Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 1 comentariu

Primele sesizări în vederea pronunțării unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală
31.03.2014 | Mihai Adrian HOTCA

Secţiuni: Drept penal, RNSJ
JURIDICE - In Law We Trust

Introducere

În cele două luni, de la intrarea în vigoare a Pachetului noii legislații penale, au fost formulate deja 10 sesizări având ca obiect solicitări adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Fiind vorba despre probleme de drept noi, ale căror dezlegări vor fi obligatorii pentru instanțe (a se vedea art. 477 alin. 3 C. pr. pen.), și având în vedere faptul că mediul juridic (avem în vedere, în principal, juriștii care activează în materie penală) este interesat să le cunoască, în rândurile ce urmează vom supune atenției specialiștilor primele două chestiuni de drept, însoțite de câteva considerații privitoare la soluțiile pe care le considerăm legale.

Dacă demersul nostru va găsi ecou, în zilele următoare îl vom continua.

I. Prima sesizare are ca obiect o chestiune de drept ce vizează modul de aplicare a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din noul Cod penal cu privire la sintagma maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, respectiv dacă prin această expresie se înțelege, în cazul infracțiunilor continuate, strict maximul special prevăzut de legea care incriminează fapta săvârșită în formă consumată sau se înțelege acest maxim special majorat cu 3 ani potrivit sporului facultativ de pedeapsă.

În prealabil, arătăm că, potrivit art. 6 alin. (1) din noul Cod penal: ”Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim”.

În ceea ce privește condiţiile aplicării legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, din cuprinsul art. 6 alin. (1) rezultă că acestea sunt următoarele:
– existenţa unei hotărâri definitive de condamnare;
– de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a sancţiunii să intervină o lege penală nouă;
– maximul special (al amenzii sau închisorii) prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită să depășească pedeapsa aplicată.

Prin expresia maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită se va înțelege pedeapsa prevăzută de lege, adică limita specială superioară (maximă) menționată în norma de incriminare nouă (din noul Cod penal sau din legea penală specială, după caz) care prevede aceeași infracțiune, săvârșită sub imperiul legii penale vechi și cu privire la care există o hotărâre definitivă de condamnare la pedeapsa închisorii sau amenzii.

Spre exemplu, o persoană a fost condamnată definitiv, înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) din Codul penal anterior. După intrarea în vigoare a noului Cod penal, având în vedere că maximul prevăzut de noua normă de incriminare este 3 ani închisoare, pedeapsa aplicată în temeiul legii penale anterioare se va reduce la 3 ani, conform art. 244 alin. (1) din noul Cod penal.

Care este, însă, soluția legală dacă infracțiunea de înșelăciune a fost comisă prin mai multe acțiuni de inducere în eroare, în condițiile art. 41 alin. (2) din Codul penal anterior?

Răspunsul la această întrebare va fi unul similar cu cel care trebuie dat în ceea ce privește chestiunea de drept cu care a fost învestită instanța supremă.

Considerăm că, în cazul infracțiunii continuate, prin expresia maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită se va înțelege limita specială superioară menționată în art. 244 alin. (1) din noul Cod penal, respectiv 3 ani închisoare, fără luarea în considerare a sporului facultativ (de 3 ani) prevăzut în art. 36.

De ce nu este luat în considerare sporul de 3 ani?

În sprijinul opiniei noastre invocăm dispozițiile art. 187 din noul Cod penal, conform cărora: ”Prin pedeapsă prevă­zută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei”.

Or, infracțiunea continuată a fost și este considerată o cauză de majorare (agravare) a pedepsei, ceea ce înseamnă că maximul special este cel înscris în textul incriminator, fără luarea în considerare a cauzelor de atenuare (circumstanțe atenuante) sau de agravare (concurs, recidivă, circumstanțe agravante, pluralitate intermediară, infracțiune continuată) a pedepsei.

Așadar, expresia maximul special al pedepsei are aceeași accepțiune cu sintagma pedeapsă prevăzută de lege.

II. A doua sesizare are ca obiect întrebarea dacă instituția prescripției răspunderii penale este sau nu o instituție autonomă față de instituția pedepsei.

Conform art. 5 alin. (1) din noul Cod penal: ”În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.

În materia dreptului penal și, în mod special, în domeniul instituţiei aplicării legii penale mai favorabile, sintagma „lege penală” trebuie avută în vedere în sensul de normă de drept penal.

Potrivit art. 173 din noul Cod penal: ”Prin lege penală se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanţe de urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege”.

Semnificația de mai sus rezultă atât din prevederile art. 173 NCP, cât și din întreaga economie a normelor penale referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, inclusiv din dispozițiile Legii nr. 187/2012[1].

Față de această reglementare, organele competente vor putea aplica norme penale din cuprinsul mai multor legi penale succesive, dacă este vorba despre dispoziții care reglementează instituţii penale ce se pot aplica în mod independent (autonom). De pildă, normele care reglementează concursul de infracțiuni se bucură de autonomie comparativ cu cele privind limitele sancțiunilor.

De lege lata, considerăm că legiuitorul a consacrat sistemul aplicării legii penale mai favorabile în funcție de instituții penale autonome, dacă acestea au caracter unitar, întrucât teza aplicării globale este una excesivă și nelegală, care poate determina situații inacceptabile, chiar absurde[2].

Într-adevăr, așa cum s-a arătat în doctrină, noul Cod penal a fost construit „pornindu-se de la principiul aplicării legii penale mai favorabile pe instituții autonome și o opțiune ulterioară a legiuitorului pentru aplicarea globală a legii penale mai favorabile ar putea strica echilibrul acestui Cod”[3].

Concepția legiuitorului, cu privire la aplicarea legii penale în funcție de instituțiile juridice autonome, se desprinde în primul rând din conținutul art. 10 din Legea nr. 187/2012, conform căruia: „Tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă(s.n.).

Ce sunt instituțiile juridice penale? Instituțiile juridice penale sunt, de regulă, ansambluri de norme juridice care reglementează părți ale materiei dreptului penal.

Ce este instituția juridică penală autonomă? Instituția juridică penală autonomă este o grupare (un mănunchi sau fascicul) de norme penale care reglementează în mod unitar o parte a materiei dreptului penal.

Este prescripția răspunderii penale instituție juridică autonomă în raport de instituția pedespei?

În literatura de specialitate, cu argumente convingătoare, a fost susținută teza autonomiei celor două instituții de drept penal (infracțiunea și prescripția răspunderii penale)[4].

Aderăm la această opinie și apreciem că, la fel ca în cazul celorlalte instituții juridice autonome, stabilirea legii penale mai blânde se efectuează în două etape[5]. În primul rând, va fi determinată legea mai favorabilă sub aspectul sancțiunilor, iar apoi se va repeta activitatea de stabilire a legii penale mai favorabile în ceea ce privește prescripția răspunderii penale.

În sprijinul soluției aplicării legii penale mai favorabile, în funcție de instituții autonome, în doctrină este dată ca exemplu comiterea unei infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal[6]. În concret, într-o asemenea ipoteză, mai întâi va fi stabilită legea penală în ceea ce privește sancțiunile aplicabile, respectiv noul Cod penal[7], iar ulterior legea penală mai blândă sub aspectul instituției prescripției răspunderii penale, și anume Codul penal din 1969[8]. Situația este similară și în ceea ce privește alte infracțiuni. Spre exemplu, în cazul infracțiunii de trafic de influență sau cumpărare de influență[9].

Pornind de la concepția specifică dreptului penal român, conform căreia normele care reglementează prescripția răspunderii penale sunt norme de drept substanțial (material), susținem fără rezerve punctul de vedere potrivit căruia aceste norme se vor supune regulii mitior lex[10].

Așadar, durata termenelor de prescripție a răspunderii penale va fi determinată potrivit dispozițiilor legii penale mai favorabile, urmând să se aplice normele care reglementează termenele de prescripție mai scurte.

Dacă, potrivit uneia dintre legile penale succesive, termenul de prescripție a răspunderii penale este împlinit, rămâne fără relevanță împrejurarea că sub aspectul sancțiunilor legea mai favorabilă este alta.

Trebuie considerate că aparțin dreptului substanțial și urmează să se supună regulii mitior lex toate dispozițiile care reglementează instituția prescripției răspunderii penale, indiferent că privesc durata termenelor, suspendarea cursului acesteia sau întreruperea, deoarece în caz de incidență aceste norme penale sunt susceptibile să excludă posibilitatea angajării răspunderii penale[11].

De altfel, așa cum s-a arătat în doctrină, orice condiție care privește răspunderea penală trebuie să fie previzibilă la momentul comiterii infracțiunii[12]. Totuși, actele de întrerupere sau cazurile efective de suspendare vor fi guvernate de regula aplicării imediate a legii procesuale penale, deoarece nu au natură de drept material.

Referitor la prescripția specială, considerăm că și aceasta este guvernată de regula aplicării legii penale mai favorabile, ceea ce înseamnă că toate legile care s-au succedat după momentul săvârșirii infracțiunii intră în procesul de comparare. Astfel, în ipoteza în care o infracțiune a fost comisă sub legea care prevede că durata termenelor de prescripție specială se împlinește, dacă acestea au curs o dată plus jumătate din termenul aplicabil, legea respectivă se va aplica cu toate că printr-o lege ulterioară termenul de prescripție specială a fost majorat.

Orice modificare a dispozițiilor privind prescripția răspunderii penale, care reglementează în mod defavorabil materia acestei cauze de înlăturare a răspunderii penale, nu poate fi aplicată în privința infracțiunilor comise anterior modificărilor respective.

Acceptarea tezei contrare ar conduce la înfrângerea principiului neretroactivității legii, stabilit de art. 15 din Legea fundamentală. În acest sens, prin Dec. nr. 1092/2012, instanța de contencios constituțional a statuat că: „termenul de prescripţie specială prevăzut de legea nouă este constituțional în măsura în care se aplică numai faptelor săvârșite sub imperiul noii soluții legislative”.

Sub acest aspect, în doctrină, pe bună dreptate, s-a arătat: „Prin prelungirea termenului de prescripție (…) are loc o amplificare temporală a dreptului statului de a pedepsi. Or, una dintre rațiunile principiului neretroactivității este tocmai punerea la adăpost a cetățeanului față de o extindere a acestui drept ulterioară”[13].


[1] A se vedea art. 9 și art. 10 din Legea nr. 187/2012.
[2] A se vedea F. Streteanu, Documentare…, op. cit., pe www.just.ro.
[3] A se vedea C. Rotaru, op. cit., pe www.juridice.ro.
[4] F. Streteanu, Aspecte privind aplicarea în timp a legii penale în condițiile intrării în vigoare a noului Cod penal, în CDP nr. 3/2013, p. 11 și urm. A se vedea și C. Rotaru, op. cit., pe www.juridice.ro.
[5] Pentru opinia contrară, a se vedea S. Cîrnaru, Aplicarea în timp a legii penale mai favorabile – potenţial conflict între interpretarea unei norme legale şi exigenţele unui principiu constituţional, studiu disponibil pe juridice.ro
[6] F. Streteanu, op. cit., pe www.just.ro.
[7] Pentru infracțiunea comisă în varianta simplă, Codul penal din 1969 prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani, în timp ce noul Cod penal prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.
[8] Termenul prescripției speciale în cazul infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal este de 16 ani, în timp ce, potrivit Codului penal din 1969 (înainte de anul 2012), termenul prescripției speciale este de 12 ani.
[9] În cazul acestor infracțiuni, legea veche prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani, iar noul Cod penal prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.
[10] A se vedea C. Mitrache, Explicații preliminare ale noului Cod penal, op. cit., p. 71. A se vedea și Dec. Curții Constituționale nr. 1092 din 18 decembrie 2012.
[11] A se vedea și F. Streteanu, op. cit., pe www.just.ro.
[12] Ibidem.
[13] F. Streteanu, op. cit., pe www.just.ro. De altfel, soluția aplicării legii penale mai favorabile în ceea ce privește prescripția răspunderii penale a fost reglementată și în Codul penal din 1937.


Prof. univ. dr. Mihai Adrian HOTCA
Avocat în Baroul București

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti