Secţiuni » Flux noutăţi
Flux noutăţi
Comunicate profesioniştiEvenimenteRecrutareBarouriExecutoriNotariatSistemul judiciarJURIDICE NEXT
 1 comentariu

CEDO. Reiner s.a. vs. Romania. Procurorul nu indeplineste exigentele de independenta si impartialitate ale unui magistrat
28.09.2007 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content
JURIDICE - In Law We Trust

Ieri, 27 septembrie 2007, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat in cauza Reiner si altii impotriva Romaniei, constatand incalcarea art. 6 alin. 1 si alin. 3 lit. d) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care garanteaza dreptul la un proces echitabil.

Reclamantii, A. Reiner, O. Paisz, D. Hejja si I. Konrad, au invocat incalcarea dreptului lor la un proces echitabil sub un dublu aspect: durata nerezonabila a procedurii penale initiate impotriva lor si nerespectarea dreptului de a obtine audierea martorilor acuzarii.

Cu referire la durata procedurii, Curtea a retinut, in ceea ce-l priveste pe primul reclamant, ca, desi acesta a fost audiat de politie in 1991, el nu avea nici un motiv sa presupuna ca era vizat personal si nimic nu indica faptul ca, in acel stadiu al procedurii, era el insusi banuit de a fi savarsit violentele care au condus la moartea victimei. Desi este adevarat ca unul dintre martori l-a indicat printre agresorii victimei, nu a fost luata nicio masura care ar fi putut avea repercusiuni importante privind situatia sa. In plus, intre 1991 si 1997, el nu a fost citat pentru a da declaratii si nu a fost luata vreo masura impotriva sa. Desi numarul dosarului de urmarire penala indica faptul ca acesta a fost constituit in 1990, urmarirea penala s-a efectuat initial in rem, iar ancheta impotriva reclamantului a demarat mai tarziu. El a fost audiat de parchet si informat oficial ca este banuit de savarsirea unei infractiuni, pentru prima data, in 13 noiembrie 1997. Prin urmare, Curtea a considerat ca aceasta din urma data este cea la care a demarat procesul penal impotriva reclamantului. Prin urmare, in cazul sau, procedura a debutat in 1997 si s-a incheiat in 2001, durata sa fiind de trei ani si patru luni.

Pentru ceilalti trei reclamanti, procedura a debutat in 1991 si s-a incheiat in 2001, durata fiind de sase ani si noua luni. Curtea a remarcat, in acest context, ca urmarirea penala a luat sfarsit in 1997, iar perioada 1992-1997 s-a caracterizat prin inactivitate din partea autoritatilor judiciare, care nu pare justificata de elementele aflate la dosarul cauzei. In plus, in masura in care pana in 1992 fusesera administrate majoritatea probelor, nu exista alte elemente care ar fi putut justifica o asemenea durata, in conditiile in care miza pentru reclamanti era foarte importanta, avand in vedere gravitatea infractiunii de care erau acuzati si insecuritatea juridica ce decurge dintr-o procedura care a durat, in total, aproape zece ani. Curtea a recunoscut ca durata fazei judecatii nu a fost nerezonabila, in masura in care aceasta a durat trei ani si patru luni pentru trei grade de jurisdictie. Cu toate acestea, avand in vedere durata urmaririi penale, Curtea a apreciat ca durata procedurii in ansamblu este excesiva si nerezonabila in cazul celor trei reclamanti.

In ce-l priveste pe primul reclamant, avand in vedere ca pentru el procedura nu a durat decat trei ani si patru luni pentru trei grade de jurisdictie si nu au existat perioade de inactivitate imputabile autoritatilor judiciare, Curtea a apreciat ca nu a fost incalcat art. 6 alin. 1.

Cu privire la cel de-al doilea capat de cerere, Curtea a retinut, in ce-i priveste pe primul, al doilea si al patrulea reclamant, ca, in cauza, majoritatea martorilor ale caror declaratii au fost avute in vedere de instantele nationale pentru a-si motiva hotararile nu au fost audiati de un judecator, cu exceptia martorului V.V., audiat de Tribunalul Bucuresti. In fata acestei instante, contrar declaratiei date in faza de urmarire penala, acest martor a negat ca i-ar fi vazut pe reclamanti agresand victima. Cu toate acestea, Curtea a remarcat ca instantele nu au indicat motivele pentru care au acordat preferinta marturiei lui V.V. din faza de urmarire penala fata de cea din faza de judecata.

In ce-i priveste pe ceilalti martori, ale caror declaratii din faza de urmarire penala au contribuit decisiv la condamnarea reclamantilor, Curtea a subliniat ca acestia nu au fost niciodata audiati de instante. Atat tribunalul, cat si curtea de apel au respins, fara o motivare suficienta, cererile repetate ale reclamantilor, care au solicitat audierea directa a acestor martori de catre judecatori, in conditiile in care in faza de urmarire penala, reclamantii nu au avut ocazia sa fie confruntati cu martorii. Desi depozitiile acestor martori au fost citite in fata instantei, reclamantii nu le-au putut controla credibilitatea si nici nu au putut pune la indoiala aceste depozitii.

In ce-l priveste pe martorul O.A.A., Curtea a retinut ca a avut loc o confruntare intre el si al doilea reclamant, in cursul urmaririi penale. Totusi, in declaratia sa din 24 martie 1992, martorul a declarat ca nu poate spune daca reclamantul a agresat victima, aspect de natura sa ridice semne de intrebare. Pe de alta parte, Curtea a constatat cu privire la confruntare, ca aceasta s-a desfasurat in fata procurorului anchetator, care nu indeplineste exigentele de independenta si impartialitate ale unui magistrat (s.n.), iar reclamantul nu a beneficiat de asistenta unui avocat. Or, un element important al unui proces echitabil este posibilitatea acuzatului de a fi confruntat cu martorii decisivi in prezenta judecatorului care urmeaza sa ia o hotarare in cauza.

In plus, Curtea a constatat ca, desi este adevarat ca instantele au solutionat fondul cauzei zece ani dupa savarsirea faptei, astfel incat localizarea martorilor prezenta probabil o oarecare dificultate, nu e mai putin adevarat ca aceasta dificultate nu este imputabila reclamantilor si ca acest motiv nu a fost invocat de instantele nationale.

In consecinta, a existat o incalcare a art. 6 alin. 1 si 3 lit. d).

Cu privire la cel de-al treilea reclamant, Curtea a retinut ca instantele nationale si-au intemeiat condamnarea nu doar pe declaratiile martorilor ci si pe marturisirile sale din faza de urmarire penala, asupra carora acesta nu a revenit in cursul procedurii. Prin urmare, condamnarea sa nu s-a intemeiat, in mod exclusiv sau intr-o masura determinanta, pe depozitiile martorilor. Este adevarat ca in declaratia data in fata tribunalului, martorul V.V. a revenit asupra declaratiei sale din cursul urmaririi penale. Totusi, in imprejurarile particulare privitoare la cel de-al treilea reclamant, lipsa motivarii instantelor cu privire la preferinta acordata declaratiei facute de V.V. in 1991 nu este suficienta pentru a conduce la concluzia ca dreptul la aparare al celui de-al treilea reclamant a fost restrans de o maniera incompatibila cu garantiile art. 6 din Conventie.

Cuvinte cheie:
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti