Între client și infracțiune. Vulnerabilitatea avocatului. Cazul infracțiunii de spălare de bani
28 aprilie 2014 | Ciprian PĂUN
1. Prevederi legale și riscuri ale avocatului
În cadrul dreptului Uniunii Europene, „spălarea de bani” cuprinde în special conversia și transferul intenționat de bunuri care provin dintr‑o activitate infracțională, indiferent care ar fi aceasta, cu scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a bunurilor sau al sprijinirii oricărei persoane implicate în comiterea activităților respective pentru a se sustrage consecințelor legale ale acțiunilor sale. Mai concret, aceasta rezultă din definiția prevăzută la articolul 1 alineatul (2) din Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului (JO L 309, p. 15, Ediție specială, 09/vol. 2, p. 214), al cărei text reia, în esență, modul de redactare a articolului 9 din Convenția Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii și finanțarea terorismului, deschisă spre semnare la 16 mai 2005, semnată de Comunitatea Europeană la 2 aprilie 2009.
În Romania , potrivit Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism[1], prin spălarea banilor se înţelege:
”a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;
b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;
c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni” (art. 23).
Subliniem că Legea nr. 656/2002 a fost modificată succesiv prin următoarele acte normative: Legea nr. 39/2003; Legea nr. 230/200518; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 135/2005 aprobată prin Legea nr. 36/2006; Legea nr. 405/2006; Legea nr. 306/2007; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2008; Legea nr. 330/2009; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2010.
În ceea ce priveşte Legea nr. 656/2002, acesta este completată de dispozițiile Codului de procedură penală şi ale Codului penal, privind folosirea tehnicilor speciale de investigație şi la sechestrarea şi confiscarea bunurilor provenite din infracțiuni, precum şi altor legi speciale din domeniul crimei organizate şi corupției.
Am recitit după un timp mai îndelungat Manualul de instuire privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, aflat pe site-ul Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, și am ajuns la pagina 48 unde liber-profesioniștii sunt prezumați a fi folosiți de grupurile de criminalitate organizată pentru operațiunile de spălare de bani.
Iată ce prevede textul manualului folosit și la pregătirea magistraților: “Avocații, notarii, contabilii și alte profesiuni similare realizează un număr semnificativ de atribuții în ajutorarea clienților lor, organizând și administrându-le afacerile financiare. Înainte de toate, ei acordă consultanță persoanelor fizice și juridice în domenii precum investiții, înființări de companii, administrare și alte aranjamente legale, la fel ca și optimizarea situației fiscale. În plus, consultanții legali pregătesc și, dacă este necesar, strâng documentația necesară pentru înființarea de societăți comerciale și alte aranjamente legale. În final, anumiți profesioniști pot fi direct implicați în desfășurarea de tipuri specifice de tranzacții financiare, de exemplu, păstrarea fondurilor sau plata prețului de achiziționare sau vânzare de bunuri imobiliare”[2].
În ceea ce priveşte legislatia română, faptul că s-a prevăzut că este necesar ca bunul să provină din săvârşirea de infractiuni a fost interpretat, că pentru existența infracțiunii de spălare a banilor este necesar ca să existe o condamnare pentru săvârşirea infracțiunii premisă, chiar şi simultană cu infracțiunea de spălare a banilor, deoarece numai în urma unei condamnări se poate stabili că sunt întrunite trăsăturile esențiale ale infracțiunii. În practică, în marea majoritate a cazurilor de “răsunet” sau “celebre”, infracțiunea a fost precedată de evaziune fiscală sau infracțiuni de corupție sau criminalitate organizată.
În lupta cu reformarea sistemului de justiție, profesionistul avocat a rămas neprotejat și expus la o serie de riscuri penale. Noul Cod Penal aduce o serie de modificări de substanță rolului avocatului în faza de urmărire penală , dar îl vulnerabilizează printr-o serie de prevederi ambigue.
În noul Cod de Procedura Penală sunt 221 de referiri la avocat. Cu toate acestea, definirea conceptului de confidențialitate avocat-client este limitată de aplicarea unor prevederi speciale cum este și cea din art. 139 NCPP.
Supravegherea tehnică se poate dispune în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de droguri, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, falsificarea de instrumente de plată electronică, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, în cazul infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, al infracţiunilor care se săvârşesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică ori în cazul unor alte infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare. Alin. 2 – ”Supravegherea tehnică se poate dispune în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de droguri, de trafic de arme, de trafic de persoane, acte de terorism, de spălare a banilor, de falsificare de monede ori alte valori, de falsificare de instrumente de plată electronică, contra patrimoniului, de şantaj, de viol, de lipsire de libertate, de evaziune fiscală, în cazul infracţiunilor de corupţie şi al infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, al infracţiunilor care se săvârşesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicaţii electronice ori în cazul altor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare”.
Raportul dintre avocat şi partea pe care o asistă sau o reprezintă nu poate forma obiectul supravegherii tehnice, decât dacă există date că avocatul săvârşeşte sau pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la alin. (2). Dacă pe parcursul sau după executarea măsurii rezultă că activităţile de supraveghere tehnică au vizat şi raporturile dintre avocat şi suspectul sau inculpatul pe care acesta îl apără, probele obţinute nu pot fi folosite în cadrul procesului penal, urmând a fi şterse, de îndată, de către procuror. Judecătorul care a dispus măsura este informat, de îndată, de către procuror.
Impedimentul îl reprezintă activitatea sau legalitatea activității avocatului. După cum se poate observa însă, avocatul poate deveni un suspect în sensul aceluiași Cod Penal foarte simplu.
Potrivit art. 269, alin. (1) din Noul Cod penal, ”ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau a măsurii privative de libertate se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă”. Astfel, raportat la consilierea profesională, avocatul este foarte vulnerabil. Mai mult, potrivit art. 270 din NCP, primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaște natura acesteia, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. Cu toate acestea, pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevazută de lege pentru fapta săvârșita de autor. În plus, tăinuirea săvârșita de un membru de familie nu se pedepsește.
Astfel, înainte de a încheia un contract de fiducie, în conformitate cu prevederile Codului Civil , avocatul va trebui să facă un due diligence personal cu privire la sursele financiare ale clientului?
Și atunci, în conformitate cu prevederile art. 147 alin.2. din NCPP care stabilește că: (2) ”Este interzisă reţinerea, predarea şi percheziţionarea corespondenţei sau a trimiterilor poştale trimise ori primite în raporturile dintre avocat şi suspectul, inculpatul sau orice altă persoană pe care acesta o apără, cu excepţia situaţiilor în care există date că avocatul săvârşeşte sau pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2), simpla începere a urmăririi penale împotriva avocatului vulnerabilizează dreptul la un proces echitabil al inculpatului”.
Problemele apar în special la săvârșirea infracțiunii de spălare de bani. Din punctul nostru de vedere în acest domeniu trebuie aplicată jurisprudența și metoda de interpretare europeană. Astfel, după cum se știe, la nivel european a fost adoptată Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi finanţării terorismului. Această directivă are ca obiectiv prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau al finanţării terorismului şi abrogă Directiva 91/308/CEE.
Directiva se aplică instituţiilor de credit, instituţiilor financiare, membrilor profesiilor liberale juridice, notarilor, experţilor contabili, auditorilor, consilierilor fiscali, agenţilor imobiliari, cazinourilor, prestatorilor de servicii pentru trusturi sau societăţi şi tuturor furnizorilor de bunuri (atunci când plăţile sunt efectuate în numerar şi depăşesc 15.000 EUR). Entităţile şi persoanele care fac obiectul directivei trebuie să aplice măsuri de precauţie privind clientela lor atunci când stabilesc relaţii de afaceri şi când efectuează tranzacţii ocazionale în valoare de cel puţin 15.000 EUR. Între altele, ele trebuie să completeze o declaraţie de raportare a unei operaţiuni suspecte dacă au o suspiciune de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului, independent de orice scutire sau prag. Măsurile de precauţie prevăd identificarea clientului şi verificarea identităţii sale, obţinerea de informaţii privind obiectul sau natura relaţiilor de afaceri, identificarea eventuală a beneficiarului efectiv şi verificarea identităţii persoanei juridice care deţine sau controlează clientul sau în numele căreia este realizată activitatea. Amploarea acestor măsuri se poate stabili pe baza unei abordări fondate pe risc şi, de pildă, în funcţie de tipul de client sau de relaţie de afaceri. Statele membre ale UE pot permite entităţilor şi persoanelor reglementate de această directivă să recurgă la terţi pentru a îndeplini aceste măsuri de precauţie privind clientela. Directiva enumeră şi cazurile în care se pot utiliza proceduri simplificate, de exemplu, vigilenţa în ceea ce priveşte autorităţile publice naţionale, clienţii care au poliţe de asigurare de viaţă în care prima anuală nu depăşeşte 1.000 EUR sau deţinătorii de bani electronici.
Prevederile directivei au fost implementate în legislația națională și în lipsa unor definiri coerente naționale vom face apel la jurisprudența europeană în materie.
2. Protecția conferită de către justiția europeană profesionistului onest
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a lămurit aspectele referitoare la rolul avocatului în procedura penală referitoare la spălarea de bani prin soluții foarte bine argumentate în mai multe spețe ce au făcut obiectul analizei judecătorului european. Astfel, în cauza C‑305/05, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Cour d’arbitrage (în prezent, Cour constitutionnelle) (Belgia), prin decizia din 13 iulie 2005, primită de Curte la 29 iulie 2005, în procedura Ordre des barreaux francophones et germanophone, Ordre français des avocats du barreau de Bruxelles, Ordre des barreaux flamands, Ordre néerlandais des avocats du barreau de Bruxelles Împotriva Conseil des ministres, cu participarea Consiliului Barourilor din Uniunea Europeană, Ordre des avocats du barreau de Liège, CURTEA a statuat că “Obligațiile de informare și de cooperare cu autoritățile responsabile de combaterea spălării banilor prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din Directiva 91/308/CEE a Consiliului din 10 iunie 1991 privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2001/97/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 decembrie 2001, și impuse avocaților prin articolul 2a punctul 5 din această directivă, ținând cont de articolul 6 alineatul (3) al doilea paragraf din aceasta, nu încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este garantat prin articolul 6 din CEDO și prin articolul 6 alineatul (2) din Tratatul UE”[3].
Sensul interpretării Directivei 2001/97/CE rămâne aplicabil și pentru Directiva 2005/60/CE și pentru interpretarea prevederilor din Legea nr. 656/2002.
Astfel, în ceea ce privește avocații, potrivit Curții de Justiție a Uniunii Europene, Directiva 91/308 delimitează în două moduri aplicarea acestor obligații de informare și de cooperare.
Pe de o parte, conform articolului 2a punctul 5 din Directiva 91/308, avocații nu sunt supuși obligațiilor prevăzute de aceasta – și mai ales obligațiilor de informare și de cooperare impuse la articolul 6 alineatul (1) din respectiva directivă – decât în măsura în care participă, potrivit modalităților specificate la articolul 2a punctul 5, la anumite tranzacții enumerate în mod limitativ în această din urmă dispoziție. Pe de altă parte, din articolul 6 alineatul (3) al doilea paragraf din Directiva 91/308 rezultă că statele membre nu sunt obligate să impună avocaților obligațiile de informare și de cooperare în ceea ce privește informațiile primite de la unul dintre clienții lor sau obținute în legătură cu unul dintre aceștia, în timpul evaluării situației juridice a clientului sau în cursul apărării sau al reprezentării clientului respectiv în sau în legătură cu o procedură judiciară, inclusiv în cazul consilierii privind inițierea sau evitarea unei proceduri, indiferent dacă aceste informații sunt primite sau obținute înainte, în timpul sau după această procedură. Aici aceasta interpretare este divergenta cu noile prevederi ale Codului Penal.
Potrivit Curții de Justiție a Uniunii Europene, importanța unei astfel de exonerări este subliniată în considerentul (17) al Directivei 2001/97, care precizează că nu ar fi oportun ca Directiva 91/308 să impună membrilor independenți ai profesiunilor juridice, recunoscuți și controlați legal, cum ar fi avocații, care evaluează poziția juridică a unui client sau reprezintă un client într‑un proces, raportarea unor eventuale suspiciuni privind spălarea de bani. Acest considerent precizează, în plus, că este indicat să se exonereze de orice obligație de a raporta informațiile obținute înainte, în timpul sau după desfășurarea procesului sau în timpul evaluării situației juridice a unui client. În sfârșit, același considerent subliniază că, în urma unei astfel de exonerări, consilierea juridică rămâne supusă obligației de păstrare a secretului profesional, cu excepția cazului în care avocatul fie participă el însuși la activități de spălare a banilor, fie oferă sfaturi juridice în scopul spălării banilor, fie este conștient de faptul că clientul său dorește consiliere juridică în asemenea scopuri.
Prin urmare, a concluzionat Curtea de Justiție, din articolele 25 și 27 din Legea din 12 ianuarie 2004 rezultă că, în ceea ce privește avocații, legiuitorul belgian a introdus în respectiva lege exonerări referitoare la informațiile primite sau obținute în circumstanțele menționate la articolul 6 alineatul (3) al doilea paragraf din Directiva 91/308.
În aceste condiții, este necesar să se analizeze dacă obligația ce îi revine unui avocat care acționează în exercitarea atribuțiilor sale profesionale de a coopera cu autoritățile competente în domeniul combaterii spălării banilor, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 91/308, și de a informa aceste autorități din proprie inițiativă despre orice fapt care ar putea indica o spălare de bani, ținând cont de limitările aduse obligației sus‑menționate la articolul 2a punctul 5 și la articolul 6 alineatul (3) din respectiva directivă, constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil garantat prin articolul 6 din CEDO și prin articolul 6 alineatul (2) UE.
Este necesar să se menționeze mai întâi că articolul 6 alineatul (3) al doilea paragraf din Directiva 91/308 poate face obiectul mai multor interpretări, astfel încât întinderea exactă a obligațiilor de informare și de cooperare ce revin avocaților nu este lipsită de ambiguitate.
În această privință, potrivit unei jurisprudențe constante, atunci când un text de drept comunitar derivat poate primi mai multe interpretări, trebuie să prevaleze acea interpretare care determină conformitatea dispoziției cu Tratatul CE, mai degrabă decât cea care conduce la constatarea incompatibilității sale cu tratatul (a se vedea hotărârea din 13 decembrie 1983, Comisia/Consiliul, 218/82, Rec., p. 4063, punctul 15, și hotărârea din 29 iunie 1995, Spania/Comisia, C‑135/93, Rec., p. I‑1651, punctul 37). Într‑adevăr, statele membre nu au numai obligația de a interpreta dreptul lor național într‑un mod conform dreptului comunitar, ci și pe aceea de a se asigura că nu se vor întemeia pe o interpretare a unui text de drept derivat care ar intra în conflict cu drepturile fundamentale protejate de ordinea juridică comunitară sau cu alte principii generale de drept comunitar (hotărârea din 6 noiembrie 2003, Lindqvist, C‑101/01, Rec., p. I‑12971, punctul 87).
Trebuie de asemenea amintit, a mai precizat Curtea de Justiție, că drepturile fundamentale sunt parte integrantă a principiilor generale de drept a căror respectare este asigurată de către Curte. În acest scop, Curtea se inspiră din tradițiile constituționale comune statelor membre, precum și din indicațiile oferite de instrumentele internaționale privind protecția drepturilor omului la care statele membre au colaborat sau au aderat. În acest sens, CEDO are o semnificație specială (a se vedea în acest sens hotărârea din 12 noiembrie 1969, Stauder, 29/69, Rec., p. 419, punctul 7, hotărârea din 6 martie 2001, Connolly/Comisia, C‑274/99 P, Rec., p. I‑1611, punctul 37, și hotărârea din 14 decembrie 2006, ASML, C‑283/05, Rec., p. I‑12041, punctul 26). În acest fel, dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta rezultă mai ales din articolul 6 din CEDO, constituie un drept fundamental pe care Uniunea Europeană, în temeiul articolului 6 alineatul (2) UE, îl respectă ca principiu general.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea „proces echitabil” la care se referă articolul 6 din CEDO este constituită din diferite elemente care cuprind mai ales dreptul la apărare, principiul egalității armelor, dreptul de acces la o instanță, precum și dreptul la un avocat atât în materie civilă, cât și penală (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărârea Golder împotriva Regatului Unit din 21 februarie 1975, seria A, nr. 18, § 26-40, hotărârea Campbell și Fell împotriva Regatului Unit din 28 iunie 1984, seria A, nr. 80, § 97-99, 105-107 și 111-113, precum și hotărârea Borgers împotriva Belgiei din 30 octombrie 1991, seria A, nr. 214‑B, § 24).
Avocatul nu ar fi în măsură să își îndeplinească misiunea de consiliere, de apărare și de reprezentare a clientului său într‑un mod corespunzător, iar acesta ar fi, prin urmare, lipsit de drepturile care îi sunt conferite prin articolul 6 din CEDO dacă avocatul, în cadrul unei proceduri judiciare sau al pregătirii acesteia, ar fi obligat să coopereze cu autoritățile publice, transmițându‑le informații obținute cu ocazia consultațiilor juridice acordate în cadrul unei asemenea proceduri.
