Noutăţi legislative interesante. Lege 9
 
Print Friendly, PDF & Email

Legii cetateniei romane a fost modificata

17.09.2007 | JURIDICE.ro, SOVA & ASOCIATII
Abonare newsletter

In Monitorul Oficial nr. 634/14 septembrie 2007, a fost publicata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 87/2007 pentru modificarea Legii cetateniei romane nr. 21/1991.

Ordonanta de modificare a Legii cetateniei romane simplifica procedura de acordare/ redobandire a cetateniei romane, micsorand in acest context durata anumitor termene, insa conditiile de acordare/redobandire a cetateniei romane au ramas aceleasi.

Una din principalele modificari aduse legii mai sus mentionate consta in aceea ca aprobarea cererilor de acordare/redobandire a cetateniei romane se face prin ordin al ministrului justitiei. Pana in prezent, aprobarea acestor cereri se facea prin hotarare de guvern.

De asemenea, se stabileste ca, Comisia pentru cetatenie din cadrul Ministerului Justitiei are activitate permanenta.

Comisia este formata dintr-un presedinte si 4 membri, personal de specialitate juridica asimilat magistratilor din cadrul Ministerului Justitiei, numiti prin ordin al ministrului justitiei.

Presedintele Comisiei, prin rezolutie, stabileste termenul la care se va dezbate cererea de acordare sau redobandire a cetateniei, dispunand totodata:
– publicarea, pe cheltuiala solicitantului, a extrasului cererii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a III-a;
– solicitarea de relatii de la orice autoritati cu privire la indeplinirea conditiilor.

De precizat ca nici actuala modificare a legii nu prevede in mod expres un termen maxim de aprobare a cererilor de acordare/redobandire a cetateniei romane.

Totusi, se prevede ca, in cazul in care sunt intrunite conditiile pentru acordarea cetateniei romane, Comisia stabileste, intr-un termen ce nu va depasi 6 luni, programarea persoanei pentru interviul organizat in vederea verificarii conditiilor cerute pentru acordarea/redobandirea cetateniei romane.

Ulterior, daca solicitantul este admis la interviu, Comisia va intocmi un raport in care va mentiona intrunirea conditiilor legale pentru acordarea sau, dupa caz redobandirea cetateniei. Raportul insotit de cererea de acordare ori de redobandire a cetateniei va fi inaintat ministrului justitiei.

Ministrul justitiei, constatand indeplinirea conditiilor prevazute de lege, emite ordinul de acordare sau de redobandire a cetateniei romane, dupa caz. Ordinul de acordare/redobandire a cetateniei romane se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Totodata, in cazul in care se constata neindeplinirea conditiilor prevazute de lege, ministrul justitiei respinge prin ordin, cererea de acordare ori redobandire a cetateniei romane.

Ordinul poate fi atacat, in termen de 15 zile de la data comunicarii, la sectia de contencios administrativ a curtii de apel de la domiciliul sau, dupa caz, resedinta solicitantului. In situatia in care solicitantul nu are domiciliul sau resedinta in Romania, ordinul poare fi atacat, in acelasi termen, la sectia de contencios administrativ a Curtii de Apel Bucuresti. Hotararea curtii de apel este definitiva si obligatorie.

In termen de 3 luni de la data publicarii ordinului ministrului justitiei in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, persoanele carora li se acorda cetatenia romana vor depune juramantul de credinta fata de Romania.

Cetatenia romana se dobadeste de la data depunerii juramantului de credinta.

Pentru STIRI.JURIDICE, SOVA & ASOCIATII

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week