TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

Primul studiu din România privind protecţia drepturilor de proprietate intelectuală
11.03.2014 | JURIDICE.ro


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

În România, industriile care se bazează intensiv pe drepturi de proprietate intelectuală, contribuie cu aproximativ 45% la PIB-ul României, media la nivelul Uniunii Europene fiind de 38,6%, conform unui studiu publicat spre sfârşitul anului trecut, de către Biroul European de Brevete şi Oficiul pentru Armonizarea Pieţei Interne în parteneriat cu Comisia Europeană. România este astfel pe locul 4 în UE ca nivel al dependenței PIB-ului de industriile care se bazează pe drepturi de proprietate intelectuală, acestea având o contribuție de peste 55 de miliarde de euro la economia României, în 2010.

În acest context, MUŞAT & ASOCIAŢII publică rezultatele preliminare ale primului studiu statistic realizat în România cu privire la protecţia drepturilor de proprietate intelectuală prin acţiuni în instanţă. Studiul IP Enforcement Horizon: Romania”, elaborat de către departamentul de Proprietate Intelectuală al Muşat & Asociaţii, analizează gradul de protecţie al drepturilor de proprietate intelectuală obţinut prin intermediul instanţelor judecătoreşti din România.

:: Studiul integral pe TopLegal.ro.

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate