Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept constituţional
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
CCR Drept constituțional RNSJ
 1 comentariu

Excepţie de neconstituţionalitate respinsă ref. organizarea şi exercitarea profesiei de avocat

28 aprilie 2014 | Lorina PÎRVAN

În Monitorul Oficial al României cu numărul 291 din data de 22 aprilie 2014 a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 129 din 13 martie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Slatina cu ocazia soluţionării unei cauze penale privind trimiterea în judecată pentru săvârşirea, printre altele, a infracţiunii de exercitare fără drept a profesiei de avocat.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, care au următorul cuprins:
„(2) Profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, denumită în continuare U.N.B.R.
(3) Constituirea și funcționarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire și de înregistrare ale acestora sunt nule de drept. Nulitatea poate fi constatată și din oficiu.”

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia a susţinut că dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 51/1995, care reglementează asocierea în Uniunea Naţională a Barourilor din România ca formă exclusivă de exercitare a profesiei de avocat, încalcă prevederile constituţionale ale art. 40 referitor la dreptul de asociere, ale art. 41 privind dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii, ale art. 53 alin. (1) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 57 privind exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor şi a libertăţilor constituţionale, întrucât îngrădesc dreptul de exercitare a profesiei libere şi independente de avocat.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile de lege criticate reprezintă măsuri de protecţie şi garanţie atât pentru părţi, cât şi pentru toţi ceilalţi participanţi la activitatea judiciară, dar şi de prevenire a propagării fenomenului înfiinţării barourilor paralele, neconstituind o restrângere a exerciţiului dreptului la muncă prevăzut de art. 41.

De asemenea, şi Avocatul Poporului consideră că aceste dispoziţii sunt constituţionale. Arată că avocatura este un serviciu public, organizat pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat funcţionează după reguli stabilite de lege.

În urma analizei excepţiei de neconstituţionalitate şi a punctelor de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 51/1995 au mai fost supuse controlului său prin raportare la prevederile art. 40 şi ale art. 41. Astfel, prin Decizia nr. 379 din 24 septembrie 2013, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, Curtea a reţinut că avocatura este un serviciu public, care este organizat şi care funcţionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat după reguli stabilite de lege. Această opţiune a legiuitorului nu poate fi considerată neconstituţională, având în vedere că scopul ei este asigurarea unei asistenţe juridice calificate, iar normele în baza cărora funcţionează nu contravin principiilor constituţionale.

Arbitraj comercial

Servicii JURIDICE.ro

Evenimente juridice

Referitor la dreptul de asociere, Curtea a reţinut că acesta se poate exercita numai cu respectarea legii, şi nu împotriva ei, astfel că nici acest drept, nici dispoziţiile cuprinse în art. 40 nu sunt nesocotite. Curtea a afirmat totodată că, deşi avocatura este o profesie liberală şi independentă, exercitarea sa trebuie să se desfăşoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, raţiuni care au impus constituirea unor structuri organizatorice unitare şi prohibirea constituirii în paralel a altor structuri destinate practicării aceleiaşi activităţi, fără suport legal.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, aceasta nu poate fi reţinută, prevederile constituţionale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care, însă, nu s-a constatat.

Astfel, Curtea decide:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Lorina PÎRVAN

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership