« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Termenele de prescripţie fiscală şi Parchetul
04.04.2014 | Daniel UDRESCU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

În relaţia ANAF – Parchet, legea specială prin Codul de procedură fiscală, analizează termenele de prescripţie de la art. 91:
(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.
(2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.
(3) Dreptul de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
(4) Termenul prevăzut la alin. (3) curge de la data săvârşirii faptei ce constituie infracţiune sancţionată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

În acest articol există elemente care ţin de dreptul la apărare şi aceste termene de prescripţie necesită îmbunătăţiri. Aliniatul 1 are în vedere prescrierea în dreptul comun. Citirea acestui aliniat indică perioada de cinci ani după care expiră dreptul ANAF de a costata şi stabili obligaţii fiscale. După această perioadă, de obicei contribuabilii nu mai păstrează arhiva de documente. Pentru ca ANAF să poată aplica aliniatul 3, este necesar ca organul penal să înceapă cercetarea penală înainte de termenul de prescripţie, tocmai pentru a nu se îngrădi dreptul contribuabilului la un proces corect. În caz contrar se încalcă dreptul la apărare prin neglijenţa organelor statului. Din punctul meu de vedere, organul penal are obligaţia, pe durata urmăririi penale a învinuitului de fraudă/evaziune fiscală, să solicite ANAF o decizie fiscală în condiţiile art. 90 CPF – Stabilirea obligaţiilor fiscale sub rezerva verificării ulterioare, şi să-şi conserve probele. Pentru începerea urmăririi penale după perioada de 5 ani de prescripţie civilă, stabilirea unui prejudiciu fiscal după 5 ani este prescrisă pe latura civilă a urmăririi penale şi ANAF ar putea să-şi piardă dreptul la un prejudiciu fiscal pentru acelaşi raţionament. Contribuabilul nu mai are obligaţii fiscale, dacă nu există decizie de impunere.

Pe latura penală Legea nr. 241/2005 a evaziunii fiscale are termene de prescriere mai mari pentru diverse infracţiuni. Şi la aliniatul 3 există probleme, pentru că stabilirea obligaţiilor fiscale se prescrie în 10 ani, şi rezultă că un prejudiciu la care organul penal nu a obţinut o decizie de impunere în 10 ani, poate fi prescris înainte de termenul de prescriere a laturii penale, pentru că după 10 ani ANAF nu mai poate stabili creanţe în mod legal. Fără calcul nu există prejudiciu şi fără prejudiciu nu există faptă.

Pentru procesele începute fără determinarea unui prejudiciu cert (fără decizie de impunere) Instanţa foloseşte expertiza nu pentru a determina creanţe fiscale (nu are acest drept), ci pentru a asigura controlul legalităţii determinării creanţei fiscale şi verificării acesteia. La anularea actului administrativ fiscal trebuie să înţelegem că nu avem inspecţia fiscală anulată, ci numai actul administrativ fiscal este incorect întocmit în urma controlului fiscal, care are o realitate fiscală diferită. În baza art. 46 CPF lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, cum ar fi calcului incorect al obiectului actului administrativ duce la nulitatea acestuia. Instanţa în baza art. 216 CPF – Soluţii asupra contestaţiei are rolul de a anula acea realitate fiscală eronată, dar nu şi anularea dreptului statului de a revizui realitatea fiscală ca urmare a controlului fiscal şi emiterea unei noi decizii de impunere. 

(3) Prin decizie se poate desfiinţa total sau parţial actul administrativ atacat, situaţie în care urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare.

Din practica instanţelor de contencios a reieşit fără tăgadă că instanţele nu au rolul de a stabili creanţe fiscale, ANAF fiind singura autoritate, care prin lege specială are acest drept. Parchetul nu are dreptul de a calcula prejudiciu fiscal, dacă acest prejudiciu nu a fost stabilit de ANAF. Instanţa nu poate stabili prejudiciu sau creanţă fiscală, dar poate verifica prin expertiză legalitatea acesteia. Inspecţia fiscală nu este şi nu va fi niciodată perfectă. Atitudinea instanţei trebuie să fie fără echivoc clară şi să protejeze patrimoniul contribuabilului, cu o decizie întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză. Prin anularea actului administrativ în sensul şi aplicarea art. 216 alin. 3, instanţa are tocmai rolul de a urmări corecta stabilire a bazei de impunere şi nu de a anula controlul fiscal, îndreptând o eroare a actului administrativ ce rezultă din inspecţia fiscală cu privire la starea de fapt. Dar tocmai aici este semnul de întrebare, la o anulare a actului administrativ fiscal, pentru că prin anulare apare prescrierea. De exemplu, la tranzacţiile imobiliare actul administrativ fiscal a calculat TVA adăugat la preţ şi CJUE a spus în Decizia Tulică/Plavoşin că trebuia inclus în preţ. În mod normal, RIF şi Decizia de impunere sunt nule pentru că obiectul actului este nul, calculul fiind incorect. Anularea actului administrativ fiscal se face prin emiterea unui nou RIF şi a unei noi decizii de impunere, numai că ANAF are un termen de prescriere de 5 ani şi nu poate recalcula obligaţii fiscale dincolo de termenul de prescripţie.

Codul de procedură penală are câteva articole importante cu privire la procedura de stabilire a unui titlul de creanţă fiscală, dar şi cu privire la diverse aspecte de judecată: la art. 3 alin. (5) prevede: Asupra actelor și măsurilor din cadrul urmăririi penale, care restrâng drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei, dispune judecătorul desemnat cu atribuții în acest sens, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Din punctul meu de vedere, judecătorul nu poate să accepte un prejudiciu fiscal, fără ca ANAF să calculeze creanţa fiscală şi să emită decizie de impunere. Sunt multe aspecte în care dosarul penal ţine în loc dosarul civil, dar cred că primul tip de dosar care ar trebui să fie rezolvat, este cel din contenciosul administrativ, înaintea dosarului penal. Altfel ar restrânge drepturile garantate de constituţie. Pentru a îngreuna lucrurile trebuie să precizăm că urmărirea penală poate începe şi în dosarele de insolvenţă, dar procedura ţine în primul rând de ANAF.

Din dosarul penal se pot desprinde aspecte de răspundere civilă, dar şi aspecte legate de insolvenţă, atât cu parte vătămată statul, cât şi parte vătămată creditorii, acţionarii, interesul minoritar, angajaţii şi mai nou cumpărătorul de bună credinţă care a cumpărat bunuri ȋn fereastra de 3 ani înaintea insolvenţei. Tocmai pentru a preveni şi a pune ordine în corecta desfăşurare a unor proceduri complexe, rolul procurorului şi organului de cercetare penală este să identifice termenele de prescripţie, tipul de instanţe, ordinea lor şi părţile implicare, efectuând urmărirea penală cu obiective clare pentru fiecare aspect în parte în concordanţă cu art. 5 (2) CPP care prevede că: Organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului. Respingerea sau neconsemnarea cu rea-credință a probelor propuse în favoarea suspectului sau inculpatului se sancționează conform dispozițiilor prezentului cod.

Art. 214 CPF arată că suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă aduce în discuţie o problemă majoră pe care instanţa trebuie să o rezolve fiscal în timpul sau înaintea procesului penal în aşa fel încât să se stabilească dreptul statului într-un proces civil, care se bazează pe calcularea unui prejudiciu fiscal, determinat în contenciosul fiscal, cu participarea atât a persoanelor vătămate cât şi a inculpaţilor, care poate necesita o expertiză, atât în procesul civil, sau de contencios fiscal, sau de insolvenţă, cât şi penal.

Această ordine trebuie desluşită de instanţă şi ar trebui planificată de procuror la momentul declanşării cercetării penale, pentru a preîntâmpina încălcarea unor drepturi:
(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:
a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă;
b) soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
(2) Organul de soluţionare competent poate suspenda procedura, la cerere, dacă sunt motive întemeiate. La aprobarea suspendării, organul de soluţionare competent va stabili şi termenul până la care se suspendă procedura. Suspendarea poate fi solicitată o singură dată.
(3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu.
(4) Hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

Daniel UDRESCU

Cuvinte cheie: , , , , ,
Secţiuni/categorii: Drept penal, Fiscalitate, RNSJ, SELECTED TOP LEGAL

Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD