TOP LEGAL
Transmisiunile live, înregistrarile video şi transcripturile conferinţelor şi dezbaterilor JURIDICE.ro sunt accesibile pentru membri şi parteneri. Cheltuială deductibilă fiscal. Reducere 39,6 euro pentru avocaţii din barourile Bucureşti, Ilfov, Dolj şi Timiş. 20 de puncte de pregătire profesională. UNBR încurajează extinderea naţională, detalii aici. Reducere 19,8 euro pentru executorii Camerei Executorilor Bucureşti şi membrii UNELM.
Print Friendly, PDF & Email

Considerații privind calitatea procesuală în cererea de instituire a măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală și în acțiunea în contrafacere de fond

10.04.2014 | Sonia FLOREA

1. Sediul materiei privind instituirea măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală

Dispozițiile legale care reglementează procedura de instituire a măsurilor provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală sunt cuprinse în art. 977-978 din noul Cod de procedură civilă[1], art. 996-1001 NCPC, art. 64 din Legea nr. 64/1991, art. 91 din Legea nr. 84/1998, art. 53 din Legea nr. 129/1992, art. 139 din Legea nr. 8/1996[2], articolele din OUG nr. 100/2005[3] privind măsurile provizorii, respectiv: art. 9 alin. (3) privind interzicerea provizorie a săvârșirii faptei presupuse ca fiind faptă de contrafacere prin sechestrul mărfurilor bănuite a fi mărfuri contrafăcute, pentru a împiedica introducerea sau circulația lor în circuitele comerciale, art. 6 alin. (2) privind conservarea probelor prin descrierea detaliată, cu sau fără prelevare de eșantioane, sechestrul mărfurilor litigioase și, după caz, al materialelor și instrumentelor utilizate pentru a produce și/sau a distribui aceste mărfuri, precum și documentele în legătură cu acestea, art. 9 alin. (4) privind asigurarea reparării pagubei prin sechestrul bunurilor mobiliare și imobiliare ale persoanei despre care se presupune că a încălcat un drept de proprietate industrială protejat, inclusiv blocarea conturilor bancare și a altor bunuri, comunicarea documentelor bancare, financiare sau comerciale ori accesul la informații pertinente cauzei.

Sunt deosebit de utile și facilitează înțelegerea rațiunii reglementărilor privind instituirea măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală textul oficial al Directivei 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală[4] (transpusă în legislația internă prin OUG nr. 100/2005 în materia drepturilor de proprietate industrială și prin art. 62 din OUG nr. 123/2005 în materia dreptului de autor și a drepturilor conexe), precum și dispozițiile art. 50 din Acordul privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerț[5] (Acordul ASDPIC sau Acordul TRIPS).

Nu sunt aplicabile dispozițiile art. 359 NCPC, ale art. 951-976 NCPC și cele ale art. 1063 NCPC, deoarece prin dispozițiile relevante din cadrul legilor speciale în materia drepturilor de proprietate intelectuală s-a prevăzut în mod expres că ‘‘dispozițiile procedurale aplicabile sunt cuprinse în dispozițiile Codului de procedură civilă privitoare la măsurile provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală’’, care, la rândul lor, fac trimitere la procedura ordonanței președințiale.

2. Obiectul cererii de instituire a măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală

Pe calea cererii de instituire a măsurilor provizorii pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială pot fi solicitate instanței:
– interzicerea provizorie a săvârșirii faptei presupuse ca fiind faptă de contrafacere prin sechestrul mărfurilor bănuite a fi mărfuri contrafăcute, pentru a împiedica introducerea sau circulația lor în circuitele comerciale, potrivit art. 9 alin. (3) din OUG nr. 100/2005 și art. 139 alin. (3) lit d) din Legea nr. 8/1996;
– conservarea probelor prin descrierea detaliată, cu sau fără prelevare de eșantioane, sechestrul mărfurilor litigioase și, după caz, al materialelor și instrumentelor utilizate pentru a produce și/sau a distribui aceste mărfuri, precum și documentele în legătură cu acestea, potrivit art. 6 alin. (2) din OUG nr. 100/2005 și art. 139 alin. (6) din Legea nr. 8/1996;
– asigurarea reparării pagubei prin sechestrul bunurilor mobiliare și imobiliare ale persoanei despre care se presupune că a încălcat un drept de proprietate industrială protejat, inclusiv blocarea conturilor bancare și a altor bunuri, comunicarea documentelor bancare, financiare sau comerciale ori accesul la informații pertinente cauzei, potrivit art. 9 alin. (4) din OUG nr. 100/2005 și art. 139 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 8/1996.

3. Calitatea procesuală în cererea de instituire a măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală

3.1. Potrivit dispozițiilor art. 4 din OUG nr. 100/2005 au calitate procesuală activă în cereri de instituire a măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate industrială:
– titularii drepturilor de proprietate industrială, potrivit dispoziţiilor legislaţiei aplicabile;
– orice persoană autorizată să utilizeze drepturile de proprietate industrială, în special beneficiarii de licenţe;
– persoanele titulare ale unui drept de proprietate industrială protejat printr-un brevet de invenţie acordat de statul român şi succesorii lor în drept, deţinut în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, cărora le-au fost încălcate drepturile patrimoniale conferite de brevet prin exploatarea invenţiei în mod abuziv, fără consimţământul titularului sau prin orice fapte de încălcare a drepturilor acestuia[6].

Noțiunea orice persoană autorizată să utilizeze drepturile de proprietate industrială este larg interpretată, în sensul de a include organismele profesionale însărcinate cu gestionarea drepturilor sau cu apărarea intereselor colective și individuale, dacă și în măsura în care legislația aplicabilă permite aceasta[7].

Art. 4 lit. b) din OUG nr. 100/2005 nu face distincție între diferitele categorii de licențiați, ceea ce permite interpretarea în sensul că atât licențiații exclusivi, cât și licențiații neexclusivi sau licențiații beneficiari ai licențelor obligatorii au calitatea procesuală pentru a solicita instituirea de măsuri provizorii.

Art. 4 din OUG nr. 100/2005 preia ca atare dispozițiile legale ale Directivei nr. 48/2004, redactată în termeni largi, deoarece statele membre reglementează diferit calitatea procesuală activă în acțiunea în contrafacere. Unele legislații permit formularea acțiunii în contrafacere de către licențiatul neexclusiv, dacă există acordul expres al titularului în acest sens (Marea Britanie, Germania) și de către licențiatul beneficiar al unei licențe obligatorii de exploatare, dacă acesta a notificat titularul dreptului, care a rămas în pasivitate (Belgia).

Solicitanții drepturilor de proprietate industrială nu sunt enumerați în art. 4 din OUG nr. 100/2005, deși aceștia au, potrivit legii, calitate procesuală activă pentru formularea acțiunii în contrafacere, ulterior publicării cererii de eliberare a titlului de protecție[8] sau notificării acesteia, însoțită de copie autentificată a cererii.

În materia brevetului de invenție, potrivit prevederilor art. 64 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, au dreptul de a solicita instituirea măsurilor provizorii:
– titularul unui brevet de invenţie;
– persoanele titulare ale unui drept de proprietate industrială protejat printr-un brevet de invenţie acordat de statul român şi succesorii lor în drept, deţinut în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, cărora le-au fost încălcate drepturile patrimoniale conferite de brevet prin exploatarea invenţiei în mod abuziv, fără consimţământul titularului sau prin orice fapte de încălcare a drepturilor acestuia;
– orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate industrială cu consimţământul titularului.

În materia desenelor și modelelor industriale, potrivit art. 53 alin. (1) din Legea nr. 129/1992, au dreptul de a solicita instituirea măsurilor provizorii:
– titularul unui desen ori model înregistrat;
– orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate industrială cu consimţământul titularului.

În materia dreptului asupra mărcilor, potrivit art. 91 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, pot solicita instituirea măsurilor provizorii:
– titularul dreptului de proprietate industrială asupra unei mărci;
– orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate industrială cu consimţământul titularului.

În materia dreptului de autor și drepturilor conexe, potrivit dispozițiilor art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, pot solicita instituirea măsurilor provizorii titularii drepturilor.

În numele și pentru titularii de drepturi, pot solicita instituirea măsurilor provizorii:
– organismele de gestiune colectivă;
– asociațiile de combatere a pirateriei;
– persoanele autorizate să utilizeze drepturile.

3.2. Potrivit dispozițiilor OUG nr. 100/2005 și ale Legii nr. 8/1996 au calitate procesuală pasivă în cererea de instituire a măsurilor asigurătorii:
a) orice terț care săvârșește fapte de contrafacere (fapte de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală), precum și
b) intermediarul ale cărui servicii sunt utilizate în scopul încălcării unui drept de proprietate industrială[9];
c) orice altă persoană care deţine în scop comercial mărfuri contrafăcute, utilizează în scop comercial servicii contrafăcute, a fost găsită în timp ce utiliza servicii contrafăcute la scară comercială, furnizează, în scop comercial, servicii utilizate în activităţi de contrafacere, sau a fost semnalată ca intervenind în producerea, fabricarea ori distribuirea mărfurilor sau în furnizarea serviciilor[10].

Fiecare din aceste noțiuni necesită clarificări. OUG nr. 100/2005 a preluat ca atare prevederile Directivei nr. 48/2004, a cărei implementare și aplicare de către statele membre a fost evaluată de către Comisie[11], în scopul unor viitoare clarificări și modificări din partea legiuitorului comunitar.

Conceptul de intermediar este larg interpretat, pentru a include orice persoană ale cărei servicii sunt utilizate de către un terț, pentru a săvârși fapte de contrafacere[12], chiar cei care nu au relații contractuale directe cu persoana care a săvârșit fapte de contrafacere. Sunt incluși în această categorie: transportatorii, furnizorii de servicii poștale, furnizorii de servicii internet, furnizorii de servicii de găzduire a site-urilor internet, administratorii site-urilor de vânzare prin internet, administratorii site-urilor de servicii de căutare pe internet etc.

Activitatea economică desfășurată de intermediari este, de cele mai multe ori, legitimă, de aceea, legislația UE limitează răspunderea civilă a intermediarilor, expuși riscurilor de comitere a unor fapte ilicite de către clienții lor[13]. Se poate ridica întrebarea dacă măsura de interzicere provizorie a continuării activității intermediarului poate fi ordonată și împotriva intermediarilor de bună-credință, în condițiile în care aceasta poate avea consecințe economice negative și poate conduce chiar la falimentul intermediarului.

Jurisprudența[14] CJUE este în sensul că măsurile provizorii prevăzute de Directiva nr. 48/2004 pot fi instituite împotriva unui intermediar care se limitează să permită accesul la internet, chiar fără a oferi alte servicii și fără a exercita un control de drept sau de fapt asupra serviciului utilizat, dacă acesta furnizează un serviciu care poate fi utilizat de un terț pentru a contraface dreptul de autor sau un drept conex.

Atitudinea subiectivă a intermediarului nu a fost analizată de CJUE, fiind considerată ca lipsită de relevanță. S-a statuat că statele membre trebuie să asigure titularilor dreptul de a solicita ca o cerere de instituire a măsurilor provizorii să fie pronunțată împotriva intermediarilor ale căror servicii sunt folosite de terți pentru a contraface dreptul de autor sau un drept conex.

Intermediarii nu pot fi obligați să supravegheze activ toate datele de trafic ale clienților săi în scopul de a preveni orice atingere viitoare adusă drepturilor de proprietate intelectuală, deoarece o astfel de obligație de supraveghere generală ar fi incompatibilă cu art. 3 din Directiva nr. 2004/48, care arată că măsurile aplicate trebuie să fie echitabile și proporționale și nu trebuie să fie excesiv de costisitoare[15].

Cu toate acestea, în ce privește calitatea procesuală pasivă a intermediarilor în cererea de instituire a măsurilor asigurătorii, în statele membre sunt disparități în implementarea Directivei și dificultăți de interpretare și aplicare a prevederilor actului normativ[16].

În cadrul Raportului OECP, este recomandată practica instanțelor din Belgia[17] și Danemarca[18] de a ordona măsuri provizorii de încetare a continuării activității fără a distinge cu privire la vinovăția intermediarului (raportată la împrejurarea că a avut cunoștință de faptul că serviciile sale erau folosite pentru săvârșirea faptelor ilicite) sau eventuala calitate procesuală pasivă a acestuia în cadrul acțiunii de fond în contrafacere.

Se insistă asupra necesității de a fi clarificat faptul că ordonarea măsurilor asigurătorii împotriva furnizorilor de servicii pe internet nu este condiționată, nici restrânsă de prevederile Directivei privind comerțul electronic, care devin incidente numai în cadrul soluționării unei acțiuni în contrafacere pe fond[19]. Astfel, intermediarul poate fi obligat, în toate cazurile, să înlăture sau să blocheze accesul la conținutul ilegal postat pe site-ul internet[20], chiar și atunci când este neutru și doar preia automat datele furnizate de clienți.

De lege ferenda considerăm necesară clarificarea dispozițiilor art. 9 alin. (2) din OUG nr. 100/2005 în sensul că măsurile cu caracter provizoriu sunt aplicabile chiar dacă intermediarul nu știa sunt serviciile sale sunt folosite pentru săvârșirea faptelor de contrafacere[21], deoarece numai astfel se răspunde eficient încălcării drepturilor de proprietate intelectuală.

Potrivit jurisprudenței CJUE calitatea procesuală pasivă a intermediarilor în cererea de instituire a măsurilor provizorii este diferită și distinctă de calitatea procesuală pasivă a acestora în acțiunea în contrafacere[22].

Un intermediar, cum este furnizorul de servicii internet poate avea calitate procesuală pasivă în acțiunea în contrafacere, în măsura în care a jucat un rol activ, de natură să îi confere cunoașterea și controlul datelor privind oferte de vânzare de produse care sunt obținute sau comercializate prin încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală[23].

Art. 14 alin. (1) și (3)[24] din Directiva nr. 31/2000 permite distincția între răspunderea intermediarului în calitate de pârât în acțiunea în contrafacere în fond și răspunderea intermediarului pentru executarea ordonanței instanței privind încetarea unei încălcări sau prevenirea încălcării, inclusiv prin eliminarea sau blocarea accesului la conținutul informatic care permite săvârșirea faptei de încălcare.

Orice altă persoană care este implicată[25] în săvârșirea faptelor de contrafacere în scop comercial sau la scară comercială poate avea calitate procesuală pasivă în cererea de ordonare a oricăror tipuri de măsuri asigurătorii[26] (nelimitat la dreptul de informare).

Legea nu distinge în funcție de atitudinea subiectivă a persoanei implicate în săvârșirea faptelor de contrafacere, ci prevede că orice altă persoană poate fi obligată să furnizeze informații, singura condiție fiind aceea ca activitățile sale să fie săvârșite în scop comercial sau la scară comercială.

Atitudinea subiectivă a pârâților împotriva cărora se ordonă măsurile asigurătorii este indiferentă, deoarece, în procedura ordonării măsurilor asigurătorii, nu se ridică problema dacă aceștia ar avea sau nu calitate procesuală pasivă în acțiunea de contrafacere în fond. În cele mai multe situații aceste persoane nu sunt conștiente de faptul că sunt implicate în săvârșirea unor fapte ilicite, dar obligarea lor la încetarea săvârșirii faptei poate fi singura modalitate de a pune capăt încălcării drepturilor, în condițiile în care este dificil sau chiar imposibil a se identifica persoana responsabilă pentru inițierea faptelor ilicite[27].

Noțiunile scop comercial și scară comercială pot fi corect interpretate prin raportare la prevederile par. 14 din Preambulul Directivei nr. 48/2004, care face referire la acte întreprinse la scară comercială, care au ca scop obținerea unui avantaj economic sau comercial direct sau indirect, ceea ce exclude în mod normal actele consumatorilor finali care acționează cu bună-credință.

Sunt utile pentru descifrarea sensului noțiunii considerentele CJUE din hotărârea L’Oréal c. eBay[28], care însă lasă deschisă întrebarea dacă scopul comercial se apreciază în raport de volumul mărfurilor vândute sau de caracterul oneros al tranzacției efectuate.

În opinia noastră, are relevanță exclusiv scopul economic al efectuării activității respective, volumul vânzărilor sau al altor tipuri de tranzacții trebuie să rămână indiferent, pentru că numai astfel poate fi atins scopul reglementării măsurilor asigurătorii de a descuraja săvârșirea sau implicarea în orice modalitate în săvârșirea faptelor de contrafacere.

Termenului infringing goods on a commercial scale, utilizat în art. 8 alin. (1) lit. a) din Directiva nr. 48/2004 a fost greșit tradus în art. 8 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 100/2005 prin termenul mărfuri contrafăcute deținute în scop comercial.

De lege ferenda, este necesară clarificarea înțelesului termenului tehnico-juridic mărfuri contrafăcute, pentru a determina dacă prevederile art. 8 alin. (2) din OUG sunt aplicabile numai în cazurile evidente de contrafacere[29] sau în toate cazurile de încălcarea a unui drept de proprietate industrială.

În opinia noastră, este corectă interpretarea largă a noțiunii deoarece potrivit art. 2 alin. (1), sfera de aplicabilitate a OUG nr. 100/2005 acoperă orice faptă de încălcare a unui drept de proprietate industrială, iar potrivit art. 11 alin. (1) din OUG nr. 100/2005 instanța poate ordona măsuri precum retragerea din comerț sau distrugerea cu privire la mărfuri despre care se constată că aduc atingere drepturilor de proprietate industrială.

4. Condițiile pentru instituirea măsurilor provizorii sunt, potrivit dispozițiilor art. 978 alin. (1) NCPC: dovada credibilă că drepturile de proprietate intelectuala fac obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente şi dovada că această acţiune ilicită riscă să producă titularului dreptului un prejudiciu greu de reparat.

Prima problemă pe care instanța o verifică este aceea dacă reclamantul are calitatea de titular al dreptului de proprietate industrială, sau, astfel cum prevăd dispozițiile art. 64 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, art. 91 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, art. 53 alin. (1) din Legea nr. 129/1992, calitatea de persoană care exercită dreptul de proprietate industrială cu consimţământul titularului.

Instanța nu poate aprecia cu privire la valabilitatea titlului de proprietate industrială, decât prin raportare la elementele intrinseci precum data limită a protecției conferite, clasele de produse și de servicii. Nu poate fi evaluat de instanță caracterul fondat al acțiunii în contrafacere.

Câtă vreme reclamantul în cererea de ordonanță președințială invocă numai un drept născut dintr-o hotărâre judecătorească pronunțată într-un litigiu în curs, care are ca obiect soluționarea unui conflict de drepturi, prin care s-a anulat titlul pârâtului, acesta nu justifică aparența unui drept de proprietate intelectuală în patrimoniul său, iar cererea de ordonanță președințială nu este admisibilă[30].

În jurisprudență s-a statuat că reclamantul căruia nu i s-a eliberat un titlu de protecție, dar care face dovada publicării cererii sale privind dobândirea unui drept de proprietate industrială justifică aparența dreptului, aptă a fundamenta o cerere de ordonanță președințială, deoarece, în temeiul prevederilor legilor speciale, are în patrimoniul său un drept de proprietate industrială afectat de condiția suspensivă a admiterii cererii de înregistrare[31].

În opinia noastră, în condițiile în care există o incertitudine cu privire la existența dreptului care se cere a fi protejat, solicitanții nu au dreptul de a solicita ordonarea măsurilor asigurătorii. Chiar și în cazul exercitării acțiunii în contrafacere, hotărârea judecătorească prin care se stabilesc despăgubiri pentru fapte de încălcare a dreptului săvârșite după data publicării cererii de eliberare a titlului de proprietate industrială poate fi pusă în executare numai ulterior admiterii cererii de înregistrare a dreptului de proprietate industrială. În unele legislații, s-a adoptat soluția potrivit căreia solicitanții cărora li s-a publicat cererea de înregistrare nu au calitate procesuală activă în acțiunea în contrafacere. Dacă solicitanții formulează astfel de acțiuni, soluționarea lor urmează a fi suspendată până la clarificarea regimului juridic al dreptului pe care este fondată acțiunea[32], sau acțiunea este respinsă ca inadmisibilă[33].

Reclamantul, în cererea de ordonanță președințială, care nu face dovada publicării cererii sale de înregistrare nu justifică aparența unui drept, deoarece, potrivit dispozițiilor normative substanțiale ale legilor speciale, nu poate exercita, provizoriu, nicio prerogativă conferită de un drept de proprietate industrială[34].

Nu este îndeplinită condiția aparenței dreptului dacă, în etapa soluționării recursului în procedura ordonanței președințiale, este adusă dovada privind anularea înregistrării dreptului de proprietate industrială pe care se întemeia cererea[35].

Acțiunea ilicită poate avea caracter actual sau iminent. Ordonanța de instituire a măsurilor provizorii poate fi dată înainte de formularea acțiunii în contrafacere în fond, sau în cursul soluționării acțiunii asupra fondului.

Riscul ca acțiunea să cauzeze un prejudiciu greu de reparat este prezumat în cazul încălcării drepturilor de proprietate intelectuală, deoarece efectele patrimoniale ale încălcării drepturilor sunt amplificate în timp și sunt dificil de cuantificat.

Reglementarea măsurilor provizorii se justifică prin caracterul lor urgent. În cazul drepturilor de proprietate industrială, condiția urgenței se prezumă a fi îndeplinită, deoarece actele de încălcare a acestora sunt săvârșite în activități comerciale, în mod succesiv, iar efectele patrimoniale ale încălcării drepturilor sunt amplificate, pe măsura trecerii timpului[36].

Urgența se apreciază cu referire la viitor și nu la trecut, ea trebuie să existe la momentul introducerii cererii de instituire a măsurilor provizorii. Nu este îndeplinită cerința urgenței dacă, până la data formulării cererii, între părți s-au desfășurat timp de 2 ani raporturi juridice contractuale[37].

În cazul în care prejudiciile greu de reparat sunt aduse prin mijloacele presei scrise sau audiovizuale, instanţa judecătorească poate să dispună încetarea acţiunii prejudiciabile dacă prejudiciile cauzate reclamantului sunt grave, dacă acţiunea nu este în mod evident justificată, potrivit art. 75 NCC, şi dacă măsura luată de instanţă nu apare ca fiind disproporţionată în raport cu prejudiciile cauzate. Caracterul grav al prejudiciului iminent poate fi stabilit de către instanță, prin apreciere. Poate justifica acțiunea pretins ilicită numai terțul care exercită drepturile sale cu bună-credință, cu respectarea limitelor permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privind drepturile omului la care România este parte.

În materia ordonării măsurilor provizorii, instanța este obligată să asigure proporționalitatea între gravitatea încălcării dreptului de proprietate intelectuală și măsurile dispuse. Sunt aplicabile prevederile art. 22 alin. (7) din NCPC[38]. Aprecierea proporționalității nu poate fi făcută corect decât dacă este asigurat dreptul la apărare al celui împotriva căruia măsurile sunt ordonate și dacă executarea măsurilor permite restabilirea situației de fapt.

Este discutabil dacă măsurile a căror adoptare implică obligația de asigurare a caracterului confidențial al informațiilor dobândite în urma punerii lor în executare (cum sunt cele privind ordonarea comunicării documentelor bancare, financiare sau comerciale ori accesului la informații pertinente, care constituie secrete comerciale, apte să confere un avantaj concurențial pe piață) sunt măsuri care permit restabilirea situației concurențiale. De lege ferenda, considerăm că se impune adoptarea unor reglementări care să facă posibilă respectarea caracterului confidențial al informațiilor.

Condiția vremelniciei este îndeplinită în cazul măsurilor provizorii, deoarece durata interdicțiilor dispuse este stabilită cu certitudine, chiar și în situația în care măsurile provizorii sunt instituite înainte de introducerea acțiunii de fond și poate fi estimată prin raportare la durata soluționării litigiului asupra fondului cauzei[39].

Condiția neprejudecării fondului[40] este asigurată prin aceea că toate măsurile provizorii sunt măsuri a căror executare face posibilă restabilirea situației de fapt inițiale, astfel cum impun dispozițiile art. 996 alin. (5) NCPC. Chiar dacă prin cererea de instituire a măsurilor provizorii reclamanta invocă aspecte care, dacă ar fi cercetate, ar prejudeca fondul, instanța, statuând asupra îndeplinirii condiției neprejudecării fondului, va stabili limitele în care acesta va fi atins pentru aprecierea temeiniciei ordonanței președințiale[41]. Existența unui litigiu în care pârâtul contestă valabilitatea titlului reclamantului nu împiedică admiterea cererii de instituire a măsurilor provizorii formulată de către reclamant. Dacă pârâtul opune la rândul său un titlu opozabil reclamantului, apt a justifica actele săvârșite, instanța sesizată cu o cerere de instituire a măsurilor provizorii nu poate reține aparența dreptului în favoarea reclamantului fără a prejudeca fondul[42].

Prejudecă fondul instanța care analizează comparativ pretenții ale reclamantului și ale pârâtului, ambele întemeiate pe cereri de înregistrare a drepturilor, aflate în curs de soluționare în fața OSIM[43].

5. Aspecte de drept comparat privind reglementarea regimului juridic aplicabil măsurilor provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală

5.1. Măsuri cu caracter provizoriu în dreptul francez

Măsurile de asigurare a dovezilor se duc la îndeplinire în procedura saisie-contrefaçon. Procedura este o măsură facultativă, atât pentru reclamant, cât și pentru instanțe și poate fi exercitată înainte de introducerea acțiunii în contrafacere sau în cursul soluționării acesteia[44].

Saisie-contrefaçon face posibilă obținerea de probe necesare soluționării acțiunii în contrafacere[45]. Procedura prezintă două forme: descrierea detaliată (saisie-description), prin descrierea caracteristicilor produselor în cadrul unui proces-verbal întocmit de expertul judiciar, și sechestrarea reală (saisie-réelle), care completează descrierea cu ridicarea obiectelor și depozitul acestora la grefa tribunalului. Sechestrarea reală poate prejudicia pârâtul, de aceea instanța precizează și limitează întinderea măsurii, în funcție de gradul de certitudine cu privire la săvârșirea faptei de contrafacere; instanța poate obliga reclamantul la depunerea unei cauțiuni. Saisie-réele și saisie description nu sunt definite. Prelevarea de eșantioane se face în cadrul procedurii saisie-réelle[46]. Este controversată problema dacă saisie-réelle include numai produse care au rezultat din săvârșirea faptei de contrafacere[47] sau include și echipamente folosite pentru săvârșirea faptei de contrafacere sau documente aferente. În materia mărcilor, saisie-réelle permite sechestrarea stocurilor de produse[48], ceea ce nu este permis în materia brevetelor[49].

În materia dreptului de autor, titularul sau persoana care justifică un drept, poate solicita comisarului de poliție sau judecătorului sechestrarea exemplarelor ce constituie reproduceri ilicite ale operei protejate, sechestrarea aparatelor și a dispozitivelor ce permit reproducerea acestora. Dacă sechestrarea are ca efect amânarea sau suspendarea unor spectacole în curs sau deja aduse la cunoștința publicului, este necesar ca titularul să formuleze cerere de ordonanță pentru a obține o autorizație specială.

Competența de soluționare a cererii saisie-contrefaçon poate fi diferită de cea pentru soluționarea în fond a acțiunii în contrafacere. Competența aparține exclusiv președintelui tribunalului de mare instanță pe raza căreia s-au săvârșit faptele de contrafacere, respectiv de la locul unde se află produsele sau procedeele pretins contrafăcute[50]. Judecătorul sesizat nu poate statua cu privire la regularitatea actelor de procedură îndeplinite în executarea ordonanței saisie-contrefaçon; el este competent să cerceteze numai dacă faptele de contrafacere incriminate sunt apte a expune reclamantul la suportarea unei pagube iminente[51].

Ordonanțele instituite de președintele tribunalului de comerț sunt nule[52].

Are calitate procesuală activă orice persoană care are calitatea de a formula acțiune în contrafacere. Reclamantul nu este obligat să facă dovada caracterului serios al pretenției deduse judecății în acțiunea în fond în contrafacere[53], nici nu trebuie să aducă dovezi în mod rezonabil accesibile cu privire la afirmațiile sale; este suficientă dovada privind existența unui titlu de protecție și calitatea de titular al dreptului. Cererea poate fi făcută chiar înainte de publicarea cererii de eliberare a titlului de protecție, cu condiția ca solicitantul să fi notificat terțului existența acesteia, sub sancțiunea nulității actelor de procedură. Președintele poate obliga reclamantul să depună o cauțiune, prealabil executării măsurilor.

Nu au calitatea procesuală activă în cererea de ordonare a procedurii saisie-contrefaçon: licențiatul neexclusiv, nici alături de titular[54], chiar dacă acesta îl autorizează în mod expres și cesionarul al cărui drept nu este înscris în Registrul național[55].

Calitatea procesuală pasivă aparține oricărui terț care încalcă un drept exclusiv de proprietate intelectuală, inclusiv intermediarii ale căror servicii sunt utilizate în scopul săvârșirii faptei de contrafacere (transportatori, furnizori de acces internet, administratori de site-uri de comerț electronic, furnizori de programe de căutare), cu condiția ca aceștia să fi avut cunoștință sau să fi trebuit să aibă cunoștință de faptul că participă la săvârșirea unei fapte de contrafacere.

Cererea de instituire a procedurii nu se notifică pârâtului decât odată cu copie de pe ordonanța pronunțată de instanță, sub sancțiunea nulității relative.

Reclamantul poate alege un executor judecătoresc și un expert. Reclamantul, reprezentanții sau prepușii săi nu au dreptul de a asista la executarea procedurii, chiar dacă judecătorul le-a dat această autorizare[56]. Dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenție impune ca expertul care asistă executorul să fie independent de părți[57]. Prezența consilierului în proprietate industrială al reclamantului nu încalcă prevederile art. 6 din Convenție[58] deoarece acesta exercită o profesie independentă, compatibilă cu desemnarea sa în calitate de expert-parte în procedura saisie-contrefaçon[59].

Reclamantul trebuie să aibă acces la toate documentele susceptibile a proba contrafacerea. Pârâtul nu poate interzice accesul acestuia la anumite documente, sub pretextul caracterului lor confidențial[60]. Se poate acorda unui expert independent dreptul de a căuta, între documente cu caracter confidențial, pe acelea necesare pentru a face dovada faptei de contrafacere[61].

Încetarea măsurii are loc la cererea pârâtului, dacă există dubii serioase privind valabilitatea titlului de protecție invocat de reclamant[62] sau dacă revendicările brevetului pretins încălcate au fost anulate[63].

Este admisă cererea de înscriere în fals împotriva procesului-verbal încheiat de executor, dacă acesta nu a făcut distincțiile între explicațiile expertului care îl însoțea și propriile sale constatări, iar echipamentul expertizat nu a fost pus în funcțiune în fața expertului[64].

Dacă, în lipsa dovezii privind instituirea procedurii de inițiere a acțiunii în contrafacere în termenul de 15 zile, s-a pronunțat nulitatea procedurii saisie-contrefaçon, este lovită de nulitate hotărârea judecătorească pronunțată în baza unui raport al expertului care a însoțit executorul[65]. Excepția nulității procedurii trebuie ridicată înaintea formulării apărărilor de fond[66], sub sancțiunea inadmisibilității[67]. Deoarece instituie o sancțiune procedurală, legea trebuie interpretată restrictiv, în sensul că nulitatea nu poartă decât asupra măsurii saisie-réele, nu și asupra măsurii saisie-descriptive[68]. Efectul nulității actelor de procedură nu se întinde decât cu privire la probele obținute în procedura saisie-contrefaçon, care vor fi înlăturate din dezbaterile în soluționarea în fond a acțiunii în contrafacere.

Procedura saisie-contrefaçon este strict reglementată[69]. Sunt nule actele de procedură similare, dar autorizate în procedura ordonanței de urgență de drept comun[70].

Măsuri privind exercitarea dreptului de informare pot fi luate numai la cererea reclamantului, ca măsuri provizorii de sine-stătătoare, sau în cadrul procedurii saisie-contrefaçon, chiar înainte de introducerea acțiunii în contrafacere.

Ordonarea măsurilor se face cu respectarea principiului proporționalității între gravitatea încălcării și măsura luată. Măsurile pot fi dispuse împotriva intermediarilor, chiar și fără citare.

Potrivit reglementărilor și interpretărilor jurisprudențiale în materia procedurii saisie-contrefaçon, prevăzută în dreptul francez, în cererea de ordonanță președințială care are ca obiect instituirea măsurilor provizorii privind conservarea probelor, reclamantul trebuie să indice: titlul său de proprietate industrială, pârâtul împotriva căruia urmează a fi executată măsura[71], faptele săvârșite de pârât, suspectate a constitui încălcări ale dreptului său[72], locul în care urmează a fi pusă în executare procedura[73], persoanele sau categoriile de persoane (experți[74], fotografi, executorul judecătoresc, polițiști) care urmează să participe la punerea în executare a ordonanței, întinderea competenței executorului judecătoresc, prin precizarea actelor pe care acesta urmează să le execute, obiectele pe care executorul judecătoresc urmează să le descrie (în cazul saisie-description), numărul de eșantioane care ar urma să fie prelevate[75] (în cazul saisie-réelle), categoriile de documente pe care executorul urmează să le preleve[76] (privind mărfurile incriminate – broșuri, cataloage, planuri, documente tehnice sau documentele comerciale și contabile ale pârâtului[77]).

Admiterea cererii nu este condiționată de introducerea acțiunii în contrafacere.

Ordonanța se poate da și fără citarea părților[78]. Reglementarea procedurii ordonanței președințiale asigură contradictorialitatea. Reclamantul nu are dreptul de a alege între procedura cu citare și procedura fără citarea părților, deoarece regula este aceea că părțile trebuie citate. Numai în cazurile justificate, în care reclamantul face dovada că orice întârziere este susceptibilă să îi cauzeze un prejudiciu ireparabil sau că există un risc de distrugere a elementelor de probă, ordonanța poate fi dată și fără citare.

5.2. Măsuri cu caracter provizoriu în dreptul Benelux

Măsuri de asigurare a conservării dovezilor pot fi dispuse pe calea procedurii saisie description[79]. Orice persoană care are dreptul de a formula acțiune în contrafacere poate solicita președintelui tribunalului competent autorizarea de a proceda, prin expert desemnat de instanță, la descrierea obiectelor, documentelor, de natură a dovedi săvârșirea faptei de contrafacere, precum și originea, destinația și amploarea acesteia. Instanța poate autoriza expertul să ia toate măsurile utile în acest sens, precum: luarea de extrase, copii, fotocopii, înregistrări audiovizuale, prelevarea de eșantioane, ridicarea bunurilor suspectate, a materialelor și a echipamentelor folosite pentru săvârșirea faptelor de contrafacere și a documentelor care fac vorbire despre acestea.

Președintele examinează dacă dreptul de proprietate intelectuală este valabil, după toate aparențele, și dacă există indicii privind încălcarea sau existența unui risc de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală. Președintele poate audia terțul în camera de consiliu, în prezența reclamantului și poate condiționa emiterea ordonanței de constituirea unei cauțiuni de către reclamant.

În vederea asigurării respectării informațiilor confidențiale, ordonanța precizează condițiile privind efectuarea procedurii, termenul pentru efectuarea și depunerea raportului de expertiză (maximum două luni de la data numirii expertului), persoanele autorizate să ia la cunoștință conținutul raportului.

Președintele poate ordona punerea bunurilor sub sechestru, numirea unui paznic al bunurilor sechestrate, măsuri conservatorii. În soluționarea cererii de ordonanță privind instituirea sechestrului real al bunurilor, președintele examinează aparența de valabilitate a dreptului de proprietate intelectuală; șansele de admiterea a acțiunii în contrafacere în fond; aptitudinea măsurii de a asigura protecția dreptului invocat, în raport de interesele părților, de interesul general, toate circumstanțele cauzei și documentele anexate cererii.

Ordonanța motivează necesitatea măsurilor instituite, prin raportare la aspectele examinate.

Ordonanța este supusă recursului. Încetarea măsurii se face prin ordonanță de retractare.

Reclamantul nu are dreptul să fie prezent sau reprezentat la punerea în executare a ordonanței, cu excepția situației în care este autorizat în acest sens de către Președinte. Autorizarea trebuie să fie motivată și, în vederea asigurării protecției informațiilor confidențiale, trebuie să stabilească condițiile de exercitare a dreptului de a fi prezent la efectuarea actelor de executare a ordonanței.

Expertul este obligat să execute operațiunile de descriere cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale terțului, suspectat că a săvârșit fapta de contrafacere sau ale deținătorului obiectelor descrise, în special în ce privește protecția informațiilor confidențiale.

Raportul expertului trebuie depus la dosar în termenul fixat prin ordonanță și se comunică părților. Raportul, piesele, eșantioanele, informațiile culese cu ocazia efectuării procedurii sunt confidențiale și nu pot fi utilizate decât în cadrul unei proceduri judiciare.

Dacă procedura nu este urmată de introducerea unei acțiuni în fond ordonanța încetează de plin drept efectele. Reclamantul nu poate folosi sau da publicității conținutul raportului și poate fi obligat la plata de daune-interese către pârât.

5.3. Măsuri cu caracter provizoriu în dreptul italian

Măsurile de interzicere provizorie a încălcării dreptului, constau în interzicerea săvârșirii faptei de contrafacere de către terț și retragerea din comerț a produselor suspectate a fi contrafăcute.

Este aplicabilă procedura ordonanței președințiale reglementată prin C. pr. civ. it.

În raport de situația de fapt, instanța poate condiționa măsura de constituire a unei cauțiuni din partea reclamantului.

Au calitate procesuală activă titularul dreptului de proprietate industrială și solicitantul într-o cerere de eliberare a titlului de proprietate industrială, dacă cererea a fost publicată sau notificată terților.

Măsurile pot fi dispuse împotriva oricărui terț, proprietar, posesor sau intermediar în tranzacții cu produse contrafăcute.

Instanțele pot dispune interzicerea folosirii în activitate economică a numelui de domeniu înregistrat fără drept, apt a produce confuzie cu o marcă înregistrată anterior și transferul lui provizoriu.

Prin ordonanță, instanța va fixa termenul pentru introducerea acțiunii de fond în contrafacere.

Măsurile de asigurare a dovezilor constau în descrierea și sechestrul bunurilor suspectate a încălca drepturile de proprietate intelectuală.

Măsurile se dispun în procedura ordonanței președințiale, potrivit C. pr. civ. it.

Descrierea și sechestrul trebuie să fie indispensabile pentru cunoașterea situației de fapt și să se poată desfășura fără prejudicierea pârâtului. Ordonanța trebuie să motiveze necesitatea măsurii.

Ordonanța nu are funcție exploratorie și nu poate fi pronunțată numai pentru eventualitatea în care bunurile respective ar putea constitui probe într-o viitoare acțiune în contrafacere. De regulă, instituirea măsurii servește scopului de a confirma, punctual, elemente probatorii deja furnizate instanței de către reclamant în susținerea cererii de ordonanță[80].

Punerea în executarea a ordonanței președințiale[81] se face prin delegat al instanței (ufficiale giudiziario), cu asistența unui expert și cu utilizarea mijloacelor tehnice de înregistrare sau de fotografiere.

Persoanele interesate, inclusiv reclamantul, pot fi autorizate să asiste la efectuarea operațiunilor, personal sau prin reprezentanți și să fie asistați de consilieri în proprietate industrială, experți sau alte persoane de încredere.

Descrierea și sechestrul pot purta asupra bunurilor care aparțin unor persoane neidentificate, dacă bunurile nu fac obiectul unei folosințe personale și dacă acestea au fost produse, oferite, imporate, exportate sau puse în comerț de pârâtul în procedura ordonanței președințiale.

Procesul-verbal de descriere sau de sechestru se notifică părților și terțului căruia îi aparțin obiectele în termen de 15 zile, sub sancțiunea inopozabilității.

Măsurile de exercitare a dreptului de informare pot fi dispuse pe calea ordonanței președințiale, împotriva persoanei presupusă că a săvârșit fapte de contrafacere sau a oricărei alte persoane implicate în săvârșirea faptelor de contrafacere.

Reclamantul este obligat să identifice în cerere documentele și, în general, bunurile purtătoare de informații care se află în posesia pârâtului, deoarece instanțele nu au dreptul de a pronunța ordonanțe generice[82].

Măsuri de asigurare a recuperării daunelor-interese sunt aplicabile numai în cadrul soluționării acțiunilor în contrafacere în fond și numai pentru ipoteza săvârșirii faptelor de piraterie[83].

Reclamantul trebuie să facă dovada existenței unor circumstanțe apte a periclita plata despăgubirilor de către pârât. Instanța poate dispune și comunicarea documentelor bancare, financiare sau contabile sau poate autoriza accesul la informații pertinente.

Procedura aplicabilă este cea prevăzută în C. pr. civ. it.[84], cu privire la sechestrul conservatoriu al bunurilor mobile și imobile ale pretinsului autor la faptei de contrafacere, inclusiv blocarea conturilor sale bancare și a altor bunuri, până la concurența sumei apreciate a constitui cuantumul prejudiciului.

5.4. Măsurile cu caracter provizoriu în dreptul englez

Măsura de interzicere a săvârșirii faptei de încălcare a dreptului (injunction) are natură discreționară și echitabilă, astfel că instituirea acesteia depinde de toate circumstanțele cauzei.

În general, aceasta nu se ordonă dacă acordarea de despăgubiri bănești este un remediu adecvat pentru repararea prejudiciului suferit de reclamant. Măsura este deseori suficientă pentru a pune capăt încălcării drepturilor de proprietate intelectuală și poate conduce la evitarea declanșării unor litigii de fond în contrafacere, în cazurile în care efectele asupra activității economice a pârâtului sunt puternic negative.

În vederea ordonării măsurii de interzicere, instanțele iau în considerare factori[85] precum: necesitatea de a menține starea de fapt și de a împiedica agravarea acesteia; atingerea scopului acestei măsuri – aceea de a proteja reclamantul împotriva suportării unui prejudiciu care nu ar putea fi compensat în mod adecvat prin acordarea de despăgubiri bănești; necesitatea de a proteja pârâtul împotriva suportării unui prejudiciu prin împiedicarea exercitării activităților legale, care nu ar putea fi compensat adecvat dacă reclamantul ar pierde litigiul în fond; seriozitatea cererii reclamantului; impactul admiterii și al respingerii cererii de ordonare a măsurii de interzicere asupra ambelor părți[86]; șansele ca acțiunea în contrafacere în fond să fie admisă[87].

Măsura poate fi ordonată împotriva furnizorilor de servicii pe internet (cei care vând bunuri sau oferă servicii, sau care oferă acces la internet, sau care oferă servicii de găzduire a unui web-site), cu condiția ca aceștia să știe, sau să fi putut ști că serviciile lor sunt folosite pentru săvârșirea unor fapte de contrafacere[88].

Măsurile de asigurare a conservării probelor se iau pe calea ordonanței de căutare (search order, denumită anterior ordonanța Anton Piller), prin care un terț este obligat să permită accesul persoanelor indicate în spațiile în care desfășoară activitatea (de regulă, reclamantul însoțit de avocat), să le predea bunurile și informațiile cerute, în scopul de a le identifica, copia și, eventual, ridica, astfel încât acestea să poată fi administrate ca dovezi privind încălcarea dreptului de proprietate intelectuală[89].

Ordonanța trebuie să specifice și să descrie actele de procedură care vor fi îndeplinite. În ordonanță trebuie să se precizeze că pârâtul are dreptul să refuze accesul oricărei persoane care ar putea obține un avantaj economic din cele văzute sau citite, în afara avocatului reclamantului și accesul înainte de ora 9.30 sau după 17.30, sau în zilele de sâmbătă sau duminică[90].

Ordonanța a fost pronunțată prima dată în cazul Anton Piller v. Manufacturing Processes Ltd[91], ca măsură aplicabilă în circumstanțe excepționale, dacă pretențiile în fond ale reclamantului par a avea șanse puternice de a fi admise, dacă prejudiciul actual sau potențial care ar fi suferit de reclamant în lipsa măsurii ar fi considerabil, dacă este evident că pârâtul este în posesia unor dovezi privind săvârșirea faptei de contrafacere și dacă exista o posibilitate reală ca acestea să fie distruse, ascunse sau să înstrăinate, în scopul obstrucționării justiției.

Ordonanța poate fi pronunțată înainte de introducerea litigiului pe fond și fără înștiințarea pârâtului. Pronunțarea ordonanței se face cu respectarea principiului proporționalității între gravitatea încălcării drepturilor reclamantului și măsurile ordonanței[92]. Reclamantul trebuie să convingă instanța că cererea de ordonanță se face în scopul înfăptuirii justiției[93]. Constituirea unei garanții de către reclamant este obligatorie, pentru a asigura despăgubirea pârâtului în cazul respingerii acțiunii în contrafacere.

În executarea ordonanței, reclamantul este obligat să nu depășească limitele stabilite de instanță[94]. Executarea ordonanței trebuie făcută astfel încât măsurile aplicate să nu depășească ceea ce este minimul necesar pentru atingerea scopului legitim al reclamantului, care constă în conservarea dovezilor care riscă să fie distruse sau ascunse de pârât. După ce reclamantul însoțit de avocat a inspectat și a copiat dovezile, acestea trebuie returnate pârâtului. Avocatul care pune în executare ordonanța trebuie să întocmească un proces-verbal în care să se consemneze dovezile sechestrate și ridicate din incinta pârâtului. Numai dovezile strict indicate în ordonanță pot fi sechestrate și ridicate. Dacă există o dispută privind dreptul de proprietate asupra dovezilor, acestea trebuie remise avocatului pârâtului, care urmează a asigura paza acestora[95].

Ordonanța poate fi pusă în executare numai între 9:30 și 17:30, astfel încât pârâtul să poate contacta un avocat; dacă ordonanța urmează a fi executată într-un spațiu privat, unde s-ar putea afla o femeie singură, avocatul trebuie să fie însoțit de o femeie.

Avocatul reclamantului va întocmi un proces-verbal cu lista bunurilor ce urmează a fi administrate ca dovezi, iar pârâtul va verifica lista; ordonanța trebuie să împiedice reclamantul să inspecteze toate documentele pârâtului, sau documente care nu au legătură cu presupusa faptă de încălcare a dreptului reclamantului; ordonanța ar trebui executată de un avocat independent și neutru față de părți[96].

Aplicarea ordonanței Anton Pillar poate fi însoțită de aplicarea ordonanței de înghețare (freezing order, cunoscută anterior sub denumirea de Mareva injunction[97]), care permite indisponibilizarea bunurilor aflate în patrimoniul pârâtului până la soluționarea în fond a litigiului, pentru a împiedica în special scoaterea acestora de sub jurisdicția instanțelor naționale.

Măsurile dispuse în exercitarea dreptului de informare pot consta în obligarea unui terț să dezvăluie informații relevante pentru soluționarea acțiunii în contrafacere, precum numele și adresele persoanelor care au furnizat produsele sau serviciile, sau accesul la produse și servicii pe internet, datele și cantitățile importate, sursa de proveniență a produselor[98].

Ordinul poate fi emis împotriva oricărei persoane implicate în tranzacția cu produse contrafăcute, chiar dacă aceasta nu a săvârșit fapte de contrafacere[99].

Reclamantul trebuie să identifice fapta ilicită pe care se întemeiază cererea privind un astfel de ordin al instanței și să precizeze scopul pentru care solicită emiterea ordinului. Instanța poate impune restricții cu privire la modalitatea de folosire a informațiilor obținute[100].

6. Sediul materiei privind acțiunea în contrafacere de fond

Principalele dispoziții legale relevante pentru stabilirea regimului juridic aplicabil acțiunii în contrafacere de fond sunt cuprinse în: art. 32-34, art. 45-50, art. 59 din Legea nr. 64/1991; art. 36-39, art. 40-44, art. 90, art. 92 din Legea nr. 84/1998; art. 30-34, art. 52 din Legea nr. 129/1992; art. 139 din Legea nr. 8/1996; articolele din OUG nr. 100/2005 privind măsurile care pot fi dispuse în cadrul soluționării acțiunii în contrafacere de fond, respectiv: art. 5 privind probele, art. 8 privind dreptul la informare; articolele din OUG nr. 100/2005 privind măsurile cu caracter definitiv, respectiv art. 11 privind retragerea mărfurilor contrafăcute din rețelele circuitelor comerciale, scoaterea definitivă a mărfurilor contrafăcute din circuitele comerciale, distrugerea mărfurilor contrafăcute; art. 14 privind plata de daune-interese corespunzătoare prejudiciului pe care reclamantul l-a suferit în mod real ca urmare a săvârșiri faptei de contrafacere; art. 16 privind măsurile de publicitate a hotărârii judecătorești.

Studiul textului oficial al Directivei nr. 48/2004 facilitează înțelegerea materiei.

7. Obiectul cererii de chemare în judecată în contrafacere

Acțiunea în contrafacere are ca finalitate restabilirea situației de fapt corespunzător situației de drept (restitutio in integrum) anterioară săvârșirii faptei de contrafacere, în principal, prin interzicerea exercitării în fapt de către pârât a prerogativelor dreptului de proprietate intelectuală exclusiv (analizată în dreptul francez ca măsură de restituire în natură a bunului necorporal[101]) și, cumulativ, prin acordarea de despăgubiri bănești[102] (în cuantumul limitat la prejudiciul efectiv suferit de reclamant), dacă pârâtul a săvârșit fapta de contrafacere cu intenție.

OUG nr. 100/2005 și Legea nr. 8/1996 reglementează distinct măsurile, procedurile și sancțiunile care conturează regimul juridic specific al acțiunii în contrafacere.

Pârâtul poate fi obligat, în unele cazuri, în mod cumulativ, la încetarea săvârșirii faptei de contrafacere[103], plata de despăgubiri bănești[104], retragerea din rețelele circuitelor comerciale, scoaterea definitivă din circuitele comerciale, distrugerea mărfurilor despre care se constată că aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală protejate ca drepturi exclusive, distrugerea materialelor și a instrumentelor care au servit, în principal, la fabricarea mărfurilor[105], plata cheltuielilor de judecată[106], efectuarea publicității cu privire la hotărârea judecătorească pronunțată[107].

Instanța judecătorească este obligată să aplice sancțiunile cu respectarea art. 3 alin. (2) din OUG nr. 100/2005, care impune asigurarea echilibrului și a proporționalității între gravitatea faptei de contrafacere și sancțiunile aplicate, evitarea de obstacole în calea comerțului legitim și protejarea intereselor pârâtului împotriva exercitării abuzive a drepturilor reclamantului.

Măsurile și sancțiunile aplicate trebuie să asigure atât respectarea drepturilor de proprietate intelectuală exclusive, cât și a celorlalte drepturi fundamentale ale omului[108].

8. Calitatea procesuală în acțiunea în contrafacere de fond

Potrivit prevederilor art. 36 NCPC: Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

8.1. Calitatea procesuală activă în acțiunea în contrafacere de fond

Au calitate procesuală activă în acțiunea în contrafacere: titularul[109] dreptului de proprietate industrială dobândit prin înregistrare la OSIM[110], titularul dreptului de autor sau al dreptului conex și titularul oricărui drept de proprietate intelectuală protejat pe calea acțiunii în contrafacere.

Legea nu împiedică exercitarea de către titular a mijloacelor procesuale de drept comun pentru apărarea drepturilor sale (acțiunea în răspundere civilă delictuală), în condițiile aplicării principiului electa una via, non datur recursum ad alteram.

Titularul unei mărci notorii[111] neînregistrate poate avea calitate procesuală activă în acțiunea în contrafacere[112], deoarece marca notorie este protejată legal fără a fi necesară înregistrarea acesteia[113]. Art. 36 alin. (2) lit. c) din L. nr. 84/1998 reglementează protecția caracterului distinctiv și a renumelui[114] mărcii prin recunoașterea prerogativei titularului unei mărci a interzice săvârșirea unor acte de folosință în detrimentul acestora, iar art. 90 alin. (3) lit. c) din L. nr. 84/1998 definește un astfel de act de folosință ca act de contrafacere. Soluția este corectă în raport de prevederile art. 6 bis din Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale, care prevede obligația statelor semnatare de a interzice folosirea unei mărci care constituie reproducerea, imitația sau traducerea unei mărci pe care autoritatea competentă a țării de înregistrare sau de folosire o consideră că este notoriu cunoscută.

Cotitularul dreptului de proprietate industrială înregistrat sau al dreptului de autor sau al dreptului conex are calitatea procesuală activă în acțiunea în contrafacere.

În materia brevetului de invenție, art. 84 alin. (3) din HG nr. 547/2008 reglementează situația juridică născută din coproprietatea asupra brevetului de invenție în sensul că fiecare dintre coproprietari poate acționa în contrafacere în propriul său profit; coproprietarul care acționează în contrafacere trebuie să notifice acțiunea celorlalți coproprietari.

În materia desenelor și modelelor, art. 44 alin. (4) din HG nr. 211/2008 conține o reglementarea identică cu privire la calitatea procesuală activă a coproprietarilor unui certificat de înregistrare în acțiunea în contrafacere.

În materia dreptului la marcă nu este reglementat regimul juridic aplicabil coproprietății.

În raport de prevederile art. 230 lit. b) din L. nr. 71/2011[115] se poate ridica problema dacă dispozițiile legilor speciale cu privire la calitatea procesuală activă a coproprietarilor în acțiunea în contrafacere au fost abrogate, urmând ca, în cazul exercitării acțiunii în contrafacere de către un coproprietar, să fie aplicate dispozițiile art. 643 C. civ.[116].

Potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) și (2) NCPC, actele de procedură, apărările și concluziile unuia dintre reclamanți sau pârâți nu le pot profita celorlalți și nici nu îi pot prejudicia. Dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziții a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanților ori pârâților, actele de procedură îndeplinite numai de unii dintre ei sau termenele încuviințate numai unora dintre ei pentru îndeplinirea actelor de procedură profită și celorlalți. Când actele de procedură ale unora sunt potrivnice celor făcute de ceilalți, se va ține seama de actele cele mai favorabile.

Pârâtul poate cere introducerea în cauză a celorlalți coproprietari, în calitate de reclamanți. Judecătorul poate pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane[117].

Solicitantul cererii de eliberare a titlului de proprietate industrială[118] poate avea calitate procesuală activă după publicarea cererii sale în BOPI, sau anterior publicării cererii de înregistrare, dacă a adus la cunoștința terțului existența depozitului cererii, prin notificare.

Această din urmă soluție este reglementată expres numai în materia brevetului de invenție. Considerăm necesară adoptarea ei și în celelalte legi speciale, pentru identitate de rațiune.

De la data publicării cererii, legea recunoaște solicitantului un drept provizoriu de exploatare, care conține aceleași prerogative conferite de un drept de proprietate industrială înregistrat[119], astfel că solicitantul poate cere obligarea pârâtului la încetarea săvârșirii faptei de contrafacere și la plata de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate. Acțiunea în contrafacere nu se suspendă până la pronunțarea hotărârii definitive de admitere a cererii de înregistrare de către OSIM, ci se soluționează pe fond[120]. Dacă acțiunea în contrafacere este admisă, hotărârea judecătorească obținută poate fi pusă în executare numai după data admiterii cererii de înregistrare.

Licențiatul exclusiv poate avea calitate procesuală activă în acțiunea în contrafacere.

Legislația actuală reglementează diferit calitatea procesuală activă a licențiaților.

În materia dreptului la brevet, art. 59 alin. (3) din L. nr. 64/1991 nu face distincție între diferitele categorii de licențiați și prevede că pentru prejudiciile cauzate, titularul ori beneficiarul unei licențe are dreptul la despăgubiri. Art. 81 alin. (10) și (11) din HG nr. 547/2008 restrânge dreptul licențiatului de a introduce acțiune în contrafacere. Potrivit alin. (10), exercitarea acțiunii de către licențiat este condiționată de clauzele contractului de licență sau de consimțământul expres al titularului brevetului, iar potrivit alin. (11), prin excepție de la alin. (10), numai beneficiarul licenței exclusive poate exercita acțiunea chiar în lipsa acordului titularului, dacă acesta a luat cunoștință de săvârșirea actelor de contrafacere, dar a rămas în pasivitate în termenul solicitat de licențiatul exclusiv.

În materia dreptului la desene și modele, L. nr. 129/1992 nu conține dispoziții privind dreptul licențiaților de a formula acțiune în contrafacere.

În materia dreptului la marcă, art. 44 alin. (1) și (2) din L. nr. 84/1998 instituie soluția normativă identică celei adoptate în materia brevetului. Se prevede expres că îndeplinirea sau neîndeplinirea formalității înscrierii licenței în Registrul mărcilor[121] nu afectează dreptul licențiatului de a obține daune-interese în cadrul acțiunii în contrafacere.

De lege ferenda, apreciem că este utilă adoptarea unor soluții legislative unitare, deoarece nu sunt rațiuni apte a justifica diversitatea soluțiilor legislative și fragmentarea regimului juridic al apărării drepturilor de proprietate intelectuală.

Licențiatul exclusiv poate solicita obligarea pârâtului la repararea propriului prejudiciu suferit. Este posibil ca, prin acțiune în contrafacere separată, titularul dreptului să ceară la rândul său repararea prejudiciului de către același pârât, ceea ce poate ridica probleme sub aspectul unei eventuale duble reparații a prejudiciului cauzat de fapta de contrafacere.

Pentru a se evita astfel de situații, în alte jurisdicții, licențiatul exclusiv și titularul dreptului formulează acțiunile în contrafacere împreună sau instanța ia măsurile necesare pentru a asigura coparticiparea procesuală activă a acestora.

Art. 68 alin. (1) NCPC permite pârâtului în acțiunea în contrafacere formulată de licențiat să solicite chemarea în judecată a titularului dreptului. Instanța nu poate decât să pună în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a titularului dreptului, în temeiul art. 78 alin. (2) NCPC.

Licențiatul neexclusiv poate avea calitatea procesuală pentru a formula acțiune în contrafacere, dacă dreptul îi este acordat expres prin contractul de licență.

Licențiatul beneficiar al unei licențe obligatorii de exploatare a unui brevet de invenție este asimilat unui licențiat neexclusiv, dar, având în vedere că dreptul de exploatare nu este conferit de către titularul dreptului, ci de către instanța judecătorească, legea prevede expres că licențiatul beneficiar al licenței obligatorii nu are calitate procesuală activă în acțiunea în contrafacere[122].

Cesionarul poate avea calitatea procesuală activă într-o acțiune în contrafacere pentru sancționarea unor acte de contrafacere săvârșite ulterior cesiunii, dar și pentru sancționarea unor acte săvârșite anterior cesiunii, dacă există o clauză contractuală prin care părțile prevăd expres cesiunea creanței pentru plata despăgubirilor izvorâte din fapta ilicită de contrafacere și dacă sunt îndeplinite formalitățile de publicitate, prin înscrierea cesiunii la OSIM [123].

Condiția îndeplinirii formalităților de publicitate pentru ca cesionarul să se poată prevala de drepturile transmise este reglementată expres numai în materia dreptului la marcă[124]. De lege ferenda, considerăm necesară adoptarea unor reglementări identice în materia dreptului la brevet și a dreptului la desene și modele.

În cazul în care contractul de cesiune se încheie în timp ce era în curs de soluționare o acțiune în contrafacere, introdusă de către cedent, părțile trebuie să prevadă expres în contract transmisiunea drepturilor ori a situațiilor juridice deduse judecății, pentru a se produce efectul transmiterii calității procesuale active a cedentului[125], de la data înscrierii cesiunii în registrele OSIM.

În acest caz, judecata va continua între părțile inițiale. Cesionarul este obligat să intervină în proces sau poate fi introdus în cauză, din oficiu. Instanța va decide dacă cedentul va rămâne sau va fi scos din proces, judecata urmând a continua între pârât și cesionar, care va lua procedura în stadiul în care s-a aflat la momentul introducerii sale în cauză[126]. Dacă cedentul rămâne în proces, în calitate de reclamant, hotărârea pronunțată produce efecte juridice opozabilă cesionarului[127] (care, în acest caz, are calitatea de intervenient accesoriu).

Titularul dreptului de proprietate industrială are calitate procesuală activă în acțiunea în contrafacere introdusă împotriva licențiatului care a încălcat clauze ale contractului de licență în ceea ce privește durata folosirii, aspectul mărcii și natura produselor sau a serviciilor pentru care licența a fost acordată, teritoriul pe care marca poate fi folosită, calitatea produselor fabricate sau a serviciilor furnizate de licențiat sub marca pentru care s-a acordat licența[128].

Soluția este reglementată numai în materia mărcilor[129], dar este util să fie adoptată, cu modificările corespunzătoare, și în privința celorlalte drepturi de proprietate industrială înregistrate.

Organismele de gestiune colectivă și asociațiile de combatere a pirateriei[130] au calitate procesuală activă pentru a formula acțiune în contrafacerea unui drept de autor sau a unui drept conex[131].

În materia dreptului la marcă, nu este reglementată calitatea procesuală activă în acțiunea în contrafacere a asociațiilor de combatere a contrafacerii.

Art. 37 NCPC prevede că, în cazurile și condițiile prevăzute exclusiv prin lege, se pot introduce cereri […] și de persoane, organizații, instituții sau autorități, care, fără a justifica un interes personal, acționează în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general.

