TOP LEGAL
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Aspecte privind actualitatea apărării valorilor promovate prin Legea de organizare si exercitare a profesiei de avocat (I)

25 aprilie 2014 | Gheorghe FLOREA

Drept civil
Gratuit pentru membri

1. Precizări prealabile

Legea nr. 51/1995[1] reglementează organizarea şi exercitarea profesiei de avocat în mod unitar[2].

Legea nr. 51/1995 garantează respectarea principiului libertăţii şi independenţei exercitării profesiei de avocat, faţă de orice restricţii, presiuni, constrângeri sau intimidări.

Profesia are obligaţia şi dreptul să apere valorile pe care reglementările legale privind profesia le promovează.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 51/1995:
”(1) Profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonome, în condiţiile prezentei legi şi ale statutului profesiei”.

Avocatul este indispensabil justiţiei şi justiţiabililor.

Art. 24 din Constituţie garantează dreptul cetăţenilor români la apărare. În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2)-(3) din Lege:
”(2) Profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, denumită în continuare U.N.B.R.
(3) Constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire şi de înregistrare ale acestora sunt nule de drept. Nulitatea poate fi constatată şi din oficiu”.

Potrivit art. 60 din Legea nr. 51/1995
”(1) Uniunea Naţională a Barourilor din România – U.N.B.R. este formată din toate barourile din România şi are sediul în capitala ţării, municipiul Bucureşti.
(2) U.N.B.R. este persoană juridică de interes public, are patrimoniu şi buget proprii”.

U.N.B.R. este formată din toate barourile din România. Barourile sunt membre ale Uniunii Naţionale a Barourilor din România.

Barourile din România nu au calitatea de membri asociativi ai U.N.B.R., în sensul general al termenului, în accepțiunea O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.

Barourile nu plătesc o taxă anuală cu titlu de cotizaţie, nici nu aderă la un Statut impus de U.N.B.R.

Barourile membre ale U.N.B.R. nu se află în relaţie de concurenţă pe piaţă.

Legea nr. 51/1995 nu distinge între „latura comercială” şi „latura profesională” a activităţii celor 42 de barouri care intră în alcătuirea sa.

Atribuţiile barourilor sunt stabilite prin prevederile art. 49-59 din Legea nr. 51/1995 şi prin Statutul profesiei de avocat, astfel cum acesta a fost modificat şi completat (M. Of. nr. 898/19 decembrie 2011 şi M.Of. nr. 33/16 ianuarie 2014).

Sunt relevante, în special prevederile art. 62-76 din Legea nr. 52/1995.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 51/1995: ”(1) Barourile şi U.N.B.R. asigură exercitarea calificată a dreptului de apărare, competenţa şi disciplina profesională, protecţia demnităţii şi onoarei avocaţilor membri.
(2) În fiecare judeţ există şi funcţionează un singur barou membru al U.N.B.R., cu sediul în localitatea de reşedinţă a judeţului.”

Există interdicţie legală expresă de exercitare a profesiei de avocat de către persoane care nu sunt înscrise în tabloul avocaţilor ţinut de fiecare barou, sau sunt înscrise într-un barou care nu este component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România. Raţiunea sancţionării ca infracţiune a faptei de nerespectare a interdicţiei legale este aceea că, într-o societate întemeiată pe valorile democraţiei şi ale respectării statului de drept, avocatul are un rol esenţial.

Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1995:
”Exercitarea oricărei activităţi de asistenţă juridică specifică profesiei de avocat […] de către o persoană fizică sau juridică ce nu are calitatea de avocat înscris într-un barou şi pe tabloul avocaţilor acelui barou constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale”.

2. Libertatea şi independenţa avocatului sunt garantate de lege.

Avocatul are obligaţia de a apăra drepturile şi interesele clienţilor săi cu respectarea strictă a ceea ce legea permite şi a ceea ce legea interzice acestora, indiferent de activitatea pe care o realizează conform art. 3 din Legea nr. 51/1995, respectiv, indiferent dacă acesta exercită activitatea de reprezentare a clientului în faţa instanţelor sau dacă acesta exercită activitatea de consultanţă juridică.

În exercitarea profesiei, avocatul se supune numai legii, statutului profesiei şi codului deontologic. Avocatul nu poate fi supus niciunei restricţii, presiuni, constrângeri sau intimidări din partea autorităţilor sau instituţiilor publice ori a altor persoane fizice sau persoane juridice.

Corelativ principiului libertăţii şi independenţei exercitării profesiei de avocat în limitele impuse de respectarea legii române, Legea nr. 51/1995 instituie obligaţiile profesionale care revin acestuia atât faţă de clientul său, cât şi faţă de alţi avocaţi.

Faţă de clienţii săi, avocatul este dator să păstreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost încredinţată, cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege (art. 11 din Legea nr. 51/1995).

Principiul păstrării secretului profesional stă la baza reglementării exercitării profesiei de avocat.

Cu privire la secretul profesional sunt relevante următoarele prevederi ale Statutului profesiei: ”Art. 8. – (1) Secretul profesional este de ordine publică.
(2) Avocatul este dator să păstreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost încredinţată.
(3) Avocatul nu poate fi obligat în nicio circumstanţă şi de către nicio persoană să divulge secretul profesional. Avocatul nu poate fi dezlegat de secretul profesional nici de către clientul său şi nici de către o altă autoritate sau persoană. Se exceptează însă cazurile în care avocatul este urmărit penal, disciplinar sau atunci când există o contestaţie în privinţa onorariilor convenite, exclusiv pentru necesităţi stricte pentru apărarea sa.
(4) Obligaţia de a păstra secretul profesional nu împiedică avocatul să folosească informaţiile cu privire la un fost client, dacă acestea au devenit publice.
(5) Nerespectarea prevederilor prezentului articol constituie abatere disciplinară gravă.

Art. 9. – (1) Obligaţia de a păstra secretul profesional este absolută şi nelimitată în timp. Obligaţia se întinde asupra tuturor activităţilor avocatului, ale asociaţilor săi, ale avocaţilor colaboratori, ale avocaţilor salarizaţi din cadrul formei de exercitare a profesiei, inclusiv asupra raporturilor cu alţi avocaţi.
(2) Obligaţia de a păstra secretul profesional revine şi persoanelor cu care avocatul conlucrează în exercitarea profesiei, precum şi salariaţilor săi. Avocatul este dator să le aducă la cunoştinţă această obligaţie.
(3) Obligaţia de a păstra secretul profesional revine tuturor organelor profesiei de avocat şi salariaţilor acestora cu privire la informaţiile cunoscute în exercitarea funcţiilor şi atribuţiilor ce le revin.

Art. 10. – (1) Orice comunicare sau corespondenţă profesională între avocaţi, între avocat şi client, între avocat şi organele profesiei, indiferent de forma în care a fost făcută, este confidenţială.
(2) În relaţiile cu avocaţii înscrişi într-un barou dintr-un stat membru al Uniunii Europene, avocatul este obligat să respecte dispoziţiile speciale prevăzute de Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană.
(3) În relaţiile cu un avocat înscris într-un barou din afara Uniunii Europene, avocatul trebuie să se asigure, înainte de a schimba informaţii confidenţiale, că în ţara în care îşi exercită profesia confratele străin există norme ce permit asigurarea confidenţialităţii corespondenţei şi, în caz contrar, să încheie un acord de confidenţialitate sau să îl întrebe pe clientul său dacă acceptă, în scris, riscul unui schimb de informaţii neconfidenţiale”.

Avocatul nu poate asista sau reprezenta părţi cu interese contrare în aceeaşi cauză sau în cauze conexe şi nu poate pleda împotriva părţii care l-a consultat mai înainte în legătură cu aspectele litigioase concrete ale pricinii.

Avocatul nu poate furniza relaţii niciunei autorităţi sau persoane cu privire la cauza care i-a fost încredinţată, decât dacă are dezlegarea prealabilă, expresă şi scrisă din partea tuturor clienţilor săi interesaţi în cauză [art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995].

În raporturile concurenţiale cu alţi avocaţi este interzis avocatului ca, în mod nemijlocit sau prin persoane interpuse, să folosească procedee incompatibile cu demnitatea profesiei în scopul dobândirii clientelei.

Este interzis avocatului să folosească mijloace de reclamă sau de publicitate în scopul dobândirii clientelei. Statutul stabileşte cazurile şi măsura în care avocatul poate informa publicul cu privire la exercitarea profesiei sale (art. 48 din Legea nr. 51/1995).

Prevederile Legii nr. 51/1995 care interzic avocatului să folosească mijloace de reclamă sau de publicitate în scopul dobândirii clientelei sunt în vigoare de la data de 9 iunie 1995, dată la care Legea a fost publicată în M. Of. nr. 116/1995 (a se vedea fostul art. 41 din Legea nr. 51/1995).

Asigurarea respectării prevederilor Legii nr. 51/1995 se face conform procedurii reglementate în capitolului VI, art. 86-90 din lege.

Anchetarea abaterii şi exercitarea acţiunii disciplinare sunt de competenţa consiliului baroului.

În cadrul fiecărui barou se organizează şi funcţionează o comisie de disciplină care judecă, în primă instanţă şi în complet de 3 membri, abaterile disciplinare săvârşite de avocaţii din acel barou.

Anchetarea abaterii şi exercitarea acţiunii disciplinare privind decanii barourilor şi membrii Consiliului U.N.B.R. sunt de competenţa Consiliului U.N.B.R.

În cadrul U.N.B.R. este organizată şi funcţionează Comisia centrală de disciplină, care judecă ca instanţă de fond, în complet de 3 membri, abaterile săvârşite de membrii Consiliului U.N.B.R. şi de decanii barourilor şi în contestaţie, în complet de 5 membri, potrivit prevederilor statutului profesiei.

Recursul declarat împotriva deciziei disciplinare a Comisiei centrale de disciplină, ca instanţă de fond, este judecat de Consiliul U.N.B.R. constituit ca instanţă disciplinară în plenul său, în afară de persoana implicată în cauză.

Împotriva hotărârilor pronunţate, partea interesată poate formula contestaţie la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Garantarea libertăţii şi independenţei avocatului în exercitarea profesiei sale faţă de restricţii, presiuni, constrângeri sau intimidări din partea autorităţilor sau instituţiilor publice ori a altor persoane fizice sau persoane juridice face posibilă şi asigură exercitarea profesiei de avocat în conformitate strictă cu legea.

3. Ocrotirea valorilor legal consacrate privind exercitarea profesiei de avocat în domeniul publicităţii profesionale

Legea nr. 51/1995 nu a avut în vedere organizarea profesiei de avocat ca profesie care serveşte scopului maximizării profitului economic propriu sau al clientului, ci ca o profesie care pune deasupra oricărui alt interes imperativul respectării legii.

Prin tradiţie, România a avut legături strânse cu sistemul guvernamental şi administrativ francez. Constituţia României 1991, în bună parte, se bazează şi are ca model a 5-a Constituţie a Republicii Franceze, iar organizarea sistemului judiciar român este influenţată de modelul francez[3].

Toate aceste împrejurări au determinat opţiunea raţională a legiuitorului român de a reglementa profesia de avocat în România după modelul francez.

Principiile non-comerciale care stau la baza adoptării reglementărilor Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sunt într-o legătură organică cu principiile care stau la baza organizării sistemului judiciar în România[4]. De aceea, printr-o reglementare expresă, Legea nr. 51/1995 interzice avocatului să folosească mijloace de reclamă sau de publicitate în scopul dobândirii clientelei [5].

Spre deosebire de modelul anglo-saxon de reglementare a profesiei, modelul de reglementare francez şi cel român nu fac distincţie între avocaţi de business şi avocaţi pledanţi, aşa cum se încearcă, prin mass-media, inducerea în mod eronat în percepţia opiniei publice a acestei clasificări, din considerente care ţin de publicitatea activităţilor profesionale făcută, contrar legii, în scopul dobândirii de clientelă.

Legea nr. 51/1995 nu prevede organizarea avocaţilor de business sau de afaceri şi a avocaţilor pledanţi în corpuri profesionale distincte.

Spre exemplu, modelul anglo-saxon de reglementare a profesiei de avocat consacră regula potrivit căreia judecătorii sunt recrutaţi din rândul avocaţilor pledanţi (barrister).

În România, foşti judecători, procurori, ofiţeri de politie, înalţi demnitari sau funcţionari publici au intrat în profesia de avocat, cu consecinţa că, direct sau prin avocaţii cu care conlucrează, ajung să pledeze în faţa foştilor lor colegi sau la instanţele la care funcţionează foştii colegi, ori să desfăşoare activităţi specifice profesiei la autorităţi publice care desfăşoară activităţi de cercetare/urmărire penală, ori activităţi care vizează dobândirea şi apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale celor interesaţi.

Din raţiuni benefice, mai ales înainte şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 51/1995, profesorii de la facultăţile de drept exercită profesia de avocat, studenţii lor sunt, în perspectivă, potenţiali concurenţi pe piaţa serviciilor avocaţiale; profesorii pledează în faţa judecătorilor, care sunt foşti studenţi sau actuali doctoranzi ai acestora, cu respectarea regulilor ce protejează imparţialitatea magistraţilor.

În timp s-a permis şi s-a acceptat, inclusiv prin intervenţia Curţii Constituţionale, practicarea profesiei la instanţele la care avocaţii au rude, soţi etc., ori la/faţă de instituţiile administrative de la care avocaţii au provenit când au intrat în profesia de avocat sau pe care au părăsit-o temporar pentru a fi îndeplinite alte activităţi, demnităţi etc.

Toate aceste situaţii de fapt şi-au pus amprenta mai ales asupra educaţiei profesionale iniţiale a avocaţilor proveniţi îndeosebi din rândul studenţilor merituoşi, recent intraţi în profesie, majoritatea recrutaţi direct de avocaţii-cadre didactice sau prin avocaţii-cadre didactice încă de pe băncile facultăţilor, cu obiectivul sau modelul, de facto, al avocatului de business!

În condiţiile în care instituţiile legal organizate şi organele profesiei (barouri, Uniunea Avocaţilor din România, transformată în Uniunea Naţională a Barourilor din România) au devenit mult mai slabe economic decât avocaţii sau formele de exercitare a profesiei s-a produs şi s-a întreţinut o veritabilă revoltă a faptelor împotriva dreptului, în ceea ce priveşte respectarea regulilor normative ale profesiei de avocat prin conduite care promovează anti-reglementarea sau dereglementarea exercitării profesiei, într-o complicitate suspectă cu autorităţi care au permis şi permit exercitarea fără drept a profesiei, atitudine încurajată de avocaţii care, prin fapte, demonstrează că, în condiţiile în care barourile o permit, încălcarea legii privind profesia de avocat este făcută chiar de avocaţi.

Atitudinea de sfidare a normelor profesionale a alimentat şi alimentează atât exercitarea fără drept a activităţilor profesionale specifice profesiei de avocat cât şi organizarea contrară legii de activităţi de grup sau de activităţi aparent coordonate „din umbră” de avocaţi interesaţi în distorsionarea regulilor de exercitare a profesiei.

Furnizarea serviciilor juridice în afara unui cadru normativ specific profesiei de avocat, legal organizată, a devenit domeniu de preocupare specială pentru mass-media sau alte „grupuri de interese”.

Ignorarea şi desconsiderarea oricăror obligaţii faţă de Corpul profesional legal organizat sau faţă de instituţiile legal organizate privind exercitarea profesiei, unită cu pasivitatea evidentă şi slăbiciunea celor aleşi în demnităţi profesionale care se compromit în subordonarea interesului general celui personal printr-un discurs nu totdeauna concordant cu exigenţa regulilor profesionale a creat o situaţie incorect tolerată de organele profesiei.

Publicitatea profesională a avocaţilor/formelor de exercitare a profesiei de avocat a devenit mijlocul prin care avocaţii nu numai că se promovează, cum este normal, dar se şi „războiesc în public”, pentru interese tot mai frecvent străine de exigenţele „jurământului profesional” reglementat de art. 22 din Lege, potrivit căruia respectarea şi apărarea Constituţiei şi legilor ţării, drepturilor şi libertăţilor omului, exercitarea profesiei de avocat cu cinste şi demnitate, reprezintă fundamentul ontologic al profesiei, legal consacrat.

Exercitarea profesiei de avocat este distorsionată de constrângerile, presiunile sau motivaţiile care ţin de performanţe profesionale pe criterii băneşti (cum ar fi cifra de afaceri, valoarea pecuniară a obiectului unui contract sau a unui litigiu), de numărul avocaţilor care exercită profesia de avocat în formele de exercitare a profesiei prevăzute de lege (potrivit art. 5 din Legea nr. 51/1995: cabinete individuale, cabinete asociate, societăţi profesionale, cu sau fără personalitate juridică sau societăţi profesionale cu răspundere limitată şi nu „case de avocatură”, aşa cum în mod greşit, contrar legii, se afirmă în spaţiul public), de numele şi statutul economic, politic, social al clientului beneficiar al serviciilor de avocatură „înregimentat”, cel mai adesea fără să cunoască din ce raţiuni, în „portofoliul de clientelă” afirmat ca intangibil de avocatul la care a apelat.

Toate aceste criterii sunt străine de concepţia Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, dar sunt criterii în raport de care mijloacele de informare în masă (presă tipărită sau online, bloguri, site-uri de internet), agenţii de marketing şi de publicitate alcătuiesc clasamente, anuare sau diverse articole pe care le publică în regim comercial, despre profesia de avocat.

În România, educarea avocaţilor de a-şi organiza activitatea profesională pe criterii precum cifra de afaceri, valoarea pecuniară a obiectului unui contract sau a unui litigiu, numărul avocaţilor care exercită în structuri asociative profesia de avocat, numele şi statutul economic, politic, social al clientului are ca rezultat imediat încălcarea Legii nr. 51/1995, iar pe termen lung încurajează subordonarea legislaţiei române din orice domeniu intereselor pecuniare ale clientului şi ale avocatului.

Aceste consecinţe sunt contrare interesului public, deoarece corupţia reprezintă o preocupare majoră pentru Guvernul român şi organizaţiile internaţionale, afectând atât administraţia cât şi sistemul judiciar, astfel încât, de când a aderat la Uniunea Europeana, România rămâne supusă unei operaţiuni de cooperare şi verificare care se concentrează pe lupta împotriva corupţiei şi pe reformarea sistemului judiciar.

4. Perfecţionarea reglementărilor privind limitele publicităţii profesionale a avocaţilor

Adoptarea Hotărârii Consiliului U.N.B.R. nr. 852 din 14 decembrie 2013 nu a reprezentat o reacţie de moment a organelor profesiei[6].

Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 852/2013 din 14 decembrie 2013 urmează direcţia exprimată în mod constant de organele reprezentative ale corpului profesional (Congres şi Consiliul U.N.B.R.) de ataşament faţă de valorile constante pe care se sprijină în mod tradiţional profesia, precum şi tendinţa exprimată în mod ferm de încadrare a acesteia în sistemul judiciar, întărirea caracterului de interes public al profesiei şi delimitarea de ideea de comercialitate a actelor specifice profesiei.

Analiza actelor emise în timp de organele profesiei dovedeşte că problema publicităţii profesiei a reprezentat una din preocupările constante ale corpului avocaţial:
– în iulie 2009 Consiliul U.N.B.R. a emis Decizia nr. 532 (cu caracter interpretativ) privind publicitatea formelor de exercitare a profesiei, impusă de ”frecventele situaţii în care se practică, incorect, reclama profesională în regim comercial, iar în aplicarea efectivă a regulilor deontologice ale profesiei care consacră onestitatea, integritatea şi responsabilitatea avocaţilor fiind necesar a se realiza o concurenţă loială şi a se preveni conflictele de interese, se impune interpretarea unitară a unor reguli ale publicităţii profesionale permise de normele ce reglementează activitatea avocaţilor, astfel încât «sfidarea normei» să nu devină regula în profesia de avocat, iar respectarea legii să fie egală indiferent de poziţia avocatului în sistemului organelor profesiei ori de puterea economică a acestuia”;
– Consiliul U.N.B.R. a avut în mod constant preocupări cu privire la promovarea şi cunoaşterea specificului profesiei de avocat în spaţiul public, prin încunoştinţarea despre activitatea avocaţilor şi principiile care stau la baza exercitării acesteia, locul şi importanţa profesiei de avocat în cadrul sistemului judiciar, legalitatea şi unicitatea corpului profesional al avocaţilor, precum şi combaterea practicării ilegale a activităţilor avocaţiale;
– în anul 2012, Congresul Avocaţilor a adoptat o rezoluţie privind direcţii de acţiune ale Consiliului U.N.B.R. ”pentru realizarea politicilor profesionale pentru îmbunătăţirea organizării şi exercitării profesiei de avocat astfel încât să se ţină seama de caracterul de interes public al profesiei de avocat ce decurge din integrarea acesteia în sistemul judiciar ca profesie conexă, de obiectivul prioritar al profesiei reprezentat de asigurarea securităţii juridice şi judiciare pe baza supremaţiei legii printr-o activitate profesională întemeiată pe competenţă şi responsabilitate, de corelarea standardelor de conduită profesională cu standardele din legislaţia altor state europene şi cu politicile profesionale promovate în cadrul Consiliului Barourilor Europene (în continuare C.C.B.E.) şi în cadrul altor organizaţii internaţionale din care U.N.B.R. face parte sau la care este afiliată”.
– în 29 iunie 2013 Consiliul U.N.B.R. a desemnat o Comisie în vederea efectuării unui Raport cu privire la publicitatea profesiei de avocat.

Deoarece România este stat-membru al Uniunii Europene, căruia îi revine obligaţia de integrare în Uniunea Europeană, inclusiv din punct de vedere legislativ, la adoptarea Hotărârii Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 852/2013 din 14 decembrie 2013 s-a avut în vedere ansamblul reglementărilor adoptate în materie de alte state europene şi de Consiliul Barourilor Europene (C.C.B.E.).

Majoritatea ţărilor europene, în special cele de drept romano-germanic sau civil law cunosc reglementări în domeniul publicităţii profesiei.

Reglementările privind publicitatea sunt similare celor existente în Legea nr. 51/1995 şi în Statutul profesiei de avocat, iar argumentele impunerii unor atare reglementări ţin de constantele profesiei de avocat în tradiţia europeană, caracterizată prin demnitate, moderaţie, confraternitate, echilibru, discreţie, delicateţe, secret profesional, valori care sunt deopotrivă recunoscute ca fiind proprii şi avocatului român.

Codul deontologic al Avocatului European adoptat de Consiliul Barourilor Europene (C.C.B.E.) în anul 1988, adoptat la rândul său drept Cod deontologic al avocatului român încă din anul 2007, prevede că publicitatea privind activitatea profesională a formelor de exercitare a profesiei trebuie să respecte secretul profesional şi celelalte principii esenţiale ale profesiei.

C.C.B.E. şi-a afirmat punctul de vedere în materie de publicitate a formelor de exercitare a profesiei, în sensul de a respinge categoric orice formă de publicitate în regim comercial, subliniind caracterul aparte al publicităţii formelor de exercitare a profesiei, care se limitează la o informare corectă a publicului asupra serviciilor oferite de formele de exercitare a profesiei de avocat, fără menţiuni privind portofoliul de clientelă, situaţia financiară a formei de exercitare, alcătuirea de top-uri, clasamente etc.

Aceeaşi poziţie rezultă şi din punctele de vedere transmise de C.C.B.E. asupra unor iniţiative legislative din unele state europene, în care se reafirmă interdicţia caracterului comercial al publicităţii practicate de formele de exercitare a profesiei de avocat (Serbia, Georgia, Slovenia etc.)

Majoritatea statelor europene fac distincţia între publicitatea profesiei şi publicitatea formelor de exercitare a profesiei.

Rigorile impuse de lege publicităţii formelor de exercitare a profesiei sunt menite să păstreze principiile esenţiale şi natura aparte a profesiei, care o plasează în sfera sistemului judiciar, care, prin dimensiunea publică nu este compatibil cu publicitatea, marketingul şi jurnalismul făcute în scopul dobândirii de clienţi care nu au solicitat în prealabil servicii avocaţiale.

Legislaţiile profesiei de avocat adoptate de state europene interzic:

  • publicitatea laudativă şi agresivă[7];
  • publicitatea comparativă cu alţi membri ai profesiei[8],
  • nominalizarea portofoliului de clientelă (în unele cazuri, fără acordul expres al acesteia, iar în alte cazuri, indiferent de existenţa sau inexistenţa acordului acesteia)[9];
  • oferirea sau acordarea unor avantaje materiale pentru atragerea de clientelă[10];
  • enunţarea cifrelor de afaceri ori a succeselor profesionale[11],
  • dezvăluirea directă sau indirectă de fapte, date sau situaţii protejate de secretul profesional[12],
  • promiterea obţinerii de rezultate care nu depind exclusiv de activitatea avocatului care-şi face publicitate;
  • referirea directă sau indirectă la clienţi ai avocatului care foloseşte publicitatea sau la problemele ridicate de acesta sau la performanţele şi rezultatele acestuia[13];
  • adresarea directă sau indirectă unor potenţiali clienţi[14];
  • folosirea emblemelor sau simbolurilor barourilor, care ar putea crea confuzie, deoarece aceste însemne sunt rezervate publicităţii profesiei (funcţionale), în beneficiul acesteia, în ansamblu[15];
  • incitarea generală sau concretă la litigiu sau conflict[16];
  • folosirea unor exprimări care presupun discreditarea, denigrarea şi dispreţuirea avocaturii, justiţiei şi simbolurilor lor;
  • participarea comercială la activităţi media;
  • referirile la activitatea profesională anterioară, funcţii ori demnităţi deţinute[17];
  • referiri la legături ori cunoştinţe cu putere de influenţă.

În mai multe ţări (inclusiv Marea Britanie) proiectul de publicitate, eventual pagina de prezentare a formei de exercitare a profesiei, este supus unei verificări a priori, în forma avizării sau autorizării din partea baroului.

Prevederile Legii nr. 51/1995 şi ale Statutului profesiei de avocat în materia publicităţii se înscriu în reglementările adoptate de alte state europene, reglementări caracterizate prin permisiunea comunicărilor sau publicităţii cu caracter de informare, care respectă principiile esenţiale ale profesiei de avocat.

Aceste reglementări adoptate în alte state europene interzic comunicările cu caracter publicitar apreciate ca incompatibile cu dimensiunea de utilitate publică pe care o are profesia şi cu rolul pe care aceasta îl are în societăţi unde, în mod tradiţional, profesia de avocat nu s-a identificat cu profesia de comerciant exercitată în scopul maximizării profitului economic.

Chiar dacă activitatea avocaţială dobândeşte din ce în ce mai mult specificul unei întreprinderi, în sensul de organizare a activităţii profesionale, poziţia oficială a C.C.B.E. şi a avocaturii din majoritatea statelor europene a rămas aceea de a păstra constantele profesiei, de a se delimita de comercialitate şi practicile specifice acesteia, păstrând ca reprezentativă dimensiunea de utilitate publică şi de integrare în sistemul judiciar.

Sunt incorecte poziţiile care reclamă dreptul la publicitate în regim specific activităţilor comerciale, eventual o dereglementare a domeniului, motivând aceasta prin pretinsa „evoluţie” a formelor de exercitare a profesiei, mai ales în domeniul avocaturii de business – care, după cum am arătat supra, nu este reglementată de Legea nr. 51/1995 în mod distinct faţă de un alt tip de avocatură.

După cum am arătat supra, reglementarea profesiei de avocat în România este unitară, toţi avocaţii fiind liberi să exercite activităţile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1995.

Clasificarea avocaţilor pe criterii de specializare sau competenţă a fost repudiată de Corpul profesional.

În acest cadru normativ special, existenţa legii speciale având ca obiect publicitatea înşelătoare şi cea comparativă nu împiedică şi a permis adoptarea unor prevederi statutare aplicabile exercitării profesiei de avocat, de natură a garanta apărarea reală a valorilor pe care reglementarea legală a profesiei de avocat în România le promovează, protecţia consumatorului de servicii juridice şi, mai ales, apărarea principiilor secretului profesional.

Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înşelătoare şi cea comparativă, republicată în M. Of. nr. 454 din 24.07.2013 are drept scop protecţia comercianţilor împotriva publicităţii înşelătoare şi a consecinţelor defavorabile ale acesteia, precum şi stabilirea condiţiilor în care publicitatea comparativă este permisă (art. 1).

În sensul dispoziţiilor art. 3 lit. d) din Legea nr. 158/2008 este „comerciant” orice persoană fizică sau juridică ce acţionează în scopuri care se încadrează în activitatea sa comercială, industrială, artizanală ori liberală şi orice persoană care acţionează în numele şi pe seama comerciantului.

Într-o posibilă interpretare a prevederilor art. 3 lit. d) din Legea nr. 158/2008, avocatul este comerciant, în înţelesul dat noţiunii de această lege specială, în măsura în care acţionează în scopuri care se încadrează în activitatea sa liberală.

În această posibilă interpretare, competenţa de a verifica dacă, în activitatea sa de publicitate, avocatul acţionează sau nu în scopuri care se încadrează în activitatea sa liberală, ar reveni, potrivit art. 7 din Legea nr. 158/2008, Ministerului Finanţelor Publice, Consiliului Naţional al Audiovizualului, sau Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Nu suntem de acord cu această interpretare a Legii nr. 158/2008, care ignoră deliberat împrejurarea că organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sunt reglementate prin Legea nr. 51/1995

Sfera de reglementare a Legii nr. 158/2008 nu se suprapune şi nu se intersectează cu sfera de reglementare a Legii nr. 51/1995.

În primul rând, astfel cum am precizat supra, art. 48 din Legea nr. 51/1995 interzice avocatului să folosească mijloace de reclamă sau de publicitate în scopul dobândirii clientelei, inclusiv mijloace de publicitate înşelătoare şi comparativă.

În al doilea rând, interpretarea goleşte de conţinut şi încalcă în mod vădit prevederile Capitolului VI din Legea nr. 51/1995 care instituie procedura specială de soluţionare a acţiunii disciplinare formulată împotriva avocatului care încalcă Legea nr. 51/1995 inclusiv prin aceea că nu acţionează în scopuri care se încadrează în activitatea sa liberală, legal reglementată.

Capitolul VI din Legea nr. 51/1995 reglementează în mod expres răspunderea disciplinară a avocaţilor:
”Art. 86. – (1) Avocatul răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi sau ale statutului, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale baroului sau ale uniunii, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale instituţiei”.

În Statutul profesiei de avocat au existat, încă de la adoptare, norme care, indiferent de menţiuni exprese relative la modalitatea de publicitate permisă/interzisă, au aptitudinea de a indica limitele în care un avocat poate să se manifeste în ceea ce priveşte „libertatea de exprimare” sau „comunicare” cu privire la activitatea sa profesională.
Art. 1 alin. (2), consacră secretul profesional: ”Exercitarea profesiei de avocat este supusă următoarelor principii fundamentale:…. lit. e) principiul păstrării secretului profesional”.
Art. 6 alin. (4) teza I, indică principiile ce stau la baza raporturilor cu clienţii: ”Relaţiile dintre avocat şi clienţii săi se bazează pe onestitate, probitate, corectitudine, sinceritate, loialitate şi confidenţialitate”.
Art. 8 prevede: ”(1) Secretul profesional este de ordine publică.
(2) Avocatul este dator să păstreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost încredinţată.
(3) Avocatul nu poate fi obligat în nicio circumstanţă şi de către nicio persoană să divulge secretul profesional. Avocatul nu poate fi dezlegat de secretul profesional nici de către clientul său şi nici de către o altă autoritate sau persoană. Se exceptează însă cazurile în care avocatul este urmărit penal, disciplinar sau atunci când există o contestaţie în privinţa onorariilor convenite, exclusiv pentru necesităţi stricte pentru apărarea sa.
(4) Obligaţia de a păstra secretul profesional nu împiedică avocatul să folosească informaţiile cu privire la un fost client, dacă acestea au devenit publice.
(5) Nerespectarea prevederilor prezentului articol constituie abatere disciplinară gravă”.
Art. 9 şi 10 din Statutul profesiei impun autocontrolul comunicării publice a avocatului:
Art. 9: (1) Obligaţia de a păstra secretul profesional este absolută şi nelimitată în timp. Obligaţia se întinde asupra tuturor activităţilor avocatului, ale asociaţilor săi, ale avocaţilor colaboratori, ale avocaţilor salarizaţi din cadrul formei de exercitare a profesiei, inclusiv asupra raporturilor cu alţi avocaţi.
(2) Obligaţia de a păstra secretul profesional revine şi persoanelor cu care avocatul conlucrează în exercitarea profesiei, precum şi salariaţilor săi. Avocatul este dator să le aducă la cunoştinţă această obligaţie.
(3) Obligaţia de a păstra secretul profesional revine tuturor organelor profesiei de avocat şi salariaţilor acestora cu privire la informaţiile cunoscute în exercitarea funcţiilor şi atribuţiilor ce le revin”.
Art. 10: ”(1) Orice comunicare sau corespondenţă profesională între avocaţi, între avocat şi client, între avocat şi organele profesiei, indiferent de forma în care a fost făcută, este confidenţială.
(2) În relaţiile cu avocaţii înscrişi într-un barou dintr-un stat membru al Uniunii Europene, avocatul este obligat să respecte dispoziţiile speciale prevăzute de Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană.
(3) În relaţiile cu un avocat înscris într-un barou din afara Uniunii Europene, avocatul trebuie să se asigure, înainte de a schimba informaţii confidenţiale, că în ţara în care îşi exercită profesia confratele străin există norme ce permit asigurarea confidenţialităţii corespondenţei şi, în caz contrar, să încheie un acord de confidenţialitate sau să îl întrebe pe clientul său dacă acceptă, în scris, riscul unui schimb de informaţii neconfidenţiale”.

În art. 109 alin. (3) din Statut, unde sunt enumerate împrejurări care sunt apreciate ca fiind de natură să aducă atingere principiului independenţei avocatului:
”Constituie atingere a independenţei avocatului şi, ca atare, trebuie evitate şi înlăturate de către avocat, prin orice mijloace legale:
a) existenţa unui interes propriu ori al persoanelor apropiate lui în cauza care i-a fost încredinţată;
b) prestarea de activităţi avocaţiale în scopul de a se face plăcut clienţilor, magistraţilor sau publicului;
c) prestarea de activităţi avocaţiale din simplă complezenţă;
d) existenţa oricăror presiuni în scopul nerespectării secretului profesional”.

Art. 112 indică drept condiţii ale credibilităţii avocatului şi profesiei, în ansamblu: probitatea, spiritul de dreptate şi onestitatea.

Art. 173 alin. (1) din Statut consacră principiile de confraternitate şi respect reciproc: ”Relaţiile dintre avocaţi sunt bazate pe încredere şi respect reciproc şi impun un comportament adecvat menţinerii reputaţiei profesiei”.

Art. 176 din Statut prevede în materia concurenţei neloiale:
”(1) Este interzisă concurenţa neloială săvârşită prin:
a) racolarea de personal, respectiv oferta agresivă de angajare a avocaţilor asociaţi, colaboratori sau salarizaţi ori a altor angajaţi-cheie ai unui concurent;
b) racolarea clientelei, personal sau prin intermediul altor persoane;
c) divulgarea, achiziţionarea ori folosirea unei informaţii confidenţiale de către un avocat sau de către colaboratori ori angajaţi ai acestuia, fără consimţământul deţinătorului legitim şi într-un mod contrar uzanţelor cinstite;
d) încheierea de contracte prin care un avocat asigură serviciile sale unui client în mod avantajos, fie pentru a concura cu ceilalţi avocaţi prin preţuri reduse, fie pentru a determina clientul să racoleze şi alţi clienţi pentru avocatul în cauză;
e) comunicarea sau răspândirea în public de către un avocat de afirmaţii cu privire la firma sa ori activitatea acesteia, menite să inducă în eroare şi să îi creeze o situaţie favorabilă în dauna unor concurenţi;
f) comunicarea, chiar făcută confidenţial, sau răspândirea de către un avocat de afirmaţii mincinoase relative la un concurent sau cu privire la serviciile acestuia, afirmaţii de natură să dăuneze bunului mers al activităţii avocatului concurent;
g) oferirea, promiterea ori acordarea, mijlocit sau nemijlocit, de daruri ori alte avantaje asociatului, colaboratorului sau salariatului unui avocat pentru ca acesta să divulge informaţii confidenţiale ori procedeele de lucru, pentru a cunoaşte sau a folosi clientela concurentului ori pentru a obţine alt folos pentru sine sau pentru altă persoană în dauna unui concurent;
h) deturnarea clientelei unui avocat prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcţiei deţinute anterior la acel avocat;
i) concedierea sau atragerea unor asociaţi, colaboratori ori salariaţi ai unui avocat în scopul înfiinţării unei entităţi concurente care să capteze clienţii acelui avocat sau angajarea asociaţilor, colaboratorilor ori a salariaţilor unui avocat în scopul dezorganizării activităţii sale.
(2) Săvârşirea unor fapte de concurenţă neloială dintre cele expuse la alin. (1), precum şi săvârşirea în concurs a mai multor astfel de fapte constituie abatere disciplinară gravă pentru toţi avocaţii participanţi”.

Art. 227 alin. (1) şi (2) din Statut consacră o serie de principii aplicabile avocatului atât în viaţa profesională cât şi privată; aceste principii conferă baza logică determinantă limitărilor ce intervin în domeniul publicităţii personale:
”(1) Exerciţiul liber al profesiei, demnitatea, conştiinţa, independenţa, probitatea, umanismul, onoarea, loialitatea, delicateţea, moderaţia, tactul şi sentimentul de confraternitate sunt principii esenţiale ale profesiei de avocat şi constituie îndatoriri ale acesteia.
(2) Avocatul este obligat să respecte aceste principii în activitatea sa profesională, precum şi în viaţa privata”.

Art. 229 din Statut reglementează expres conduita în faţa instanţei, dar şi în afara acesteia, atunci când se referă la instanţă:
”Avocatul este obligat să respecte solemnitatea şedinţelor de judecată şi să pledeze cu demnitate. Avocatului îi este interzis să folosească expresii care ar putea leza instanţa şi participanţii la proces, atât în şedinţa de judecată, cât şi în afara acesteia”.

Art. 238 din Statut impune folosirea mijloacelor oneste pentru dobândirea clientelei: ”Avocatul are obligaţia să folosească atât în mod direct, cât şi indirect numai procedee oneste în scopul dobândirii clientelei”.

Din perspectiva avocaţilor înscrişi în barourile componente ale U.N.B.R., avocaţi care cunosc prevederile Legii nr. 51/1995 şi care îşi exercită profesia corect, cu respectarea acestora, nu produce niciun impact adoptarea unor prevederi statutare care se încadrează în interdicţia legală de a se folosi mijloace de reclamă sau de publicitate cu public-ţintă persoane care nu au solicitat în prealabil servicii avocaţiale, în scopul dobândirii clientelei.

Din perspectiva beneficiarilor serviciilor profesionale ale avocaţilor, adoptarea prevederilor statutare nu produce niciun impact, iar interesele clienţilor – beneficiari ai serviciilor avocaţiale – sunt protejate şi promovate. Legea nr. 51/1995 nu interzice clienţilor care au nevoie de servicii avocaţiale să solicite avocatului, respectiv formei de exercitare a profesiei, toate informaţiile de care are nevoie şi nici nu interzice avocaţilor să informeze în mod corect şi transparent clientul care solicită servicii avocaţiale.

Nici Legea nr. 51/1995, nici statutul profesiei de avocat nu interzic formelor de exercitare a profesiei să adreseze oferte personalizate nesolicitate unor persoane determinate.

Legea nr. 51/1995 nu interzice formelor de exercitare a profesiei ca, la solicitarea unui client, actual sau potenţial, să pună la dispoziţia acestuia informaţii cu privire la onorariile practicate şi orice alte informaţii care prezintă interes pentru client şi care nu au ca rezultat încălcarea obligaţiei avocatului de a păstra secretul profesional.

Nu intră în categoria ofertelor personalizate, adresate unor persoane determinate care nu au solicitat în prealabil servicii avocaţiale, comunicările de informaţii care ţin de factori care stau la baza raportului de concurenţă economică dintre formele de exercitare a profesiei precum: cifra de afaceri, primele trei practici ca pondere în cifra de afaceri, estimări cu privire la ariile de practică în care se urmăreşte creşterea economică, numărul total al avocaţilor din firmă, estimări cu privire la evoluţia numărului de avocaţi din cadrul formei de exercitare a profesiei pe parcursul unui an, numărul şi numele avocaţilor care au promovat în cadrul formei de exercitare a profesiei, numărul şi numele avocaţilor care au părăsit forma de exercitare a profesiei în ultimul an, cele mai oneroase contracte sau litigii în care forma de exercitare a profesiei a fost implicată în ultimul an, CV-ul partenerilor, numele şi CV-urile avocaţilor cu vârsta de cel mult 30 de ani care sunt cel mai bine plasaţi din punct de vedere ierarhic în cadrul formei de exercitare a profesiei, precum şi principalele contracte sau litigii în care aceştia au fost implicaţi, alte forme de exercitare a profesiei din grup, birouri teritoriale şi alianţe locale sau cu alte firme de avocatură internaţionale etc.

Este contrară legii şi Statutului profesiei de avocat, Codului deontologic al avocatului român (în realitate, Codul deontologic al avocatului european) practica dezvăluirii unor informaţii de natura celor descrise mai sus de către avocaţi sau de către formele de exercitare a profesiei cu sediul în România, prin mass-media română, către clienţi români, nedeterminaţi, sub forma publicităţii, marketingului, interviurilor, e-mailurilor de tip spam etc.

Dezvăluirea unor astfel de informaţii, în orice formă, către terţi, inclusiv din străinătate, pentru conservarea, prelucrarea şi gestionarea unor baze de date cu un astfel de conţinut, ori pentru realizarea de produse de promovare care au la bază astfel de informaţii este contrară Legii si Statutului profesiei de avocat.

5. Rolul organelor profesiei de avocat în apărarea, pe baza legii, a valorilor legale ale profesiei

Legea nr. 51/1995 este o lege organică, în sensul dispoziţiilor art. 73 din Constituţia României, la fel ca şi legile privind organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti.

Modificarea unei legi organice pentru ca aceste situaţii de fapt să fie eventual consacrate ca licite deşi sunt nocive, în general, mediului socio-economic, sunt apte să aducă grave prejudicii unui mediu profesional sănătos spre care profesia legală de avocat tinde şi sunt contrare interesului consumatorului de servicii juridice nu se poate face sub presiunea unor interese străine de voinţa avocaţilor.

Congresul avocaţilor este unicul organ abilitat de Legea nr. 51/1995 să facă propuneri autorităţilor cu drept de iniţiativă legislativă privind profesia de avocat, să adopte şi să modifice statutul profesiei[18].

Numai voinţa Corpului profesional al avocaţilor, astfel cum aceasta este manifestată prin Congresul avocaţilor, poate decide modificări ale regulilor de exercitare a profesiei, cu efect imediat (cazul normelor prevăzute în Statutul profesiei de avocat) sau cu efect pe termen lung, dependent exclusiv de voinţa puterii legiuitoare (cazul propunerilor de modificare a legii).

Prevederile art. 48 din Legea nr. 51/1995 care interzic avocatului să folosească mijloace de reclamă sau de publicitate în scopul dobândirii clientelei sunt în vigoare de la data de 9 iunie 1995, dată la care Legea a fost publicată în M. Of. nr. 116/1995 (a se vedea fostul art. 41 din Legea nr. 51/1995).

Până în prezent nu s-a pus în discuţia Congresului avocaţilor necesitatea modificării acestei prevederi legale.

Prevederile Hotărârii Consiliului U.N.B.R. nr. 852/2013 privind modificarea şi completarea Statutului U.N.B.R. au fost validate în unanimitate de către Congresul avocaţilor.

Niciunul dintre avocaţii prezenţi la Congresul avocaţilor nu a pus în discuţia Congresului necesitatea de a se reveni asupra modificărilor Statutului profesiei de avocat şi de a se adopta alte prevederi statutare.

În temeiul prevederilor Legii nr. 51/1995 hotărârile Congresului avocaţilor sunt obligatorii pentru toate organele profesiei.

Orice modificare a Legii nr. 51/1995 şi a Statutului profesiei de avocat care tinde la comercializarea profesiei, după modelul de reglementare anglo-saxon sau care tinde ca, prin instrumentul publicităţii activităţii profesionale a avocatului să educe avocaţii să practice profesia în scopul maximizării profitului economic, în raport de criterii precum: volumul de afaceri, cifra de afaceri, valoarea pecuniară a obiectului unui contract sau a unui litigiu, numărul avocaţilor din cadrul formei de exercitare a profesiei, renumele şi statutul economic, politic, social al clientului, criterii care să fie comunicate în cadrul activităţilor de publicitate, marketing, jurnalism etc. se poate face în România, după o analiză responsabilă, raţională şi aprofundată a reglementării sistemului judiciar român în ansamblu şi a impactului pe termen lung pe care, din perspectiva problemei corupţiei, o astfel de modificare o poate avea în societatea românească, aflată departe de stadiul de dezvoltare moral, social, juridic şi economic al societăţilor cu o reglementare a profesiei după model anglo-saxon.

O astfel de modificare nu se poate face în afara discutării, cu responsabilitate şi în deplină cunoştinţă, a tuturor aspectelor relevante, în cadrul Congresului avocaţilor.

***

Până la adoptarea unor astfel de modificări pe cale legislativă, Legea nr. 51/1995 se impune a fi respectată şi de profesionişti care nu sunt avocaţi (cum sunt jurnalişti, agenţi de publicitate, şefi de departamente de marketing etc.).

Şi activitatea profesională a acestora trebuie să se desfăşoare în limitele impuse de Legea nr. 51/1995, deoarece în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie [art. 1 alin. (5) din Constituţie], cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări [art. 16 alin. (1) din Constituţie] şi nimeni nu este mai presus de lege [art. 16 alin. (2) din Constituţie].


[1] În forma republicată în M. Of. nr. 98/07.02.2011.
[2]  Art. 3 din Legea nr. 51/1995 prevede: ‘‘(1) Activitatea avocatului se realizează prin:
a) consultaţii şi cereri cu caracter juridic;
b) asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor judecătoreşti, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale, a notarilor publici şi a executorilor judecătoreşti, a organelor administraţiei publice şi a instituţiilor, precum şi a altor persoane juridice, în condiţiile legii;
c) redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor prezentate spre autentificare;
d) asistarea şi reprezentarea persoanelor fizice sau juridice interesate în faţa altor autorităţi publice cu posibilitatea atestării identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor încheiate;
e) apărarea şi reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice în raporturile acestora cu autorităţile publice, cu instituţiile şi cu orice persoană română sau străină;
f) activităţi de mediere;
g) activităţi fiduciare desfăşurate în condiţiile Codului civil;
h) stabilirea temporară a sediului pentru societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la sediul profesional al avocatului şi înregistrarea acestora, în numele şi pe seama clientului, a părţilor de interes, a părţilor sociale sau a acţiunilor societăţilor astfel înregistrate;
i) activităţile prevăzute la lit. g) şi h) se pot desfăşura în temeiul unui nou contract de asistenţă juridică;
j) orice mijloace şi căi proprii exercitării dreptului de apărare, în condiţiile legii.
(2) Activităţile prevăzute la alin. (1) se exercită numai de avocat, dacă legea nu prevede altfel’’.
[3] În același sens, a se vedea Raportul de analiză a politicii și legii concurenței în România, document elaborat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), dat publicității de Consiliul Concurenței.
[4] Pentru amănunte, a se vedea, pe larg, T.C. Briciu, ‘‘Instituții judiciare. Principiile de organizare a justiției. Magistratura. Avocatura’’, Ed. C.H. Beck, București, 2012.
[5] Art. 48 din Legea nr. 51/1995, în vigoare de la data de 6 martie 2001, prevede: ‘‘(1) Este interzis avocatului ca, în mod nemijlocit sau prin persoane interpuse, să folosească procedee incompatibile cu demnitatea profesiei în scopul dobândirii clientelei.
(2) De asemenea, este interzis avocatului să folosească mijloace de reclamă sau de publicitate în acelaşi scop. Statutul stabileşte cazurile şi măsura în care avocatul poate informa publicul cu privire la exercitarea profesiei sale’’.
[6] La elaborarea prezentei secţiuni se are în vedere „Studiul asupra problematicii privind interpretarea și aplicarea prevederilor din Statutul profesiei de avocat privind publicitatea profesională”’, realizat în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (I.N.P.P.A.). înregistrat la I.N.P.P.A. sub nr. 5452/25.03.2014.
[7] În reglementarea existentă în Austria, Germania, Spania, Luxemburg (chiar dacă nu se prevede expres interdicţia privind elementele autolaudative, această interdicţie se extrage din condiţia ca publicitatea să se realizeze cu delicateţe şi probitate), Portugalia, Franţa (unde există prevederea potrivit căreia publicitatea personală se realizează cu demnitate, probitate şi discreţie, menţiunile autolaudative fiind incompatibile cu aceste principii).
[8] Aceasta este incompatibilă cu principiile de confraternitate, care guvernează profesia în mai toate ţările europene. Interdicţia se regăseşte în mod expres (Franţa – „publicitatea înşelătoare, menţiunile de natură comparativă sunt interzise”, Austria, Spania, Portugalia) sau dedusă din principiile de confraternitate, moderaţie sau delicateţe, precum şi din prevederile conform cărora publicitatea personală a avocaţilor are ca obiect oferirea de informaţii despre activitatea proprie (Slovenia, Republica Cehă, Elveţia, Germania). Au fost considerate ca acte de încălcare a acestei reguli inscripţionarea pe corespondenţa profesională a unor motto-uri precum „elita dreptului” ori „vârfurile dreptului”, precum şi formulări de genul „cea mai bună societate în domeniul….” (H. Ader, A. Damien, S. Bigot de la Touanne, Règles de la profession d’avocat, 2ème ed., Dalloz, 2008, p. 402, 409).
[9] Sunt ţări în care indicarea portofoliului de clientelă, precum şi orice referire la clienţii anteriori sau în curs sunt interzise cu desăvârşire, indiferent de existenţa sau nu a consimţământului acestora (Spania – ,,referirea directă sau indirectă la clienţi ai avocatului care foloseşte publicitatea”, Luxemburg – ,,este interzisă orice publicitate personală care să permită identificarea clientelei avocatului sau a cabinetului sau ori a cazurilor instrumentate”, Franţa, Slovenia – „oferirea de date privind numărul de cauze câştigate şi alte cauze, numărul clienţilor şi relevanţa acestora, participarea la cauze de renume, complexitatea cauzelor soluţionate” – se înţelege că a fortiori nu poţi indica clientela). Sunt şi ţări în care este admisă prezentarea informaţiilor referitoare la clientelă, dar numai cu consimţământul expres al fiecărui client (Austria, uneori adăugându-se şi alte condiţii (ex: numai la cerere sau în cadrul broşurilor informative ale cabinetului, care nu pot însă circula în spaţiul public, fiind oferite numai celor care vizitează cabinetul sau în cadrul manifestărilor cabinetului – Germania). În sensul interdicţiei prezentării clientelei, în Franţa a se vedea R. Martin, Déontologie de l’avocat, 9ème ed., Litec, p. 247.
[10] Este unanim interzisă, fiind faptă contrară concurenţei loiale între avocaţi şi contrară tuturor principiilor esenţiale ale avocaţilor. Tot aici trebuie menţionat că este interzisă cu desăvârşire activitatea pro bono oferită de avocat, deoarece dincolo de declaraţiile de înfăptuire a binelui public, este de înţeles că atunci când această activitate este făcută în mod repetat şi în mod public, are menirea de a crea o incorectă notorietate, utilizată ca sursă incorectă de atragere a clientelei. În general, activitatea pro bono poate fi realizată numai în cadrul unor convenţii încheiate între organele profesiei (la nivel local sau central) şi alte autorităţi (a se vedea practica franceză în Code de l’avocat, commenté, 3ème ed, Dalloz, 2014, p. 520, nota nr. 6).
[11] Enunţarea cifrelor de afaceri ori a succeselor profesionale este în general interzisă, fiind apreciată ca incluzând în sine elemente comparative sau ca fiind incompatibile cu principiile de moderaţie şi discreţie proprii avocaturii şi privită ca un mod incorect şi agresiv de captare a clientelei, deoarece calitatea serviciilor în domeniul profesional al avocatului nu depinde nici de „cifra de afaceri” şi nici de „succesul profesional” (sunt menţiuni exprese în acest sens în Austria – interzice în mod expres „enunţarea cifrelor de afaceri ori a succeselor profesionale”; Germania – „informaţii asupra succeselor de ordin financiar şi asupra cifrelor de afaceri sunt interzise”; Spania, Luxemburg, Franţa – „avocatul nu poate menţiona numărul de cazuri, rezultatele obţinute, procentajul de reuşită sau cifra sa de afaceri”;  Slovenia). Această interdicţie conduce în mod logic şi la interdicţia de a participa la alcătuirea de top-uri, clasamente întemeiate pe criterii de clientelă, condiţii financiare oferite, cifră de afaceri,  succese repurtate etc.
[12] Interdicţia este unanimă, păstrarea secretului profesional fiind de esenţa avocaturii. De asemenea, ea stă la baza interdicţiei de a oferi informaţii despre onorariile încasate sau alte date care implică în mod necesar dezvăluirea aspectelor protejate de secretul profesional. În măsura în care în unele sisteme secretul profesional este absolut, oferirea acestor date nu se poate realiza nici măcar cu consimţământul clientului.
[13] Vezi nota nr. 5. Se acceptă oferirea de informaţii despre operaţiunile realizate, valoarea afacerilor în care a fost implicată forma de exercitare a profesiei, atunci când aceste date sunt necesare pentru a participa la procedurile de atribuire a unor contracte de achiziţie publică. Totuşi, este de semnalat că în aceste cazuri nu există nicio publicitate, deoarece datele sunt oferite autorităţilor contractante şi sunt confidenţiale. Chiar şi în aceste situaţii excepţionale este necesar consimţământul expres al clienţilor în cauză (H.Ader, A.Damien, S.Bigot de la Touanne, Règles de la profession d’avocat, 2ème ed., Dalloz, 2008, p. 407).
[14] Adresarea directă sau indirectă unui potenţial client, fără a exista o solicitare din partea acestuia, precum şi adresarea unor persoane care se presupune care ar avea interesul de a angaja un avocat este repudiată în majoritatea statelor europene. Interdicţia se regăseşte într-o formă generală (Franţa – unde este apreciată drept racolare a clientelei – „oferta, la propria iniţiativă a unor servicii juridice definite sau personalizate, adresat unei clientele ipotetice”, Republica Cehă) sau în forme particulare, determinate de natura situaţiilor care au impus în concret o asemenea limitare (Spania – interzice „adresarea directă sau prin terţi către victimele accidentelor sau nenorocirilor care sunt lipsite de libertate deplină şi netulburată de a alege un avocat…”). O asemenea limitare a publicităţii personale îşi are un triplu suport: ar fi contrară principiilor de moderaţie, demnitate, delicateţe, discreţie, care guvernează activitatea avocatului; ar fi o acaparare incorectă de clientelă (racolare); ar reprezenta o atingere adusă demnităţii şi imaginii, în ansamblu, a profesiei de avocat, de vreme ce avocatul ar putea fi uşor asimilat unui agent de poliţe de asigurare, vânzător ambulant etc., incompatibile cu statura de solemnitate şi sobrietate ce trebuie să caracterizeze o profesie judiciară. Constituie ofertă de servicii ce intră în conceptul de racolare a clientei adresarea directă (abordarea unui potenţial client) prin oferirea serviciilor, dar şi orice formă de adresare, precum apelul telefonic, mail, invitaţii, transmise personal sau prin intermediul unui terţ (a se vedea R.Martin, Déontologie de l’avocat, 9ème ed., Litec, p. 248). De asemenea a fost sancţionată, ca fiind act de racolare a clientelei, deplasarea avocatului într-un spital pentru a-şi oferi serviciile persoanelor interesate (H.Ader, A.Damien, S.Bigot de la Touanne, Règles de la profession d’avocat, 2ème ed., Dalloz, 2008, p. 403).
[15] Interdicţia este cunoscută în mai toate sistemele, fiind expresă sau dedusă din faptul că ar putea crea confuzie cu publicitatea funcţională, care este de competenţa exclusivă a organelor profesiei. Sunt cunoscute sancţiuni aplicate avocaţilor din Franţa atunci când aceştia au utilizat pentru domeniile de internet denumiri care să sugereze ideea de confuzie cu avocatura dintr-o anumită zona (ex: „avocat.toulouse”).
[16] Este incompatibilă cu menirea avocatului, care trebuie să urmărească cu precădere rezolvarea amiabilă a disputelor, conform interesului clientului. Făcută în formă generală, însoţită de informaţii concrete despre avocat, reprezintă un veritabil mod de racolare a clientelei. În plus, contravine principiilor de demnitate, probitate, moderaţie, discreţie şi delicateţe, specifice unei practici profesionale în respectul deontologiei profesiei de avocat. A fost considerată faptă de racolare a clientelei crearea unui site cu denumirea classaction.fr şi care era destinat să propună publicului să subscrie online pentru demararea unei acţiuni în justiţie sau susţinerea unei acţiuni deja demarate (H.Ader, A.Damien, S.Bigot de la Touanne, Règles de la profession d’avocat, 2ème ed., Dalloz, 2008, p. 409).
[17] Se regăseşte în reglementarea existentă în Slovenia. Desigur, interpretarea pe care trebuie să o primească textul are în vedere enunţarea unor funcţii care ar fi vehiculate în scopul de a crea impresia legăturii cu sfere de putere sau de influenţă şi care ar putea fi modalităţi incorecte şi înşelătoare de acaparare a clientelei. Nu credem că interdicţia vizează enunţarea unor funcţii care indică specializarea sau dimensiunea ştiinţifică a avocatului, precum titlurile universitare, calitatea de doctor în drept etc. În mod exemplificativ, în Franţa se acceptă ca în corespondenţă sau pe pagina de prezentare a avocatului să figureze menţiuni relative la titlurile universitare, diplome, funcţii în învăţământul superior sau profesii juridice reglementate, exercitate anterior (Code de l’avocat, commenté, 3ème ed, Dalloz, 2014, p. 547, nota nr. 1 bis.).
[18] Art. 64 din Legea nr. 51/995 prevede: ‘‘Art. 64. – (1) Congresul avocaţilor are următoarele atribuţii:
a) analizează şi aprobă raportul anual al Consiliului U.N.B.R.;
b) alege Comisia centrală de cenzori şi Consiliul de conducere al Casei de Asigurări a Avocaţilor;
c) face propuneri autorităţilor cu drept de iniţiativă legislativă privind profesia de avocat;
d) adoptă şi modifică statutul profesiei şi statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor, în conformitate cu prevederile prezentei legi şi pe baza proiectelor întocmite de Consiliul U.N.B.R.;
e) adoptă hotărâri privitoare la relaţiile dintre barouri, perfecţionarea pregătirii profesionale şi respectarea regulilor deontologice ale profesiei;
f) alege şi revocă membrii Comisiei centrale de disciplină. Fiecare barou are dreptul de a propune câte un candidat pentru Comisia centrală de disciplină. Competenţa şi procedura de judecată ale Comisiei centrale de disciplină se stabilesc prin statut;
g) aprobă bugetul anual al Casei de Asigurări a Avocaţilor şi execuţia bugetară anuală;
h) aprobă bugetul anual al U.N.B.R. şi execuţia bugetară anuală a acestuia şi stabileşte cota de contribuţie a barourilor la formarea bugetului U.N.B.R. Cheltuielile necesare organizării congreselor se suportă de către fiecare barou în funcţie de numărul reprezentanţilor săi.
(2) Hotărârile congresului sunt definitive şi obligatorii pentru toate organele profesiei.’’


Av. dr. Gheorghe FLOREA
Preşedinte U.N.B.R.


Aflaţi mai mult despre , ,

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Aspecte privind actualitatea apărării valorilor promovate prin Legea de organizare si exercitare a profesiei de avocat (I)”

  1. Liviu BORDAS spune:

    Citez:

    „Există interdicție legală expresă de exercitare a profesiei de avocat de persoane care nu sunt înscrise în tabloul baroului din care fac parte, sau sunt înscrise într-un barou care nu este component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, precum și a sancționării ca infracțiune a faptei de nerespectare a interdicției legale”

    de unde înţeleg eu (cine doreşte, mă poate combate cu textul în faţă) că există interdicţie legală expresă (eu aş fi spus interdicţii, dar pe cine interesează asta…) în privinţa a două chestiuni. Prima interdicţie priveşte exercitarea profesiei de avocat în alte condiţii decît cele prevăzute de lege, iar cea de-a doua interdicţie priveşte sancţionarea ca infracţiune a faptei prevăzute de prima interdicţie.

    şi mai departe, de la „interdicţiei legale” încolo:

    „este aceea că, într-o societate întemeiată pe valorile democraţiei şi ale respectării statului de drept, avocatul are un rol esenţial.”

    unde recunosc, spre ruşinea mea, că m-am (m-aţi) pierdut. Textul scapă logicii mele firave. Ce este aceea, de unde vine şi unde vrea să ajungă, sunt chestiuni pe care nu le pot pătrunde.

    O fi de vină oboseala sfîrşitului de săptămînă. A mea? Posibil. A autorului, în mod cert.

    Iar dacă ar fi să mergem şi mai departe:

    „atitudine încurajată de avocaţii care, prin fapte, demonstrează că, în condiţiile în care barourile permit, încălcarea legii privind profesia de avocat, este făcută chiar de avocaţi.”

    nu mi-ar rămîne altceva de făcut decît să mărturisesc, din nou cu toată sinceritatea, că virgula aşezată între subiect şi predicat poate fi de natură să atragă după sine pierderea unui proces chiar şi pentru simplul fapt că onorata instanţă nu a priceput nimic din pledoaria finală: cine este, de fapt, inculpatul, cine este partea vătămată şi, mai ales, care şi ce fapte a făcut/omis să facă din conţinutul faptei incriminate.

    Cum spuneam, nu scrieţi vinerea mai mult de o jumătate de pagină. Există riscuri.

    Altfel, în rest, citit, plăcut şcl… Vorba lui nenea Iancu, pupat toţi piaţa independenţi.

Lasă un răspuns

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.