Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Interviuri
Alina MATEI

Alina MATEI

Senior Editor JURIDICE.ro
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Interviu Ovidiu Predescu. Despre reziliența juridică
11.04.2014 | Alina MATEI

Alina Matei: Mulțumim, domnule Profesor, pentru că ați acceptat să acordați un interviu pentru utilizatorii JURIDICE.ro. Faceți parte din Comitetul Științific Internațional al celui de Al doilea Congres Mondial dedicat Rezilienței: “De la Persoană la Societate”, ce se va desfășura la Timișoara, în perioada 8-10 mai 2014. Ce își propune acest Congres?

Ovidiu Predescu: Reunind peste 500 de practicieni, cadre didactice şi cercetători din 27 de ţări ale lumii, care intervin în domeniul rezilienţei individuale (abordate din perspectiva ciclului vieţii), în cel al rezilienţei familiale, comunitare şi societale, al doilea congres mondial consacrat rezilienţei, pe fondul extinderii conceptului de rezilienţă, îşi propune să aducă răspunsuri la diferite întrebări (de exemplu: Care sunt riscurile acestei extinderi? Este astfel banalizat, diluat, conceptul de rezilienţă? Sau, dimpotrivă, îşi dovedeşte, aşadar, bogăţia şi valoarea euristică? Care sunt consecinţele pentru teoria rezilienţei, pentru practicile profesionale bazate pe acest concept?) şi să permită acumularea de noi cunoştinţe în acest domeniu. Lucrările congresului urmăresc să contribuie la progresul etapei actuale a cercetării asupra rezilienţei – etapă definită ca al ”patrulea val”, caracterizată printr-o analiză multidisciplinară, interdisciplinară şi chiar transdisciplinară.

Alina Matei: Care este relația dintre conceptul de reziliență și Drept?

Ovidiu Predescu: Conceptul de rezilienţă îşi are sorgintea în psihologie şi este utilizat, în mod egal, pentru a defini ştiinţific procesul în urma căruia o persoană sau un grup îşi manifestă capacitatea de a se dezvolta, de a evolua bine, de a continua să se protejeze în viitor în prezenţa elementelor destabilizatoare, a condiţiilor de viaţă dificile, a traumatismelor severe şi/sau repetate ori pentru a identifica mecanismul complex care marchează reluarea unei deveniri, dezvoltări după şoc. Din definiţia ştiinţifică a rezilienţei reies patru condiţii care, în câmpul semantic determinat de specialişti, sunt arătate simultan ca necesare şi suficiente pentru a identifica un proces de rezilienţă. În acest mod, rezilienţa este un proces psihologic care presupune: a) identificarea unei traume sau sesizarea unui şoc; b) stabilirea strategiilor de rezistenţă sau de renunţare, retragere în faţa traumei; c) un potenţial de dezvoltare conservat, apărat; d) o tendinţă spre dezvoltare, desăvârşire originală.

În prezent, conceptul de rezilienţă se bucură de un mare succes. Tot mai multe discipline, printre care socotim noi şi dreptul, se interesează de reuşita acestuia. Aşa fiind, ar mai trebui remarcat că, încă din anii ’80 ai veacului trecut, despre rezilienţă s-a scris foarte mult, articole şi studii dedicate acestui concept apărând în publicaţii de specialitate din diverse domenii, precum psihologie, biologie, sociologie, lingvistică şi antropologie. Acest fapt ne arată, pe de o parte, că rezilienţa este un concept multidisciplinar, fiind un proces universal, al interacţiunilor cu ceilalţi, el neputându-se desfăşura fără sprijinul mentorilor, tutorilor sau reţelelor de susţinere socială, iar, pe de altă parte, deschide larg porţile domeniului juridic.

Fără a intra în amănunte, aş mai arăta că specialiştii în rezilienţă disting între rezilienţa naturală care se construieşte în principal pe fondul unor caracteristici individuale, a interacţiunilor intrafamiliale şi cu persoanele din preajmă şi rezilienţa asistată care rezidă în faptul că procesul este sprijinit de specialişti, are un caracter de tip preventiv şi se bazează pe forţele persoanei aflate în situaţie de risc. Trebuie să subliniez că rezilienţa, mai ales cea asistată, influenţează factorul juridic, atât în ceeea ce priveşte prevenirea delincvenţei, cât şi în legătură cu protecţia şi recuperarea victimelor unor infracţiuni, deschizând noi perspective.

De asemenea, referitor la rezilienţă se pun tot mai multe întrebări care vin din partea unor diverşi specialişti şi nu numai. Iată câteva dintre acestea: Cum, în ce condiţii, în ce contexte se devine rezilient? Care sunt elementele empirice care atestă un statut sau un proces de rezilienţă? ş.a. În fine, nu există încă o definiţie unanim acceptată a rezilienţei, după cum nu se poate vorbi de o ştiinţă fundamentală a rezilienţei, ci mai degrabă de un demers clinic. Totuşi, aşa cum opinează majoritatea autorilor care s-au referit în lucrările lor la rezilienţă, un lucru este cert, respectiv, acela că rezilienţa a modificat concepţia despre dezvoltarea persoanei care a suferit un şoc, a trăit o traumă majoră şi despre modul în care este privită intervenţia.

Ar mai trebui să ştiţi că rezilienţa, ca formă pozitivă de neodezvoltare, nu se realizează în cadrul unui proces facil, ci dimpotrivă presupune un proces complex, un parcurs rezilient fiind rezultatul unui proces neliniar, cel mai adesea compus. Deopotrivă, ea nu propune miracole, nu face promisiuni, cu atât mai puţin nu susţine certitudini, însă creează un spaţiu semnificativ pentru derularea iniţiativei personale şi creativităţii subiectului aflat în dificultate (de pildă, victima unui incest sau a unor violenţe în familie), care beneficiază de sprijinul unui mediu favorabil dispus să-l ajute în proiectul său personal de a se elibera de statutul de victimă şi de a-şi manifesta cu putere dorinţa de a se transforma, de a deveni un altul, de a se recrea sănătos după trauma suferită folosind propria cale de dezvoltare, de desăvârşire.

În ceea ce priveşte relaţia dintre rezilienţă şi drept, ea se situează la interfaţa dintre psihologie, psihiatrie şi drept (cu deosebire dreptul penal, inclusiv cel execuţional penal, dar şi alte discipline cum ar fi, victimologia, criminologia, penologia, sociologia juridică etc.).

Aş mai menţiona succint că se constată o preocupare semnificativă pe plan internaţional, regional şi naţional pentru protecţia victimelor criminalităţii, prin adoptarea unor acte normative privind protecţia victimelor infracţiunilor sau referitoare la prevenirea şi combaterea unor tipuri de infracţiuni, incluzând drepturile şi măsurile de protecţie acordate victimelor acestor infracţiuni. În acest context însă nu îşi găseşte un loc bine definit, particularizat instituţia rezilienţei, în general, şi a rezilienţei asistate, în special, în sensul că în legătură cu aceasta nu există un cadru normativ specific, care să-i delimiteze particularităţile, importanţa şi rolul printre drepturile şi măsurile de ordin psihologic de care se bucură victimele infracţiunilor în cadrul procesului complex de consiliere, de recuperare, de reintegrare socială, de păstrare sau de reinventare a propriei identităţi. Totodată, lipsa cadrului normativ referitor la rezilienţă ca formă pozitivă de neodezvoltare a victimei unei infracţiuni, influenţează negativ şi activitatea organelor judiciare care nu au posibilitatea de a informa vicitmele infracţiunilor că pot beneficia, într-un cadru instituţionalizat, în condiţiile legii, de consiliere şi educaţie rezilientă din partea unor experţi în domeniu. Evident că victima ar fi cea care ar opta în final pentru această formă de consiliere şi educaţie. La fel, în opinia mea, stau lucrurile cu persoanele împotriva cărora s-au aplicat pedepse ori s-au luat măsuri educative pentru comiterea unor infracţiuni, în sensul asigurării cadrului specific pentru sprijinirea acestora de a se reintegra în societate prin utilizarea mijloacelor şi metodelor rezilienţei.

Pentru a acoperi acest hiatus, apreciez că la interfaţa drept-psihologie-psihiatrie îşi face loc un nou concept, şi anume rezilienţa juridică. Menţionez că aici şi acum nu voi vorbi despre această formă de rezilienţă, dar vă informez că în cadrul congresului mondial de la Timişoara rezilienţa juridică va face obiectul unei mese rotunde la care voi participa, pentru a-mi susţine punctul de vedere, alături de personalităţi ale domeniului din mai multe ţări ale lumii. Profit de acest prilej să vă informez că în numărul 4/2014 al revistei “Dreptul” am publicat, împreună cu doamna conf. univ. dr. Mihaela Tomiţă de la Universitatea de Vest din Timişoara, studiul intitulat “Rezilienţă-victimologie-justiţie penală sau o succintă introducere în rezilienţa juridică”.

Alina Matei: În calitate de director al publicațiilor Dreptul, vă întreb cum vedeți piața revistelor juridice din România? Sunt peste 70 de reviste. Întâlnim reviste ale facultăților de drept, ale editurilor, ale barourilor, ale judecătorilor, ale instanțelor, ale platformelor online.

Ovidiu Predescu: După 1990 piaţa revistelor juridice din România, atât pe suport de hârtie, cât şi pe suport electronic a cunoscut o dezvoltare fără precedent. Trebuie relevat că până atunci exista practic o singură publicaţie juridică, şi anume “Revista română de drept”, publicaţie de doctrină juridică diversă şi de jurisprudenţă rezumată şi comentată, cu o periodicitate lunară care, din fericire, pe lângă numărul mare de abonaţi (17.000), avea şi un conţinut ştiinţific ridicat, fiind apreciată de toţi practicienii şi teoreticienii dreptului din ţara noastră. Pe lângă aceasta s-a mai remarcat şi revista “Studii şi cercetări juridice”, editată de Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române, cu o periodicitate trimestrială, aceasta făcând parte din categoria publicaţiilor de tip ştiinţific/academic.

Apreciez că, în prezent, numărul revistelor juridice cu vocaţie naţională şi locală este cam mare, dacă analizăm după criteriul valorii ştiinţifice a conţinutului acestora. Ar fi interesant de ştiut câte din aceste publicaţii sunt incluse în baze de date internaţionale ori sunt menţionate pe site-urile unor biblioteci de prestigiu din străinătate. Aş mai remarca faptul că multe dintre aceste publicaţii nu au o dată fermă de apariţie sau apar în numere comasate, aspect ce creează confuzie în rândul cititorilor. Desigur, într-o societate democratică şi pe o piaţă ce se conduce după principiul liberei concurenţe, sursele de informare alternative, inclusiv în domeniul juridic, sunt necesare, selecţia urmând a se face însă de cititori. Cred totuşi că ar trebui să facem distincţie între publicaţiile care promovează ştiinţa dreptului şi buletinele informative care sunt şi ele necesare, dar care nu vin să „dezlege” probleme de drept controversate sau care nu dezbat anumite teme semnificative din actualitatea juridică internă ori europeană.

Alina Matei: Dacă cele mai multe reviste sunt reviste specializate, dedicate materiilor de drept, în ceea ce privește revista Dreptul nu putem să nu observăm anunțul important de pe site-ul revistei privind deschiderea spre abordarea și a unor probleme ale dreptului financiar-bancar, fiscal, contravențional, dar și jurisprudența CEDO și CJUE. Aceasta se datorează articolelor trimise de autori?

Ovidiu Predescu: Revista “Dreptul” editată de Uniunea Juriştilor din România este o publicaţie care abordează în paginile sale toate faţetele fenomenului juridic, şi anume: tehnica legislativă, doctrina juridică şi ştiinţa dreptului. Rubricile deja consacrate ca, de pildă, Studii-discuţii-comentarii sau Acte normative noi, ca şi cele mai noi, de exemplu, dosar tematic, conţin materiale de doctrină din diverse ramuri ale dreptului. Aşadar, pentru a răspunde mai bine nevoilor de informare ale abonaţilor noştri, colegiul de redacţie îşi propune în permanenţă, pe baza unui plan editorial adecvat, să aducă îmbunătăţiri conţinutului revistei, prin realizarea unui echilibru mai bun între ramurile de drept, printre care se regăsesc şi cele enumerate de dumneavoastră (spre exemplu, drept financiar-bancar, drept fiscal ş.a.). De asemenea, redacţia promovează cunoaşterea şi aprofundarea noilor instituţii de drept privat şi de drept penal, mai ales în cadrul rubricii Acte normative noi. Deopotrivă, revista noastră are şi o componentă puternică de practică jurisdicţională rezumată şi comentată (cu note critice sau aprobative, după caz), precum şi de sinteze teoretice de jurisprudenţă pe materii, răspunzând, astfel, tradiţiei revistei “Dreptul” (primul număr al acesteia a apărut în anul 1871, sub egida Societăţii Juridice). Cum este şi firesc, un loc aparte în oferta noastră publicistică îl ocupă jurisprudenţa rezumată şi comentată a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

În concluzie, urmărim aducerea în prim plan de analize şi dezbateri ale unor probleme de actualitate pentru principalele ramuri ale dreptului nostru, dar şi ale dreptului european, având în acest scop sprijinul important al unor autori consacraţi în domeniul dreptului, care răspund cu competenţă şi promptitudine solicitărilor noastre prin elaborarea unor articole, studii, comentarii de practică jurisdicţională etc. de mare valoare ştiinţifică şi de real interes pentru practicienii şi teoreticienii dreptului deopotrivă şi, de ce nu, pentru cititorii interesaţi de fenomenul juridic, care nu aparţin profesiei de jurist. Mai mult, apariţia uni dosar tematic în revistă, va fi precedată de o dezbatere ştiinţifică la care vor participa atât cei care au colaborat cu materiale la realizarea dosarului, dar şi alte personalităţi din domeniu.

Alina Matei: Mediul on-line e omniprezent. Cât credeți că va mai trece până la trecerea definitivă la aparitia doar on-line a cărților, revistelor? Vă întreb din perspectiva de redactor șef al ediției on-line a revistei Dreptul.

Ovidiu Predescu: Nu vă pot da un termen anume. Ceea ce este însă evident în prezent, ca şi în viitorul apropiat, apariţiile on-line ale revistelor, cărţilor etc. câştigă teren important în dauna suportului tradiţional pe hârtie. Cu toate acestea, sper ca publicaţiile pe hârtie să supravieţuiască, chiar şi la un nivel mai redus ca până acum ceva timp, deoarece rolul lecturii obişnuite, din paginile cărţii ori revistei, rămâne încă fundamental în procesul educativ permanent, în general, şi al celui juridic, în special.

Alina Matei: O ultimă întrebare, domnule Profesor. Ca specialist de drept penal și drept procesual penal, care credeți că este cel mai important principiu de drept penal?

Ovidiu Predescu: Pentru dreptul penal – principiul legalităţii incriminării şi a sancţiunilor de drept penal (pedepsele aplicabile şi măsurile educative ce se pot lua faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni, precum şi măsurile de siguranţă ce se pot lua faţă de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală); pentru dreptul procesual penal – prezumţia de nevinovăţie şi aflarea adevărului.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru utilizatorii JURIDICE.ro.

Ovidiu Predescu: Veniţi sau, după caz, rămâneţi pe JURIDICE.ro pentru a fi informaţi în timp real şi corect în legătură cu cele mai importante şi actuale probleme din complexa lume a dreptului.

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine.

Ovidiu Predescu: Şi eu vă mulţumesc pentru întrebări şi pentru onoarea de a fi fost intervievat de dumneavoastră.


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!






JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Interviu Ovidiu Predescu. Despre reziliența juridică”

  1. Monica MOISE spune:

    De ce ați ales acest cuvânt?
    În limba română, cuvântul desemnează o mărime:

    DEX, Ed. Univers Enciclopedic, 1998
    „REZILIENȚĂ s.f. Mărime caracteristică pentru comportarea materialelor la solicitările prin șoc, egală cu raportul dintre lucrul mecanic consumat pentru ruperea la încovoiere, prin șoc, a unei epruvete și aria secțiunii transversale în care s-a produs ruperea respectivă. din fr. resilience”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.