« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
 1 comentariu

Class action… poate la Sfântu Așteaptă
08.04.2014 | Gheorghe PIPEREA

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

In ultimele zile am analizat atit proiectul de modificare a Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, deja votat in Senat, cit si comentariile consumatorilor si ale analistilor financiari pe aceasta tema. Proiectul este ingrijorator, preocupant, samavolnic chiar, dar il putem demonta.

Unele comentarii relative la textul amendamentelor la Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, aprobat deja in Senat, sunt expuse mai jos, in sumar, si in extenso, in documentul de 6 pagini atasat.

In prealabil aprobarii in Senat, proiectul de modificare a primit raport de admitere in Comisia juridica (asa cum rezulta din documentul datat 16 decembrie 2013 si semnat de dl ex-presedinte al comisiei, Tudor Chiuariu, si aflat pe site-ul Senatului), a primit aviz favorabil cu observatii si propuneri de la Consiliul legislativ, dar a primit aviz negativ de la Comisia pentru drepturile omului si de la Guvern. Nu se cunosc motivele pentru care Guvernul si Comisia pentru drepturile omului din Senat au avizat negativ proiectul, dar ne putem intreba daca initiatorii proiectului, inclusiv 12 deputati PSD si 6 deputati UNPR, au cunostinta de impactul real al acestor modificari asupra consumatorilor.

Inainte de orice comentariu, trebuie spus ca acest text este extrem de periculos pentru consumatori, dar si pentru Statul roman, intrucit contine niste propuneri care incalca flagrant si grav Directive ale UE (in special Directiva 93/13 privind clauzele abuzive si Directiva 22/2009/CE privind actiunile in incetare) si sterge cu buretele jurisprudenta constanta a CJUE din ultimii 11 ani.

Pe de alta parte, tot cu titlu generic, se observa ca amendamentele provin de la banci, si nu de la profesionisti, in genere, ca si cind legea ar viza numai bancile.

In plus, amendamentele nu provin de la tot sistemul bancar, ci de la un numar de 4 banci care au avut si au cauze in instante si pierd din ce in ce mai des si mai unitar toate aceste cauze. Modificarile propuse de aceste 4 banci prin instrumentul ce le sta la indemina, ARB, sunt nimic altceva decit aparari judiciare, respinse de fiecare data de instante. A accepta astfel de amendamente ar insemna un nepermis blam la adresa tuturor instantelor, inclusiv ICCJ, care au respins aceste aparari ca nefiind intemeiate, solutii pronuntate in baza legii interne si a Dreptului Uniunii Europene. Mai mult, ar insemna o nepermisa incalcare a separatiei puterilor in stat si un nemeritat cadou acordat avocatilor perdanti ai celor 4 banci.

In mod sumar, modificarile cele mai grave si mai frapante sunt urmatoarele :
1. Toate hotaririle pronuntate in baza Legii nr. 93/2000 vor avea efecte doar pentru viitor. Nu mai este posibila restituirea prestatiilor nedatorate.
2. Clauzele relative la costul creditarii nu mai pot fi analizate sub raportul caracterului abuziv. Daca aceste clauze sunt neclare, consumatorul sau ANPC nu va putea cere decit lamurirea clauzei, nu si eliminarea din contract.
3. Nulitatea absoluta este inlocuita cu anularea sau cu modificarea contractului. Daca nu s-a formulat actiune in trei ani de la data contractului, aceasta nu se mai poate formula, pentru intervenirea prescriptiei. ANPC nu mai are instrumentul legal pentru a cere sanctionarea contraventionala a profesionistului abuziv.
4. Consumatorul nu mai poate pretinde ca o clauza abuziva este fara de efect in ce-l priveste, nici macar in situatia in care acest lucru este constatat de autoritati. Nu mai poate cere nici nulitatea acesteia, ci numai analiza caracterului abuziv.
5. Hotarirea instantei, chiar si in cazul in care actiunea apartine ANPC, nu mai are efecte erga omnes (fata de toti consumatorii si fata de toate contractele-tip ale profesionistului), ci numai fata de contractul ”dedus judecatii”.
6. Asociatiile pentru protectia consumatorilor nu mai pot formula actiuni in incetare cu efecte erga omnes, ci doar actiuni individuale, similare cu cele pe care legea le permite consumatorilor actionind separat.

