Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
5 comentarii

Punctul pe I. Minorul și crima
01.04.2014 | Dumitru-Virgil DIACONU

JURIDICE - In Law We Trust

Noul cod penal şi punerea în libertate a minorului când săvârşeşte o crimă

Intrarea în vigoare a Noului Cod penal şi de procedură penală va avea cel mai mare impact în viaţa publică în această „revoluţie” a codurilor începută cu intrarea în vigoare şi a celorlalte coduri şi anume a Noului Cod civil şi de procedură civilă.

În treacăt amintesc de dosarul „Transferurilor”, de un deosebit impact mediatic, la fel sunt şi multe altele, unde noi magistraţii, la acest început de drum în justiţie, încercăm să descifrăm conţinutul şi nuanţele instituţiei autonome, nu pur teoretice şi frumos spuse în cuvinte, ci practic – aceasta e misia noastră – cu consecinţe ce pot fi dramatice asupra destinului, a vieţii oamenilor. Am amintit numai de acest dosar „celebru” al transferurilor şi numai atât. Aceasta pentru că mă frământă un alt aspect ce poate fi cu un impact mult mai mare pentru viaţa comunităţii, a societăţii, a cetăţenilor.

Astfel, la întâlnirea trimestrială ce am avut-o la finele săptămânii trecute cu toţi colegii mei din raza curţii, pe lângă discuţiile extrem de aprinse de o parte şi alta cu privire la multiple probleme de drept la instituţii autonome şi altele interminabile generate de noile coduri, aud o întrebare ”în surdină” din partea unui coleg de la tribunal: ”Ce fac cu un minor care a omorât, îl pun în libertate? Eu nu-l pun, să-l pună curtea”.

Întâlnirea noastră profesională s-a terminat. Am plecat.

Marcat de o asemenea întrebare, frământat de răspunsul, impactul şi responsabilitatea unei astfel de soluţii reiau „citirea” codului.
Sediul materiei: art. 399 intitulat „Dispoziţiile privind măsurile preventive”, text ce are următorul conţinut:
”(1) Instanţa are obligaţia ca, prin hotărâre, să se pronunţe asupra menţinerii, revocării, înlocuirii ori încetării de drept a măsurii preventive dispuse pe parcursul procesului penal cu privire la inculpat.
(2) În caz de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal, instanţa dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv.
(3) De asemenea, instanţa dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv atunci când pronunţă:
a) o pedeapsă cu închisoare cel mult egală cu durata reţinerii şi arestării preventive;
b) o pedeapsă cu închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere;
c) o pedeapsă cu amendă, care nu însoţeşte pedeapsa închisorii;
d) o măsură educativă.
(4) Hotărârea pronunţată în condiţiile alin. (1) şi (2) cu privire la măsurile preventive este executorie.
(5) Când, potrivit dispoziţiilor prevăzute la alin. (1) – (3), inculpatul este pus în libertate, instanţa comunică aceasta administraţiei locului de deţinere”.

Din lectura acestui text prezentat integral pentru a vedea şi eventual a se face conexiuni în interpretare se observă că există dispoziţia art. 399 alin. 3 la începutul textului:
„De asemenea instanţa dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv atunci când pronunţă… o măsură educativă”(lit. d)

Mai precis, dacă minorul e arestat pentru o faptă deosebit de gravă, de pildă pentru infracţiunea de omor calificat, constând în omorul săvârşit asupra a două sau mai multor persoane, minor ce reprezintă realmente un pericol pentru comunitatea din jur, faptele sale strecurând teamă şi frică în această comunitate, afectând grav siguranţa cetăţenilor, ordinea publică fiind efectiv ameninţată, deşi există o atare situaţie excepţională, totuşi prevederile noului cod mă obligă să-l pun în libertate atunci când mă pronunţ pe fond în primă instanţă.

Repet mă obligă, nici nu lasă la aprecierea mea. Aici vreau să punctez. De ce?

Pentru că potrivit noului cod penal, conform art. 115, minorilor nu li se pot aplica decât măsuri educative, fie ele neprivative de libertate sau privative de libertate, cum este internarea în centru de detenţie ce s-ar impune în condiţiile săvârşirii de către minor a unei infracţiuni de omor calificat.

Desigur, internarea într-un centru de detenţie care este de altfel tot o privare de libertate, un penitenciar pentru minori şi anume o instituţie specializată în recuperarea minorilor cu regim de pază şi supraveghere unde minorul va urma programe intensive de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale – a se vedea dispoziţiile art. 125 alin. 1 din noul cod penal – este o sancţiune adecvată – şi privare şi reeducare – având în vedere vârsta minorului şi limitele sale de discernere şi de înţelegere matură a consecinţelor unor fapte deosebit de grave.

Ceea ce nu este normal, în opinia mea, este situaţia în care minorul arestat preventiv pentru o astfel de crimă săvârşită asupra uneia sau mai multor persoane, faptă ce stârneşte oroare şi teroare în comunitate, obligatoriu trebuie să fie pus în libertate odată cu pronunţarea hotărârii pe fondul cauzei de către prima instanţă, deoarece noul cod îl obligă pe magistrat să-l pună în libertate.

Formula este clar imperativă în acest sens şi anume cea prevăzută de art. 399 alin. 3 menţionat mai sus în care se precizează în mod expres că atunci când instanţa pronunţă o măsură educativă – şi numai o astfel de măsură educativă se poate pronunţa întotdeauna în cauzele cu minori – dispune „punerea de îndată în libertate”.

Odată însă pus în libertate nu se mai poate lua împotriva inculpatului minor cu un comportament deosebit de periculos pentru societate nicio altă măsură preventivă, cum ar fi aceea a arestului la domiciliu sau liberării sub control judiciar, dacă acesta nu săvârşeşte alte fapte sau alte acte prevăzute de legea penală care să conducă în condiţiile legii la luarea unei alte măsuri preventive, fie ea de supraveghere sau control.

Mai exact, nu se mai poate impune nicio altă măsură de supraveghere, inculpatul minor se poate deplasa liber în comunitatea în care a săvârşit crima, în ţară, poate pleca şi din ţară oriunde, chiar şi-n alte ţări, desigur cu condiţia să fie prezent la procesul ce se derulează în continuare pe o durată de o lună, două sau mai multe până la pronunţarea unei hotărâri definitive de instanţa superioară.

El e „liber” afară iar victimele sunt „închise” pentru totdeauna în pământ.

Cred că e prea mult, oricâtă grijă şi „filozofie” am avea cu privire la statutul şi personalitatea minorului în creştere, în dezvoltare, în formare, minori care săvârşesc nu de puţine ori fapte deosebit de grave cum sunt şi crimele.

Este o disproporţie vădită între gravitatea acuzaţiei şi punerea sa în libertate, codul actual precizând în materia măsurilor preventive şi fixând o nouă instituţie, aceea a proporţionalităţii.

Nu cred că e just. Prea mult noul cod are grijă în principal de infractori şi nu şi de victime, de cei care au rămas cu traume, marcaţi pe viaţă, de durerea suferită pentru pierderea fiinţei dragi.

Chestiunea de esenţă, aşa cum am arătat, este că noul cod prin formula „dispune punerea de îndată în libertate” la finalul unei judecăţi în primă instanţă îl obligă pe magistrat să-l pună în libertate şi nu lasă la aprecierea acestuia o eventuală punere în libertate.

Totuşi rămân cu afirmaţia „în surdină” a colegului meu: ”Eu nu-l pun în libertate, să-l pună curtea”.

Mi-am dat seama că totuşi textul menţionat al art. 399 este interpretabil pentru că, dacă legea e clară, indiferent dacă ea corespunde aşteptărilor sale, judecătorul trebuie să i se supună.

Lecturând din nou textul constat însă că acel coleg al meu avea totuşi un suport legal. De ce? În alineatul. 4 al art. 399 se arată în mod expres că ”Hotărârea pronunţată în condiţiile alin. 1 şi 2 cu privire la măsurile preventive este executorie”.

Într-o interpretare per a contrario rezultă în privinţa alineatului 3 ce vizează şi situaţiile în care instanţa pronunţă o hotărâre cu privire la măsurile educative, şi la care alineatul 4 nu face trimitere aceste hotărâri nu sunt executorii.

Aceasta înseamnă că dacă nu sunt executorii, nici nu se execută de îndată, imediat căci acesta este sensul.

Totuşi, celălalt articol, şi anume art. 399 la alin. 3, de această dată în mod expres vizând aceeaşi situaţie cu privire la pronunţarea pe fond în cazul măsurii educative impune ”punerea de îndată în libertate”. Aşadar textele ”se bat cap în cap”.

Şi atunci judecătorul pe care-l alege, pe cel mai clar unde se spune expresis verbis că trebuie să dispună punerea de îndată în libertate, sau celălalt text implicit de unde rezultă că este vorba de o hotărâre care nu este executorie şi deci nu se impune punerea imediată în libertate?

Dacă nu era expresia ”punerea de îndată în libertate” ci numai ”punerea în libertate” atunci desigur era o compatibilitate între prevederile legale explicate mai sus vizând caracterul neexecutoriu al hotărârii, urmând ca punerea în libertate să fie făcută în funcţie de soluţia dată ulterior de instanţa ce a soluţionat o eventuală cale de atac.

Totuşi lucrurile par a fi ceva mai limpezi, de pildă, la o altă situaţie vizând condamnarea în primă instanţă atunci când instanța se orientează la o condamnare cu suspendare sub supraveghere, iar inculpatul este de asemenea arestat, cu condiţia însă a corelării textului art. 399 alin. 3 cod procedură penală cu textul art. 241 alin. 1 lit. b cod procedură penală când se dispune încetarea de drept a măsurilor preventive.

Astfel, acelaşi caracter contradictoriu cu privire la punerea efectivă în libertate subzistă şi la celelalte modalităţi prevăzute la art. 399 alin. 3 când prima instanţă în cauză, inculpatul fiind arestat, pronunţă nu numai o măsură educativă ( lit. d) dar şi o pedeapsă cu închisoarea cel mult egală cu durata reţinerii şi arestării preventive (lit. a), o pedeapsă cu închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere (lit. b) sau o pedeapsă cu amenda care nu însoţeşte pedeapsa închisorii (lit. c).

Aceasta, deoarece prin raportare la prevederile art. 399 alin. 4 ce exclud prevederile dispoziţiile alin. 3 de la caracterul executoriu al acestora – fiind executorii numai hotărârile pronunţate în condiţiile alin. 1 şi 2 – ar rezulta că nici în această situaţie nu este posibilă punerea de îndată în libertate dacă judecătorul ar dispune suspendarea sub supraveghere – cum se dispunea în vechiul cod penal – deoarece o atare hotărâre cu privire la măsura arestării preventive nu ar fi executorie.

Totuşi, aşa cum am arătat mai sus, există prevederile art. 241 alin. 1 lit. b cod procedură penală în care se arată că măsura preventivă încetează de drept şi când instanţa de judecată pronunţă o hotărâre de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere chiar nedefinitivă, cum este cea pronunţată de prima instanţă.

În acest caz, este clar că inculpatul este pus de îndată în libertate, fiind două texte exprese în acest sens cum este cel al art. 399 alin. 3 ce vizează punerea de îndată în libertate, dar şi cel al art. 241 alin. 1 lit. b cu referire la condamnarea cu suspendare sub supraveghere, ce impune încetarea de drept a măsurii preventive, o eventuală contestaţie neavând efect suspensiv al hotărârii de încetare de drept a măsurii arestării preventive – întotdeauna calea de atac împotriva unei hotărâri de încetare de drept nu este suspensivă de executare – astfel că această hotărâre urmează a fi imediat aplicată în sensul punerii de îndată în libertate a inculpatului fără a se mai aştepta soluţionarea unei eventuale căi de atac.

Aceste două texte exprese corelate conduc la concluzia că nu poate fi reţinut celălalt text ce face referire indirectă, implicită la caracterul neexecutoriu al hotărârii de condamnare cu suspendare sub supraveghere de care am făcut vorbire mai sus.

Am făcut această comparaţie urmând a reveni la situaţia când instanţa se pronunţă asupra măsurii educative pe fond în cazul minorilor. Or în acest caz, în opinia mea, nu se mai poate face trimitere la textul art. 241 alin. 1 lit. b cod procedură penală vizând încetarea de drept a măsurii preventive atunci când prima instanţă pe fondul cauzei pronunţă o hotărâre aplicând o măsură educativă, deoarece acest text al art. 241 alin. 1 lit. b nu vizează o atare situaţie.

Aşadar, cum în cazul minorilor nu poate opera încetarea de drept a măsurii arestării preventive, situaţie care ar fi condus la punerea de îndată în libertate aşa cum am arătat în cazul condamnării cu suspendare sub supraveghere, atunci se poate interpreta că prevalează prevederile art. 399 alin. 4 care exclud de la caracterul executoriu hotărârile instanţei vizate de alin. 3 printre care şi cea a pronunţării unei măsuri educative, astfel că nefiind executorii, nu l-aş pune în libertate pe inculpatul minor ce a săvârşit astfel de fapte de crime ce pot îngrozi o comunitate.

Şi totuşi există şi celălalt text menţionat al art. 399 alin. 3 în care se arată în mod expres că inculpatul minor în astfel de situaţii trebuie să fie pus de îndată în libertate.

Numai judecător să nu fii în astfel de situaţii! Totuşi trebuie să te hotărăşti, da sau nu! Ce text ambiguu!

De aceea, consider că ”de îndată” – folosesc acest termen mult exprimat şi comentat – textul art. 399 cod procedură penală trebuie armonizat pentru a fi mai bine explicitat cu atât mai mult cu cât sunt şi alte contradicţii în acest text ,contradicţii ce se impun a fi înlăturate, mai ales că vizează o materie atât de sensibilă şi de imediată aplicare cum este materia măsurilor preventive de mare impact asupra inculpatului, asupra cetăţeanului, asupra magistratului.

Cred că realmente trebuie modificat.
Trebuie!

Prof. univ. dr. Dumitru-Virgil DIACONU
Judecător, Curtea de Apel Piteşti

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Au fost scrise până acum 5 de comentarii cu privire la articolul “Punctul pe I. Minorul și crima”

  1. Florin RADU spune:

    dpmdv, punerea in libertate a minorului se face doar cand hotararea e definitiva.
    termenul „de indata” trebuie coroborat cu caracterul neexecutoriu al hotararii. asadar, el va fi pus in libertate de indata, insa raportat la data hotararii definitive.

    • Mihai VITMAN spune:

      Va fi pus in libertate cand ramane definitiva hotararea prin care i se aplica o masura educativa privativa de libertate?

      • Florin RADU spune:

        Va fi pus in libertate, in sensul liberarii de sub puterea arestarii preventive si in aceeasi zi, va fi dus la un centru special pt minori.
        Deci, faptic, el nu va fi in libertate deloc, era doar o forma de exprimare privind dispozitia pe care trebuie sa o ia instanta, avand in vedere ca minorii nu mai executa pedepsele in penitenciare.

  2. Mihai VITMAN spune:

    „Fapte de crima”, domnule judecator?

  3. ANONIM spune:

    A se vedea si art. 514 C.p.p. si art. 515 C.p.p. Nu clarifica problema, din contra …

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.