Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Contravenţii
Contravenţii
CărţiProfesionişti
 1 comentariu

Judecătoria Alba Iulia. Din probatoriu trebuie să reiasă că vehiculul depăşit de contravenient se afla în mişcare


17 martie 2014 | Andrei PAP
Secţiuni: Contencios contravențional, Jurisprudență Judecătorii, RNSJ
JURIDICE - In Law We Trust
UNBR Caut avocat
Evenimente juridice

Judecătoria Alba Iulia, fiind învestită cu soluţionarea unei plângeri contravenţionale, a subliniat că, în speţa dedusă judecăţii, în sarcina petentului s-a reţinut faptul că a executat manevra de depăşire a unui autoturism în raza de acţiune a indicatorului “Depăşire interzisă”, fiind filmat cu aparatul radar. În cadrul procedurii judiciare, însă, din probatoriul administrat în cauză nu reiese dacă autoturismul depăşit de petent se afla în mişcare sau era staţionat pe partea carosabilă, astfel cum susţine, situaţie în care petentul era nevoit să efectueze manevra de depăşire pentru a-şi putea continua deplasarea.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat că faptei reţinute în sarcina petentului îi lipseşte latura subiectivă, respectiv vinovăţia, ca atitudine psihică faţă de fapta comisă şi urmările acesteia, element în lipsa căruia nu sunt întrunite condiţiile pentru atragerea răspunderii contravenţionale. (Sentinţa civilă nr. 4550/2011 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia)

Andrei PAP

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice


Servicii JURIDICE.ro
Cont profesional









Subscribe
Notify of
1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
Privacy
Politica
Utilizare
Publicare
Despre noi
Secţiuni
Servicii
Contact
© 2003-2023 J JURIDICE.ro