În ceea ce privește Directiva 91/308, astfel cum s‑a amintit la punctul 22 din prezenta hotărâre, rezultă de la articolul 2a punctul 5 din aceasta că obligațiile de informare și de cooperare nu se aplică avocaților decât în măsura în care aceștia îi asistă pe clienții lor la planificarea sau la realizarea anumitor tranzacții de natură preponderent financiară sau imobiliară menționate în respectiva dispoziție la litera (a) sau atunci când acționează în numele și pentru clientul lor în orice tranzacție financiară sau imobiliară. În general, aceste activități, datorită chiar naturii lor, se situează într‑un context care nu are nicio legătură cu o procedură judiciară și, în consecință, în afara sferei de aplicare a dreptului la un proces echitabil.
În plus, din momentul în care asistența unui avocat care a intervenit în cadrul unei tranzacții menționate la articolul 2a punctul 5 din Directiva 91/308 este solicitată pentru exercitarea apărării sau a reprezentării în justiție sau pentru consilierea privind inițierea sau evitarea unei proceduri judiciare, în temeiul articolului 6 alineatul (3) al doilea paragraf din directivă, respectivul avocat este exonerat de obligațiile prevăzute la alineatul (1) al articolului menționat, și aceasta indiferent dacă informațiile fuseseră primite sau obținute înainte, în timpul sau după această procedură. O astfel de exonerare permite respectarea dreptului clientului la un proces echitabil.
Dat fiind că exigențele ce decurg din dreptul la un proces echitabil implică, prin definiție, o legătură cu o procedură judiciară și ținând cont de faptul că articolul 6 alineatul (3) al doilea paragraf din Directiva 91/308 exonerează avocații de obligațiile de informare și de cooperare menționate la articolul 6 alineatul (1) din respectiva directivă, atunci când activitățile lor sunt caracterizate printr‑o asemenea legătură, aceste exigențe sunt respectate.
Foarte corect însă Curtea reține că “în schimb, trebuie admis că exigențele legate de dreptul la un proces echitabil nu se opun faptului ca, atunci când acționează în cadrul precis al activităților enumerate la articolul 2a punctul 5 din Directiva 91/308, dar într‑un context care nu intră sub incidența articolului 6 alineatul (3) al doilea paragraf din respectiva directivă, avocații să fie supuși obligațiilor de informare și de cooperare stabilite la articolul 6 alineatul (1) din această directivă, din moment ce asemenea obligații sunt justificate, astfel cum subliniază în special al treilea considerent al Directivei 91/308, de necesitatea de a combate în mod eficient spălarea banilor, care exercită o influență clară asupra dezvoltării crimei organizate, ce constituie ea însăși o amenințare deosebită pentru societățile din statele membre”.
Ne raliem punctului de vedere susținut de judecătorii europeni și susținem aplicarea cu fermitate a prevederilor legale pentru a stopa flagelul criminalității organizate și a transferurilor patrimoniale neautorizate între diferiți membri ai grupărilor, dar aplicarea textelor legale trebuie să protejeze profesionistul onest al dreptului care își face meseria de consiliere și reprezentare.
3. De lege ferenda
Propunerea noastră se circumscrie preocupărilor de îmbunătățire a legislației penale și de protecție a profesioniștilor onești, care într-o piață a avocaturii din ce în ce mai zbuciumată au serioase probleme de selecție a clientelei. Astfel, în acest sens se impune modificarea legislației penale prin aplicarea unor tuse mai clare privind buna credință și legătura cu desfășurarea activității de informare, consiliere și reprezentare, dar și pentru a proteja clientul de devoalarea informațiilor cu caracter confidențial de către un avocat prin procedura de notificare.
Astfel, în regulamentele profesiei trebuie structurate mecanisme de protecție adecvate profesionistului și de a nu afecta dreptul la un proces echitabil recunoscut fiecărei persoane. Într-o lume din ce în ce mai nesigură, politica penală a statului român de a limita infracțiunile de spălare de bani coroborate cu cele principale este de apreciat, doar că ea trebuie să respecte limitele înguste ale interpretării jurisprudenței CEDO și a CJUE ce limitează foarte mult marja de apreciere discreționară a autorității publice.
[1] Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 904 din 12 decembrie 2002.
[2] A se vedea aici.
[3] A se vedea pe larg aici.
Conf. univ. dr. Ciprian PĂUN
avocat Baroul Cluj
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
