Jurnal de instanță: Nu mă opun, domnule președinte!
27 aprilie 2014 | Gabriela PINTEA
Ușor derutat, ca noi toţi de altfel, de prevederile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, reclamantul din povestea mea a depus o cerere de chemare în judecată având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți pe rolul a două instanțe de grad diferit. Prima cerere a ajuns la Înalta curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării unui conflict negativ de competență. Cel de al doilea dosar a ajuns, după o singură declinare de competență, pe biroul meu. Directorul mi l-a dat și, râzând, mi-a spus: ”Instanța vrea să îl trimită la Înalta Curte, în vederea conexării cu celălalt dosar.” M-am uitat la el pe deasupra ochelarilor și i-am spus: ”Ce conexare? În dosarul de la Înalta Curte se soluționează un conflict negativ de competență.”
M-am dus în instanță în primul rând mânată de curiozitatea de a citi încheierea de ședință de la termenul trecut. După ce am citit-o, am vrut să mai știu doar un singur lucru: numele judecătorului care prezidase ședința. Acesta era președintele secției, iar ”conexarea” reținută în încheierea de ședință avea la bază excepția de litispendență invocată de una dintre părți prin întâmpinare. Același judecător a intrat și acum în ședință și, atunci când mi-a venit rândul, mi-a explicat pe un ton de o politețe și de un calm desăvârșite că va trimite dosarul la Înalta Curte, unde se află o cerere identică și unde se discută un conflict negativ de competență, în vederea conexării. Atât și nimic mai mult. M-a întrebat dacă mă opun. Răspunsul meu? A fost ”nu”, desigur!
Câteva considerații teoretice pentru cei fără studii juridice și care nu înțeleg absurdul situației: instanța în fața căreia se ivește un conflict negativ de competență suspendă din oficiu judecarea cauzei și înaintează dosarul instanței competente să soluționeze conflictul. Într-o cauză a cărei judecată a fost suspendată nu se poate pune problema discutării excepției de litispendență. Mai apoi, instanța căreia i se înaintează dosarul este competentă doar să soluționeze conflictul, respectiv să stabilească, prin regulator de competență, care este instanța competentă să soluționeze cauza. Hotărârea se ia în camera de consiliu, fără citarea părților. Or, o excepție de litispendență se pune în discuția contradictorie a părților, părți care trebuie să fie legal citate pentru termenul la care se discută excepția.
Nu, nu am avut nicio dilemă și nici nu o să am vreuna. Dacă aș fi din nou în aceeași situație răspunsul meu ar fi tot ”nu”. Nu aș încerca să îi explic unui judecător nimic din cele arătate în paragraful precedent. Iar când acel judecător mai este și președintele secției unde am dosarul, nu mai pot să spun decât ”Nu mă opun, domnule președinte!”. Din păcate, pentru unii dintre cei ajunși în funcții de conducere în România știința de carte este opțională.
Gabriela PINTEA
consilier juridic
