Reguli generale în instanță
11 martie 2014 | Adrian Toni NEACȘU
Ţine minte: Fii pregătit!
Am întâlnit multe situații în care avocații erau luați prin surprindere de strigarea dosarului. Erau stânjeniți, se scuzau că nu se așteptau ca dosarul să fie luat atât de repede și cereau un răgaz pentru a avea o ultimă discuție cu clientul. Care abia venise sau urma să vină. Încă nu aveau ce spune în dosar.
Evoluția unei ședințe de judecată este imprevizibilă. Chiar dacă ea este temeinic planificată, oricând pot surveni modificări. Dacă ai un dosar care nu este printre primele la ordine nu înseamnă că poți să fii complet relaxat și dezinteresat de derularea ședinței. Oricând lucrurile se pot precipita, iar dosarul tău să fie strigat. În general, un avocat trebuie să fie gata tot timpul pentru a răspunde. Stabilirea strategiei în dosar nu trebuie lăsată pentru ultimul moment, sub justificarea că întrucât dosarul fiind la coada listei de ședință există timp pentru asta. Judecătorul nu are timp și tocmai de aceea pe acesta ți-l va oferi cel mai greu. Dosarul tău e doar unul dintre multele pe care judecătorul le-a studiat pentru ședință și dacă în condițiile astea el îl cunoaște iar tu nu, impresia este dezastruoasă. Nu uita că tu ești cel plătit pentru acel dosar, nu judecătorul.
Ţine minte: Judecătorul te urmăreşte permanent
Podiumul pe care se află judecătorul îi oferă acestuia o excelentă perspectivă asupra întregii săli de judecată. Niciodată judecătorul, sau cel puțin unul dintre judecătorii completului colegial, nu este atât de adâncit în altă activitate încât să nu exercite un control deplin asupra vederii sale periferice. Judecătorii au tendința de a lua drept semn de sfidare personală orice nesocotire a ordinii și solemnității ședinței de judecată. Dacă ai de așteptat până îți vine rândul, nu este recomandat să folosești sala de judecată pe post de sală de lectură și să citești ziarele. O poți face desigur pe suporturi electronice, pentru că nu te obligă nimeni să stai cu privirea pironită într-un punct, însă niciodată nu intra cu ziare tipărite în sala de judecată dacă ai de gând să le citești. Judecătorul observă grimasele, semnele ironice de dezaprobare și aude șușoteala prelungită. Mestecatul gumei de mestecat în sala de judecată, vorbitul la telefon sau numai țârâitul acestuia sunt semne de lipsă de respect în primul rând față de judecătorul din fața ta și apoi în mod abstract pentru actul de judecată. Nu există loc în sala de judecată care să te ascundă privirii sau observației judecătorului.
Controlează-ţi emoţiile
Este desigur firesc să ai emoții în instanță, mai ales dacă ești la început. Nu te judecă nimeni dacă îți tremură vocea sau nu-ți găsești cuvintele. Pe de altă parte, nu uita că ești plătit pentru a vorbi în fața instanței, pentru a spune poziția clientului. Judecătorul nu are nicio vină că ești la început sau că ești emotiv. Într-o ședință cu o sută de dosare un judecător nu are timp să te ajute să-ți gestionezi slăbiciunea emoțională. Se află el însuși sub o presiune care îl împiedică să-ți arate prea multă compasiune. Poate e bine de cunoscut ca judecătorul este primul care își dorește ca avocații să fie siguri pe ei, să fie astfel hotărâți și rapizi. Un avocat stăpân pe situație este și un avocat eficient în relația cu instanța, el ajutând judecătorul la folosirea optimă a timpului. Învață să-ți controlezi emoțiile și vizualizează instanța ca fiind doar un loc de muncă ca oricare altul.
Arată respect pentru judecător
Niciodată nu poți exagera cu semnele exterioare de prețuire pentru poziția pe care o are judecătorul. Nu încerca să fii familiar cu instanța, chiar dacă judecătorul îți este cunoscut. Nu aduce niciodată în discuție publică momente din care rezultă că vă cunoașteți. Nu face de exemplu referire, pentru a sublinia corectitudinea unui argument al profesorului vostru comun, la examenul din facultate pe care l-ați dat împreună. Citează lucrarea, este suficient. Nu face niciodată semne judecătorului, nu vorbi în apropouri sau cu subînțeles. Nu cere niciodată favoruri. Fii respectuos, stai permanent în picioare când vorbești, folosește permanent formele orale de politețe. În fața ta nu se află doar un judecător ci întreaga autoritate a justiției. Te adresezi unei instituții, nu domnului sau doamnei respective.
Învaţă când să te opreşti
Timpul este foarte important pentru judecător. Adu-ți mereu aminte acest lucru. Nu vorbi foarte mult, planifică foarte bine în avans intervențiile verbale, pentru a fi sigur că nu trebuie să te lungești pentru a spune esențialul. Nu face introduceri lungi, pune întrebări scurte și la obiect. Nu te contrazice niciodată cu judecătorul. Sunt dese discuțiile contradictorii pe un subiect legal dintre avocați, sau dintre avocați și procuror. De regulă se dă de mai multe ori cuvântul în replică, iar tensiunea crește. Momentul în care trebuie să te oprești este acela în care judecătorul și-a spus punctul de vedere. În astfel de situații există tentația irezistibilă de a mai adăuga un ultim argument, cel care desigur ar putea întoarce decizia luată. Niciodată judecătorul nu revine asupra deciziei sale. Chiar dacă conștientizează pe loc eroarea, nu va anula o decizie deja comunicată public. Cu atât mai mult nu trebuie să insiști în a-l întoarce din drum. Nu intra în dispută cu el, acceptă soluția și treci mai departe.
* Fragment dintr-o lucrare în curs de apariție sub semnătura autorului la editura Wolters Kluwer. Dacă dorești să fi primul informat când apare cartea ori să primești alte fragmente din aceasta accesează acest link și lasă-ne datele tale de contact.
Adrian Toni NEACȘU
Citez: „Dosarul tău e doar unul dintre multele pe care judecătorul le-a studiat pentru ședință și dacă în condițiile astea el îl cunoaște iar tu nu, impresia este dezastruoasă. Nu uita că tu ești cel plătit pentru acel dosar, nu judecătorul.”
Comentez: D-le A.T. Neacsu, stiti ca si reciproca este valabila, nu? Adica mi s-a intimplat deseori ca instanta sa nu fi citit dosarul, iar impresia a fost dezastruoasa la adresa celor din completul de judecata. Idem, ar trebui sa stiti ca judecatorul este intotdeauna platit pt toate dosarele repartizate, pe cind un avocat poate presta si pro bono.
Citez: „Mestecatul gumei de mestecat în sala de judecată, vorbitul la telefon sau numai țârâitul acestuia sunt semne de lipsă de respect în primul rând față de judecătorul din fața ta și apoi în mod abstract pentru actul de judecată.”
Comentez: consider ca reciproca este valabila si in aceasta situatie descrisa de dvs.; adica si atunci cind presedinta completului de judecata roade virtos si ostentativ guma de mestecat in sedinta publica (mi s-a intimplat de citeva ori sa asist la astfel de rumegare) este o lipsa de respect la adresa publicului din sala, precum si la adresa actului de justitie.
Citez: „Momentul în care trebuie să te oprești este acela în care judecătorul și-a spus punctul de vedere. În astfel de situații există tentația irezistibilă de a mai adăuga un ultim argument, cel care desigur ar putea întoarce decizia luată. Niciodată judecătorul nu revine asupra deciziei sale. Chiar dacă conștientizează pe loc eroarea, nu va anula o decizie deja comunicată public. Cu atât mai mult nu trebuie să insiști în a-l întoarce din drum. Nu intra în dispută cu el, acceptă soluția și treci mai departe.”
Comentez: cum ramine cu principiul fundamental al oralitatii sau cel al contradictorialitatii (din care deriva un alt pp fundamental, cel al aflarii adevarului), daca nu dezbatem pina la epuizare un subiect de care depinde soarta procesului? E-adevarat, am constatat, din pacate, ca practica judiciara merge intr-o directie opusa acestor principii de drept, rezolvind majoritatea litigiilor in scris sau in spatele usilor inchise ale salii de judecata. Chiar si legiuitorul a imbratisat aceasta directie, prin impunerea solutionarii dosarelor in camera de consiliu. Or, in opinia mea, este anormal ce se intimpla. De pilda, la ultima sedinta de recurs la care am participat la Curtea de apel Alba Iulia, am fost singurii din sala; chiar si asa, instanta m-a zorit sa-mi termin pledoaria, desi eram la coada listei si mi-am asteptat cuminte rindul; in plus, mi-a atras atentia ca, in cazul in care doresc sa mai depun si alte concluzii scrise, sa ma limitez la chestiunile importante… De aici am dedus ca jurisprudenta CEDO, ICCJ si CCR nu reprezinta chestiuni importante pt unii judecatori, din moment ce instanta de recurs nu s-a pronuntat deloc in aceasta privinta. Altadata, insasi fosta presedinta a Curtii de apel Alba Iulia a comentat ca: „demult n-am mai avut un recurs de 15 pagini”; ma intreb atunci cum se descurca alte instante care solutioneaza dosare de sute sau mii de pagini, unde se administreaza probe cu martori, expertize, interogatorii etc., nu doar citeva inscrisuri?!
„ma intreb atunci cum se descurca alte instante care solutioneaza dosare de sute sau mii de pagini, unde se administreaza probe cu martori, expertize, interogatorii etc., nu doar citeva inscrisuri?!” – sa incerc sa va raspund eu.
La nivelul Tribunalului UE unde hotararile au sute de paragrafe/sute de pagini (lasam la o parte faptul ca instantele in Romania par neputincioase si cu privire la numerotarea in paragrafe a rationamentului juridic realizat), exista 3-4 referenti/ la judecator. Si niciodata nu ai un singur judecator. Eu nu am inteles de ce, care este rationamentul, ca in prima instanta sa fie DOAR un singur judecator. Chiar atat de sarac e statul incat justitie nu-si permite, dar armata da? de Justitie avem nevoie si pe timp de razboi, si pe timp de pace. De armata, doar pe timp de razboi.
Intrebarea de final era mai mult retorica, evident. 🙂
Intr-adevar, e mai simplu de redactat si mai usor de urmarit un rationament structurat in paragrafe. Eu am inceput sa-mi impart cererile si concluziile mai ample in capitole, paragrafe etc. imediat dupa studierea jurisprudentei CEDO pt concursul de la CSM din 2006 pt juristi asimilati magistratilor. Din pacate, asa cum comentam supra, in Romania exista destui (poate prea multi!) judecatori care nici macar nu analizeaza vreo hotarire CEDO sau vreun articol din tratatele internationale invocate in cuprinsul actiunilor, deci cu atit mai putin nu ma astept ca acei judecatori sa adopte modelul CEDO de simplitate si claritate in motivarea hotaririlor.
Cit despre comparatia justitiei cu armata, ma tem ca intram pe un teren minat. Eu n-am suferit niciodata armata, mai ales ca am fost luat cu japca la jandarmi (varianta moderna a incorporarii cu arcanul in trecut). Consider ca armata este o forma primitiva de organizare sociala, ce atesta si chiar glorifica natura violent-ucigasa a animalului numit OM. In opinia mea, armata e doar un sistem de indobitocire in masa si de intretinere a unor paraziti care nu produc nimic util societatii, dar care se cred de multe ori eroi. Sa nu uitam ca si in 1989, la lovitura de stat militara cosmetizata in revolutie, armata a facut cele mai multe victime printre civili; simpla scoatere a soldatilor si tancurilor pe strazi spune totul… 🙁
Si, da, va dau dreptate, de justitie/dreptate/adevar avem nevoie cu totii, pe cind de armata – nu prea. La fel de bine putem compara armata cu sistemul de invatamint sau cu cel sanitar si vom ajunge la aceeasi concluzie. Din nefericire, la noi a fost rasturnat demult orice sistem de valori, promovindu-se mai mult non-valorile.
Multumesc pentru comentarii Florin.
Textul meu comporta multe discutii si disclaimer-uri izvorate din experiente individuale, asa cum sunt cele din comentariul tau. Saptamana trecuta eram dojenit aici, de un coleg pe care il respect suficient de mult pentru a rezista tentatiei de a-i raspunde, cum ca spunand ca judecatorii au multe dosare i-am izgonit pe acestia din paradisul pe care respectivul coleg l-a prins prin anii ’70. Nimic mai fals. Nu asta am vrut sa spun ci exact ceea ce spun cuvintele mele: judecatorii au multe dosare. La fel si aici, micile mele sfaturi pot fi completate, adaugite, criticate. Ele raman insa la fel de valabile pe cat vor fi si parerile contrare, izvorate de asemenea din experiente similare. Deci da, iti dau dreptate, e la fel de valabil, in unele cazuri, si invers. Misiunea mea e de spune cum se intampla lucrurile in realiate si atat. Nu critic, nu apreciez, nu evaluez, doar relatez.