Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
18 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Pot avocaţii să angajeze ca personal auxiliar absolvenţi ai facultăţilor de drept?
25.04.2014 | Lucian Bernd SĂULEANU

Discuţia pe acest subiect nu este întâmplătoare, ea fiind una din propunerile susţinute de Baroul Dolj prin decanul său, dl. Ion Turculeanu, la Congresul avocaţilor din 2014 şi care, în esenţă, privea abrogarea interdicţiei existente în acest sens în Statutul profesiei de avocat.

Din dorinţa conturării unor dezbateri privitoare la profesie, merită să supunem atenţiei şi această propunere, cu atât mai mult cu cât nu a beneficiat de o analiză deplină.

Nu spun că această propunere este bună sau rea, ci doar măcar să devină obiect al dezbaterii.

Şi congresul din acest an mi-a întărit convingerea că problemele reale ale profesiei nu pot face obiectul unor dezbateri serioase şi fundamentări corespunzătoare atât timp cât lucrările congresului durează o zi şi jumătate, din care prima zi este ocupată în mare parte de un festivism inutil, iar în a doua zi (de fapt cele 3-4 ore) se votează sub presiunea timpului foarte repede şi fără dezbateri.

Până când lucrările congreselor nu se vor desfăşura pe secţiuni şi teme prestabilite, timp de 3-4 zile şi eventual nu în Bucureşti pentru a diminua astfel costurile, nu vom avea modificări care să îmbunătăţească activitatea avocaţilor.

Revenind la subiectul discuţiei, este evident că răspunsul la întrebarea formulată de mine este unul negativ, odată ce art. 186 din Statutul profesiei de avocat stabileşte expres că: ”Toate formele de exercitare a profesiei pot angaja personal auxiliar. Este interzisă angajarea ca personal auxiliar a persoanelor cu studii juridice superioare”.

Motivaţia acestei propuneri are ca justificare chiar realitatea, anume că parte din absolvenţii facultăţilor de stat nu reuşesc să se angajeze, că trebuie mărită plaja posturilor pe care absolvenţii de drept să se poată angaja, faptul că multe societăţi de avocatură preferă să folosească în activităţile lor astfel de absolvenţi, fără însă a recunoaşte acest fapt şi fără a le acorda un statut juridic definit.

Şi eu am susţinut public această propunere dând ca exemplu o situaţie paradoxală: Facultatea de Drept din Craiova a avut aproape 10 ani o secţie denumită “asistenţă managerială şi secretariat” care avea ca scop tocmai şcolarizarea pentru astfel de posturi, secretari în administraţia publică locală, secretariat etc.

Replica d-nei Cristina Gheorghe, decanul Baroului Braşov, la cele susţinute de mine, a fost că exemplul nu este unul potrivit odată ce respectivii nu sunt licenţiaţi în drept, deşi observăm că textul de lege este generic şi se referă la toţi absolvenţii cu studii juridice superioare, din această categorie făcând parte şi cei din exemplul meu.

Nu pot să spun că nu există temeri serioase faţă de eliminarea acestei interdicţii.

Spre exemplu, dl. avocat Călin Zamfirescu, urmare a unei intervenţii din partea unui coleg avocat pe tema „paralegal”, a încercat într-un discurs preţ de câteva minute să contureze nevoia protejării profesiei şi să sublinieze că statele în care a fost recunoscută această activitate de „paralegal” au vizat doar persoanele care nu au studii juridice.

Mă întreb de cine sau de ce trebuie să mă protejez? Această temă a protecţiei profesiei este una recurentă în condiţiile în care în mai toate ţările europene centrul de greutate al discuţiilor în cadrul profesiei s-a mutat către managementul acesteia, sistemul de impozitare etc.

Se susţine că în felul acesta se vor evita examenele de intrare în avocatură, însă se uită că aceştia sunt simpli angajaţi cu contract individual de muncă pe un post auxiliar (spre exemplu, referent) şi nu au dreptul să pledeze; nimic nu-i opreşte ca ulterior să dea concurs pentru intrarea în profesia de avocat.

Mai tot timpul plecăm în identificarea unei soluţii de la premise negative şi sădim neînrecedere între noi, deşi doar trebuie să verificăm dacă unele propuneri au efecte pozitive pentru profesie.

Oare de ce nu pot să-mi eficientizez activitatea biroului prin angajarea unor persoane care structural şi intelectual pot să fie un plus de valoare? Pot să angajez un absolvent de litere, dar nu şi pe unul care a terminat dreptul şi care nu doreşte avocatură, ci este mulţumit şi cu un post mediu. De ce să nu am stabilitate în timp în cadrul biroului pe anumite activităţi auxiliare, dar esenţiale? Astfel de activităţi le fac, de obicei, studenţii la drept ori stagiarii sau avocaţii în primii ani după definitivat, însă nu pe termen lung, astfel că periodic persoanele respective sunt înlocuite cu alte persoane care până să ajungă la un punct de eficienţă consumă timp şi bani.

Situaţia poate fi şi mai complicată dacă mă gândesc la decizia pe care ar trebui să o iau în cazul în care, spre exemplu, secretara angajată după 2-3 ani de activitate urmează şi cursurile unei facultăţi de drept. Pot eu să-i neg dreptul acelei persoane să urmeze astfel de studii?

Mi se pare că de multe ori suntem încremeniţi în formule cărora nu vrem nici măcar să le găsim explicaţii. Această problemă a angajării absolvenţilor de drept ca personal auxiliar mi se pare exact ca şi regula impusă pentru firma avocatului care trebuie să aibă dimensiunea de 40X60 cm şi obligatoriu să fie gravată pe suport metalic (nu pe plexic, acril, lemn etc).

Poate că unele dispoziţii din statut au părut rezonabile la momentul adoptării lor, însă totuşi mai pot rezista ele la schimbările intervenite şi la verificarea cu realitatea?

Cred că ar fi util să observăm reglementarea din alte state asupra acestei probleme şi apelez la exemplul ce se oferă constant, anume al Franţei.

Reglementarea relaţiilor dintre avocaţi şi personalul angajat în cadrul formelor de exercitare a profesiei proprii o constituie Convenţia colectivă naţională a avocaţilor si personalului asimilat profesiei, din data de 20 februarie 1979.

Potrivit acesteia, cabinetele de avocatură pot angaja personal auxiliar, cu sau fără studii superioare în materia dreptului ori în ori care altă materie, fiind dispuse în acest sens, în cadrul legii clasificări ale gradului (postului) ce poate fi obţinut în funcţie de pregătirea profesională dobândită de candidat.

În acelaşi timp, deţinerea unei licenţe în drept împreună cu o diplomă de master, reprezintă un real factor care să poată influenţa pozitiv o posibilă angajare în cadrul unui astfel de birou. Mai mult decât atât, în vederea obţinerii unui post precum secretar juridic, consilier juridic, jurist este obligatoriu ca persoana ce solicită ocuparea uneia dintre aceste funcţii să fie absolventă a unei facultăţi de drept (trei ani plus un an de master).

Juristul angajat în cadrul unui birou de avocatură este responsabil cu prevenirea şi apărarea intereselor clienţilor cabinetului. El ocupă din acest punct de vedere, aceeaşi pozitie asemeni unui avocat colaborator, singura diferenţă fiind reprezentată de faptul că acesta din urma poate pleda în faţa unei instanţe, pe când un jurist angajat într-un cabinet nu este autorizat în acest sens.

Concluzia ce se desprinde este evidentă: în timp ce alte state au mers şi mai departe sub aspectul celor discutate, având curajul unor modificări structurale, de esenţă, fără ca în acest fel să se creadă că a fost lezată profesia de avocat, noi încă ne luptăm cu nişte fantome și nu suntem capabili să ne adaptăm la realitate.

Lucian SĂULEANU
avocat, Baroul Dolj


Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Au fost scrise până acum 18 de comentarii cu privire la articolul “Pot avocaţii să angajeze ca personal auxiliar absolvenţi ai facultăţilor de drept?”

  1. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    O foarte bună temă de analizat!
    Eu am picat examenul de admitere doi ani la rând, cu propuneri de colaborare făcute de avocați de la diferite societăți cunoscute de avocatură și unde ulterior nu m-am putut angaja deoarece știam regulile din statut.
    Mi s-a solicitat angajarea pentru specializarea pe care o am în dreptul UE, nu pentru că ar fi trebuit să pledau în cauze de comercial, civil, sau penal. Apoi, în Luxembourg, de exemplu, cei licențiați în drept se angajează mai întâi ca juriști – junior associates, și apoi urmează, dacă doresc, după un an-doi, cursurile și examenele de accedere în barou.
    În cazul meu se pare că avocații care mi-au solicitat colaborarea habar nu au să-și aleagă partenerii din moment ce eu nu am fost în stare să intru în barou. Anul acesta nu voi mai da examen deoarece refuz să mai susțin o evaluare ce se face pe bază de memorie (în cazul spețelor, tot pe bază de memorie făceai punctajul necesar – respectiv dacă știai, din memorie, soluțiile date în niște RIL-uri ce pot fi, de altfel, contrare dreptului UE) dar tare mult mi-aș fi dorit să contribui, ca referent, la pregătirea unor dosare.

  2. Constantin STANCU spune:

    Superb: lupta cu fantomele, neadaptarea la realitate. Da, avem o problemă, până la urmă se va sparge ceaţa de porţelan, ca să zic aşa! Multe se rezolvă cu un program bun pe calculator: legislaţia, practica, decizii ICCJ, decizii CCR, modele de acţiuni, comentarii şi analize. Ca atare informaţia este livrată prin internet, e nevoie de un specialist care să o înţeleagă, să o pregătească şi să obţină forma cea mai bună într-o lume a birocraţiei. Până la urmă şi judecătorul trebuie convins, de aceea este nevoie de argumente. În economia de piaţă specializarea este necesară, fără specializare dispari, nu mai poţi asimila totul. În provincie unii avocaţi fac de toate şi nimic special, se zbat pentru existenţă, dacă ar fi puşi în faţa unor decizii de viaţă, ar fi greu să le ia, nu au specializarea (exemplu: concurenţă, energie, mărci, învenţie, etc). Aşa provincia, marginea va cădea, ne vom concentra pe centru…

  3. Ciprian PAUN spune:

    FELICITARI LUCIAN! AI MARE DREPTATE! Sustin proiectul de dezbatere!

    • Liviu BORDAS spune:

      Notarii pot. Practicienii în insolvenţă pot şi ei. La fel şi executorii judecătoreşti.

      De ce nu pot şi avocaţii? Doar pentru că un text de lege, desuet, prăfuit, abia ţinîndu-se în balamale şi oricum încălcat prin fel şi fel de metode, e proptit de interese meschine.

  4. Cătălin OROVICEANU spune:

    Un articol de bun-simt, felicitari domnului Sauleaunu ca ridica problema. Oricum, unele firme de avocatura au gasit solutii pentru a ocoli aceasta interdictie, mai ales pentru oamenii buni pe care ii recruteaza (dar care nu reusesc sa ia examenul de admitere in barou din prima). Nu vad, practic, nici o ratiune pentru aceasta interdictie. A spune ca se ocoleste examenul de admitere in barou e o gaselnita: chiar credem ca cineva ar trimite in mod constant un asemenea angajat sa puna concluzii in instanta? Plus ca, pana la urma, este posibil ca un asemenea angajat sa fie mai valoros decat unii avocati inscrisi in barou.
    E absurd numai sa ajungem sa dezbatem aceasta problema: ea nu ar trebui pur si simplu sa existe.

  5. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    @domnul avocat Oroviceanu: solutii se gasesc ca sa ocolesti. Dar de ce sa ocolesti? Eu nu vreau sa se ocoleasca. Apoi, au fost solutii incercate in instanta? Respectiv au fost situatii in care baroul/UNBR a dat in judecata avocatul care a gasit solutia sa le ocoleasca? Daca da, mi-as dori sa cunosc aceasta practica, daca doriti sa o indicati.

  6. Cătălin OROVICEANU spune:

    @doamna Mazilu-Babel: pai nici eu nu vreau sa se ocoleasca 🙂 as vrea sa nu existe aceasta interdictie stupida. Cu siguranta aceste solutii nu au fost testate in instanta, pentru ca UNBR/Baroul probabil nu stiu de ele (si, chiar daca ar sti, nu cred ca s-ar agita prea mult, sunt alte probleme mai presante) iar cei care le practica nu au nici un interes sa le dezvaluie. Nu m-a preocupat niciodata cum se face efectiv, stiu insa ca au existat solutii.

  7. Mihai COSTACHE spune:

    Este o chestiune dovedita ca orice reglementare considerata absurda de catre destinatarii ei, este si va fi ocolita in diferite forme. incepind de la reglementarile fiscale aberante (cum ar fi taxa de stilp 🙂 )

    Este o exceptie de neexecutare a contractului social sau o forma de nesupunere civica.

    Este de datoria mea sa ma opun oricarei reglementari absurde si care nu aduce nici un beneficiu. pina la urma, eu sunt cel care trebuie sa traiasca din veniturile cabinetului si nu conducerea UNBR.

  8. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    @domnul Costache: de ce sa se consume energie in a se ocoli si nu in a se schimba? Apoi, se cunosc riscurile in concreto? De ce sa ajungi sa ti se faca 1. dosar penal – tie ca angajat proaspat sosit 2. de ce sa riste cabinetul sa plateasca daune?

    Mie nu-mi place deloc obisnuinta in ocolire ci actiunea in schimbare.

  9. Mihai COSTACHE spune:

    detaliati – de ce dosar penal ( care este infractiunea comisa) si care daune ( cine le poate cere si in ce constau aceste daune)?

    din cite s-a observat la ultima Adunare, energia consumata ptr ocolirea acestor dispozitii de pe vremea lui Voda Caragea este infinit mai mica decit cea necesara schimbarii Statutului (sau a oricarei schimbari spre modernitate a profesiei noastre)

    • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

      Articolul 26 alin. (4) din Lege.

      Sa inteleg cumva ca sugerati ca este o dispozitie cazuta in desuetudine? Totusi, este vorba despre un statut al avocatilor din Romania. De ce sa-l ocolesti cand il poti schimba?
      De unde stiti ca energia consumata este mult mai mica? Ati practicat aceasta ocolire?

  10. Alexandru BOGDAN spune:

    Mă bucur că a fost lansată o astfel de discuție de colegul nostru Lucian SĂULEANU. Personal consider că la întrebarea ce reprezintă titlul articolului ar trebui să se răspundă afirmativ fără alte comentarii. Din păcate în avocatură starea de lucruri nu este așa cum ar trebui să fie în interesul nostru al tuturor ci în interesul unor avocați cu funcții de conducere în structurile profesionale care este evident că și-au propus să dezvolte o afacere de succes prin gestionarea unor fonduri tot mai mari colectate din taxele profesionale plătite de un număr din ce în ce mai mare de avocați. Rezultatele acestei afaceri se reflectă în viața de zi cu zi a avocaților care trăiesc modest și sub stresul veniturilor incerte, al cotelor din ce în ce mai mari și a unei Case de Asigurări a Avocaților care se preconizează ca peste câțiva ani când se va schimba raportul avocați activi-avocați pensionari să intre în colaps. Cam acesta este prezentul vieții de avocat, iar în ceea ce privește viitorul nu prea există motive de a fi mai roz, ci din contră.
    Acum revin la problema absolvenților de studii juridice care conform art.186 din Statutul profesiei de avocat nu pot fi angajați ca personal auxiliar în cadrul cabinetelor/societăților de avocatură. Prevederea este așa cum au spus-o deja și autorul și comentatorii acestui articol absurdă, desuetă, de natură să stopeze avocatura performantă și modernă. De ce în statele dezvoltate din UE printre care și Franța și Belgia se poate și la noi nu ? Nu este oare mult mai bine să angajăm un tânăr absolvent de drept cu rezultate universitare deosebite pe care să-l formăm în cadrul cabinetului/societății de avocatură și care mai târziu dacă dorește să susțină și examenul de admitere în profesia de avocat ? Oferim în acest fel tinerilor absolvenți de drept șansa unui loc de muncă onorabil pentru pregătirea acestora și de a-și forma o carieră și implicit creștem calitatea serviciilor. Este mult mai bine ca tânărul care aspiră la profesia de avocat să fie deja format într-un cabinet de avocatură înainte de a susține examenul de admitere în profesia de avocat. În acest fel pe de-o parte cresc șansele acestuia de a promova examenul, iar pe de altă parte se creează perspectivele unei avocaturi de elită, de înaltă performanță. Acesta este interesul real al profesiei și nu cel vopsit din art.186 din Statut, care maschează interesul unor avocați aflați la conducerea structurilor profesionale de a avea o masă cât mai mare de avocați care să plătească taxe profesionale și în felul acesta de a majora substanțial fondurile pe care să le gestioneze într-un mod numai de aceștia știut. O astfel de strategie-afacere de viitor nu are cum să aducă beneficii profesiei, ci mai degrabă să o deprecieze. Cum este oare posibil ca un absolvent de litere, de educație fizică, de agronomie sau de alte studii universitare decât drept să poată fi angajat ca personal auxiliar într-un cabinet/societate de avocatură și un absolvent special pregătit pentru o astfel de activitate nu ? Ar trebui să ne răspundă la această întrebare colegii noștri adepți ai art.186 din Statut. Profesia va crește prin recunoașterea, sprijinirea și promovarea valorilor și în nici un caz prin marginalizarea acestora și invocarea publică a unor interese colective care maschează de fapt interese individuale anticolegiale și neprofesionale.
    Închei prin a-mi exprima și eu dezaprobarea ca și colegul Lucian Săuleanu față de piedicile ce ne-au fost puse pentru a nu promova prin publicitate cabinetele/societățile noastre. Publicitatea crește concurența, iar concurența duce la creșterea valorii serviciilor. Într-o societate modernă capitalistă nu trebuie să-și găsească loc politici de stopare a publicității care are un rol radical în creșterea calității serviciilor. Trăim un paradox în care corpul profesional se mărește din ce în ce mai mult dar din start li se limitează posibilitatea de a se face cunoscuți pe piață.
    Nu putem fi avocați europeni de succes în condițiile actuale de desfășurare a profesiei de avocat.

    Alexandru-Marius BOGDAN-Avocat Baroul Dolj & Mediator

  11. Această interdicţie nu a fost testată niciodată în justiţie.
    Mă îndoiesc serios că va rezista unui test de constituţionalitate.
    Eşti supracalificat juridic? Nu poti fi slujbas la avocat.
    Deci studiile juridice sunt urat mirositoare pentru nasul fin de avocat.
    Nu cred ca exista in dreptul muncii o interdictie de acest fel in vreun domeniu:
    – esti prea destept/scolit ca sa lucrezi la un birou de avocat!

    Daca ne gandim la motivatia psihologica a unei astfel de interdictii, nu pot sa ma gandesc decat ca o nevasta geloasa a venit cu aceasta idee.
    Sau o persoana cu un serios complex de inferioritate.

    Oglinda, oglinjoara – Cine-i cea mai frumoasa din tara?
    Sa „protejam profesia” de avocat de invazia oamenilor destepti.

    UNBR a interzis facultatea de drept.
    Vrei sa lucrezi la avocat? Fa o specializare in patiserie.

    • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

      Am înțeles că nu se dorește să se evite plata de taxe către barou, deoarece nu te-ai mai înscrie pe tabloul avocaților și ai rămâne toată viața personal auxiliar. În acest sens însă baroul ar putea impune taxe aferente pentru personalul auxiliar cu licență în drept și/sau dovada faptului că ai vrut să intri în barou (și deci să plătești taxe) dar ai picat examenul (deși aici mi s-ar părea puțin sadică o astfel de cerință și ar putea da dreptul la daune morale – în sensul că oricum ar putea cei din barou să verifice dacă ai picat sau nu examenul, fără să mai aduci dovada).

      Variante ar fi, dar ca să le găsim trebuie să cunoaștem mai întâi scopul (cel oficial) ce s-a dorit a fi atins printr-o astfel de interdicție.

      Cu stimă

    • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

      Foarte interesant. Eu nu cunoșteam faptul că instanța de contencios administrativ poate verifica un statut/act administrativ cu un caracter normativ raportat direct la Constituție.

      • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

        J’ai compris.

        Vă refereați la interpretarea in conformitate cu dispozițiile din Constituție a legii față de care se aplică apoi controlul de legalitate al actului în cauză. Deci controlul nu se face raportat direct la Constituție, ci la dispozițiile din lege ce conferă o delegare de legiferare autorității care adoptă statutul/actul administrativ normativ, judecătorul verificând apoi dacă delegarea a fost respectată, iar a priori interpretând limitele delegării în conformitate cu normele din Constituție.

        Dar de aplicat direct Constituția judecătorul nu o face. Adică nu va anula actul administrativ normativ spunând că este contrar dispoziției cutare din Constituție. Ci că este contrar actului superior (lege, în cazul nostru) care deși vag, nu permite o delegare de putere contrară drepturilor fundamentale protejate de Constituție și astfel nu justifică puterea normativă pe care și-o arogă emitentul actului administrativ normativ. În eventualitatea în care actul superior ar fi clar și ar permite o astfel de adoptare expresă, atunci evident că judecătorul ar suspenda cauza și ar întreba CCR dacă actul superior clar este constituțional având în vedere articolul 53 din Constituție.

        Mulțumesc pentru lămurire domnule judecător,

  12. Alin CLINCEA spune:

    @Sergiu-Leon RUS

    Sunt de acord cu dvs. numai în privinţa posibilităţii instanţei de contencios administrativ de a cerceta legalitatea actului administrativ cu caracter normativ.

    În cazul dat, nu am identificat nicio prevedere din Legea nr. 51/1995 care să corespundă interdicţiei stabilite prin art. 186 din Statutul profesiei de avocat („Toate formele de exercitare a profesiei pot angaja personal auxiliar. Este interzisă angajarea ca personal auxiliar a persoanelor cu studii juridice superioare) sau care să permită U.N.B.R. să stabilească reguli şi interdicţii suplimentare faţă de cele impuse prin lege. Prin urmare, prevederea din actul normativ inferior în ierarhie (statutul) depăşeşte cadrul stabilit de actul normativ superior (legea), fiind astfel emisă ultra vires.

    Un exemplu de act din categoriile indicate de dvs., despre care am şi scris, este cel al O.M.M.S.S. nr. 64/2003 pentru aprobarea modelului-cadru al contractului individual de muncă.

    Nu pot fi de acord cu ideea că instanţa de contencios administrativ are competenţa de a exercita controlul de constituţionalitate al unui act administrativ. E de principiu că numai Curtea Constituţională are competenţa exercitării controlului de constituţionalitate. Putem atribui doar „frumuseţii dreptului” faptul că aceasta nu poate verifica şi constituţionalitatea actelor administrative cu caracter normativ (dintre cele la care se referă Legea nr. 554/2004)…

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.