De ce este nelegală și neconstituțională aplicarea globală a legii penale în situații tranzitorii
11 aprilie 2014 | Mihai Adrian HOTCA
Introducere
În rândurile ce urmează vom încerca să demonstrăm faptul că teza aplicării legii penale mai favorabile pe baza criteriului aprecierii globale este atât nelegală, cât și neconstituțională.
Înainte de a prezenta argumentele care sprijină opinia conform căreia aplicarea regulii mitior lex trebuie să se facă în funcție de instituțiile penale autonome, iar nu în bloc, facem mențiunea că respectăm toate punctele de vedere exprimate în această chestiune, iar prin opinia noastră nu vrem decât să ne aducem o modestă contribuție la dezlegarea unei probleme de drept.
I. Care sunt premisele ce trebuie avute în vedere?
a. Retroactivitatea legii penale mai favorabile este impusă de legiuitor
Pentru a putea trage o concluzie logică în ceea ce privește problema modului de aplicare a legii penale mai favorabile este necesară stabilirea împrejurării dacă legea fundamentală cuprinde dispoziții în această materie.
Răspunsul este afirmativ. În art. 15 alin. (1) din Constituție este reglementat principiul constituțional conform căruia legea nu retroactivează. Cu alte cuvinte, legea aplicabilă unui raport juridic este legea în vigoare la momentul când raportul respectiv s-a născut (tempus regit actum). Evident, legea penală se supune și ea acestui principiu. Principiul neretroactivității permite, însă, două derogări (excepții). Este vorba despre retroactivitatea legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Pornind de la art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea Constituțională a statuat că aplicarea legii penale mai favorabile este un adevărat principiu[1], ceea ce înseamnă că, în ipoteza unei situații tranzitorii, legea penală mai favorabilă se aplică în toate cazurile, dacă legiuitorul nu a restrâns incidența sa.
În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea pronunțată în Cauza Scoppola împotriva Italiei, potrivit căreia în Europa şi pe plan internaţional s-a consolidat treptat un principiu fundamental al dreptului penal în sensul aplicării unei legi penale care prevede o pedeapsă mai îngăduitoare, chiar dacă a fost adoptată după comiterea infracţiunii[2].
În acord cu opinia Curții Constituționale, apreciem că excepția retroactivității legii penale mai favorabile este obligatorie, ceea ce înseamnă că organele judiciare trebuie să aplice legea nouă mai favorabilă, în temeiul art. 15 alin. (2) din Constituție, chiar dacă lipsesc normele de aplicare.
b. Situația tranzitorie
Situația tranzitorie este o succesiune de legi penale între data săvârşirii infracţiunii și încetarea raportului penal de conflict.
c. Raportul juridic penal de conflict
Raportul penal de conflict este generat prin comiterea infracțiunii și încetează în momentul în care se sting ultimele consecințe ale hotărârii de condamnare.
d. Accepțiunea expresiei lege penală stabilită în art. 173 din noul Cod penal este obligatorie pentru judecător
Cu toate că juriștii recunosc regula interdicției creării unei lex tertia (a treia lege), doctrina nu definește, însă, în mod unitar expresia lex tertia[3]. Semnificația acestei expresii este, însă, stabilită în cuprinsul art. 173 din noul Cod penal.
În materia dreptului penal sintagma lege penală trebuie avută în vedere în sensul de normă de drept penal.
Într-adevăr, potrivit art. 173 din noul Cod penal: ”Prin lege penală se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanţe de urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege”.
Accepțiunea de mai sus rezultă nu numai din prevederile art. 173 din noul Cod penal, ci și din întreaga economie a normelor penale referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, inclusiv din dispozițiile Legii nr. 187/2012[4].
Luând în considerare dispozițiile art. 173 din noul Cod penal, judecătorul este obligat să aplice norme penale din cuprinsul mai multor legi penale succesive, dacă este vorba despre dispoziții care reglementează instituţii penale independente funcțional (autonome).
De pildă, normele care reglementează concursul de infracțiuni se bucură de autonomie comparativ cu cele privind limitele sancțiunilor. În practica judiciară regulile concursului de infracţiuni au fost aplicate autonom faţă de cele referitoare la incriminarea faptei, ajungându-se la situaţia de a se aplica norme penale din două legi, fără a fi afectată regula inadmisibilităţii creării unei a treia legi[5].
e. Ce este instituția juridică penală autonomă?
Instituția juridică penală autonomă este o grupare de norme penale care reglementează în mod unitar o parte a materiei dreptului penal[6].
II. Concluzii
Pe baza premiselor de mai sus, considerăm că legiuitorul a consacrat sistemul aplicării legii penale mai favorabile, în funcție de instituții penale autonome, care au caracter unitar, întrucât teza aplicării globale este nelegală și neconstituțională.
Nu se pot combina elementele unor norme penale care au sedes materiae diferit și nici nu se pot aplica norme succesive cu privire la aceeași instituție juridică. De pildă, dispozițiile privind condițiile recidivei trebuie luate în considerare împreună cu dispozițiile care reglementează tratamentul penal al acestei forme de pluralitate infracțională sau încadrarea juridică va fi analizată împreună cu circumstanțele.
Aplicarea legii penale in globo este nelegală, întrucât încalcă dispozițiile art. 4-6 și, îndeosebi, ale art. 173 din noul Cod penal, iar în același timp este neconstituțională, deoarece nesocotește prevederile art. 15 alin. (2) și 124 alin. (3) din Constituție.
Așadar, în caz de situație tranzitorie, legal și constituțional, un raport juridic penal de conflict va fi cârmuit de legea penală mai favorabilă, care va fi stabilită în funcție de instituțiile penale incidente.
Aplicarea regulii mitior lex ,cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 173 din noul Cod penal, nu încalcă principiul egalității deoarece situațiile în care se află cele două categorii de persoane – cele cărora li se aplică și cele cărora nu li se aplică legea mai favorabilă – sunt diferite. Unele au comis infracțiunile înainte de intrarea în vigoare a legii penale noi, iar celelalte au săvârșit infracțiunile ulterior intrării în vigoare a legii penale noi.
Justiția este egală pentru toți cei care se află în situații similare și poate fi inegală pentru cei care sunt în situații diferite.
Când aplică principiul legii penale mai favorabile, judecătorul trebuie să respecte dispozițiile art. 173 din noul Cod penal, deoarece nu poate defini în alt mod legea penală.
Voința legiuitorului este clară: Este lege penală și o simplă normă de drept penal.
[1] A se vedea Decizia nr. 1470/2011, în considerentele căreia se vorbește despre: „principiului constituţional al retroactivităţii legii penale mai favorabile”. De asemenea, în considerentele Deciziei nr. 1092/2012, Curtea Constituțională a reținut: „potrivit art.15 alin. (2) din Constitutie, „Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile”. Prin urmare, Legea fundamentală a statuat că, ori de cate ori există norme mai favorabile, acestea vor fi aplicabile fie retroactivând, fie ultraactivând”.
[2] De asemenea, prin Hotărârea pronunțată în Cauza Mihai Toma împotriva României (publicată și în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 839 din 13 decembrie 2012), CEDO a statuat art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cere, în virtutea unor principii bine stabilite, ca legea să interzică aplicarea retroactivă a legislației penale mai punitive în detrimentul acuzatului și să garanteze aplicarea retroactivă a legislației mai favorabile.
[3] Pentru mai multe detalii, a se vedea: C. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Ed. All, București, 1997, p. 138; V. Pașca, în Codul penal comentat. Partea generală, vol. I, Ed. Hamangiu, București, 2007, p. 55; F. Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, vol. I, 2008, p. 283.
[4] A se vedea art. 9 și 10 din Legea nr. 187/2012.
[5] Această soluţie este una clasică în dreptul penal român. De pildă, într-o speţă rezolvată în perioada interbelică, instanţa a stabilit că „Termenul «lege» folosit de legiuitor în art. 3 nu trebuie interpretat în sensul strict tehnic, ci în acela mai larg, de normă de drept; deci, nimic nu se opune ca să se combine normele mai blânde, din două sau mai multe legi succesive, păstrându-se – bineînţeles – unitatea de aplicaţiune în ceeace priveşte calificarea faptului şi gradarea pedepsei.
Prin urmare, deşi instanţa de apel a aplicat împotriva inculpatului, în ceeace priveşte calificarea faptului şi gradarea pedepsei, textele din vechiul cod penal, ca unele ce conduceau la o pedeapsă mai blândă, ea a fost îndreptăţită să facă, în favoarea acestuia, şi aplicaţiunea art. 65 din noul cod penal, deoarece conţine un principiu menit să ducă la uşurarea situaţiunii inculpatului şi constituie – aşa dară – o lege mai blândă, în sensul art. 3 din codul penal” (Cas. II, rec. nr. 4021/1938). Articolul 65 C. pen. Carol al II-lea se referea la instituţia suspendării executării pedepselor.
[6] Pe baza definiției de mai sus, considerăm că sunt instituții juridice penale autonome:
• aplicarea legii penale în timp;
• aplicarea legii penale în spațiu;
• încadrarea juridică și individualizarea sancțiunilor penale pentru comiterea unei infracțiuni. Este vorba despre încadrarea juridică, a faptei, natura sancțiunii, limitele acestora, circumstanțele agravante și atenuante, cauzele de speciale de modificare a pedepselor. Stabilirea limitelor pedepsei și efectelor circumstanțelor atenuante sau agravante se face global, dar în concret, prin luarea în considerare împreună a limitelor de pedeapsă și a efectelor circumstanțelor atenuante sau agravante, după caz . De pildă, în ipoteza în care legea nouă prevede limite de pedeapsă mai reduse, dar prin raportare la efectele circumstanțelor pedeapsa are limite mai mari decât Codul penal din 1969, urmează să se aplice acest cod penal. Cauzele speciale de modificare (reducere sau sporire) a pedepselor, de asemenea, țin de încadrarea juridică a faptei, astfel că vor fi examinate în contextul încadrării juridice a faptei;
• fiecare dintre modalitățile de individualizare a executării pedepselor. Este vorba despre: renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei; liberarea condiționată, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
• tentativa. Aici avem în vedere normele care reglementează tentativa, ca instituție a Părții generale a dreptului penal;
• concursul de infracțiuni;
• recidiva postcondamnatorie;
• recidiva postexecutorie;
• pluralitatea intermediară;
• unitatea infracțională (în principiu, infracțiunea complexă și infracțiunea continuată) și pluralitatea de infractori (de pildă, grupul infracțional organizat);
• instituția faptei care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni;
• condițiile generale ale răspunderii penale a persoanei juridice;
• fiecare dintre cauzele care înlătură răspunderea penală. Este vorba despre amnistie, presripția răspunderii penale, lipsa plângerii prealabile, retragerea plângerii prealabile și împăcare;
• fiecare dintre cauzele care înlătură executarea pedepsei (grațierea și prescripția executării pedepsei);
• reabilitarea de drept și reabilitarea judecătorească.
Prof. univ. dr. Mihai Adrian HOTCA
Avocat în Baroul București
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
