Încălcările aduse dreptului de acces la justiție și dreptului de proprietate prin OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

1. Conceptul de acces la justitie – ca drept fundamental al cetateanului

Accesul liber la justitie constituie un principiu fundamental al organizarii oricarui sistem judiciar democratic fiind consacrat intr-un numar important de documente internationale, astfel ca el are semnificatii deosebite atat pentru dreptul procesual, cat si pentru dreptul constitutional.

Liberul acces al persoanei la justitie reprezinta facultatea oricarei persoane de a introduce, dupa libera sa apreciere, o actiune in justitie, implicand obligatia corelativa a statului ca, prin instanta competenta, sa solutioneze aceasta actiune.

Orice conditionare a accesului liber la justitie reprezinta o nesocotire a unui principiu constitutional fundamental si a unor standarde internationale universale, in orice democratie reala.

In plan procesual, accesul liber la justitie se concretizeaza in prerogativele pe care le implica dreptul la actiune, ca aptitudine legala ce este recunoscuta de ordinea juridica oricarei persoane fizice sau juridice.

Ca o garantie a respectarii drepturilor omului, Conventia Europeana a Drepturilor Omului prevede, in art. 6 alin. 1, dreptul oricarei persoane la un proces echitabil: ”Orice persoana are dreptul de a-i fi examinata cauza in mod echitabil, public si intr-un termen rezonabil, de catre un tribunal independent si impartial, stabilit prin lege, care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor cu caracter civil…”

In explicitarea acestui drept, in doctrina dreptului european[1] dreptul de acces la un tribunal este inteles ca un drept de acces concret si efectiv, care presupune ca justitiabilul ”sa beneficieze de o posibilitate clara si concreta de a contesta atingerea adusa drepturilor sale[2]”.

Pornind de la premisa ca drepturile fundamentale trebuie garantate intr-o maniera concreta si reala, iar nu iluzorie si teoretica, imposibilitatea concreta de sesizare a unei instante de catre persoana interesata constituie o incalcare a dreptului acesteia de acces la justitie[3].

Dreptul de acces la justitie impune obligatii in sarcina legiuitorului si executivului. Statul este tinut sa acorde oricarei persoane toate facilitatile rezonabile de drept si de fapt, pentru a accede la instanta, intr-un cuvant, trebuie sa asigure efectivitatea dreptului de acces.

Liberul acces la justitie este consacrat, ca drept cetatenesc fundamental atat prin art. 21 din Constitutia Romaniei, cat si prin art. 10 din Declaratia universala a drepturilor omului si prin art. 14 pct. 1 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice.

Constitutia Romaniei reglementeaza accesul liber la justitie, acesta fiind conceput ca drept al oricarei persoane de a se putea adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime, garantandu-se ca exercitarea acestui drept nu poate fi ingradita prin nici o lege.

Atat Codul de procedura civila din 1864, cat si Noul Cod de Procedura Civila prevad mijloace procedurale concrete de care pot uza cetatenii pentru a accede la justitie: cererea de chemare in judecata (art. 109 – art. 194 NCPC) si caile ordinare si extraordinare de atac impotriva hotararilor judecatoresti (apelul -art. 282- art. 466 NCPC, recursul – art. 299 –art. 483 NCPC, contestatia in anulare – art. 317-art. 503 NCPC si art. 318, revizuirea – art. 322-art. 509 NCPC). Aceste cai procedurale asigura persoanelor interesate accesul la o instanta de judecata, careia, prin lege, i s-a stabilit competenta de a hotari in materie civila.

REZOLUTIA NR. (81) 7 a Comitetului Ministrilor catre statele membre privind mijloacele de facilitare a accesului la justitie[4] prevede in Anexa, intre alte principii: “D – Costul justitiei:
11. Introducerea unei actiuni in instanta nu poate fi conditionata de plata efectuata catre stat de una din parti a unei sume nejustificat de mare in raport cu speta dedusa judecatii.
12. In masura in care cheltuielile de procedura constituie un obstacol evident pentru accesul la justitie, daca este posibil ele trebuie reduse sau eliminate. Sistemul cheltuielilor de procedura trebuie examinat in vederea simplificarii sale”.

2. Scurt istoric comparativ al legislatiei privitoare la taxele de timbru

2.1. Modificarea legislativa a taxelor judiciare de timbru intervenita prin Legea nr. 276/2009

Prin modificarea Legii nr. 147/1997 privind taxele judiciare de timbru adusa prin legea 276/2009[5], s-a ajuns la o limitare evidenta a accesului la justitie, accesul devenind doar un drept teoretic. Datorita taxelor stabilite de stat intr-un cuantum exagerat in sarcina justitiabilului, practic au fost ingradite considerabil posibilitatile cetateanului de a se adresa instantei de judecata.

Exista diferente majore intre taxele judiciare de timbru avute in vedere de Legea nr. 146/1997 si Legea nr. 276/2009. Legea din 2009 nu avea niciun suport in realitate economica a Romaniei de la acea data, respectiv in conditiile in care populatia Romaniei saracise in mod vizibil, iar majoritatea familiilor traiau la nivelul minim stabilit pe economia tarii noastre.

Relevante sub acest aspect sunt statisticile realizate de Banca Mondiala si mentionate in Strategia de parteneriat cu Romania pentru perioada 2009-2013[6].

Inca din 2008, se arata in Raportul anual al SUA privind respectarea drepturilor omului in lume in 2008 faptul ca salariul minim pe economie din Romania – de 540 de lei pentru un program cu norma intreaga nu asigura un standard de viata decent pentru angajat si familia sa[7]. La momentul adoptarii legii din 2009, salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2009 a fost stabilit prin art. 16 din legea nr.19/2009[8] la valoarea de 1.693 lei, iar valoarea punctului de pensie este de 718,4 lei de la 1 aprilie 2009 si de 732,8 lei de la 1 octombrie 2009. De asemenea, Comisia Nationala de Prognoza (CNP) a revizuit in scadere estimarile privind salariul mediu net aferent anului 2009 la 1.352 de lei[9].

Avand in vedere realitatea economica si sociala de la acea vreme s-a ridicat si la acea data problema: taxele stabilite asigura un acces real la justitie?

Legea nr. 146/1997 care reglementa taxele de timbru anterior legii nr. 276/2009 stabilea, la art. 2 alin. (1), ca actiunile si cererile evaluabile in bani, introduse la instantele judecatoresti, sunt taxate astfel:

Prin Legea nr. 276/7 iulie 2009 privind aprobarea OUG nr. 212/2008, au fost prevazute noi praguri de taxare pentru actiunile si cererile evaluabile in bani, introduse la instantele judecatoresti. In conformitate cu prevederile acesteia actiunile si cererile evaluabile in bani, introduse la instantele judecatoresti au fost taxate astfel:

Dispozitiile mentionate mai sus s-au aplicat in mod corespunzator si cererilor privind declararea nulitatii, anularea, rezolutiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial, precum si cererilor privind constatarea existentei sau inexistentei unui drept patrimonial.

In raport de prevederile legii nr. 146/1997, la momentul 2009 s-a inregistrat o schimbare majora in privinta taxelor de timbru in materie succesorala. Cu titlu de exemplu, mentionam:
– la stabilirea calitatii de mostenitor se percepe o taxa de 50 lei/mostenitor;
– la stabilirea masei succesorale taxa era de 3% la valoarea masei succesorale;
– pentru cereri de raport – taxa era de 3% la valoarea bunurilor a caror raportare se solicita;
– pentru cererile de reductiune a liberalitatilor se percepea o taxa de 3% la valoarea rezervei care urmeaza a fi reintregita prin reductiunea liberalitatilor;
– pentru cererile de partaj taxa era de 3% la valoarea masei partajabile.

Se prevedea de asemenea ca, separat de aceasta taxa, daca partile contestau bunurile de impartit, valoarea acestora sau drepturile ori marimea drepturilor coproprietarilor in cadrul cererilor, taxa judiciara de timbru se datora de catre titularul cererii la valoarea contestata.

Analizand de maniera comparativa, se remarca ca taxele stabilite anterior prin Legea nr. 146/1997 in materie succesorala erau suportabile, accesibile oricarui justitiabil. Era reglementata o taxa fixa de 19 lei si un timbru judiciar de 5 lei, timbrandu-se la valoarea contestata doar cand se punea in discutie o astfel de contestare.

Impunerea unei cote de 3% din valoare pentru constatarea masei succesorale si inca 3% pentru sistarea starii de indiviziune a fost in mod evident o conditie abuziva. De exemplu la momentul 2009, la o masa succesorala de 10.000 euro (echivaland 42.000 lei), taxa pentru iesirea din indiviziune, la un numar de 4 mostenitori presupunea o taxa de 200 lei (47,61 euro) pentru constatarea calitatii de mostenitor, 300 euro pentru constatarea masei succesorale si 300 euro pentru iesirea din indiviziune. In total, platindu-se in exemplul dat, o suma de 647,61 euro (2719,96 lei). Dar mentionam ca, de regula, o succesiune care cuprinde cel putin un imobil duce la stabilirea unei valori a succesiunii de cel putin 30.000 euro. Intr-o astfel de ipoteza taxa judiciara ce trebuia avansata de justitiabil ar fi fost de 1942,83 euro.

Raportat la salariul minim pe economie din acea vreme (540 lei – 128,57 euro) si la venitul mediu net (1.352 lei – 321,90 euro) se constata ca taxa ce ar fi trebui suportata de justitiabilul cu un astfel de venit ar fi fost de 15 salarii minime sau 6 salarii medii.

Este evident ca legea taxelor judiciare de timbru din 2009 a constituit o piedica in accesul la justitie si o incalcare a dreptului de proprietate, putand conduce la ramanerea cetatenilor in indiviziune si la impiedicarea unei libere circulatii a bunurilor, care se transpune din punct de vedere legal in incalcarea dreptului de acces la justitie, astfel cum vom detalia in cele ce urmeaza.

O alta majorare semnificativa introdusa prin Legea din 2009 s-a constatat si in ceea ce priveste taxarea actiunilor posesorii si a cererilor care au ca obiect servituti. Si in aceasta situatie trecerea la o alta taxa de la o taxa in suma fixa de 19 lei cum era in reglementarea anteriora nu este justificata si nu are nici un raport de proportionalitate.

Cuantumul mare al taxelor judiciare stabilite prin Legea nr. 276/2009 si limitarea adusa dreptului de acces la justitie au fost reflectate si in frecventa cu care au fost atacate cu exceptie de neconstitututionalitate dispozitiile care reglementau taxarea procentuala la valoare in cazul litigiilor patrimoniale.

Mentionam in acest sens ca, de la adoptarea Legii nr. 146/1997 si pana la 21.05.2012, au fost invocate 63 de exceptii de neconstitutionalitate, respinse de Curtea Constitutionala, iar de la adoptarea Legii nr. 276/2009 au fost invocate 29 de exceptii de neconstitutionalitate, respinse prin deciziile Curtii Constitutionale

Relevant este ca au existat si opinii separate[10] intr-o serie de decizii ale Curtii Constitutionale in care s-a motivat admiterea exceptiei pe aspectul limitarii dreptului de acces la instanta prin stabilirea unor taxe de timbru mari. In acest sens:
– Decizia nr. 948/2010[11] in care s-a retinut intre altele: ”Efectivitatea dreptului de acces la o instanta impune ca exercitarea dreptului in cauza sa nu fie impiedicata de existenta vreunui obstacol de drept sau de fapt ce ar putea afecta insasi esenta dreptului. Or, acest cuantum al taxei este un obstacol de fapt, intrucat taxa este achitata pentru exercitarea unei actiuni in justitie, este datorata anticipat, iar partea interesata nu va dispune de resurse financiare suficiente (a se vedea, in acest sens, si Cauza Ait-Mouhoub impotriva Frantei, 1998), constituindu-se, astfel, intr-un veritabil fine de neprimire; (…)In sfarsit, intrucat, potrivit art. 53 alin. (2) din Constitutie, restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica, iar masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii, se poate constata ca un cuantum exagerat al taxei nu este proportional cu scopul urmarit, respectiv plata serviciului prestat de instantele judecatoresti, si cu atat mai mult necesar intr-o societate democratica si, ceea ce este cel mai important, atinge insasi substanta drepturilor enuntate, fiind evident in contradictie cu prevederile de ansamblu ale art. 53 din Constitutie”.
– Decizia nr. 1202/2010[12] referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 lit. c) si j), art. 31 alin. (2)-(4) si art. 81 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru in care s-a retinut: ”art. 21, art. 44, art. 56 alin. (1) si (2) privind asezarea justa a sarcinilor fiscale”.

2.2. Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

Prin Ordonanta adoptata in 2013 se reglementeaza noi taxe, in cuantumuri mult mai mari. Ratiunile pentru care legea anterioara a fost extrem de criticata din perspectiva limitarilor dreptului de acces la justitie nu numai ca subzista, ba chiar sunt si mai numeroase.

Astfel, prin dispozitiile art. 3 se stabilesc in continuare taxe excesive in materia litigiilor patrimoniale:
(1) Actiunile si cererile evaluabile in bani, introduse la instantele judecatoresti, se taxeaza astfel:

(2) Se taxeaza potrivit alin. (1) si urmatoarele categorii de actiuni:
a) in constatarea nulitatii, anularea, rezolutiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial; cererea privind repunerea partilor in situatia anterioara este scutita de taxa de timbru daca este accesorie acestor cereri;
b) privind constatarea existentei sau inexistentei unui drept patrimonial;
c) prin care se solicita pronuntarea unei hotarari judecatoresti care tine loc de act autentic de instrainare a unor bunuri imobile sau de constituire a unor drepturi reale asupra acestora.

Asemanator taxelor stabilite prin legea din 2009 si noile taxe sunt excesive, ingradind in mod evident in continuare accesul liber la justitie.

3. Analiza modificarii legislative prevazute de disp. art. 3 din OUG nr. 80/2013 din perspectiva respectarii Constitutiei

3.1. Neconstitutionalitatea normelor cuprinse in art. 3 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 in raport de normele constitutionale

Modificarile aduse legislatiei privind taxele judiciare de timbru, pot fi apreciate ca neconstitutionale prin raportare la urmatoarele dispozitii constitutionale:

– art. 16 din Constitutie alin. 1 ”Cetatenii sunt egali in fata legii si in fata autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari” si alin. 2 „Nimeni nu este mai presus de lege”;
– art. 20 din Constitutie cu trimitere la art. 6 alin. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie,
– art. 21 alin.1 si 2 din Constitutie (”nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept”), 3 teza 1;
– art. 44 alin. 1 si 2 teza I din Constitutie, cu privire la dreptul de proprietate
– art. 53 din Constitutie care prevad: “(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii.”
– art. 56 – Sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale.
– art. 124 alin. 2 din Constitutie care consacra principiul egalitatii in fata justitiei, deci si din perspectiva unui acces egal pentru toti cetatenii, indiferent de veniturile de care dispun acestia;

3.1.1. Neconstitutionalitatea disp. art.3 din OUG nr. 80/2013 in raport de art. 21 alin. 1, 2, 3 teza I, art. 20 din Constitutia Romaniei si art. 6 alin. 1 CEDO privind limitarea dreptului de acces la justitie:
Consacrarea principiului conform caruia ”orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a liberatilor si a intereselor sale legitime” trebuie sa se reflecte si in reglementarea taxelor de timbru datorate pentru introducerea unei actiuni prin garantarea efectiva a acestuia in conditii de accesibilitate.

Art. 3 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 este neconstitutional in conditiile in care justitiabilului roman nu i se confera un acces efectiv la justitie in vederea apararii efective a drepturilor sale, principiul fiind golit de substanta, reglementarile constitututionale devenind superflue, iar drepturile garantate devin iluzorii.

Reglementarea din materia taxelor judiciare de timbru, care fixeaza taxele de timbru la un nivel ce depaseste cu mult posibilitatile de plata ale justitiabililor, conduce indubitabil la limitarea liberului acces la justitie.

Statul, prin puterea sa legiuitoare si executiva, este tinut sa acorde oricarei persoane toate facilitatile rezonabile de drept si de fapt pentru a accede la instanta, iar acest lucru trebuie sa se reflecte prin stabilirea unor costuri accesibile ale procedurilor judiciare, care sa nu impiedice incercarea de a apela la justitie pentru realizarea sau apararea unui drept, ci sa asigure efectivitatea dreptului de acces.

Scutirea, reducerea sau esalonarea la plata taxelor judiciare de timbru nu constituie in actuala reglementare un remediu efectiv pentru limitarile accesului la justitie prin taxarea majorata, date fiind conditiile concrete de acordare a acestora prin mentinerea pentru persoanele fizice a valorilor si limitelor prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila modificata.

Este unanim acceptat ca dreptul de acces la justitie nu poate fi un drept absolut, ci unul care poate implica limitari, cat timp acestea sunt rezonabile si proportionale cu scopul urmarit. Accesibilitatea justitiei nu inseamna caracterul gratuit al acesteia. Intrucat este vorba de un serviciu prestat de stat, accesul la instanta de judecata poate fi conditionat de plata unei taxe de timbru necesara pentru acoperirea cheltuielilor de judecata.

Cand se stabilesc insa taxe judiciare de timbru exorbitante, care depasesc cu mult cheltuielile prilejuite de realizarea actului de justitie si posibilitatile de plata ale justitiabilului, atunci limitarea dreptului de acces nu mai are caracter de proportionalitate. „Cu alte cuvinte, justitia in materie non penala nu trebuie sa fie neaparat gratuita, dar trebuie sa fie ieftina”[13].

In ceea ce priveste limitarile financiare pe care le poate avea accesul unei persoane la instanta, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca acestea pot constitui obiectul incalcarii disp. art. 6 din Conventie. Au fost analizate de catre Curtea Europeana taxe judiciare impuse la momentul introducerii actiunii si a caror neplata impiedica accesul la prima instanta[14] sau intr-o etapa ulterioara a procesului ( apel, recurs), inclusiv in faza de executare a unei hotarari[15].

Neconstitutionalitatea dispozitiei invocate se impune a fi examinata si prin prisma efectelor concrete pe care le genereaza teza 1 a alin. 3 a art. 21 din Constitutie, respectiv: „Partile au dreptul la un proces echitabil„.

De asemenea, neconstitutionalitatea dispozitiei invocate se impune a fi examinata si in raport de art. 20 din Constitutie prin raportare la art. 6 din C.E.D.O. si jurisprudenta sa relevanta .

Dreptul Statului de a reglementa propriile legi, in virtutea marjei de apreciere de care dispune si a principiului suveranitatii, trebuie subordonat garantiilor speciale inerente dreptului la un proces echitabil in sensul Conventiei Europene a Drepturilor Omului, in absenta carora Conventia ar deveni un instrument „teoretic si iluzoriu”, fara aplicabilitate „concreta si efectiva” in ordinea juridica nationala[16].

Cu valoare de principiu, Curtea Europeana a decis in cauza Vermeire contra Belgiei nr. 12849/87 din 29 noiembrie 1991, ca hotararile sale sunt obligatorii, nu numai cu privire la situatia reclamantului intr-o speta data, in care ea a constatat o incalcare a unui drept garantat de Conventie, ci si prin raportare la cauzele care au generat o asemenea incalcare; hotararea instantei europene produce efecte juridice directe in ordinea juridica a statului in cauza, in sensul ca autoritatile sale trebuie sa inlature aplicarea acelor norme nationale incompatibile cu prevederile Conventiei[17].

Prevalenta normelor Conventiei asupra prevederilor din dreptul intern se stabileste prin analiza concursului dintre legile interne si reglementarile internationale.

Modul de solutionare a acestui concurs de legi este dat de art. 20 din Constitutia Romaniei, care prevede in termeni imperativi:
”(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.
(2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile”.

Pentru solutionarea acestui concurs de legi instanta constitutionala poate si trebuie sa aprecieze care este legea mai favorabila si sa o aplice pe aceasta.

Din compararea reglementarii interne cu reglementarea internationala rezulta in mod evident faptul ca dispozitiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului sunt mai favorabile decat dispozitiile art. 2 alin. 1 din Legea taxelor de timbru. Modalitatea in care se poate face aplicarea normelor mai favorabile este constatarea neconformitatii legii in raport cu dispozitiile constitutionale[18]. Din ansamblul celor expuse reiese ca norma europeana este net mai favorabila in circumstantierea egalitatii drepturilor procesuale decat norma procedurala prev de art. 194 lit.e) teza a 4-a Cod proc.civ. .Astfel, se impune aplicarea cu prioritatea a normei conventionale.

Neconstitutionalitatea art. 3 din OUG nr. 80/2013 in raport de art. 6 alin. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

In acest sens, in jurisprudenta C.E.D.O. s-a statuat ca limitarea dreptului de acces la un tribunal nu este compatibila cu prevederile art. 6 alin. 1 din Conventie, decat daca prin aceasta se urmareste un scop legitim si daca exista un grad rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul vizat.

In explicitarea acestui drept, in jurisprudenta Curtii, dreptul de acces la un tribunal este inteles ca un drept de acces concret si efectiv, care presupune ca justitiabilul „sa beneficieze de o posibilitate clara si concreta de a contesta atingerea adusa drepturilor sale”.

Intr-o jurisprudenta vasta, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat incalcarea art. 6 alin. 1 din Conventia Europeana prin fixarea unor taxe de timbru excesive, statuand ca se aduce atingere esentei dreptului de acces la justitie.

In cauza Weissman contra Romaniei, nr. 63945/00 din 23 octombrie 2006, Curtea a statuat ca, tinand cont de principiul conform caruia Conventia urmareste protejarea unor drepturi care nu sunt teoretice sau iluzorii, ci concrete si efective, cuantumul cheltuielilor de judecata, apreciat in contextul circumstantelor unei spete date, inclusiv incapacitatea reclamantului de a le achita, precum si faza procedurala in care aceasta restrictie este impusa sunt factori care trebuie luati in considerare pentru a se determina daca persoana respectiva a beneficiat de dreptul de acces la un tribunal sau daca, din cauza sumei totale a cheltuielilor, dreptul de acces la un tribunal a fost restrans in asa masura incat este afectat in insasi substanta sa. Astfel, o taxa judiciara de timbru de 323.264 euro pentru introducerea unei actiuni este excesiva. De altfel, cuantumul mare al taxei i-a determinat pe reclamanti sa renunte la actiune. Curtea a aratat (§37) ca o atare taxa judiciara de timbru nu era justificata nici prin circumstantele particulare ale cauzei, nici prin situatia financiara a reclamantilor.

Avand in vedere circumstantele cauzei si mai ales faptul ca aceasta restrictie a intervenit in stadiul initial al procedurii, Curtea a considerat ca aceasta restrictie a fost disproportionata, aducand aducere insasi esentei dreptului de acces la justitie. Curtea a subliniat faptul ca statul nu a pastrat un echilibru just intre, pe de o parte, interesul sau de a percepe cheltuieli de procedura si, pe de alta parte, interesul reclamantilor de a li se evalua pretentiile in fata instantei. In consecinta, a constata ca fost incalcat art. 6 paragraful 1 din Conventie.

De asemenea, in cauza Iorga impotriva Romaniei, 2007, Curtea a statuat ca o taxa judiciara de timbru de 21 euro este excesiva raportata la veniturile din pensie pe care le realiza reclamantul, si anume 22 euro. In consecinta, Curtea a aratat ca era dificil de imaginat daca reclamantul si-ar fi putut procura prin mijloace proprii suma de bani aferenta taxei judiciare de timbru. Pentru acest motiv a trebuit sa renunte la un capat de cerere. In consecinta, a fost incalcat art. 6 paragraful 1 din Conventie[19].

Incalcarea dreptului de acces la justitie prin stabilirea unui cunatum excesiv al taxei de timbru a fost constatata de Curtea Europeana si in cauzele Beian impotriva Romaniei, 2008, si Nemeti impotriva Romaniei, 2008, in care aceasta a statuat ca o taxa judiciara de timbru ce reprezinta dublul veniturilor lunare ale persoanei sau este de 6 ori mai mare decat veniturile familiei persoanei in cauza este excesiva.

De altfel, subliniem ca in cauza Rusen impotriva Romaniei nr. 38151/05, 8 ianuarie 2009 Curtea a constatat violarea dreptului de acces la justitie, desi instanta nationala ii oferise o scutire de taxa de timbru, neevaluata insa coresponzator in lumina prevederilor din Conventie. Curtea a constatat ca veniturile reclamantei se ridicau, la momentul cererii de scutire, la 33 euro si ca aceasta nu exercita nicio activitate remunerata si nu avea niciun alt venit. Spre deosebire de alte cauze impotriva Romaniei, reclamanta se putuse adresa unei instante care statuase asupra cererii sale de scutire. Curtea a considerat necesar sa examineze daca, in cazul reclamantei, aprecierea facuta de instanta nu a restrans dreptul de acces intr-o asemenea masura incat l-a transformat intr-un drept teoretic si iluzoriu.

In acest sens, aceasta a reamintit ca revine autoritatilor nationale sarcina de a aprecia elementele de proba prezentate pentru a determina capacitatea reclamantilor de a plati taxele de timbru si ca o motivare succinta poate fi uneori suficienta cu conditia ca instantele sa ia in considerare situatia personala a reclamantilor. Ea a notat ca, facand referire la veniturile mici ale reclamantei, instanta i-a acordat acesteia o reducere la jumatate a taxei de timbru, obligand-o la plata a 277 euro, ceea ce reprezenta mai mult de 8 ori venitul sau lunar; or, in jurisprudenta sa anterioara, ea considerase deja excesive sume reprezentand venitul pe o luna a familiei reclamantei sau dublul veniturilor lunare. In plus, veniturile reclamantei erau net inferioare salariului minim brut in Romania la momentul faptelor, care se ridica la aproximativ 85 euro. Date fiind aceste circumstante, cuantumul taxei fusese unul excesiv. Curtea a considerat ca instanta nu parea sa fi tinut seama suficient de situatia personala a reclamantei si nu a gasit niciun criteriu care sa explice de ce, desi constatase era pensionara cu venituri mici si fara bunuri imobiliare, instanta a fixat o taxa atat de ridicata in raport de venituri.

Criteriile de apreciere a incalcarii aduse dreptului de acces la instanta din perspectiva jurisprudentei C.E.D.O.

In mod vizibil disp. art. 3 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, aduce atingere substantei dreptului de a acces prevazut de art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, ca forma a dreptului la un proces echitabil, golindu-l de continut.

De aceea ne propunem sa analizam criteriile in functie de care se poate concluziona ca prin aceste modificari legislative s-a adus atingere dreptului de acces la instanta.

Avand in vedere cauzele exemplificate mai sus, se constata ca in toate cauzele in care Curtea Europeana a verificat incalcarile aduse disp.art. 6 din Conventie a avut in vedere daca limitarile aplicate au restrans accesul persoanei de o maniera sau intr-o masura in care dreptul este atins chiar in substanta sa, adica daca restrangerea dreptului de acces urmarea un scop legitim si era proportionala cu acesta.

Din perspectiva acestor criterii de apreciere prin raportare la practica C.E.D.O, consideram ca taxele de timbru mai sus mentionate tind sa anuleze sau sa limiteze liberul acces al persoanelor la justitie, impunand conditii nerezonabile de exercitare a acestui drept.

Pentru aprecierea proportionalitatii restrictiei, in jurisprudenta C.E.D.O au fost evidentiati urmatorii factori:
– cuantumul sumei ce trebuie platita de reclamant;
– veniturile platitorului;
– stadiul procesual in care intervine restrictia;
– scopul in care este impusa;
– garantiile procedurale de care se bucura reclamantul;
– miza procesului;
– evolutia ulterioara a legislatiei.

Vom analiza conformitatea legii taxelor de timbru cu dispozitiile Conventiei din perspectiva principalilor factori mai sus mentionati.

a. Cuantumul taxei judiciare ce trebuie platita

Daca acest cuantum este unul foarte mare, in practica Curtii se retine incalcarea dreptului de acces, fara sa aiba importanta ceilalti factori invocati de guvernul parat. In acest sens sunt hotararile din cauzele Weissman c.Romaniei din 24 mai 2006[20] si Iosif si altii contra Romaniei din 20 decembrie 2007[21].

Curtea a statuat faptul ca se impune aprecierea cuantumului in functie de circumstantele particulare ale cauzei, inclusiv insolvabilitatea reclamantului si faza procesuala in care este impusa restrictia respectiva[22].

b. Veniturile reclamantului

Pentru a determina daca este vorba de un cuantum ridicat al taxei, Curtea foloseste in general, o dubla raportare: subiectiva si obiectiva.

Dupa primul criteriu – subiectiv – Curtea tine seama de:
– situatia personala a reclamantului, prin raportare la veniturile lunare ale acestuia[23];
– nevoile personale al reclamantului; s-a apreciat ca nu ar trebui sa fie obligat sa plateasca taxa daca are nevoie pentru satisfacerea nevoilor sale de baza sau a celor pe care ii are in intretinere[24].

Dupa criteriul obiectiv Curtea tine seama de:
– compararea veniturilor reclamantului cu veniturile medii sau minime lunare[25].

Aplicand astfel de criterii s-a apreciat in practica C.E.D.O. ca inclusiv taxe de 21 euro sau 3 euro ar fi de natura a restrange accesul la justitie[26].

3.1.2. Neconstitutionalitatea disp. art. 3 din OUG nr. 80/2013 in raport de art. 16, art. 21 alin. 2 si art. 124 alin. 2 din Constitutia Romaniei, in ceea ce priveste egalitatea in fata legii.

“Art. 16. Egalitate in drepturi
1. Cetatenii sunt egali in fata legii si in fata autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.
2. Nimeni nu este mai presus de lege”.

Art. 21 alin.2: „Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept”.

Art. 124: „(2) Justitia este unica, impartiala si egala pentru toti”.

Aplicarea OUG nr. 80/2013 in mod diferentiat, in sensul ca actiunile evaluabile in bani au un cuantum diferit fata de actiunile neevaluabile, ar crea premisele unei discriminari intre persoanele, care desi se gasesc in situatii asemanatoare, avand sperante legitime sa obtina o restituire a pretentiilor sale, ajung sa beneficieze de un tratament juridic diferit.

De asemenea, asigurarea accesului la instanta doar petentilor care isi pot achita taxele de timbru, reprezinta o incalcare a egalitatii in fata justititei a tuturor cetatenilor.

Prevalenta normelor Conventiei asupra prevederilor din dreptul intern se stabileste prin analiza concursului dintre legile interne si reglementarile internationale. Modul de solutionare a acestui concurs de legi este dat de art. 20 din Constitutia Romaniei, astfel cum am aratat mai sus.

Modalitatea in care judecatorul constitutional face aplicarea normelor mai favorabile este constatarea neconformitatii dispozitiilor ordonantei in raport cu dispozitiile constitutionale. Norma constitutionala – art. 21 alin. 2, prevede ca accesul liber la justitie nu poate fi limitat prin nici o lege.

In acest mod judecatorul national constitutional ar trebui sa aplice Recomandarea (2004)5 a Comitetului de Ministri catre statele membre privind verificarea compatibilitatii proiectelor de lege, a legilor in vigoare si a practicilor administrative cu standardele impuse de C.E.D.O.[27].

Punctul 12 din Anexa la Recomandarea mai sus mentionata prevede: „pentru asigurarea compatibilitatii, este suficient sa se procedeze la schimbari de jurisprudenta si de practica. In conformitate cu sistemul juridic al unor state membre, compatibilitatea ar putea fi asigurata prin simpla neaplicare a masurilor legislative respective„.

Pct.III.28 din aceeasi Anexa la Recomandare prevede: „verificarea (compatibilitatii legilor in vigoare si a practicii administrative de catre institutiile judiciare) poate avea loc in cadrul procedurilor judiciare„.

Prin generalitatea formularii, art. 21 din Constitutie, permite oricarei persoane dreptul la justitie.

Neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 3 din ordonanta se raporteaza si la efectele concrete pe care le produce asupra justului echilibru dintre partile aflate pe pozitii contradictorii in cadrul litigiului, in sensul ca se incalca principiul egalitatii in fata legii si a autoritatilor publice.

Egalitatea in fata legii, ca si in fata autoritatilor publice, reprezinta o conditie sine-qua-non a functionarii societatii democratice, fondata pe ideea protectiei egale si unitare a justitiabililor in procesul indeplinirii ansamblului de obligatii ce revine Statului fata de persoanele aflate sub jurisdictia sa. Orice derogare de la regula egalitatii contravine ordinii de drept, pe care o transforma intr-o simpla utopie, lipsita de orice valente juridice.

Egalitatea in fata legii se traduce prin acordarea acelorasi drepturi si instituirea acelorasi obligatii tuturor membrilor colectivitatii supuse acelei legi, al carei scop consta tocmai in reglarea conduitei sociale, atat in raporturile de drept public, cat si in cele de drept privat.

Legea, in sensul sau cel mai larg, este sinonima cu dreptul[28]. La randul sau, dreptul trebuie privit ca o totalitate de acte normative, in ierarhia carora Constitutia are valoarea celei mai importante legi, de unde si principiul suprematiei Constitutiei in sistemul normativ intern. Tot ca o consecinta a dispozitiei constitutionale, intrucat prin legi se reglementeaza intreaga activitate de stat, toate celelalte acte normative cu forta juridica inferioara, trebuie sa fie elaborate pe baza si in vederea executarii legilor.

In doctrina s-a afirmat pe buna-dreptate ca, prin drept, se garanteaza legaturile de solidaritate sociala contra anarhiei comportamentelor individuale[29]. Asa fiind, pentru a putea disciplina conduita tuturor indivizilor si a elimina orice disparitati, legea trebuie aplicata in mod egal si unitar, neputand fi nici incalcata si nici ocolita.

Egalitatea partilor in fata legii implica respectarea urmatoarelor cerinte:
1. judecarea proceselor pentru toti cetatenii trebuie sa se realizeze de aceleasi organe si potrivit acelorasi reguli procedurale;
2. aceleasi drepturi procesuale trebuie acordate tuturor partilor, fara nici o deosebire, pornind de la teoria egalitatii tuturor in fata legii si a interzicerii discriminarii;
3. instanta de judecata are obligatia de a asigura un echilibru in situatia procesuala a partilor[30].

Garantarea acestor principii este conditionata de inlaturarea oricaror impedimente faptice sau juridice susceptibile de a da nastere unor privilegii sau dupa caz, a unor discriminari, inclusiv prin aplicarea unor prevederi legale de natura a afecta principiile in insasi substanta lor, prin favorizarea pozitiei procesuale a uneia dintre parti. In mod corelativ, plasarea persoanelor aflate intr-un raport sau conflict juridic pe pozitii inechitabile, prin norme juridice care favorizeaza una dintre aceste parti, conduce in mod inevitabil la infrangerea principiului egalitatii, cu consecinta ruperii echilibrului indispensabil bunei functionari a statului de drept.

Art. 124 alin. 2 din Constitutie consacra principiul egalitatii in fata justitiei, si din perspectiva unui acces egal pentru toti cetatenii, indiferent de veniturile de care dispun acestia.

Or, este evident ca exista o inegalitate in drepturi sub acest aspect pentru persoanele care au nevoie sa se adreseze instantei de judecata in vederea recuperarii creantelor lor, fata de cetatenii care datoreaza aceste creante, in sensul ca primii sunt discriminati fata de ceilalti, prin impunerea unor taxe mari ce le limiteaza accesul la recuperarea creantelor, fiind astfel favorizati rau-platnicii.

3.1.3. Neconstitutionalitatea disp. in raport de disp. art. 44 alin. 1 si art. 20 din Constitutie cu raportare la art. 1 din Primul Protocol la CEDO.

Art. 44 alin. 1: „Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”.

Astfel, potrivit Constitutiei, proprietatea privata este ocrotita in mod legal indiferent de titular.

In cauza Teteriny contra Rusiei, 30 iunie 2005, 11931/03, Curtea a confirmat principiul consacrat, respectiv ca “O creanta suficient de certa, pentru ca reclamantul sa poata avea speranta legitima ca va obtine un avantaj patrimonial, poate uneori sa fie considerata un bun”.

Prin restrictia accesului la justitie adusa prin noul sistemul de taxare se aduce atingere implicit si dreptului de proprietate privata garantat de disp. art. 44 alin. 1 din Constitutie si de art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie.

Se poate aprecia ca prin restrictia accesului la justitie se aduce atingere implicit si dreptului de proprietate privata (asupra unui bun/creante) garantat de disp. art. 44 alin. 1 din Constitutie si de art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie precum si dreptului la mostenire garantat de disp. art. 45 din Constitutie.

Justitiabilul impiedicat din motive financiare sa-si exercite dreptul de acces la instanta, implicit nu-si poate nici exercita in plenitudinea lor toate atributele dreptului sau de proprietar. In situatia unui drept aflat in indiviziune si pe care nu-l poti partaja din considerente de lipsa a resurselor financiare de promovare a actiunilor succesorale corespunzatoare, este evident ca dreptul de proprietate va fi restrictionat in comparatie cu situatia in care acest drept se exercita de un proprietar exclusiv (cum tinde sa devina justitiabilul daca accesul sau nu ar fi ingradit).

Avand in vedere mentinerea unor taxe excesive in materia actiunilor cu valoare patrimoniala, reglementarea taxelor de timbru va conduce la ramanerea in imposibilitate a justiabililor romani de a-si apara drepturile in fata unei instante.

„Daca insa cuantumul taxei datorate este disproportionat de mare fata de cheltuielile ocazionate de prestarea respectivului serviciu, cum este in cazul de fata, cand minimul de taxa datorata este de 6% din mostenire (3% pentru stabilirea masei succesorale si 3% pentru partajul bunurilor), atunci aceasta taxa isi pierde caracterul sau de contributie financiara in intelesul art. 56 alin. (1) si (2) din Constitutie, cu consecinta imposibilitatii mostenitorilor de a o achita, devenind astfel o piedica in calea accesului liber la justitie, si chiar cu consecinta diminuarii drastice a patrimoniilor mostenitorilor si incalcarea implicita a art. 44 din Constitutie”[31].

3.1.4. Neconstitutionalitatea disp. OUG nr. 80/2013 in raport de disp. art. 3 alin. 1, art. 16 si art. 56 alin. 2 din Constitutie.

Art. 56 alin. 2: „(2) Sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale”.

In reglementarea taxelor judiciare de timbru trebuie avuta in vedere respectarea disp. art. 56 din Constitutie care impun ca sistemul legal de impuneri sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale, in sensul de a stabili o repartizare formal-egalitara a obligatiilor fiscale in raportul fiscal de subordonare dintre stat – cu drept de fiscalitate suverana si contribuabilul ce are obligatia de a participa la realizarea veniturilor statului.

Totodata ar trebui avut in vedere respectarea principiului impunerii echitabile, care sa conduca la egalitatea de sanse, fapt ce exclude orice privilegiu ori discriminare, dar si a principiului de justitie sociala, care corespunde caracterului social al statului (art. 3 alin. 1 din Constitutie), avand in vedere necesitatea protectiei categoriilor defavorizate.

In raport cu prevederile art. 56 alin. (2) din Constitutie care stabileste ca sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale, orice taxa trebuie sa fie instituita in considerarea contraprestatiei datorate de stat.

Prin prisma cuantumului ridicat al taxei judiciare de timbru, aceasta nu reprezinta o contraprestatie in raport cu serviciul public ce urmeaza a fi prestat, ci dobandeste caracterul unei sanctiuni care nu are nicio legatura cu pretinsul serviciu prestat de catre stat.

Ca rezultat al nerespectarii art. 56 alin. (2) din Constitutie, este incalcat si dreptul de proprietate privata al creditorilor asupra creantei lor, daca din cauza taxelor ridicate sunt impiedicati sa actioneze in justitie debitorii.

3.1.5. Neconstitutionalitatea disp. art. 3 din OUG nr. 80/2013 prin raportare la art. 53 din Constitutie:

Dispozitiile art. 53 din Constitutie prevad urmatoarele :
„(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii”.

Analizand ordonanta se constata ca nu e intrunita niciuna din conditiile prevazute de textul constitutional pentru restrangerea drepturilor fundamentale ale caror incalcari le-am analizat mai sus.

Legiuitorul taxelor de timbru trebuia sa fie preocupat ca exigentele astfel instituite sa fie indeajuns de rezonabile incat sa nu antreneze, in considerarea prevenirii unor eventuale abuzuri, o restrangere excesiva a exercitiului dreptului, de natura sa puna sub semnul intrebarii insasi existenta sa.

4. Studiu comparativ cu legislatia in materie si veniturile din alte tari europene

Pentru a putea aprecia cuantumului taxelor judiciare de timbru – daca sunt de natura sa duca la limitarea accesului la instanta, legiuitorul roman trebuie sa aiba in vedere posibilitatile materiale efective de care dispun cetatenii Romaniei.

Din aceasta perspectiva sunt relevante doua criterii de comparatie: valoarea veniturilor si cuantumul taxelor in situatii similare din alte tari europene.

De aceea consideram relevant un studiu comparativ cu legislatia in materia taxelor judiciare aplicate in alte tari europene, dar si cu veniturile justitiabililor din aceste tari.

In acest sens, se pot observa in TABELUL ANEXAT taxele mult mai mici pe care le platesc alti justitiabili europeni in comparatie cu justiabilii romani.

5. Concluzii care se impun privind ingradirea dreptului de acces la instanta pentru cetatenii romani

Avand in vedere raportarile la criteriul veniturilor din Romania se poate concluziona ca, in majoritatea cazurilor, justitiabilii din Romania se afla in situatia unei lipse majore a posibilitatilor materiale de a plati anticipat taxele judiciare de timbru.

Aceasta reflecta ca si noua ordonanta in domeniul taxelor de timbru ingradeste accesul liber la justitie, incalcand prevederile art. 21 alin. (2) din Constitutie si, totodata, are ca efect si afectarea dreptului la aparare, ca parte componenta a dreptului la un proces echitabil, intrucat persoana in cauza nu are posibilitatea de a-si valorifica pretentiile sau de a dovedi netemeinicia pretentiilor adversarului, in cadrul unui proces, care nu va putea avea loc sau va fi obligata sa recunoasca toate pretentiile adversarului, pentru a nu fi pus in situatia de a timbra daca va contesta.

Coroborand toate cele aratate mai sus reiese clar ca prin restrictia accesului la justitie se aduce atingere implicit si dreptului de proprietate privata garantat de disp. art. 44 alin. 1 din Constitutie si de art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie.

Pornind de la scopul legitim urmarit, Curtea Europeana a aratat ca se poate admite ca sistemul romanesc de stabilire a valorii taxei de timbru, sub forma unui procent din valoarea obiectului cauzei, urmareste sa limiteze cererile de chemare in judecata abuzive si sa stranga fonduri pentru bugetul justitiei. O astfel de ratiune ar subzista insa daca fondurile astfel incasate ar ajunge in mod direct la prestatorul serviciului taxabil.

Prin dispozitiile ordonantei se mentine insa o reglementare care confirma inca o data ca taxele stabilite nu reprezinta o echivalenta a serviciului taxabil din moment ce nu se varsa integral in bugetul prestatorului serviciului taxabil, ci primesc o alta destinatie.

Astfel, o parte insemnata din taxele judiciare de timbru, precum si sumele provenite din impozitele incasate din onorariile avocatilor, ale notarilor publici si ale executorilor judecatoresti se platesc in contul bugetului local al unitatii administrativ-teritoriale in a carei raza isi are domiciliul sau, dupa caz, sediul fiscal debitorul.

In acest mod finantarea instantelor este doar la indemana executivului si a modului in care acesta stabileste redistribuirea bugetului statului, situatie care, in practica, a confirmat ca nu asigura un sistem eficient si independent de administrare a justitiei, ca garantie a dreptului la un proces echitabil.

Reglementarea destinatiei sumelor incasate cu titlu de taxa judiciara de timbru trebuie sa asigure surse de finantare pentru sistemul judiciar, pentru ca, exista inca o criza de resurse necesare pentru implementarea corecta a Noilor Coduri si pentru respectarea Avizului nr. 10 al Consiliului Consultativ al Judecatorilor Europeni din 23 noiembrie 2007, care obliga statele sa finanteze instantele, pentru a nu se pierde increderea publicului in sistemul judiciar. In conditiile in care autoritatile care gestioneaza bugetele locale nu au niciun fel de implicare in finantarea sistemului de justitie, solutia actului normativ in discutie privind destinatia sumelor incasate cu titlu de taxe judiciare de timbru este incorecta. Reamintim in acest context faptul ca imposibilitatea obiectiva de a se asigura dreptul de acces in mod plenar la un tribunal ca urmare subfinantarii, a fost sustinuta si in protestul magistratilor din septembrie 2009, justificat si prin Avizul nr. 10 al Consiliului Consultativ al Judecatorilor Europeni din 23 noiembrie 2007.

De aceea stabilirea platii taxei judiciare de timbru in contul bugetului local, care nu are niciun fel de implicare in finantarea sistemului de justitie, nu poate fi benefica cetateanului si nici sistemului de justitie care ar trebui sa-si regaseasca sursele de finantare in aceasta taxa.

Limitarile aduse accesului la justitie au fost semnalate si prin APELUL CONSILIULUI U.N.B.R. din iunie 2013 privind „necesitatea asigurarii garantiilor efective ale dreptului de acces la instanta”. S-a subliniat ca :
• sistemul de facilitati la plata taxelor judiciare de timbru, aparent extins prin noua reglementare – in ceea ce priveste persoanele juridice – este lipsit de criterii expres prevazute in lege, pentru acordarea acestora. Legea nu permite verificarea aprecierii discretionare a judecatii la acordarea facilitatilor. Reglementarea are efecte secundare in planul increderii in justitia bazata pe legea aplicata in mod echitabil, daca transparenta deciziilor nu este asigurata prin lege;
• majoritatea cetatenilor si a persoanelor juridice sunt in situatia de a recurge la proceduri de acordare a scutirilor, reducerilor, esalonarilor de plata a taxelor judiciare de timbru care au aparenta arbitrariului deciziilor instantelor de judecata in aplicarea legislatiei privind taxele judiciare de timbru, dar au si menirea de a prelungi procedura de judecata;
• daca se are in vedere ca sistemul de scutiri, reduceri sau esalonari la plata taxelor judiciare de timbru pentru persoanele fizice se aplica in conditiile concrete de acordare a acestora prin mentinerea valorilor si limitelor prevazute de O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila, astfel cum aceasta este in prezent in vigoare, plata anticipata a taxelor este practic imposibila pentru oricare pensionar; accesul majoritatii acestora la sistemul ajutorului public judiciar, plafonat in prezent la pragul maximal de 8.000 lei, face aproape imposibil accesul efectiv la justitie pentru cei aproape 5.455.000 pensionari a caror pensie nu depaseste 795 lei.
Acestor realitati li se adauga cele privind cresterea somajului, limita salariului minim brut pe economie – indicatori ce trebuie observati pentru stabilirea corecta a cuantumului taxelor judiciare de timbru.
• Actualul sistem de taxare a cererilor adresate justitiei nu favorizeaza clarificarea regimului de proprietate asupra terenurilor agricole si forestiere in situatii de indiviziune rezultate mai ales din aplicarea legislatiei reparatorii in domeniul proprietatii funciare. La nivelul unui judet de marime medie, s-au emis un numar de peste 78.000 titluri de proprietate in baza Legilor nr. 18/1991, nr. 1/2000 si nr. 247/2005, in materia restituirii proprietatilor preluate abuziv de statul comunist, majoritatea pe numele tuturor mostenitorilor autorilor deposedati, astfel incat, intabularea drepturilor fiecarui proprietar, in exclusivitate, impune iesirea din indiviziune, in majoritatea cazurilor prin justitie. Proiecte in care este implicat Statul Roman sunt distorsionate. Este cazul aplicarii Legii nr. 14/2009 pentru ratificarea Acordului de imprumut dintre Romania si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare si sprijinul financiar acordat de Uniunea Europeana pentru restructurarea agriculturii, prin care statul roman si-a asumat responsabilitatea realizarii cadastrului general in scopul inscrierii din oficiu in cartea funciara a proprietatilor imobiliare. Stabilirea unor taxe de timbru de niveluri reduse in materia dreptului de proprietate, dobandit ca efect al reconstituirii dreptului de proprietate in materia legilor speciale (legile fondului funciar, legea 10/2001 ) ar permite stimularea introducerii actiunilor de partaj care sa genereze clarificarea regimului de proprietate individuala. In acest mod ar fi stimulate si intabularile la cartea funciara pe proprietari individuali, ca efect al sistarii starilor de indiviziune. 

Pentru toate aceste motive consideram ca OUG nr. 80/2013 nu ar trebui aprobata de Parlament in forma actuala, ci ar trebui cautate alte solutii legislative, care sa nu mai limiteze accesul la justitie al cetatenilor.

[1] Jean Francois Renucci, Tratat de drept european al drepturilor omului, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2009, pag.267
[2] In acest sens a se vedea cauza Bellet contra Frantei nr. 23805/94 din 04.12.1995
[3] Radu Chirita, Conventia europeana a drepturilor omului, comentarii si explicatii, Editura C.H.Beck 2008, pag.254 , Cauza Airey
[4] Adoptată de Comitetul Miniştrilor in 14 mai 1981, la a 68-a reuniune a delegaţilor miniştrilor
[5] Legea de aprobare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.212/2008, publicata in Monitorul Oficial nr.482/13.07.2009
[6] „Nivelul saraciei era estimat la 7,4% din populatie in 2009, iar proportia copiilor care traiesc in saracie absoluta era estimata sa urce la 10,7% in 2009, de la 7,8% in 2008”, potrivit Bancii Mondiale. In strategie se mai arata ca, desi cea mai mare parte a populatiei sarace locuieste in zona rurala, gradul de saracie este asteptat sa creasca mai rapid in mediul urban – unde este anticipat un avans al saraciei cu 40% in 2009 – decat in cel rural (+30%). Banca Mondiala anticipa ca si antreprenorii – din alte domenii decat agricultura – vor fi afectati, ca urmare a impactului crizei economice. Banca Mondiala subliniaza ca sistemele de protectie sociala actuale nu se adreseaza prea bine saraciei, iar cheltuielile pentru protectie sociala raportate pe cap de locuitor sunt in Romania cele mai mici din Uniunea Europeana. Totodata, cheltuielile pentru programe care sa tinteasca reducerea saraciei sunt foarte mici, daca se raporteaza la produsul intern brut (PIB) sau la nevoi. In plus, acestea au scazut in ultimii ani.Guvernul şi-a asumat, în cadrul acordului de finanţare cu instituţiile internaţionale, să scadă cheltuielile de personal în sectorul bugetar de la 8,4% din PIB în 2008 la 7,5% din PIB în 2009, aminteşte Banca Mondială. Sursa: www.wall-street.ro si www.adevarul.ro
[7]Citat de NewsIn, accesibil la www.ziua.net
[8] Publicata in M.Of.nr.122/27.02.2009
[9] Comisia Nationala de Prognoza revizuise la nivelul anului 2009 în scădere estimările pentru următorii patru ani. Astfel, pentru 2010, Comisia prevazuse un câştig de 1.460 de lei, iar pentru 2011, de 1.586 de lei. Estimările privind rata şomajului din intervalul 2009-2011 fusesera si ele in crestere. Realitatea a confirmat ca estimarile privind cresterile salariale au fost peste asteptari, mai ales in conditiile acutizarii crizei economice. Astfel salariul mediu a fost de numai 1391 in 2010 si de numai 1444 lei in 2011.
[10] Opiniile separate au apartinut d-nei judecator Iulia Antonella Motoc (actualul judecator al Romaniei la C.E.D.O.), d-lui. judecator Petre Lazaroiu si d–lui judecator Acsinte Gaspar
[11] Monitorul Oficial, Partea I nr. 546 din 4 august 2010.
[12] Monitorul Oficial, Partea I nr. 743 din 8 noiembrie 2010.
[13] J.Robert, Droits de l’homme et libertes fundamentals, citat in R. Chirita, op. cit. pag. 265
[14] Hotararile in cazurile Beian impotriva Romaniei din 7 februarie 2008; Marolux SRL si Jacobs impotriva Romaniei din 21.02.2008; Iorga impotriva Romaniei din 25 ianuarie 2007
[15] Hotararea in cazul Elena Negulescu impotriva Romaniei din 1 iulie 2008
[16] A se vedea in acest sens cauza Bellet contra Frantei nr. 23805/94 din 04.12.1995 § 36, Osman contra Marii Britanii nr. 87/1997/871/1083 din 28.10.1998
[17] Pe baza unui raţionament similar, în doctrina de specialitate (M.Voicu) s-a opinat că „judecătorul naţional rămâne deplin responsabil în aplicarea uniformă a Convenţiei în sistemul intern judiciar, realizând eficient si constituţionalist o sinteza între exigenţele acesteia şi constrângerile, în unele privinţe şi perioade, inhibatoare, date de calitatea legii, de regulile procedurale naţionale şi chiar de jurisprudenţa dominantă.”
[18] In acest sens Corneliu Birsan, Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Comentariu pe articole, vol. 1, Ed. C.H.Beck, pag. 493, cu trimitere la hotararile Ciobanu contra Romaniei, nr. 16978/03 din 16 iulie 2002, Curutiu contra Romaniei nr. 29769/96 din 19.01.2003.
[19] In acelasi sens, a se vedea si Cauza Kijewska impotriva Poloniei, 2007, Cauza Podbielski si PPU impotriva Poloniei, 2005.
[20] Reclamantii trebuiau sa plateasca 323.264 euro, suma considerata de Curte ca fiind extrem de ridicata pentru orice justitiabil obisnuit.
[21] S-a considerat ca suma de 133.984 euro este o suma foarte ridicata pentru orice justitiabil – Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 561 din 24 iulie 2008
[22] A se vedea pe larg trimiterile la hotararile CEDO: Kupiek impotriva Poloniei din 23 februarie 2009, Ipeks Iplik Tekstil Sanayi A.T. impotriva Turciei din 14 octombrie 2008, S.C. Marolux S.R.L. si Jacobs c.Romaniei din 21 februarie 2008, Beian impotriva Romaniei din 7 februarie 2008 etc. in “Procesul civil echitabil in jurisprudenta CEDO , vol. 1 – Accesul la justitie” de Dragos Bogdan, 2009
[23] Hotararea Curtii in cauza Cibicki impotriva Poloniei din 3 martie 2009
[24] Hotararile din cauzele Kijewska impotriva Poloniei din 6 septembrie 2007 si Kozlowski impotriva Poloniei din 23 ianuarie 2007
[25] In cauza Rusen impotriva Romaniei din 8 ianuarie 2009 s-a avut in vedere comparatia cu salariul minim brut; in cauza Elena Negulescu impotriva Romaniei s-a avut in vedere spre comparare pensia medie.
[26] Hotararile din cauzele Iordache impotriva Romaniei din 14 octombrie 2008 (reclamantul era in inchisoare si nu dispunea de nici un venit, nu a putut plati taxa de 10 lei), Iorga impotriva Romaniei din 25 ianuarie 2007 (reclamantul beneficia de o pensie în sumă de 444.310 lei, adică 22 euro şi soţia sa nu avea venituri, iar taxa de timbru era in suma de 21 euro); Ciorap impotriva Moldovei din 19 iunie 2007 citate in lucrarea lui Dragos Bogdan , op. cit.
[27] Recomandare adoptata la 12 mai 2004, la cea de-a 114 a sesiune.
[28] I. Muraru, S. Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii politice, Ediţia a IX a revăzută şi completată, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004, p.16.
[29] I. Dragoman, Drept european al drepturilor omului, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2009, p. 26.
[30] I. Leş, Principii şi instituţii de drept procesual civil, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p. 68-69.
[31] Opinia separata din decizia nr. 1202/2010 a Curtii Constitutionale

Avocat Monica LIVESCU

Citeşte mai mult: dreptul de acces la justiție, dreptul de proprietate, OUG nr. 80/2013, taxe judiciare de timbru

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.

Newsletter JURIDICE.ro

Am citit, am înţeles şi sunt de acord cu Politica privind protecţia datelor şi condiţiile procesatorului de newsletter Privacy Policy

Da, vreau să primesc newsletter

Abonare

Login | Nu aveti cont? Click aici pentru abonare!