Excepție de neconstituționalitate respinsă ref. prevederile din Legea privind amenajarea teritoriului şi urbanismul
24 martie 2014 | Anda-Laura TĂNASE
În Monitorul Oficial al României nr. 49 din data de 21 ianuarie 2014 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 461 din 14 noiembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 56 alin. (7) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 56 alin. (7) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul care a fost introdus prin art. I pct. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7 din 2 februarie 2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, prevederi de lege care aveau următorul conţinut:
„În termen de maximum 30 de zile de la finalizarea dezbaterii publice şi înaintarea expunerii de motive elaborate de primar/preşedintele consiliului judeţean şi a raportului de specialitate elaborat de către arhitectul-şef, consiliul judeţean sau local are obligaţia să emită o hotărâre prin care aprobă sau respinge documentaţia de amenajare a teritoriului sau urbanism”.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. o) privind Legiferarea, art. 115 alin. (1) şi (6) referitor la Delegarea legislativă, precum şi art. 120 alin. (1) potrivit căruia administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice din Constituție.
Curtea, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, precum și dispoziţiile legale criticate, reține că ulterior sesizării Curţii Constituţionale, reglementarea legală criticată a fost modificată prin art. I pct. 35 din Legea nr. 190 din 26 iunie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul.
În prezent, textul de lege criticat are următorul cuprins:
„În termen de maximum 45 de zile de la finalizarea dezbaterii publice şi înaintarea expunerii de motive elaborate de primar/preşedintele consiliului judeţean şi a raportului de specialitate elaborat de către arhitectul-şef. consiliul judeţean sau local are obligaţia să emită o hotărâre prin care aprobă sau respinge documentaţia de amenajare a teritoriului sau urbanism”.
Astfel, Curtea constată că, în esenţă, critica formulată priveşte introducerea în cuprinsul Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul a termenului de 45 de zile înlăuntrul căruia consiliul local sau judeţean este obligat să aprobe ori să respingă documentaţia de amenajare a teritoriului sau urbanism, eveniment legislativ ce este perceput de autorul excepţiei ca fiind un element de constrângere în activitatea desfăşurată de autorităţile administraţiei publice în procesul de elaborare şi aprobare a documentaţiei de amenajare a teritoriului şi urbanism.
Elementul novator pe care îl aduc prevederile legale criticate în speţă, faţă de reglementările legale deja existente în domeniu, şi anume Legea nr. 215/2001, este acela al introducerii termenului de 45 de zile înlăuntrul căruia consiliul local sau consiliul general au obligaţia de a adopta o hotărâre prin care aprobă ori respinge documentaţia de amenajare a teritoriului sau urbanism.
Aşa cum reiese atât din Nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2011, cât şi din Expunerea de motive a Legii nr. 190/2013, legiuitorul, având în vedere obligaţiile asumate faţă de Comisia Europeană privind clarificarea şi reducerea termenelor privind realizarea unor investiţii, a urmărit simplificarea procedurilor birocratice şi a timpului de aşteptare pentru mediul de afaceri şi cetăţeni în privinţa aprobării documentaţiilor de urbanism.
Totodată, s-a urmărit reformarea şi actualizarea legislaţiei şi a practicilor din domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului şi corelarea acesteia cu legislaţia conexă, apreciindu-se că neadoptarea unor măsuri urgente ar avea impact negativ asupra dezvoltării armonioase şi durabile a teritoriului naţional şi ar conduce la reale dificultăţi în ceea ce priveşte funcţionarea optimă a activităţii autorităţilor administraţiei publice de specialitate.
Ca atare, având în vedere cele mai sus reţinute, Curtea constată că reglementarea legală criticată îndeplineşte exigenţele prevăzute de art. 115 alin. (6) din Constituţie, referitor la interdicţia legiferării prin ordonanţă de urgenţă în domeniul regimului instituţiilor fundamentale ale statului.
Mai mult, referitor la critica privind încălcarea autonomiei locale şi a dreptului de apreciere al autorităţilor administraţiei publice în luarea deciziilor, cauzate de constrângerea exercitată prin instituirea termenului de 45 de zile, Curtea apreciază că tocmai inexistenţa unui asemenea termen şi amânarea sine die a perioadei de timp în care autorităţile administraţiei publice abilitate ar trebui să aprobe sau să respingă această documentaţie ar afecta atât buna desfăşurare a activităţii de amenajare a teritoriului ori urbanism, dar şi comunitatea locală implicată în realizarea unor asemenea obiective.
Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. 56 alin. (7) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul.
