Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

DNA. Evaziune fiscală și spălare de bani. Trimiterea în judecată, în stare de libertate
14.04.2014 | Roxana SOARE, Paula VÂRBAN, Roxana SOARE

Secţiuni: Comunicate parchete, Drept penal
JURIDICE - In Law We Trust

DNA. Evaziune fiscală și spălare de bani. Trimiterea în judecată, în stare de libertate.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie–Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților B.E.M. şi A.E.E.D.O., cetățeni de origine libaneză, administratori ai unei societăți comerciale, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunilor concurente de evaziune fiscală și spălare de bani.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 
În perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2009, inculpații B.E.M. şi A.E.E.D.O., în calitate de administratori de fapt ai unei societăți comerciale, s-au sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, prin omisiunea evidenţierii în actele contabile a activităţilor economice efectuate şi a veniturilor realizate dar şi prin evidenţierea unor cheltuieli fictive, cauzând astfel bugetului de stat un prejudiciu de 14.460.958 lei.
În aceeași perioadă, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au retras în numerar din conturile bancare ale societăţii, pe baza unor documente falsificate suma de 5.243.556 lei, din care 4.589.000,00 lei – achiziţii persoane fizice, 326.000,00 lei – eliberare numerar, 328.556 lei – diferenţă nejustificată plată salarii, cunoscând că banii provin din săvârşirea unei infracţiuni.

Concret, starea de fapt detaliată în rechizitoriu este următoarea: 
În perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2009, inculpaţii B.E.M., A.E.E.D.O., în calitate de administratori de fapt ai unei societăți comerciale, ar fi conceput, dezvoltat şi pus în aplicare un mecanism, prin care au urmărit şi realizat, prejudicierea bugetului consolidat al statului, folosind metoda neevidenţierii sau a evidenţierii parţiale în contabilitate a operaţiunilor comerciale desfăşurate.
Planul ar fi fost conceput în linii generale de către inculpatul B.E.M., care ar fi folosit această metodă o perioadă mai lungă de timp, prin persoane interpuse, de regulă, rude apropiate, în care are încredere deplină, în calitate de asociaţi sau administratori ai societăţilor comerciale.
După înfiinţarea sau preluarea unei societăţi comerciale existente, administratorii de drept l-ar fi împuternicit pe inculpatul B.E.M. să reprezinte respectiva societate în relaţiile comerciale cu partenerii, precum şi în relaţiilor cu unităţile bancare. O parte dintre aceste societăţi comerciale ar fi fost cedate ulterior, către persoane de cetăţenie arabă, pentru a transfera responsabilitatea asupra acestora.
Aceasta ar fi fost situaţia şi în cazul activităţii derulate prin intermediul SC QUICKLITE DISTRIBUTION SRL, această firmă desfăşurând activităţi comerciale numai în perioada în care ar fi fost controlată de cei doi inculpați.
Sumele de bani, astfel rezultate, ar fi fost folosite la efectuarea de achiziţii intracomunitare prin firmele din grup, produsele fiind ulterior comercializate pe piaţa internă de către SC QUICKLITE DISTRIBUTION SRL, fără ca această societate să raporteze entităţilor fiscale valoarea livrărilor pe teritoriul naţional.
Banii obţinuţi din comercializarea produselor ar fi fost rulaţi prin conturile firmelor din grup, inclusiv prin folosirea unor scheme “tip fuior”, cu scopul de a se pierde urma banilor, dar şi adevărata provenienţă a mărfurilor. Din conturile acestor societăţi banii ar fi fost retraşi în numerar, ar fi fost efectuate schimburi valutare şi numeroase plăţi externe.
Activitatea infracţională constând în sustragerea cu intenţie de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, a cauzat un prejudiciu în cuantum de 14.460.958 lei, constând în TVA şi impozit pe profit.
În cauză s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurator atât asupra unor bunuri imobile cât și asupra sumelor deţinute în conturile bancare de către inculpații B.E.M. şi A.E.E.D.O.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul IGPR–Direcția de Investigare a Fraudelor.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se lua față de cei doi inculpați măsura arestării preventive.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

:: sursa: www.pna.ro

Avocat Paula VÂRBAN
Roxana SOARE

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti