Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

PICCJ. Corupție. Luare de mită. Cercetări. Percheziții. Începerea urmăririi penale


13 martie 2014 | Roxana SOARE, Paula VÂRBAN, Roxana SOARE

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

PICCJ. Corupție. Luare de mită. Cercetări. Verificări. Percheziții. Începerea urmăririi penale.

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea de către mai multe persoane, medici specialişti de medicina muncii de la cabinetele de expertiză medicală din Caransebeş şi Moldova Nouă, a unor infracţiuni de corupţie.

În cauză a fost dispusă începerea urmăririi penale cu privire la fapte de luare de mită săvârşite de către cadre medicale, constând în încadrarea nejustificată în grad de invaliditate a unor persoane în schimbul unor sume de bani.

În cursul acestei dimineţi, ca urmare a autorizării de către instanţa competentă, sunt efectuate verificări şi percheziţii simultane în mai multe locaţii situate pe raza judeţelor Caraş-Severin şi Timiş.

La desfăşurarea acestor activităţi, procurorii beneficiază de sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Românie–Direcţia de Investigare a Fraudelor, precum şi de suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.

Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică cu privire la actele de urmărire penală ce se efectuează în cauză şi care pot fi date publicităţii raportat la normele procesual-penale.

:: sursa: www.mpublic.ro

Avocat Paula VÂRBAN
Roxana SOARE

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii