ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
 
 
Opinii
7 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Poţi să fii judecător fără să cunoşti diferenţa dintre CEDO și CJUE?

08.04.2014 | Cosmin Flavius COSTAȘ

1. În calitatea mea de cadru didactic al Facultăţii de Drept din Cluj, îmi place să cred că toţi absolvenţii pe care îi educăm sunt în măsură să înţeleagă, la finalul Facultăţii, principiile şi mecanismele esenţiale ale dreptului, cum ar fi de pildă să distingă între Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene sau între dreptul european al drepturilor omului şi dreptul european (dreptul unional, dreptul Uniunii Europene).

2. Analiza unei hotărâri recente a Curţii de Apel Cluj – Secţia a II-a Civilă, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal m-a convins însă de contrariu: unii judecători – sper eu în mod uşuratic, cât mai puţini dintre ei – nu stăpânesc mecanismele esenţiale ale dreptului. Pentru a fi mai elocvent, din lectura hotărârilor ataşate pot fi observate următoarele:

a. Prin sentinţa civilă nr. 9965 din 10 iunie 2013, Tribunalul Cluj a admis acţiunea în contencios fiscal aşa cum a fost formulată, cu consecinţa anulării în întregime a raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere întocmite de către D.G.F.P. Cluj. Subsecvent, instanţa a dispus restituirea sumei de 66.178 RON achitate şi a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată. Trebuie observat faptul că în speţă Tribunalul Cluj, în baza teoriei actului clar, a făcut aplicarea hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 15 septembrie 2011 în afacerile reunite C-180/10 (Jaroslaw Slaby vs. Minister Finansow) şi respectiv C-181/10 (Emilian Kuc, Halina Jeziorska-Kuc vs. Dyrektor Izby Skarbowej w Warszawie). Această hotărâre a fost în fapt esenţială în economia cauzei, întrucât este hotărârea interpretativă, obligatorie pentru instanţele naţionale, în lumina căreia tranzacţiile cu terenuri reprezentând operaţiuni de valorificare a patrimoniului personal nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată.

b. În recurs, prin decizia civilă nr. 10242 din 28 octombrie 2013, Curtea de Apel Cluj a înlăturat aplicabilitatea jurisprudenţei Slaby – Kuc, ”motivarea” aparentă fiind următoarea: ”Curtea constată că instanţa de fond a făcut o corectă analiză a legislaţiei europene în materie şi a practicii CEJ în raport cu prevederile CEDO, înlăturând fără o argumentaţie mai aprofundată incidenţa prevederilor legale interne în materie, a actelor de comerţ, a caracterului continuu al acestor acte, ce implică calitatea de persoană plătitoare de TVA, hotărârile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului neputând fi considerate ca un temei de drept pentru admiterea acţiunii, dacă prin această soluţie sunt lezate drepturile şi interesele legitime ale altor persoane. Curtea consideră că era necesar ca prin acţiune să se invoce care anume din drepturile prevăzute de Convenţie a fost încălcat, în ce anume consta încălcarea şi care anume lege internă se impune a fi înlăturată în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituţia României, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile, justificat de faptul că prin dispoziţiile sale în tot sau în parte contravine drepturilor statuate prin Convenţie, astfel cum acestea sunt interpretate în jurisprudenţa Curţii”. Pe cale de consecinţă, prin decizia civilă nr. 10242/28.10.2013 a fost admis recursul D.G.R.F.P. Cluj, cu consecinţa modificării în întregime a sentinţei Tribunalului Cluj şi a respingerii ca nefondate a acţiunii introductive.

3. Lanţul argumentării, care pare a sugruma totuşi dreptul, este următorul:
(a) Tribunalul a făcut o corectă analiză a legislaţiei europene în materie şi a practicii CEJ în raport cu prevederile CEDO (subl. ns., CFC; sic!);
(b) Totuşi, Tribunalul a înlăturat fără o analiză mai aprofundată prevederile legale interne în materie;
(c) Hotărârile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu pot fi considerate temei de drept pentru admiterea acţiunii (subl. ns., CFC);
(d) În esenţă, culpa îi aparţine reclamantei, care nu a indicat prin acţiune care anume dintre drepturile convenţionale i-a fost încălcat, în ce anume constă încălcarea şi care anume lege internă se impune a fi înlăturată în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituţia României.

4. În ceea ce mă priveşte, în asentiment cred cu ai mei colegi de la Facultatea de Drept din Cluj, un student care utilizează asemenea argumente într-o lucrare scrisă nu ar trebui să promoveze examenele de Drept Instituţional European, Drept Constituţional şi Drept European al Drepturilor Omului.

5. În cazul judecătorilor, cele trei semnături de pe decizia Curţii de Apel Cluj atestă faptul că poţi să fii judecător şi fără să cunoşti cu ce se ocupă Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, fără să citeşti art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României şi fără să aprofundezi noţiuni elementare de drept european. În fapt, salariul se acordă pe criterii de vechime şi de instanţă la care funcţionezi, nu pe criterii de calitate şi este acelaşi indiferent de ce scrii într-o hotărâre sau alta. Chiar dacă ne-ar cere Comisia Europeană să avem hotărâri de calitate, care să crească încrederea publicului în justiţie, n-ar fi nicio problemă, din moment ce hotărârile CEDO şi probabil şi cele ale CJUE nu reprezintă ”temei de drept” în România, ci eventual nişte mofturi ale unor europeni sclifosiţi care au venit să ne înveţe pe noi dreptul.

6. A comenta mai mult inepţii juridice de acest tip ar însemna să facem prea multă publicitate unei hotărâri judecătoreşti care nu este demnă decât să populeze interiorul unui coş de gunoi. Tocmai de aceea, în cele ce urmează voi oferi scurte extrase din lucrarea unei studente în anul III la Facultatea de Drept din Cluj pe care am citit-o astăzi şi pe care o voi propune spre publicare unei reviste de specialitate. Vă rog să le citiţi cu atenţie, sunt semnul a ceea ce ar trebui să fie argumentaţia unui jurist şi omagiul meu (şi cred şi al autoarei) pentru acei judecători – numeroşi – care citesc, muncesc şi fac cinste dreptului:
”(…) La 1 ianuarie 2007, România îşi vedea visul împlinit, acela de a fi integrată în marea familie europeană, o familie în care a așteptat mai bine de 17 ani să fie inclusă cu drepturi depline. Era în viziunea multora o întoarcere a “fiului rătăcitor” acasă, sub acoperişul unei ordinii juridice proprii, integrată “firesc” în sistemul naţional, menită să apere principiile fundamentale pe care este clădită democraţia, drepturile şi libertăţile cetăţeanului devenit acum comunitar, economia funcţională şi celebrul “aquis comunautaire”. Teoretic, România părea să fi depăşit problemele cu care s-a confruntat pe parcursul procesului anevoios de aderare, mai ales în procedura “aquis-screening” în care au examinate şi negociate 31 de capitole tematice. Cele rămase încă sub lupa observatorilor europeni aveau să fie remediate în scurtă vreme. De jure, statul român, prins în acest miraj al Uniunii Europene, a adoptat multe reforme, pentru a progresa pe toate aceste teme de dezbatere, a realizat multiple schimbări de ordin legislativ, instituţional şi material. Însă de facto, acestea au fost cu greu absorbite în plan intern, fiind receptate fals pozitiv asemeni unui organ sănătos transplantat într-un sistem cronicizat. Studiile de impact realizate de către specialişti pentru a estima implicaţiile aderării par a nu fi fost însoţite de exerciţii practice şi o pregătire nu doar a mentalităţii colective, ci şi a mentalităţii fiecăreia dintre cele trei puteri statele. România realizase din nou “o teorie a formelor fără fond”, în care s-au încrezut atât partenerii europeni, cât şi cei mai receptivi fani ai aderării (…)

(…) Deşi face parte din structura unională de aproape 7 ani, percepţia legiutorului român şi a executivului este aceea că dreptul unional este măreţ, dar nu îi poate invalida normele şi deciziile adoptate sau statuate de către aceştia, fiind undeva departe aplicat doar la nivelul instituţiilor organizaţiei internaţionale şi în domeniile cheie în care statul “și-a cesionat competenţa” (…)

(…) Prinse la mijloc în această ciocnire de viziuni legislative, instanțele române își pun de cele mai multe ori o serie de întrebări precum: În calitate de judecător, care este rolul meu în societatea și justiția românească post-aderare? Care îmi mai sunt limitele puterii mele de apreciere și de jurisdicție și în temeiul cărui drept îmi fundamentez hotărârile? Am un drept de alegere? Care sunt raporturile dintre mine ca magistrat și magistrații de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene? Asemenea întrebări surprind tocmai reticența instanțelor naționale în a se considera instanțe europene, reacție ce are drept efect aplicarea cu o întârziere nefirească, în viziunea instituțiilor europene, a normelor de drept european, în temeiul principiului primordialității dreptului unional. Prin urmare, mult așteptatul integratio unional se transformă într-un vortex pentru instanţele de judecată române asaltate de valurile de jurisprudență și de legislaţie europeană şi de entuziasmul particularilor în a face apel la aceasta sursă supranațională inestimabilă de drepturi (…)

(…) De ce li se cere cu precădere instanțelor o conduită favorabilă și un exercițiu suplimentar în aplicarea dreptului european?  Judecătorul ca magistrat și ca om trebuie să conștientizeze că dincolo de provocările temporal-spațiale sau de raporturile dintre organizații – state – cetățeni el se constituie drept un echilibru între adevărul factual și interpretarea dreaptă a normelor, ambele aspecte fiind puse pe talerele balanței în mâna justiției pe care o reprezintă. Așadar scopul fundamental al activității de judecată de la momentul aderării până în prezent nu s-a schimbat, doar că judecătorul este chemat să își dea concursul spre a reprezenta o poziție-titulatură superioară, care aduce în favoarea lui o serie de drepturi, punându-i totodată în sarcină și un număr de obligații, aceea de judecător european. Putem deduce astfel faptul că sistemul judisdicțional unional este de facto unul ambivalent, deoarece în mod formal se bazează pe puterea cu care a fost înzestrată prin tratatele de instituire și prin nivelul supraordonat – Tribunalul Funcției Publice, Tribunalul de Primă Instanță și Curtea de Justiție – cea din urmă instanță și instanțele naționale. Dacă urmărim și impactul pe care l-a avut asupra evoluției dreptului unional, acesta a ajuns la rigoarea și eficiența actuală, fapt fără precedent în istoria dreptului internațional public, și datorită impunerii pe cale pretoriană a principiului preeminenței dreptului european și a principiului efectului direct al normelor comunitare, principiu care nu poate exista în mod independent de cel dintâi, supremația dreptului unional fiind un corolar al acestuia, cele două dezvoltându-se practic în simbioză. În consecință, li se impune instanțelor naționale să aplice cu prioritate în procesele derulate în față lor normele juridice direct valabile ale ordinii juridice unionale cu rang comunitar. Astfel, instanțele naționale devin instanțe comunitare în sens funcțional, dar între cele două instanțe există relații de coordonare, nu de subordonare, deoarece cele două își conjugă forțele pentru a atinge un obiectiv comun mai important decât disputarea întinderii ”sferelor de influență” (…)”

7. Într-o ţară normală la cap, inclusiv din punct de vedere juridic, tânăra domnişoară care a scris aceste rânduri ar trebui să fie judecător. Iar cei care furnizează ”argumente” de ”profunzimea” celor din decizia Curţii de Apel Cluj ar trebui să pună robele în cui, să coboare din jilţurile moi la care au nemeritat acces şi să ocupe, până la maturizarea juridică, scaunele din biblioteca unei Facultăţi de Drept. După cum observăm zilnic însă, noi nu trăim într-o ţară normală la cap.

Asist. univ. drd. Cosmin Flavius COSTAȘ
Facultatea de Drept, UBB Cluj-Napoca
Partener – COSTAŞ, NEGRU & ASOCIAȚII


Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Au fost scrise până acum 7 de comentarii cu privire la articolul “Poţi să fii judecător fără să cunoşti diferenţa dintre CEDO și CJUE?”

  1. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    Sa vedeti ce au patit in Italia. Unii judecatori au crezut ca daca dreptul UE are efect direct, atunci si dreptul CEDO are efect direct. Si au ajuns atat de departe ca au fortat Curtea Constitutionala din Italia sa ii oblige sa trimita exceptie de neconstitutionalitate de fiecare data cand sunt tentati sa inlature de la aplicare o norma interna si sa aplice cu efect direct un articol CEDO (cu efect direct orizontal chiar – ceea ce nici dispozitiile din Carta DFUE nu au momentan). In baza a ce fac acest lucru judecatorii din Italia? In baza a nimic. Pentru curiosi, sunt numeroase articole scrise de Giussepe Martinico.

    • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

      Addendum (spre a nu fi prost inteleasa): in Italia nu exista un articol analog articolului 20 din Constitutia Romaniei. In Italia, judecatorii foloseau articolul 6 alin. (3) TUE in sensul ca CEDO face parte din dreptul UE aplicabil. In acest sens a se vedea decizia Consiliului de Stat (Consiglio di Stato) din 2 martie 2010, nr. 1220. In ceea ce priveste decizia Curtii Constitutionale din Italia, a se vedea G. Martinico, Is the European Convention going to be „suprem”?, EIJL, 23 (2012), 401-424.

  2. Florin-Iulian HRIB spune:

    Parafrazind titlul articolului, ma intreb si eu daca “poti sa fii judecator fara sa cunosti diferenta dintre decizii CCR de admitere (ce constata ca anumite prevederi legale sint NEconstitutionale) si decizii CCR de respingere a unor exceptii de neconstitutionalitate (fie ca neintemeiate, daca normele criticate sint declarate constitutionale, fie ca inadmisibile, daca normele atacate la CCR nu au intrat inca in vigoare la data sesizarii)”?

    In art. 29 din Legea 47/1992 sint reglementate expres si limitativ citeva situatii in care instantele de judecata pot respinge ca inadmisibile cererile de sesizare a CCR cu anumite exceptii de neconstitutionalitate. Insa o judecatoare de la tribunalul HD (absolventa de INM) a inventat o noua regula in materie, pretextind ca e inadmisibila cererea mea de sesizare a CCR cu exceptia de neconst. a prevederilor art. 169 alin. (6) si art. 193 alin. (2) din Legea 263/2010, pe motiv ca deja s-au pronuntat niste decizii CCR vizavi de aceste prevederi, chiar daca nu au fost (inca) declarate ca neconst.?! Insa nu conteaza cite decizii de respingere a emis CCR in legatura cu o prevedere legala constatata anterior ca ar fi constitutionala, atita vreme cit insasi CCR isi poate schimba jurisprudenta in temeiul unor argumente/situatii noi referitoare la aceeaşi problema; un exemplu elocvent in acest sens e recenta decizie CCR nr. 530/2013, publicata in MOf nr. 23/13.01.2014.

    Deoarece judecatoarea pomenita a terminat o facultate obscura (nici nu stiam ca la TG-Jiu exista fac. de Drept!), ma indoiesc sincer ca INM e capabil sa acopere evidentele lacune logico-juridice pe care un student ar trebui sa le dobindeasca/slefuiasca in cursul a 4 ani de facultate la zi… Am si eu o verisoara, grefier DIICOT, care a facut 4 ani de fac. la distanta, adica venea simbata in HD sa-si ia cursurile pe-o discheta, iar acum imi da lectii de drept si nu-i exclus sa ajunga si judecatoare facuta la apelul bocancincinalului de vechime juridica… 🙂

    Revenind la nedumerirea autorului, cred ca e posibil ca si dinsul sa se confrunte cu aceeasi problema ca mine la C.A. Alba Iulia, recte: critica inteligenta si competenta sa nasca invidii si resentimente in rindul magistratilor vizati.

    • Cosmin COSTAȘ spune:

      Stimate coleg, cu resentimentele şi deciziile răzbunătoare ale magistraţilor de la Cluj m-am obişnuit. Avem cazuri de şefi de vamă veniţi să ceară şpagă condamnaţi definitiv, pentru ca în speţa fiscală Curtea de Apel Cluj să decidă că toate actele întocmite de echipa vămii sunt corecte. Pe toate chestiunile de drept european suntem practic în poziţia profesorului Mateuţ de pe vremuri, anterior condamnării în cauza Pantea, când judecătorii înlăturau jurisprudenţa CEDO cu motivarea că este „drept internaţional”. În materie fiscală cel puţin singurele lucruri care par să conteze la Curtea de Apel Cluj, la unii judecători, sunt concluziile seminariilor fostului şef al fiscului, potrivit cărora fiscul nu are bani şi trebuie ajutat să-i obţină de la contribuabili, pentru că doar aşa se pot plăti salarii şi sporuri magistraţilor.

      • ANONIM spune:

        Trist dar adevarat! Experientele la cluj sint uluitoare, intr-adevar. Pe de alta parte este INADMISIBIL ca un judecator sa aibe o astfel de gindire! Poate ar trebui sa se gindeasca, judecatorul, care ar fi fost situatia in cazul unor guvernari oneste care in 25 de ani ar fi asigurat o crestere economica sanatoasa, care ar fi inlaturat pericolul neplatii salariilor, indiferent de categoria bugetara, sau ar trebui sa se gindeasca si unde merg majoritatea banilor acestia… pe la printisori, baroni, regi…

        Iar daca asa gindesc, sa fie trecuti ca simpli functionari ai statului, atit de drag lor…

  3. ANONIM spune:

    Oare!
    Pentru un necunoscător! ca mine și ca domnul Florin-Iulian HRIB, care ar fi ordinea aplicări legilor în România stat membru al UE?
    Se aplică ordinele de ministru înaintea Constituției și a Legilor organice?
    Vai de…!

  4. Florin-Iulian HRIB spune:

    Erata: sintagma „dobindeasca/slefuiasca” se va citi „suplineasca/slefuiasca”.

    Cit despre comentariul anonimului care mi-a pomenit numele, il rog sa explice in ce sens as fi eu „necunoscator”? Recunosc, am si eu lacune, defecte si, pe masura ce trece timpul, tot mai multe lapsusuri, dar incerc sa mi le corectez, pe cit e posibil… Asa ca, d-le/d-na anonim(a), ajutati-ma sa inteleg ce ati insinuat!?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Newsletter
Publicitate
Corporate
Membership