În măsura în care sunt identificate interese de grup ori general în legătură cu combaterea contrafacerii, sunt create premisele pentru adoptarea reglementărilor privind cazurile și condițiile în care, în materia drepturilor de proprietate industrială, asociațiile de combatere a contrafacerii să poată exercita acțiunea în contrafacere.

Însă, dacă avem în vedere faptul că art. 59 alin. (2) din L. nr. 64/1991 prevede că Acțiunea penală (în contrafacere – n.n.) se pune în mișcare din oficiu, art. 52 alin. (3) din L. nr. 129/1992 prevede competența organelor de cercetare penală de a dispune din oficiu măsurile necesare indisponibilizării produselor ce poartă desene sau modele contrafăcute, iar art. 90 din L. nr. 84/1998 reglementează fapta de contrafacere a mărcii ca infracțiune, considerăm că interesul procesual depășește sfera interesului de grup ori general, ceea ce determină ca numai Ministerul Public să poată acționa pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor și intereselor cetățenilor.

Art. 92 alin. (1) NCPC permite adoptarea unor reglementări legale exprese în temeiul cărora Ministerul Public să poată exercita acțiunea în contrafacerea drepturilor de proprietate industrială.

Legiuitorul italian a reglementat expres legitimarea procesuală activă a Procurorului Republicii[132] în cazul săvârșirii actelor de piraterie[133] (definite ca acte de contrafacere evidentă a mărcii, a desenelor și modelelor și de încălcare a altor drepturi de proprietate industrială, săvârșite cu rea-credință și în mod sistematic).

8.2. Calitatea procesuală pasivă în acțiunea în contrafacere de fond

Orice persoană care exercită, în activități de producție, comerț sau prestări de servicii, prerogative conferite de un drept exclusiv de proprietate intelectuală, fără consimțământul titularului, poate avea calitatea procesuală pasivă în acțiunea în contrafacere.

Exercitarea prerogativelor conferite titularului se face prin săvârșirea actelor sau faptelor enumerate cu titlu exemplificativ în fiecare din legile speciale în materie[134].

În privința acțiunii în contrafacere care are ca obiect încetarea săvârșirii faptei de contrafacere, legile speciale nu disting între calitatea procesuală pasivă a persoanelor care desfășoară activități de fabricare a unor bunuri suspectate a încălca drepturile de proprietate intelectuală, care săvârșeșc faptele de contrafacere cu intenție și calitatea procesuală pasivă a celor care desfășoară în legătură cu aceste bunuri servicii de oferire, comercializare, utilizare, import, export, care de cele mai multe ori nu au cunoștință că sunt implicați în săvârșirea unor fapte de contrafacere.

Poate fi obligat la încetarea săvârșirii faptei de contrafacere pârâtul care a fost implicat în săvârșirea faptelor de contrafacere în calitate de intermediar[135], ale cărui servicii au fost folosite în acest scop ilicit.

Sancțiunea obligării la plata de despăgubiri bănești nu poate fi aplicată pârâtului care a acționat în calitate de intermediar, decât dacă acesta a știut că serviciile sale sunt folosite pentru săvârșirea faptelor de contrafacere[136].

CJUE a statuat că poate avea calitate procesuală pasivă în acțiunea în contrafacere intermediarul, furnizor de servicii de internet, dacă a avut cunoștință despre activitatea sau informația ilicită sau, în ceea ce privește o cerere de daune interese, dacă a luat cunoștință de fapte sau circumstanțe din care să rezulte că activitatea sau informația este vădit ilicită, iar, după ce a luat cunoștință despre acestea, nu a acționat prompt pentru a elimina informațiile sau pentru a bloca accesul la acestea[137].

Deoarece calificarea ca intermediar în sensul Directivei nr. 31/2000 limitează răspunderea furnizorilor de servicii electronice pentru informațiile stocate la cererea unui destinatar al serviciului[138], s-a ridicat problema dacă beneficiază de prevederile normei legale rețelele peer-to-peer, care pot fi ușor folosite pentru a încălca drepturile de autor, prin schimbul de fișiere ce conțin reproduceri ale operei, fără consimțământul titularului dreptului de autor, și s-a propus ca aceste rețele să nu se poată prevala de limitarea răspunderii, ca furnizori care nu au cunoștință de faptul că serviciile lor sunt utilizate pentru săvârșirea faptelor de contrafacere[139].

Instanțele române au reținut calitatea procesuală pasivă a agentului expediționarului, căruia îi revine obligația de organizare a transportului produselor, în numele și pe seama beneficiarului[140].

Principiul specialității mărcii nu limitează sfera pârâților în contrafacere la concurenții titularului mărcii[141]. Avem în vedere faptul că principiul specialității mărcii limitează protecția acordată mărcii la anumite clase de produse sau servicii, iar clasele au rolul de a facilita înregistrarea și administrarea depozitelor cererilor de marcă. Ele nu sunt repere absolute în stabilirea întinderii protecției în cazul conflictelor între drepturi, ci trebuie avute în vedere circumstanțele concrete în care sunt comercializate bunurile cu privire la care este înregistrată o marcă.

Oficiului Național al Registrului Comerțului poate fi obligat, în cadrul acțiunii în contrafacere, la radierea din Registrul comerțului a numelui comercial aflat în conflict cu marca înregistrată[142].

Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Informatică poate fi citat numai pentru opozabilitatea hotărârii judecătorești pronunțate în soluționarea acțiunii în contrafacere[143], prin folosirea numelui de domeniu astfel încât să se producă un risc de confuzie între acesta și o marcă înregistrată.

În legislația italiană, este reglementată posibilitatea instanțelor de a dispune, pe cale de ordonanță președințială, interzicerea folosirii numelui de domeniu în activități comerciale, sau chiar transferul temporar al acestuia, până la soluționarea în fond a acțiunii în contrafacere formulat împotriva titularului numelui de domeniu[144].

8.3. Intervenienții. Prevederile art. 61-79 NCPC sunt aplicabile. Licențiatul, exclusiv sau neexclusiv, poate solicita repararea propriului său prejudiciu pe calea cererii de intervenție în interes propriu în acțiunea în contrafacere.

Lipsa calității procesuale active la data formulării acțiunii în contrafacere nu poate fi acoperită prin formularea de către cesionar a unei cereri de intervenție în interes propriu sau în interesul cedentului[145].

8.4. Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci nu dobândește calitatea de parte în litigiile privind drepturile de proprietate industrială înregistrate. La solicitarea instanței, acesta este obligat să înfățișeze actele, documentele și informațiile necesare soluționării pricinii[146].


[1] Denumit în continuare NCPC.
[2] Introdus în Legea nr. 8/1996 prin art. 62 din OUG nr. 123/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, publicată în M. Of. nr. 843 din 19 septembrie 2005 (denumită în continuare OUG nr. 123/2005).
[3] Privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, publicată în M. Of. nr. 643 din 20 iulie 2005 (denumită în continuare OUG nr. 100/2005).
[4] Denumită în continuare Directiva nr. 48/2004.
[5] Publicat în Broşură din 1 ianuarie 1994.
[6] Art. 4 din OUG nr. 100/2005.
[7] Par. 18 din Preambulul Directivei nr. 48/2004.
[8] Art. 33 din L. nr. 64/1991, art. 34 din L. nr. 129/1992, art. 37 din L. nr. 84/1998.
[9] Art. 9 alin. (2) din OUG nr. 100/2005.
[10] Art. 8 alin. (1) din OUG nr. 100/2005.
[11] Raportul Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul economic și social și Comitetul regiunilor privind aplicarea Directivei 2004/48/EC [COM (2010) 779] din 22 dec. 2010 (citat în continuare Raportul Comisiei privind aplicarea Directivei nr. 48/2004) și Raportul privind implementarea și aplicarea prevederilor Directivei nr. 48/2004 întocmit de către praticieni din statele membre, în cadrul Observatorului European privind Contrafacerea și Pirateria (denumit în continuare Raportul OECP).
[12] Raportul Comisiei privind aplicarea Directivei nr. 48/2004, p. 6.
[13] Directiva 2000/31/EC din 8 iun. 2000 privind aspecte legale ale serviciilor în cadrul societății informaționale, în special comerțul electronic, OJCE L. 178 din 17 iul. 2000 (citată în continuare Directiva nr. 31/2000 sau Directiva privind comerțul electronic).
[14] C-557/07, LSG V. Tele2. În speță, LSG, societate de gestiune colectivă care apără drepturile producătorilor de fonograme asupra înregistrărilor realizate la scară mondială, precum și drepturile artiștilor interpreți asupra executărilor în Austria a solicitat Tele2 să îi comunice numele și adresele persoanelor cărora le furnizează servicii de acces la internet și a căror adresă IP, precum și ziua și ora de conectare sunt cunoscute, pentru a putea să exercite împotriva acestora acțiune în contrafacere, pentru sancționarea faptei de schimb de fișiere care le permite abonaților Tele2 să facă schimb de copii contrafăcute a unei opere protejate sau a unui alt obiect protejat. Au fost respinse apărările Tele2 în sensul că nu exercită niciun control, de drept sau de fapt, asupra serviciilor utilizate de abonatul său și că o astfel de informare ar încălca obligația ce îi revine privind protecția datelor cu caracter personal ale abonaților săi.
[15] C-70/10 Scarlet c. SABAM și C-360/10 SABAM c. Netlog. În cele două spețe, s-a statuat, în esență, că obligarea intermediarului furnizor de servicii de acces la intenet la instituirea unui sistem de filtrare care implică supravegherea, în interesul titularilor drepturilor de autor, a integralității comunicațiilor electronice realizate în cadrul rețelei, nelimitată în timp și pe cheltuiala exclusivă a intermediarului este de natură a aduce atingere libertății intermediarului de a desfășura o activitate comercială, precum și dreptului utilizatorilor de internet la protecția datelor cu caracter personal și libertății lor de a primi și de a transmite informații.
[16] Raportul OECP, p. 5.
[17] În Benelux, Codul judiciar, Cap. VI, intitulat ”Responsabilitatea prestatorilor intermediari’’, reglementează expres norme privind responsabilitatea intermediarilor, în calitate de prestatori de servicii de transport, servicii de stocare a datelor electronice sub formă de copie temporară, servicii de găzduire a site-urilor internet și obligațiile ce le revin acestora în privința supravegherii generale a informațiilor stocate sau transmise prin intermediul lor și în privința informării autorităților naționale competente despre săvârșirea unor fapte ilicite de către beneficiarii serviciilor oferite.
[18] Instanțele daneze au obligat furnizorii de servicii online din Danemarca să blocheze accesul la anumite site-uri de internet administrate fie de pe teritoriul național, fie din alte state, precum Rusia, cf. Sinteza comentariilor cu privire la Raportul Comisiei privind aplicarea Directivei 2004/48/EC (COM/2010/779 final), din iulie 2011, p. 15.
[19] Raportul OECP, p. 9.
[20] În Sinteza comentariilor cu privire la Raportul Comisiei privind aplicarea Directivei 2004/48/EC, p. 15, Comisia arată că furnizorii de servicii internet au adoptat măsuri privind apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, afișate pe site-uri. Astfel de măsuri includ: sancțiuni aplicate beneficiarilor de servicii care încalcă drepturi, notificări către beneficiari, înlăturarea postărilor care încalcă drepturile, furnizarea de informații către titulari cu privire la identitatea și activitatea beneficiarilor, posibilitatea de rambursare a prețului plătit de consumatorii care au cumpărat produse contrafăcute, prin intermediul site-urilor.
[21] În același sens sunt reglementările adoptate în Franța, Marea Britanie, Germania. A se vedea și Raportul Comisiei privind aplicarea Directivei nr. 48/2004, p. 7.
[22] CJUE, C-324/09 L’Oréal c. eBay. În speță, CJUE a statuat că în situația în care acest furnizor de servicii s-a limitat la o prelucrare pur tehnică și automată a datelor și, în consecință, îi este aplicabilă norma prevăzută la articolul 14 alineatul (1) din Directiva 2000/31, acesta nu poate fi totuși exonerat, în temeiul alineatului (1) menționat, de orice răspundere (în acțiunea în contrafacere – n.n.) pentru datele cu caracter ilegal pe care le-a stocat decât cu condiția să nu aibă „cunoștință despre activitatea sau informația ilicită” sau, în ceea ce privește o cerere de daune interese, cu condiția să nu fi luat „cunoștință de fapte sau circumstanțe din care să rezulte că activitatea sau informația este vădit ilicită”, iar, după ce a luat cunoștință despre acestea, să fi acționat prompt pentru a elimina informațiile sau pentru a bloca accesul la acestea.
[23] J. Phillips, L’Oréal, eBay and Tyranny of the Unknown, în JIPLP (2011) 6 (10) 671.
[24] Potrivit art. 14 alin. (3) din Directiva nr. 31/2000: Prezentul articol nu afectează posibilitatea ca o instanță judecătorească sau o autoritate administrativă să impună furnizorului de servicii, în conformitate cu cadrul legislativ din statele membre, să pună capăt unei încălcări sau să o prevină și nici nu afectează posibilitatea ca statele membre să instituie proceduri de reglementare a eliminării informațiilor sau a blocării accesului la acestea.
[25] Prin aceea că deţine în scop comercial mărfuri contrafăcute, utilizează în scop comercial servicii contrafăcute, a fost găsită în timp ce utiliza servicii contrafăcute la scară comercială, furnizează, în scop comercial, servicii utilizate în activităţi de contrafacere, sau a fost semnalată ca intervenind în producerea, fabricarea ori distribuirea mărfurilor sau în furnizarea serviciilor, cf. art. 8 alin. (1) din OUG nr. 100/2005.
[26] Raportul Comisiei privind aplicarea Directivei nr. 48/2004, p. 6 și Raportul OECP, p. 5, din care rezultă că măsurile asigurătorii nu se limitează la obținerea de informații, ci includ măsura interzicerii provizorii a săvârșirii faptei și măsurile de conservare a probelor.
[27] A se vedea și Raportul Comisiei privind aplicarea Directivei nr. 48/2004, p. 6.
[28] Cazul C-324/09, în care s-a statuat că drepturile exclusive conferite de mărci (și de drepturile de proprietate industrială exclusive în general – n.n.) nu pot fi invocate, în principiu, decât față de operatori economici. Astfel, pentru ca titularul unei mărci să aibă dreptul de a interzice utilizarea de către un terț a unui semn identic sau similar acestei mărci, este necesar ca această utilizare să aibă loc în cadrul comerțului […] În cazul în care o persoană fizică vinde un produs de marcă prin intermediul unei piețe online, fără ca această tranzacție să aibă loc în contextul unei activități comerciale, titularul mărcii nu poate invoca dreptul său exclusiv prevăzut la articolul 5 din Directiva 89/104 și la articolul 9 din Regulamentul nr. 40/94. În cazul în care, în schimb, vânzările efectuate pe o astfel de piață depășesc, prin volum, frecvență sau alte caracteristici, sfera unei activități private, vânzătorul face parte din cadrul „comerțului”, în sensul articolelor menționate.
[29] Noțiunea mărfuri contrafăcute este utilizată în limbajul tehnic de specialitate numai în legătură cu mărfuri care încalcă un drept la marcă, în contextul importurilor din afara U.E. Noțiunea de marfă contrafăcută este definită în art. 3 alin. (1) pct. 11 din L. nr. 344/2005 ca ‘‘orice marfă, inclusiv ambalajul său, care poartă, fără autorizare, o marcă identică ori care nu se deosebește în aspectele sale esențiale de o marcă de produs sau de serviciu legal înregistrată pentru același tip de marfă și care, din acest motiv încalcă drepturile titularului acestei mărci, b) orice simbol al unei mărci de produs sau de serviciu (inclusiv logo, etichetă, autoadeziv, broșură, instrucțiuni de utilizare sau document de garanție care poartă un astfel de simbol), chiar dacă este prezentat separat și care se află în aceeași situație cu mărfurile prevăzute la lit.a), c) orice ambalaj care poartă mărci de produse contrafăcute, prezentate în mod separat, în aceleași condiții ca și mărfurile definite la lit.a)”.
[30] Dec. civ. nr. 8 din 1 feb. 2005, C. Ap. Buc., s. a IX-a civ. propr. int., în L. Z. Köroși, op. cit, pp. 92 – 93, nota de subsol 110.
[31] L. Z. Köroși, op. cit., p. 94 și urm.; Cas, s. civ. propr. int., dec. civ. nr. 5452/2006, în RRDPI, nr. 4/2006, pp. 152 și urm.
[32] Potrivit legislației italiene.
[33] Soluție adoptată de legiuitor în Benelux.
[34] În același sens, L. Z. Köroși, op. cit., p. 97 și urm.
[35] C. Ap. Buc., dec. nr. 271 din 28 apr. 2006, s. a IX-a civ. propr. int., în RRDPI, nr. 3/2006, pp. 238 și urm.
[36] S-a apreciat că paguba reclamantului este iminentă și ireparabilă în cazul în care pârâta săvârșește acte de comerț profitabile asupra unui produs identic în conținut produsului brevetat de către reclamant, cu consecința acaparării unui segment de piață cuvenit titularului invenției. Iminența prejudiciului derivă din perpetuarea activității pârâtei după eliberarea brevetului, pierderile suferite de reclamant prin imposibilitatea desfășurării activității comerciale pe același segment de piață fiind direct proporționale cu creșterea patrimoniului pârâtei prin acte nelegale (dec. civ. nr. 2317 din 22 oct. 2003, C. Ap. Buc., s. a III-a civ., în L. Z. Köroși, op. cit., p. 103).
[37] C. Ap. Buc., s. a IX-a civ. propr. int., în RRDPI nr. 1/2007, pp. 217 și urm.
[38] Introdus prin art. 13 pct. 6 din LPA NCPC.
[39] V. M. Ciobanu, Tratat teoretic și practic de procedură civilă, Ed. Național, București, 1996, pp. 494 – 495; C. Ap. Buc., s. a IX-a civ. propr. int., dec. nr. 308/R din 16 mai 2006, în RRDPI, nr. 4/2006, p. 218.
[40] A se vedea și L. Z. Köroși, op. cit., pp. 109 și urm.
[41] C. Ap. Buc., s. a IX-a civ. propr. int., dec. nr. 308/R din 16 mai 2006, în RRDPI, nr. 4/2006, p. 218; C. Ap. Buc., s. a IX-a civ. propr. int., dec. nr. 100/R din 16 feb. 2006, în RRDPI, nr. 1/2007, pp. 202 și urm.
[42] C. Ap. Buc., s. a IX-a civ. propr. int., dec. nr. 265/R din 27 apr. 2006, în RRDPI, nr. 1/2007, pp. 217 și urm.
[43] C. Ap. Buc., s. a IX-a civ. propr. int., dec. nr. 44 din 10 mar. 2005, în O. Spineanu-Matei, Proprietate intelectuală. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, București, vol. 1, pp. 113-114.
[44] TGI Paris, 17 feb. 2004.
[45] P. Veron (coord.), (coord.), Saisie-contrefaçon, Dalloz, ed. 2, 2005, p. 1.
[46] P. Veron, op. cit. supra, p. 53.
[47] Com. 20 mar. 2007.
[48] P. Veron, op. cit. supra, p. 39.
[49] Com, 4 ian. 1985.
[50] TGI Paris, 30 sep. 1998.
[51] Paris, 6 dec. 1999.
[52] TGI Lyon, 20 mar. 1995.
[53] Legea nr. 2007-1544 din 29 octombrie 2007 a modificat procedura saisie-contrefaçon reglementată de Legea din 3 ianuarie 1991. A fost armonizată reglementarea procedurii, prin redactarea identică a articolor de lege în materia fiecărui drept de proprietate intelectuală în parte, cf. art. L. 521-4, art. L. 615-5, art. L. 716-6 CPI: (1) La contrefaçon peut être prouvée par tous moyens. (2) À cet effet, toute personne ayant qualité pour agir en contrefaçon est en droit de faire procéder en tout lieu et par tous huissiers, assistés d’experts désignés par le demandeur, en vertu d’une ordonnance rendue sur requête par la juridiction civile compétente, soit à la description détaillée, avec ou sans prélèvement d’échantillons, soit à la saisie réelle des produits ou procédés prétendus contrefaisants ainsi que de tout document s’y rapportant. (3) La juridiction peut ordonner, aux mêmes fins probatoires, la saisie réelle des matériels et instruments utilisés pour fabriquer ou distribuer les produits ou pour mettre en oeuvre les procédés prétendus contrefaisants. (4) Elle peut subordonner l’exécution des mesures qu’elle ordonne à la constitution par le demandeur de garanties destinées à assurer l’indemnisation éventuelle du défendeur si l’action en contrefaçon est ultérieurement jugée non fondée ou la saisie annulée. (5) A défaut pour le demandeur de s’être pourvu au fond, par la voie civile ou pénale, dans un délai fixé par voie réglementaire, l’intégralité de la saisie, y compris la description, est annulée à la demande du saisi, sans que celui-ci ait à motiver sa demande et sans préjudice des dommages et intérêts qui peuvent être réclamés.
[54] TGI Strasbourg, 7 feb. 1989.
[55] Paris, 31 oct. 1991.
[56] Com., 8 iul. 2008.
[57] Civ. 1ère, 6 iul. 2000.
[58] TGI Paris, 3 dec. 2002.
[59] Com. 8 mar. 2005.
[60] TGI Paris, 22 dec. 1989.
[61] TGI Paris, 22 dec. 1989; TGI Lyon, 24 nov. 1988; TGI Lyon, 11 mai 1998; Toulouse, 5 apr. 2000.
[62] Com., 13 dec. 1994.
[63] TGI Paris, 5 dec. 1997.
[64] TGI paris, 6 oct. 2000.
[65] Com., 6 nov. 1990.
[66] TGI Paris, 2 oct. 1996.
[67] TGI Paris, 30. apr. 1998.
[68] TGI Paris, 12 mar. 1993; TGI Paris, 23 oct. 2007; Paris, 13 oct. 2000.
[69] Procedura saisie-contrefaçon este accesibilă numai în temeiul unui titlu de proprietate industrială care produce efecte juridice pe teritoriul Franței. I. Romet a propus măsuri privind perfecționarea reglementării procedurii prin: reglementarea unui corp de reguli unice și uniforme pentru toate drepturile de proprietate intelectuală; instituirea distincției între măsurile probatorii și cele de natură coercitivă; generalizarea obligației de a formula acțiune în fond în 15 zile în cazul procedurii saisie-réelle; accesul la procedură a titularului unui drept în vigoare în străinătate, pentru obținerea de probe într-o acțiune în contrafacere în curs de soluționare în străinătate, în La saisie contrefaçon, unité ou diversité: neuf propositions pour harmoniser la saisie-contrefaçon (apud P. Veron, op. cit. p. 3).
[70] P. Veron, op. cit., NCPC, art. 493, 812 și 874.
[71] Ordonanța are un caracter general și nu se limitează strict la persoana indicată în calitate de pârâtă în cererea reclamantului, cf. CA Paris, 4e ch., 5 apr. 1979, apud P. Veron, p. 35.
[72] Reclamantul nu trebuie să facă dovada săvârșirii faptelor de contrafacere, procedura având tocmai acest scop probatoriu, cf. CA Douai, 1re ch., 4 feb. 2002; TGI Bobigny, 14 oct. 1998; CA Nimes, 14 sep. 1998, apud P. Veron, op. cit., p. 34.
[73] Care determină în dreptul francez competența teritorială a tribunalului de mare instanță pentru soluționarea cererii de ordonanță, care poate fi diferită de competența instanței pentru soluționarea acțiunii în contrafacere în fond; efectele ordonanței se produc în circumscripția instanței care a instituit măsura, cf. TGI Paris, 3e ch., 2 nov. 1994; CA Lyon, 3 mai 1999, apud P. Veron, op. cit., p. 35. În dreptul român, locul executării măsurii determină competența executorului judecătoresc.
[74] Categoria de experți este largă, nu se limitează la persoanele care au calitatea de experți judiciari, ci cuprinde orice persoană a cărei pregătire de specialitate este utilă punerii în executare a măsurii, cum ar fi informaticienii, cf. P. Veron, op. cit., p. 36. Experților nu le sunt aplicabile prevederile C. pr. civ. în materie (Cass. com., 8 mar. 2005).
[75] Saisie-réelle este limitată la ceea ce este strict necesar pentru a proba săvârșirea faptei de contrafacere și nu poate purta decât asupra unui număr limitat de mărfuri.
[76] Documentele sunt prelevate prin fotocopiere, exemplarul original urmând să rămână în posesia pârâtului.
[77] Necesare pentru ca reclamantul să poată descoperi originea mărfurilor, întinderea activităților de contrafacere, persoanele implicate în aceste activități, etc., dar și pentru ca prejudiciul suferit să poată fi evaluat în raport de masa mărfurilor care încalcă drepturile de proprietate intelectuală.
[78] Art. 581 alin. (3) C. pr. civ.
[79] Potrivit art. 1369 bis, intitulat De la saisie en matière de contrefaçon din Codul judiciar.
[80] M. Vincenti, La tutela processuale della proprietà intellettuale e industriale, Ed. Experta, Forli, 2010, p. 12.
[81] Art. 130 CPI.
[82] M. Vincenti, op. cit., p. 11.
[83] Art. 144 bis. CPI; M. Vicenti, op. cit., p. 96, care îl citează pe Comoglio, AIDA, 2000, p. 282.
[84] Art. 671 C. pr. civ. it.
[85] Stabiliți în cazul American Cyanamid Co. v. Ethicon Ltd. [1975] AC 396.
[86] Dacă ordonarea măsurii ar avea ca rezultat închiderea întreprinderii pârâtului și pierderea locurilor de muncă de către angajații acestuia, măsura de interzicere nu va fi instituită.
[87] NWL Ltd v. Woods [1979] 1 WRL 1294.
[88] S. 97A din Copyright and Related Rights Regulations 2003.
[89] L. Bently, B. Sherman, Intellectual Property Law, ed. a II-a, O.U.P., 2004, p.1065-1066.
[90] Practice Direction: Mareva Injunctions and Anton Pillar Orders, [1994] RPC 617 și secțiunea 7 din Civil Procedure Act 1997.
[91] [1976] 1 Ch. 55.
[92] Lock International plc. v. Beswick [1989] 1 WRL 1269.
[93] Systematica Ltd v. London Computer Centre [1983] FSR 313, caz în care cererea de ordonanță a fost refuzată, în condițiile în care instanța suspecta că aceasta era exercitată numai pentru eliminarea pârâtului de pe piață.
[94] Columbia Picture Industries v. Robinson [1987] 1 Ch. 38, caz în care reclamantul a exercitat abuziv drepturile născute din ordonanță, prin sechestrarea mult mai multor bunuri decât erau identificate de instanță, inclusiv corespondența privată a pârâtului; în realitate, cererea de ordonanță s-a făcut numai în scopul de a elimina un concurent de pe piață.
[95] D. I. Bainbridge, Pearson, 2010, p. 184.
[96] Universal Thermosensors Ltd. v. Hibben [1992] 3 All ER 257.
[97] CPR R. 25 (f).
[98] Dezvăluirile nu poartă asupra numelor clienților societății, cf. Jade Engineering v. Antiference Window Systems [1996].
[99] Jade Engineering [1996].
[100] Ashworth Security Hospital v. MGM Ltd [2002].
[101] Acțiunea în contrafacere nu este decât o acțiune în rei vindicatio prin care se restabilește dreptul de proprietate asupra unui bun, cf. J. Foyer, M. Vivant, Le droit des brevets, PUF, 1991, p. 330 și p. 354, apud P. Massot, Les sanctions de la contrefaçon, IRPI, nr. 6/2005, p. 67. Încălcarea dreptului nu se realizează prin deposedare, ci prin exercitarea dreptului fără consimțământul titularului, cf. F. Zenati, T. Revet, Les biens, PUF, 2001, apud P. Massot, op. cit., p. 67.
[102] Acțiunea în contrafacere are, pe lângă natura restitutorie, care o apropie de acțiunea în revendicare, o natură reparatorie, caracteristică unei acțiuni în răspundere civilă delictuală. Distingem sancțiuni cu caracter repartoriu și sancțiuni cu caracter restitutoriu; P. Roubier, Traité de droit de la propriété industrielle, Recueil Sirey, 1952, p. 456, apud P. Massot, op. cit., p. 67
[103] Art. 12 și 13 din OUG nr. 100/2005.
[104] Art. 14 din OUG nr. 100/2005.
[105] Art. 11 și 13 din OUG nr. 100/2005.
[106] Art. 15 din OUG nr. 100/2005.
[107] Art. 16 din OUG nr. 100/2005.
[108] C. Geiger, J. Raynard, C. Roda, Observations du CEIPI sur le rapport d’évaluation de la Commision européenne du 22 decèmbre 2010, Strasbourg, mar. 2011, p. 4 și C. Geiger, J. Raynard, C. Rodà, What developments for the European framework on enforcement of intellectual property rights? A comment on the evaluation report dated December 22, 2010, în E.I.P.R. 2011, 33(9). CJUE a statuat în repetate rânduri în jurisprudența privitoare la interpretarea normelor Directivei nr. 48/2004 cu privire la necesitatea de a se asigura un just echilibru între diferite drepturi și interese legitime identificate în cadrul litigiului, a se vedea C-275/06 Promusicae, C-324/09, L’Oréal c. eBay și C-70/10 Scarlet c. SEBAM.
[109] Noțiunea de titular este definită diferit în legislația specială, deși ar putea primi o reglementare unitară; aceeași diferență de reglementare se constată și în cazul noțiunii de solicitant: art. 3 lit. i), rap. la art. 36 din L. nr. 84/1998, art. 2 lit. o), rap. la art. 32 și la art. 59 alin. (3) din L. nr. 64/1991, art. 2 lit. l), rap. la art. 30 din L. nr. 129/1992, art. 3 din L. nr. 8/1996, art. 94 din L. nr. 8/1996.
[110] Inclusiv titularul unui drept de proprietate industrială asupra unei mărci notorii, nesupusă cerinței înregistrării, sau asupra unui desen sau model industrial neînregistrat.
[111] Referitor la înțelesul noțiunilor marcă de renume și marcă notorie, a se vedea P. G. Buta, RRDPI, nr. 4/2007, pp. 112 și urm.
[112] Soluția este prevăzută expres în Convenția Benelux.
[113] Pentru opinia contrară, a se vedea V. Roș, O. Spineanu-Matei, D. Bogdan, Mărcile și indicațiile geografice, Ed. All Beck, București, 2003, p. 466.
[114] Marca notorie este definită prin art. 3 lit. d) ca fiind marca larg cunoscută în România, în cadrul segmentului de public vizat pentru produsele sau serviciile cărora aceasta se aplică, fără a fi necesară înregistrarea sau utilizarea mărcii în România pentru a fi opusă. Noțiunea marcă de renume nu este definită. Apreciem utilă asimilarea celor două noțiuni, soluție adoptată în Codul de proprietate intelectuală francez, art. L. 713-5. Soluția este în conformitate cu prevederile art. 6 bis ale Convenției de la Paris pentru protecția proprietății industriale din 20 mar. 1883.
[115] Pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în M. Of. nr. 409 din 10 iunie 2011.
[116] Potrivit căruia: (1) Fiecare coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acțiunii în revendicare. (2) Hotărârile judecătorești pronunțate în folosul coproprietății profită tuturor coproprietarilor. Hotărârile judecătorești potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalți coproprietari. (3) Când acțiunea nu este introdusă de toți coproprietarii, pârâtul poate cere instanței de judecată introducerea în cauză a celorlalți coproprietari în calitate de reclamanți, în termenul și condițiile prevăzute în Codul de procedură civilă pentru chemarea în judecată a altor persoane.
[117] Art. 78 alin. (2) NCPC.
[118] Art. 3 lit. h), rap. la art. 37 din L. nr. 84/1998, art. 2 lit. l), rap. la art. 33 și la art. 59 alin. (5) din L. nr. 64/1991, art. 2 lit. k), rap. la art. 34 din L. nr. 129/1992.
[119] Art. 37 și art. 90 alin. (5) din L. nr. 84/1998, art. 33, art. 59 alin. (5) și art. 60 din L. nr. 64/1991, art. 34 din L. nr. 129/1992.
[120] Soluția este reglementată și în legislația franceză. În alte state, precum Franța, Benelux, Italia și Germania, instanța este obligată să suspende acțiunea în contrafacere formulată de solicitant, până la soluționarea cererii de eliberare a titlului de proprietate industrială. Pentru perioada cuprinsă între data publicării cererii de înregistrare și data admiterii acesteia, solicitantul nu poate obține decât o indemnizație rezonabilă; a se vedea infra.
[121] Art. 44 alin. (4) lit. b) din L. nr. 84/1998. În dreptul francez calitatea procesuală activă în acțiunea în contrafacere este condiționată de înscrierea în Registrele naționale a titlului în baza căruia se exercită dreptul la acțiune.
[122] Art. 82 alin. (4) din HG nr. 547/2008.
[123] Cas., s. civ. propr. int., dec. civ. nr. 2685 din 27 mar. 2007, publicată în RRDPI nr. 4/2007, pp. 164 și urm.
[124] Art. 34 alin. (5) din HG nr. 1134/2010.
[125] Art. 1653 alin. (3) NCC și art. 39 NCPC.
[126] Art. 39 alin. (2) NCPC.
[127] Art. 39 alin. (3) NCPC.
[128] Art. 43 alin. (2) din L. nr. 84/1998.
[129] O reglementare identică există în Convenția Benelux.
[130] Art. 139 alin. (1) din L. nr. 8/1996.
[131] Art. 123, art. 123/1, art. 139 alin. (1) din L. nr. 8/1996; Cas., s. civ. propr. int., dec. civ. nr. 8626 din 23 oct. 2009, p. 295; Cas., s. civ. propr. int., dec. civ. nr. 220 din 16 ian. 2009, p. 307; Cas., s. civ. propr. int., dec. civ. nr. 5881 din 22 mai 2009, p. 312; Cas, s. civ. propr. int., dec. civ. nr. 2194 din 27 feb. 2009, p. 318.
[132] Art. 146 CPI it.
[133] Art. 144 CPI it.
[134] Art. 32 alin. (2) din L. nr. 64/1991, art. 30 teza a II-a din L. nr. 129/1992, art. 36 alin. (3) din L. nr. 84/1998, art. 10, 11, 13 și urm. din L. nr. 8/1996, art. 98 alin. (1) din L. nr. 8/1996.
[135] Art. 12 este aplicabil intermediarilor, cf. Raportul Comisiei privind aplicarea Directivei nr. 48/2004, p. 7.
[136] Condiția săvârșirii faptei cu intenție este prevăzută la art. 14 alin. (1) din OUG nr. 100/2005.
[137] C-324/09, L’Oréal c. eBay.
[138] Potrivit art. 14 din Directiva nr. 31/2000: (1) Statele membre veghează ca atunci când un serviciu al societății informaționale constă în stocarea informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului, furnizorul acelui serviciu să nu fie responsabil pentru informațiile stocate la cererea unui destinatar al serviciului, cu condiția ca: (a) furnizorul să nu aibă cunoștință despre activitatea sau informația ilicită, iar în ceea ce privește acțiunile în daune, să nu aibă cunoștință de fapte sau circumstanțe din care să rezulte că activitatea sau informația este vădit ilicită sau (b) furnizorul, din momentul în care ia cunoștință despre acestea, acționează prompt pentru a elimina informațiile sau pentru a bloca accesul la acestea.
[139] În privința rețelelor peer-to-peer se preconizează instituirea unei prezumții privind cunoașterea implicării în săvârșirea faptelor de contrafacere, cf. Sinteza comentariilor cu privire la Raportul Comisiei privind aplicarea Directivei 2004/48/EC (COM/2010/779 final), din iul. 2011.
[140] C. Ap. Buc., s. a III-a civ., dec. civ. nr. 1996 din 8 dec. 2004, publicată în O. Spineanu-Matei, Practică judiciară, op. cit., vol. 1, p. 56 și p. 62.
[141] contra V. Roș, O. Spineanu-Matei, D. Bogdan, Mărcile…, op. cit., p. 462.
[142] Cas., s. civ. propr. int., dec. civ. nr. 9702 din 27 nov. 2009, publicată în O. Spineanu-Matei, op. cit., vol. 4, pp. 188 și urm.
[143] C. Ap. București, s. a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, dec. civ. nr. 142/A din 31 mai 2007, publicată în O. Spineanu-Matei, op.cit., vol. 3, p. 128.
[144] Art. 133 CPI it.
[145] Cas., s. civ. propr. int., dec. civ. nr. 2685 din 27 mar. 2007, publicată în RRDPI nr. 4/2007, pp. 164 și urm.
[146] Art. 89 alin. (1) din L. nr. 84/1998, art. 67 alin. (1) din L. nr. 64/1991, art. 56 alin. (1) din L. nr. 129/1992.


Dr. Sonia FLOREA
Avocat – FLOREA GHEORGHE ȘI ASOCIAȚII

* Mulțumim Revistei Române de Dreptul Proprietății Intelectuale


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan