Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

PT Vâlcea. Omor. Trimitere în judecată


10 aprilie 2014 | Roxana SOARE, Paula VÂRBAN, Roxana SOARE

UNBR Caut avocat
JURIDICE gratuit pentru studenti

Secţiuni: Drept penal

PT Vâlcea. Omor. Trimitere în judecată.

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au finalizat cercetările şi au dispus, la data de 9 aprilie 2014, trimiterea în judecată a inculpatei C.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt :
În seara zilei de 16 martie 2014, în jurul orelor 19:00, inculpata C.M., pe fondul unui conflict spontan izbucnit între aceasta şi mătuşa sa, victima C.A., a exercitat acte de violenţă asupra acesteia, context în care i-a acoperit faţa cu o pernă pe care a ţinut-o în această poziţie până în momentul în care a decedat.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Vâlcea.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

:: sursa: www.mpublic.ro

Avocat Paula VÂRBAN
Roxana SOARE

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică