea securităţii naţionale.
[13] Art.17 alin.1 lit.b din Legea nr. 51/1991.
[14] Art.18 alin.1 din Legea nr. 51/1991.
[15] Nr. 182/12 aprilie 2002.
[16] Art.6-14, 21-23, 25-30 din Legea nr. 182 din 12 aprilie 2002 publicată în Monitorul Oficial nr. 248 din 12 aprilie 2002 şi HGR nr. 585 din 5 iulie 2002 privind aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, publicată în Monitorul Oficial nr. 485/5 iulie 2002 care detaliază minuţios căile, metodele, mijloacele şi tehnicile de asigurarea protecţiei secretelor şi secretizarea documentelor.
[17] Un îndrumar în domeniu, cu ample referiri legislative, organizare, funcţionare, resurse umane, metode şi tehnici de lucru este prezentat în lucrarea „Detectivul particular în slujba adevărului şi a dreptăţii”,Ed. Concordia, Arad, 2000, a autorilor A. Sechele şi P. Steţcu.
[18] Curtea Supremă de Justiţie-secţia penală, decizia nr. 680 din februarie 2002, pronunţată în dosarul 4353/2000; rechizitoriul nr. 87/P/1997 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, la 30.03.1998.
[19] Art. 12 din Legea nr.155/2010. În cazul infracţiunilor flagrante, personalul poliţiei locale procedează conform dispoziţiilor art. 293 din Codul de procedură penală.
[20] Temeiul legal al prerogativei de a constata infracţiuni flagrante este prevăzut în art.61, 293 alin. 3 din codul de procedură penală şi în texte de legi speciale: 28 alin.4 din Legea nr. 218/2002 – pentru lucrătorii de poliţie; art. 19 alin. 1 lit. r și art. 39 din Legea nr. 550/2004 – pentru jandarmi; art.12 din Legea nr. 14/1992 – pentru lucrătorii SRI; art.29 din Legea nr. 191/1998 – pentru lucrătorii SPP, art. 61 și 62 din codul de procedură penală – pentru organele prevăzute expres în textele respective.
[21] Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, dosar nr. 415/1985 (nepublicat).
[22] Art. 198 din c. p. p. Mijloacele de probă scrise (1) Înscrisurile pot servi ca mijloace de probă, dacă, din conţinutul lor, rezultă fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului. (2) Procesul-verbal ce cuprinde constatările personale ale organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată este mijloc de probă. Procesele-verbale întocmite de organele prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. a)-c) constituie acte de sesizare a organului de urmărire penală şi nu au valoarea unor constatări de specialitate în procesul penal. Art. 199 Cuprinsul şi forma procesului-verbal (1) Procesul-verbal cuprinde: a) numele, prenumele şi calitatea celui care îl încheie; b) locul unde este încheiat; c) data la care s-a încheiat procesul-verbal; d) data şi ora la care a început şi s-a sfârşit activitatea consemnată în procesul-verbal; e) numele, prenumele, codul numeric personal şi adresa persoanelor ce au fost prezente la întocmirea procesului-verbal, cu menţionarea calităţii acestora; f) descrierea amănunţită a celor constatate, precum şi a măsurilor luate; g) numele, prenumele, codul numeric personal şi adresa persoanelor la care se referă procesul-verbal, obiecţiile şi explicaţiile acestora; h) menţiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale. (2) Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagină şi la sfârşit de cel care îl încheie, precum şi de persoanele arătate la lit. e) şi g). Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuză să semneze, se face menţiune despre aceasta, precum şi despre motivele imposibilităţii ori refuzului de a semna.
[23] Potrivit obligaţiilor care îi revin, în conformitate cu prevederile codului de procedură penală în „cazuri urgente”.
[24] V. Bercheşan, Cercetarea penală (criminalistică – teorie şi practică), op. cit., p.262.
[25] Metodele și mijloacele specifice activității informativ-operative (art. 9 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea S.R.I.: a) solicitarea şi obţinerea de obiecte, înscrisuri sau relaţii oficiale de la autorităţi sau instituţii publice, respectiv solicitarea de la persoane juridice de drept privat ori de la persoane fizice; b) consultarea de specialişti ori experţi; c) primirea de sesizări sau note de relaţii; d) fixarea unor momente operative prin fotografiere, filmare ori prin alte mijloace tehnice sau constatări personale, cu privire la activităţi publice desfăşurate în locuri publice, dacă nu este efectuată sistematic; e) obţinerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, altele decât conţinutul acestora, şi reţinute de către aceştia potrivit legii. Serviciul Român de Informaţii efectuează prin laboratoare de specialitate şi specialişti proprii constatări dispuse sau solicitate în condiţiile legii.; și art. 14 lit. d din Legea nr.191/1998privind organizarea și funcționarea S.P.P.: solicitarea si obţinerea de obiecte, înscrisuri sau relaţii oficiale de la instituţii publice; consultarea de specialişti ori experţi; primirea de sesizări sau note de relaţii; fixarea unor momente operative prin mijloace tehnice sau prin constatări personale; )
[26] Procedeele investigative speciale prin care se pot obține informații privind amenințările la adresa securității naționale sunt prevăzute de art. 122 alin. 2 din Legea nr. 51/1991, adică: “a) interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor electronice, efectuate sub orice formă; b) căutarea unor informaţii, documente sau înscrisuri pentru a căror obţinere este necesar accesul într-un loc, la un obiect ori deschiderea unui obiect; c) ridicarea şi repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea informaţiilor pe care acesta le conţine, precum şi înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee; d) instalarea de obiecte, întreţinerea şi ridicarea acestora din locurile în care au fost depuse, supravegherea prin fotografiere, filmare sau prin alte mijloace tehnice ori constatări personale, efectuate sistematic în locuri publice sau efectuate în orice mod în locuri private; e) localizarea, urmărirea şi obţinerea de informaţii prin GPS sau prin alte mijloace tehnice de supraveghere; f) interceptarea trimiterilor poştale, ridicarea şi repunerea la loc a acestora, examinarea lor, extragerea informaţiilor pe care acestea le conţin, precum şi înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee; g) obţinerea de informaţii privind tranzacţiile financiare sau datele financiare ale unei persoane, în condiţiile legii.”
[27] Conform art.138 alin. 1 din codul de procedură penală constituie metode speciale de supraveghere sau cercetare următoarele:A. metode speciale de supraveghere tehnică a) interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanţă; b) accesul la un sistem informatic; c) supravegherea video, audio sau prin fotografiere; d) localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice; e) obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane; f) reţinerea, predarea sau percheziţionarea trimiterilor poştale;B. metode special de cercetare g) utilizarea investigatorilor sub acoperire şi a colaboratorilor; h) participarea autorizată la anumite activităţi; i) livrarea supravegheată; j) obţinerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, altele decât conţinutul comunicaţiilor, reţinute de către aceştia în temeiul legii speciale privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului. 
[28] Condițiile legale – substanțiale și procedurale -, precum și procedura legală de îndeplinit este statuată prin prevederile art. 141 alin. 1-8 din NCPP.
[29]Ridicarea de obiecte și înscrisuri, ridicarea silită de obiecte și înscrisuri, efectuarea imediată a percheziţiei corporale, a cercetării, acolo unde se impune, a locului comiterii faptei și reconstituirii, fotografierea și luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau a altor persoane, dispunerea efectuării unor expertize criminalistice, medico-legale, tehnice judiciare, examinarea fizică a persoanei/lor.
[30] Este vorba de autodenunțarea stipulată de prevederile art. 410 alin. 3 ori 411 din codul penal ori de situația de împiedicare săvârșirii infracțiunii, prevăzută de art. 51 din codul penal sau cea menționată de art. 367 alin. 4 din codul penal.
[31] C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, I. E. Sandu, Constatarea infracţiunii flagrante, în “Tratat de tactică criminalistică”, Ed. Carpaţi, Craiova, 1992, p. 293.
[32] Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, sentinţa penală nr. 39/20.07.1989 – nepublicată. N.A.: în 23.10.2000, Curtea Supremă de Justiţie l-a achitat pe M.R. pentru acuzaţia de trădare prin transmitere de secrete, cu motivarea că “analizând documentele care au constituit, în concepţia instanţei, obiectul material al infracţiunii, se constată că nici unul nu conţine informaţii a căror dezvăluire să pună în pericol securitatea statului. Înscrisul găsit asupra inculpatului în momentul reţinerii este o informare privind şedinţa grupei multilaterale de informare reciprocă curentă a reprezentanţilor statelor participante la Tratatul de la Varsovia, care avusese loc la Bucureşti, în zilele de 17–18 ianuarie 1989”.
[33] Art. 100 alin. 1 și 306 alin. 3 din NCPP.
[34] În cazul S.R.I., posibilitatea este prevăzută de art. 12 din Legea nr. 14/1992, iar în cazul S.P.P. această posibilitate este prevăzută de art. 29 din Legea nr. 191/1998, care se coroborează cu prevederile art.61 din NCPP.
[35] Atunci când întârzierea obţinerii autorizării ar prejudicia grav finalitatea activităţilor specifice necesare, acestea se pot efectua cu autorizarea procurorului, pe o durată de maximum 48 de ore, urmând ca autorizarea judecătorului să fie solicitată, de îndată ce există posibilitatea, dar nu mai târziu de expirarea acestui termen. Judecătorul se pronunţă asupra cererii de îndată.
[36] D. I. Cristescu, Investigarea criminalistică a infracțiunilor contra securității naționale și de terorism, Ed. Solness, Timișoara, 2004, p. 632.
[37] Caz relatat de I. Păcurariu, G. Constantin, Războiul patronilor, Ed. Militară, Bucureşti, 1976, p.90.
[38] Reprezintă o activitate similară cu cea efectuată în vederea ascultării suspectului (inculpatului), dar cu particularităţi proprii. În ce priveşte asemănările celor două activităţi, a se vedea: I. Mircea, Criminalistica, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999, p.273; E. Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Actami, Bucureşti, 2001, p.458; I. Ursu, I.D. Cristescu, Elemente de anchetă penală, Ed. Helicon, Timişoara, 1993, p.28; I. Mircea, Posibilitatea cunoaşterii personalităţii făptuitorului prin unele activităţi tactice, în Anale, vol. III, seria Drept, Ed. „Augusta”, Timişoara, 1998, p.10.
[39] Sursa: http//www.sri.ro//presa_020509 atm.html; dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia Parchetelor Militare şi aflat pe rolul Curţii Militare de Apel Bucureşti (nepublicat).
[40] Caz relatat de I. Păcurariu, G. Constantin, op. cit.
[41] V. Bercheşan, Metodologia investigării infracţiunilor, vol. I, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2000, p. 33,139, 193.
[42] C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, I. E. Sandu, op. cit., p.295.
[43] Cristian Troncotă, Duplicitarii. O istorie a serviciilor de informaţii şi securitate de regimului comunist din România, Ed. “Elion”, Bucureşti, 2003, p. 73-74.
[44] D. I. Cristescu, Operaţiuni mascate. Compatibilitate cu legea română, în Revista Juridică nr. 8/1996, editată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara; în acelaşi sens, D. I. Cristescu, Folosirea investigatorilor acoperiţi, în revista Pro Lege nr.1/2001, p.26-53.
[45] D. Voinea, I. Botoş, Marcările chimice în probarea corupţiei, în revista Criminalistica, nr. 2/2001, p.6.
[46] În acelaşi sens, dat fiind similitudinea cu operaţiunile de “livrări supravegheate”, în interiorul ţării din domeniul traficului de droguri, a se vedea V. Bercheşan, C. Pletea, Cercetarea infracţiunilor săvârşite la regimul produselor şi substanţelor toxice sau stupefiante, în Tratat de metodică criminalistică, vol. I, Ed. Carpaţi, Craiova, 1994, p.300; V. Bercheşan, C. Pletea, Drogurile şi traficanţii de droguri, Ed. Paralelea 45, Piteşti, p. 270; G. Antoniu şi C. Păun, în comunicarea de la simpozionul “Crima organizată. Conceptul. Conţinutul. Formele de manifestare şi de combatere a crimei organizate”, organizat de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, la Bucureşti, 10.11.1994.
[47] Art. 14 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea S.R.I. În îndeplinirea atribuţiilor ce ii revin, Serviciul Român de Informaţii colaborează cu Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Direcţia Generală a Vămilor precum şi cu celelalte organe ale administraţiei publice. 
Organele prevăzute la alin. 1 au obligaţia sa-si acorde reciproc sprijinul necesar în îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege. Art. 3 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române In îndeplinirea misiunilor care ii revin Poliţia Romana cooperează cu instituţiile statului şi colaborează cu asociaţiile şi organizaţiile neguvernamentale, precum şi cu persoanele fizice şi juridice, în limitele legii. Art. 3 din Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române (1) Jandarmeria Română cooperează, în îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin potrivit legii, cu celelalte componente ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu structuri ale sistemului de apărare şi securitate naţională şi colaborează cu organizaţii, instituţii şi autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, organizaţii neguvernamentale, cu alte persoane juridice, precum şi cu persoane fizice. Art. 4 din O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române In îndeplinirea atribuţiilor ce ii revin Poliţia de Frontiera Romana cooperează cu celelalte instituţii ale statului care au atribuţii privind asigurarea ordinii de drept şi colaborează în acest sens cu cetăţenii, în condiţiile legii.

[48] V. Bercheşan, Metodologia investigării infracţiunilor, vol.I, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2000, p.32, 138, 193, 234, 277, 328; şi în vol.II, p.75, 353.
[49] C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, I. E. Sandu, op. cit., p.296.
[50] C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, I.E. Stancu, op.cit., p.296.
[51] C. Aioniţoaie, şi alţii, op. cit., p.298.
[52] A. Ciopraga, Criminalistica – tratat de tactică, Ed. Gama, Iaşi 1996, p.319.
[53] Art.29, 37.
[54] Conform prevederilor Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile consulare din 24 aprilie 1963, art.41 punctul 3 dacă o procedură penală este intentată contra unui funcţionar consular (orice persoană, inclusiv şeful de post consular, însărcinat în această calitate cu exceptarea funcţiilor consulare), acesta este obligat să se prezinte în faţa autorităţilor competente. Totuşi, procedura trebuie să fie dusă cu menajamente, care se cuvin funcţionarului consular în virtutea poziţiei sale oficiale şi în asemenea mod încât ea să jeneze cât mai puţin posibil executarea funcţiilor consulare. Tratamentul este identic şi pentru funcţionarii consulari onorifici, ca şi pentru funcţionarii ONU şi alţii, potrivit, aşa cum am arătat mai sus, convenţiilor şi tratatelor la care România este parte şi le-a ratificat.
[55] A se vedea D.I. Cristescu, Sesizarea organelor de urmărire penală în legătură cu infracţiunile contra siguranţei statului, op.cit., p.2-25.
[56] Pentru detalii, a se vedea E.Bianu “Tactica şi tehnica percheziţionării”, Bucureşti, 1941, p.80-81; I. Mircea, op.cit., p.299; A. Ciopraga, op.cit., p.126; E. Stancu, op.cit., p.523-524; C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, I. Boţoc, Percheziţia, în Tratat de tactică criminalistică, Ed. Carpaţi, Craiova, 1992, p.222.
[57] I. Mircea, op.cit., p.299.
[58] E. Stancu, op.cit., p.508-509; C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, I. Boţoc, Percheziţia, în Tratat de tactică criminalistică, Ed. Carpaţi, Craiova, 1992, p.209.
[59] Sau, i se cere percheziţionatului să se aşeze în genunchi şi să ţină mâinile ridicate (A. Ciopraga, op.cit., p.124).
[60] C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, I. Boţoc, op.cit., p.222, opinează că percheziţia îmbrăcămintei să se facă la sediul organului de stat, întrucât presupune examinarea minuţioasă a fiecărei piese din vestimentaţia celui percheziţionat.
[61] M. Basarab, Criminalistica, Litografia Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj, 1969, p.301.
[62] În anul 1967, centrul de ştiinţă şi tehnologie al C.I.A. a realizat proiectul pisicii Cyborg care urmărea transformarea pisicilor în spioni patrupezi prin efectuarea unei lobotomii şi scoaterea unei părţi din creier în scopul instalării în cutia craniană a unor dispozitive de urmărire şi supraveghere. A se vedea şi E. Stancu, op.cit., p.525.
[63] I. Vochescu, V. Bercheşan, Bancnota şi falsificatorii de bancnote, Ed. Şansa SRL, Bucureşti, 1996, p.200.
[64] V. Bercheşan, C. Pletea, Drogurile şi traficanţii de droguri, op.cit., p.271.
[65] Excepţia o reprezintă conform Convenţiei de la Viena din 1961 şi 1964, localurile misiunilor, arhivele şi documentele misiunilor, locuinţa particulară a agentului diplomatic, documentele sale, corespondenţa sa sunt inviolabile; localurile consulare, arhivele şi documentele consulare, sunt inviolabile, nefiind permis agenţilor statului acreditar să pătrundă în ele numai cu consimţământul şefului misiunii sau al postului consular.


Dr. Doru Ioan CRISTESCU
Avocat Victor Cătălin ENESCU


Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.