Toate aceste modificari frapante nu sunt nimic altceva decit rezumate ale apararilor bancilor pe care le-am invins pina acum in instanta. Daca legea va fi modificata asa cum arata acum proiectul in Camera Deputatilor, ne va fi mai greu sa invingem. Dar nu imposibil. In definitiv, inca mai avem o Constitutie si inca mai suntem in UE.

In concret, am identificat urmatoarele chestiuni foarte delicate ridicate de aceste propuneri de modificare :

1. La art. 4 alin. 1 se adauga urmatoarea fraza: ”Buna credinta se prezuma pina la proba contrarie”. In legislatia protectiei comsumatorilor, buna credinta a consumatorilor nu se prezuma. Motivatiile sunt multiple: de exemplu, ca regula, profesionistii utilizeaza contracte de adeziune, la care consumatorii adera fara a avea posibilitatea de a le influenta natura sau continutul, inserarea la modul insidios a unor clauze abuzive fiind peste puterea de perceptie si de negociere a consumatorilor; inegalitatea de forta economica a profesionistului fata de consumator se traduce intr-o a doua si a treia inegalitate – tehnica si juridica – de unde rezulta ca raporturile juridice de acest tip sunt din start inegalitare si, deci, profesionistul nu poate fi prezumat de buna credinta. Regula dupa care buna credinta a profesionistului in raporturile cu consumatorul nu se prezuma este aplicata cu fermitate si in mod unitar atit de instantele interne cit si, mai ales, de CJUE. Legislatia protectiei consumatorilor contra clauzelor abuzive (care nu este, nicidecum, o legislatie de protectie a profesionistilor) construieste un sistem de prezumtii legale, din care se pot extrage si unele prezumtii simple, judecatoresti. Spre exemplu, simplul particular este prezumat a fi consumator, in contractele de adeziune se prezuma ca nu exista negociere, iar dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor este, de asemenea, presupus de lege. Unele prezumtii sunt chiar irefragrabile (nu pot fi rasturnate prin proba contrarie). In plus, unele clauze sunt interzise in contracte. Toate aceste prezumtii joaca in contra profesionistului, el avind dreptul doar in conditii stricte sa rastoarne prezumtia relativa de lispa a negocierii si de dezechilbru. Din acest sistem de prezumtii, judecatorul poate extrage si prezumtia simpla, judecatoreasca, de rea-credinta, si in acest caz profesionistul avind dreptul de a face dovada bunei sale credinte.

Acesta este, in mod evident, spiritul Dreptului Uniunii Europene: consumatorul este partea slaba in contract, el fiind cel care trebuie sustinut de lege si de judecator pentru a ajunge intr-o pozitie de egalitate juridica cu profesionistul. Fraza adaugata de proiectul aprobat in Senat incalca acest spirit.

2. In aceeasi cheie trebuie respins si amendamentul la art. 4 alin. 3. O fraza adaugata la finalul acestui text (”Dovada negocierii se poate face prin orice mijloc de proba admis de lege, mijloace materiale de proba sau orice alte mijloace prevazute de lege, din proprie initiativa sau obtinuta la interogatoriu sau prin expertiza”), in afara de faptul ca pune rau in suferinta limba romana, incalca si spiritul reglementarii, si jurisprudenta constanta a ultimilor ani a ICCJ si chiar a CJUE. In plus, este o proba clara a provenientei textului modificarii, fiind preluata din tezele probatorii ale celor patru banci care au pierdut procese privind clauzele abuzive. Astfel, raportul juridic dintre profesionist si consumator este unul inegalitar, ceea ce legislatia protectiei consumatorilor propune fiind o re-echilibrare, o egalizare a acestui raport, sprijinind ca un levier consumatorul. In acest tip de litigii, tocmai din acest motiv, sarcina probei revine profesionistului, si nu consumatorului, iar proba poate fi facuta exclusiv cu inscrisuri, nu si cu alte mijloace de proba. Este ceea ce, in mod constant dupa luna noiembrie 2012, a decis ICCJ, in peste 100 de decizii de speta irevocabile. Motivatia acestei solutii este simpla si tine de scopul legislatiei protectiei consumatorilor. Dreptul consumatorului la informatie se extinde dincolo de faza pre-contractuala, ajungind pina in faza de publicitate a marfii sau a produsului. Iar aceasta obligatie de informare nu poate fi probata decit cu inscrisuri, pentru bunul motiv ca in aceasta faza nu poate fi vorba de fapte ale consumatorului (care ar justifica interogatoriul), fapte ale tertilor sau conjuncturi economice (care ar justifica expertiza, dar care nu sunt opozabile consumatorilor, pentru bunul motiv ca ei nu se afla in relatii contractuale cu profesionistul decit dupa asumarea contractului) sau mijloace materiale de proba (altele decit inscrisurile).

Intrucit textul suna exact la fel ca apararile celor 4 banci – respinse de instante – ne putem pune intrebarea daca legea se face pentru aceste 4 banci, pentru a le usura situatia in litigiile viitoare. Daca ar fi asa, inseamna ca textul amendamentelor propuse sunt infectate de virsul neconstitutionalitatii, intrucit legea nu se face pentru cazuri concrete, ci pentru toata lumea.

3. La art. 4 alin. 5, lit. d) se adauga fraza ”inclusiv faptul daca consumatorul probeaza ca a fost incurajat sa-si dea acordul pentru clauza in cauza si daca bunurile sau serviciile au fost vindute sau furnizate la cererea expresa a consumatorului”. In afara de limbajul dusmanos cu limba romana, textul incalca sistemul de prezumtii pus de Dreptul Uniunii Europene in beneficiul consumatorului. Acesta are a proba doar faptul ca e parte intr-un contract cu profesionistul. Dupa acest moment, in favoarea sa joaca si prezumtia calitatii de consumator, si prezumtia de lipsa a negocierii si prezumtia de dezechilibru al prestatiilor. Tot in acest moment, se inlatura prezumtia de buna credinta a profesionistului.

Pe de alta parte, este de-a dreptul aberant sa il determini pe consumator sa probeze ca ”a fost incurajat sa isi dea acordul pentru clauza in cauza (sic!)”. E ca si cind victima unui viol ar fi pusa sa demonstreze ca a fost incurajata sa il provoace pe agresor sa comita violul.

4. Propunerea de la art. 4 alin. 6, in afara de faptul ca este menita a usura situatia in procese a celor 4 banci sau chiar a le oferi cadoul cistigarii proceselor, este de natura a neutraliza, in Romania, Dreptul Uniunii Europene si jurisprudenta CJUE, obligatorii totusi in dreptul intern, conform art. 148 alin. 2 Constitutie.

Nicaieri in Dreptul Uniunii Europene sau in jurisprudenta CJUE nu se interzice analizarea sub raportul caracterului abuziv a clauzelor relative la costuri sau, mai ales, la modificarea unilaterala a costurilor, in dauna consumatorilor. Dimpotriva, cauza Invitel (2012) statueaza ca modificarea costurilor este supusa analizei sub raportul caracterului abuziv chiar daca limbajul in care este exprimata clauza este clar si inteligibil.

Jurisprudenta interna, inclusiv a ICCJ, instanta de la virful sistemului judiciar, care a statuat ca sunt supuse analizei caracterului abuziv si clauzele relative la costul creditorului, este stearsa cu buretele.

In plus, scoaterea costurilor creditului in afara analizei caracterului abuziv ar contrazice o intreaga jurisprudenta a CJUE din 2003 pana in prezent, care interzice transformarea contractului de credit dintr-un contract comutativ (in care partile isi cunosc sau isi pot cunoaste intinderea drepturilor si obligatiilor) in contracte aleatorii (in care obligatiile partilor depind de hazard). A face inadmisibila analiza costurilor creditarii sub raportul clauzelor abuzive ar insemna sa i se permita bancii sa modifice aceste costuri, oricind, pentru orice motive, unilateral, ceea ce ar face din credit un joc al hazardului, controlat de banca.

Si, in fine, o astfel de inadmisbilitate ar incalca dreptul de liber acces la justitie.

5. Prin faptul ca textul amendamentelor elimina alin. 2 al art. 11, precum si prin faptul ca in baza art. 13, conform aceluiasi amendament, nu se mai poate cere amenda contraventionala, ci doar modificarea contractului, se elimina, practic, raspunderea contreventionala a profesionistului pentru inserarea de clauze abuzive in contracte. Faptul ca se pastreaza, la art. 13 alin. 2 lit. e), referirea la aplicarea amenzii, nu inseamna ca se pastreaza actiunea contreventionala. Actiunea care tinde la antrenarea acestei raspunderi nu mai exista, din moment ce s-a eliminat alin. 2 din art. 12. Scopul insidios al acestui joc al abrogarii amestecata cu semi-reglementarea in alt loc a unei institutii asemanatoare este acela de a elimina o argumentatie juridica, una care a rasturnat apararile celor 4 banci in procesele de pina acum. Consumatorii au sustinut si instantele au acceptat ca nulitatea care loveste clauzele abuzive este absoluta si deci imprescriptibila, dovada ca legea reglementeaza (de lege lata) si o raspundere contraventionala pentru clauze abuzive. Odata inlaturata raspunderea contraventionala, se poate sustine ca nulitatea nu este absoluta, ci relativa si, deci, prescriptibila in 3 ani. Cum contractele cu clauze abuzive s-au incheiat in anii 2006-2008, e evident ca acesti trei ani au trecut.

Dar tot atit de evident este ca o astfel de prevedere a legii interne nu poate rezista exemenului european. In jurisprudenta CJUE se retine constanta nu numai ca suntem in ipoteza unei nulitati absolute, care se poate invoca din oficiu de instanta, ci si ca dreptul intern nu poate avea sau crea piedici procedurale care sa aduca atingere scopului Dreptului Uniunii Europene in materie de clauze abusive, adica sanctionarea practicarii clauzelor abuzive si preventia inserarii sau utilizarii ulteriorare de astfel de clauze in contracte.

Legislatia europeana privind clauzele abuzive este de ordine publica. Nu se poate concepe la nivel de lege interna o alta varianta.

6. La art. 12 alin. 3 se opereaza o modificare in sensul amputarii din text a referirii la ”contractele preformulate, destinate a fi intrebuintate in cadrul activitatii profesionale viitoare pentru a preveni perpetuarea utilizarii unor clauze abuzive in contracte”. Eliminarea acestei portiuni a textului actual al legii neutralizeaza, pur si simplu, actiunea in incetare. Astfel de actiuni nu mai sunt posibile, daca acest amendament devine lege, ceea ce inseamna ca revenim la formula de dinainte de 1 octombrie 2013 a legii (cind nu era clara posibilitatea de a formula actiunea in incetare de tip class action). Aceasta concluzie rezulta si din comentariile de mai jos. In plus, insa, legea ar deveni contrara art. 7 alin. 1 din Directiva 93/13 privind clauzele abuzive, text care consacra tocmai scopul reglementarii, adica sanctionarea profesionistului abuziv si preventia abuzului.

7. Prin amendamentul strecurat la art. 12 alin. 4, consumatorului i se refuza, pur si simplu, dreptul de a cere nulitatea clauzei, lasindu-i-se doar dreptul de a cere analiza caracterului abuziv. Este o incalcare evidenta a dreptului de acces la justitie. Pe de alta parte, eliminarea alin. 5 are un scop care scapa unei pime analize. Probabil se intentioneaza confirmarea faptului ca hotaririle pronuntate de insntata in astfel de actiuni nu mai au efecte erga omnes.

8. Din modul in care este amputat art. 13 alin. 1 rezulta ca actiunea in incetare nu mai priveste toate contractele profesionistului de acelasi tip, ci doar ”contractul dedus judecatii” (exprimare, in mod evident, nu este una obisnuita, ci avocatiala). In consecinta, efectul erga omens al admiterii actiunii in incetare dispare. Efectul implementarii in  dreptul nostru a Directivei 22/2009/CE privind actiunile in incetare este neutralizat.

9.  O posibila ”justificare” a acestei eliminari a efectelor erga omnes apare in caseta (banda) a treia din dreptul art. 13. In afara de faptul ca, din nou, autorii amendamentelor tin in suferinta limba romana (spre exemplu, nu exista in limba romana cuvintul „reversat”; este un barbarism tipic limbii rom-gleze corporatiste), aceasta ”justificare” este contrara jurisprudentei CJUE si esentei legislatiei protectiei consumatorilor dupa care echilibrul se restabilieste in favoarea consumatorului si nu in favoarea profesionistului. Incepind cu cauza Pohotivost si continuind cu Invitel, Joaquin Camino si Mohamed Aziz, CJUE a statuat ca sanctiunea eliminarii clauzelor abuzive din contract nu poate fi atenuata prin modificarea contractului de catre instanta. Adica, in cazul in care costul unui contract de credit este stabilit printr-o clauza abuziva si aceasta este eliminata din contract, atunci creditul ramine fara cost. Aceasta este sanctiunea de care vorbeste art. 7 alin. 1 din Directiva 93/13 privind clauzele abuzive, sanctiune care serveste scopului final al directivei, acela de a preveni situatiile in care profesionistii abuzeaza de puterea lor economica, in defavoarea consumatorilor.

In orice caz, aceasta „justificare” alaturata amuptarii textului art. 13 alin. 1 din lege apartine evident bancilor. Oare legea este destinata exclusiv bancilor? Oare legea se schimba de fiecare data cind nu convine bancilor?

10. Prima parte a art. 13 alin. 2, in forma data de amendament, repeta, aproape identic, ceea ce se reglementeaza la art. 6 (clauzele abuzive sunt considerate nescrise/ramin fara efect). In plus, insa, textul amendamentului refuza dreptul instantei de a pronunta nulitatea si de a da efecte erga omnes hotaririi.   

11. La art. 13 alin. 1 lit. e) se prevede o raspundere contraventionala sub forma de amenda pentru profesionistul care utilizeaza clauze abuzive, dar in ansamblul sau, art. 13, in forma data de amendament, nu mai are ca scop si reglementarea actiunii care sa tinda la raspunderea contraventionala, ci numai a actiunii care sa tinda la modificarea cu efecte pentru viitor a contractului atacat. Asa cum am aratat mai sus, art. 12 alin. 2 este abrogat. Rezulta ca, de fapt, ANPC nu mai poate cere instantei si nici instanta din oficiu nu mai poate sa pronunte o raspundere contraventionala a profesionistului abuziv.

12. Hotaririle instantei nu mai pot avea efecte retroactive, ci numai pentru viitor. Asadar, nu se mai poate cere restituirea platilor nedatorate, efectuate in considerarea unor clauze care se vor fi dovedit abuzive. Dar platile nedatorate nu devin legitime pentru ca nu s-ar mai putea cere in instanta restituirea lor. Profitul ilicit realizat din aceste plati nedatorate nu ar trebui retinut de banca, ci confiscat de stat. Dincolo de aceste considerente, insa, este evident ca se incalca si Directiva 93/13, si principiul imbogatirii fara justa cauza.

13. Dupa toate aparentele, asociatiile pentru protectia consumatorilor nu mai pot formula actiuni in incetare, ci doar actiuni care sunt permise si consumatorilor, individual. Asadar, in contra Directivei 22/2009/CE a actiunilor in incetare, a Directivei  93/13 privind clauzele abuzive (art. 7 alin. 2), precum si a proiectului de directiva privind recursul colectiv (care ar trebui sa intre in vigoare anul acesta), legea romana refuza acest drept asociatiilor romane, facind inutila, practic, existenta acestora.               

prof. univ. dr. Gheorghe Piperea

 
Secţiuni: Banking, Drept civil, Protecția consumatorilor, RNSJ | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Class action… poate la Sfântu Așteaptă”

  1. Carmen POPA spune:

    Unele initiative legislative sunt nascute moarte si se justifica doar prin dorinta unor parlamentari de a marca puncte de genul „am avut x initiative legislative”.

    O astfel de initiativa este nascuta moarta si pentru ca:
    – dreptul Uniunii Europene se aplica cu prioritate (asa cum ati precizat)
    – deciziile CJCE in interpretarea dreptului european reprezinta izvor secundar de drept si sunt obligatorii pentru judecatorii statelor membre
    – o lege contrara dreptului Uniunii declanseaza procedura de infringement cu consecinta obligarii statului, in caz de neconformare, la plata unor amenzi usturatoare.

    Imi este greu sa cred ca avocatii bancilor nu stiu aceste lucruri, doar ca nu le pasa, gandind ei, ca de obicei, ca asa este in lantul trofic, animalul mare il mananca pe animalul mic. Oare?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD