Modernizarea sistemului de colectare a taxelor și impozitelor de către contribuabili
04.04.2014 | JURIDICE.ro

Ministerul pentru Societatea Informațională a dat publicității miercuri, 2 aprilie 2014, un comunicat cu privire soluțiile pentru modernizarea sistemului de colectare a taxelor și impozitelor de către contribuabili.
Ministrul Răzvan Cotovelea s-a întâlnit cu Ioana-Maria Petrescu, ministrul finanțelor publice și cu președintele ANAF, Gelu Ștefan Diaconu pentru a identifica și implementa soluții pentru modernizarea infrastructurii informatice și, totodată, în vederea promovării instrumentelor electronice de plată a îndatoririlor fiscale către contribuabili.
”Ministrul Finanțelor Publice și președintele ANAF s-au arătat deosebit de deschiși pe parcursul discuțiilor de vineri de la Ministerul Finanțelor. Împărtășim același punct de vedere referitor la necesitatea modernizării infrastructurii și extinderea utilizării instrumentelor informatice pentru eficientizarea procesului de colectare a taxelor și impozitelor, atât în beneficiul contribuabililor cât și al administrației publice. În cadrul întâlnirii, am decis intensificarea cooperării la nivel tehnic între experții instituțiilor noastre pentru stabilirea unui plan de acțiune cu măsuri concrete pentru informatizarea și extinderea sistemului de colectare a taxelor și impozitelor. În ceea ce privește sursele de finanțare pentru aceste demersuri, dorim să accesăm fonduri structurale nerambursabile, în perioada de programare 2014-2020 în vederea informatizării serviciilor de colectare a taxelor si impozitelor”, a declarat ministrul pentru Societatea Informațională, Răzvan Cotovelea.