Ziua Jandarmeriei Române
7 aprilie 2014 | JURIDICE.ro
Ministerul Afacerilor Interne a dat publicității miercuri, 2 aprilie 2014, un comunicat cu privire la aniversarea a 164 de ani de la înfiinţarea primului regiment de jandarmi.
În cadrul ceremoniei dedicată Zilei Jandarmeriei Române, plutonierul major Alexandru Petre Stan din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa a primit distincția ”Jandarmul Anului”, premiu acordat de ministrul Gabriel Oprea. De asemenea, au fost înaintați în grad, în mod excepțional, alţi patru subofiţeri jandarmi din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj, pentru curajul de care au dat dovadă în misiunea de salvare de la înec a doi copii de 6 şi, respectiv, 10 ani, căzuţi în apele îngheţate ale lacului Filiaşi, judeţul Dolj.
General maior dr. Mircea Olaru, inspectorul general al Jandarmeriei Române, a medaliat cu emblema de merit „În slujba păcii” – clasa a II-a opt jandarmi dislocaţi în cadrul misiunii internaţionale a NATO de asistenţă pentru securitate în Afganistan, pentru contribuţia adusă la îndeplinirea obiectivelor misiunii şi implicarea activă în demersurile demarate de Alianţa Nord-Atlantică în promovarea stabilităţii şi securităţii în teatrul de operaţii.
Gabriel Oprea: ”Am un respect deosebit pentru cei care îmbracă cu mândrie uniforma militară şi servesc Patria – aici sau peste hotare. Am toată onoarea pentru veteranii acestei arme şi le mulţumesc pentru anii pe care i-au trudit într-o instituţie de forţă, aşa cum este Jandarmeria Română. Tuturor vă transmit un profund gând de preţuire şi recunoştinţă… Fiţi mândri de statutul dumneavoastră, faceţi onoare hainei militare pe care o purtaţi şi nu uitaţi niciodată că misiunea dumneavoastră se desfaşoară 24 de ore din 24, 7 zile din 7 în serviciul cetăţenilor.”
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro