Scrisoarea de informare privind încălcarea normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră
14 aprilie 2014 | JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 269 din data de 11 aprilie 2014 a fost publicat Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 53/2014 pentru stabilirea formei şi conţinutului scrisorii de informare privind încălcarea normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră.
Actul normativ stabileşte forma şi conţinutul scrisorii de informare privind încălcarea normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră, prevăzută de Legea nr. 5/2014 privind unele măsuri pentru facilitarea schimbului transfrontalier de informaţii referitoare la încălcările normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră şi pentru facilitarea executării sancţiunilor aplicate acestor încălcări.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 5/2014, autorităţile române competente transmit scrisoarea de informare privind încălcările săvârşite pe teritoriul României cu un vehicul înmatriculat într-un alt stat membru următorilor destinatari:
– proprietarului sau deţinătorului vehiculului ale cărui date au fost obţinute în condiţiile legii;
– persoanei identificate în alt mod, suspectate că a săvârşit încălcarea.
Scrisoarea de informare se transmite destinatarilor prevăzuţi mai sus în termen de maximum 30 de zile de la data obţinerii datelor de identificare a acestora.