Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

ICCJ. Restituire sumă împrumutată vs. conversia datoriei în acțiuni
02.04.2014 | Corina CIOROABĂ

Secţiuni: Drept civil, RNSJ
JURIDICE - In Law We Trust

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în situaţia în care în contractul de finanţare părţile au convenit să prevadă două posibilităţi de recuperare a sumei finanţate de către creditor, respectiv: fie prin obligarea la restituirea sumei împrumutate şi neachitate la scadenţă, cu obligarea la plata de penalităţi de întârziere, fie prin exprimarea dreptului de preferinţă al creditorului în sensul conversiei datoriilor debitorului în acţiuni, iar creditorul optează pentru transformarea datoriei în acţiuni, acesta nu-şi mai poate rezerva dreptul la penalităţi de întârziere, întrucât, la momentul exprimării dreptului de preferinţă, dreptul de creanţă iniţial, care dădea dreptul la restituirea sumei finanţate, s-a stins împreună cu toate accesoriile sale, inclusiv, penalităţile de întârziere, acestea fiind înlocuite cu dreptul la dividende. (Decizia nr. 4193 din 27 noiembrie 2013 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect pretenţii)

Corina CIOROABĂ

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti