Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Omagiu lui Gheorghe Beleiu
30.04.2014 | Liviu POP

Secţiuni: Drept civil, Opinii
JURIDICE - In Law We Trust

Noi oamenii suntem ca stelele căzătoare. În urmă cu peste un deceniu, din constelaţia academică a mai căzut o stea. Era într-o dimineaţă, când o voce dragă şi cunoscută mi-a adus vestea tristă că trecerea dintr-o noapte albă într-o noapte albastră se făptuise şi că bunul meu prieten, profesorul universitar Gheorghe Beleiu, a pornit pe un drum al cărui sfârşit nimeni n-a putut până în prezent şi nu va putea nici în viitor să-l cuprindă. Se spune adesea că inima a încetat să-i mai bată. Numai că inima magistrului nu a urmat numai cadenţele care dau viaţă trupului şi minţii. Atât de mult se frământa cu fiecare gând, cu fiecare cuvânt, ce nu putea fi rostit, ci părea smuls ca un copac bătrân din sufletul său bun, generos, cald, drept şi adeseori înţelept.

În faţa paginii albe de hârtie am ezitat şi atunci şi acum, aşa cum se zăboveşte înaintea oricărei mărturisiri care ne implică întreaga fiinţă, dar mai ales inima şi sufletul nostru. Adeseori rememorez episoadele şi evenimentele, trăirile şi simţirile pe care le-am avut în cei 25 de ani în care am fost legat de profesorul Gheorghe Beleiu printr-o caldă şi plăcută prietenie.

Născut şi venit de pe plaiurile de legendă, împădurite şi înverzite ale Munţilor Apuseni, la început student al Facultăţii de Drept din Bucureşti şi apoi, vreme de trei decenii, unul dintre cei mai proeminenţi slujitori ai cetăţii academice din capitala ţării, a făcut parte din pleiada de intelectuali, descălecători de spiritualitate românească, proveniţi din această generoasă zonă a Ţării Ardealului, care cu simţire înaltă, devotament şi dragoste, cu nostalgia cunoaşterii cât mai depline a celor ştiute şi neştiute, şi-au închinat viaţa cu modestie, inteligenţă, creativitate şi pricepere propăşirii neamului, atât de încercat de istorie.

Nu a fost un om dintre aceia care trăiesc în seră. Dimpotrivă, a trăit ca marea majoritate. A păşit cu încredere pe căile, când drepte şi line, când pline de greşeli, urcuşuri, gropi şi suferinţe, alături de noi ceilalţi, pe străzile aceluiaşi frumos şi, în acelaşi timp, dureros şi exploziv secol. Viaţa sa, raportată la timpul cosmic, a însemnat o rază de lumină strălucitoare a cărei energie s-a transpus risipitor, dar cu folos, asupra mai multor generaţii de studenţi, contribuind din plin la înfăptuirea fotosintezei intelectuale, irigând, fertilizând şi cultivând, fără zgârcenie, cu nedisimulat altruism, minţile şi sufletele învăţăceilor săi.

Fiind prieteni adevăraţi, l-am cunoscut îndeajuns de bine. Temperament vulcanic, spirit agitat, un neastâmpărat al gândului şi al faptei. Cumpătarea i-a fost mai grea decât abstinenţa. Răutatea şi chiar invidia unora nu le-a cunoscut în primul rând din cărţi. Viaţa i le-a oferit uneori. Cu toate acestea, a fost un om pentru care bunătatea era un semn al superiorităţii. A înţeles că oameni perfecţi nu există nici în romane. Binele şi răul sunt laolaltă în firea noastră; caracterele cele mai ferme au slăbiciunile lor; afectivităţile noastre cele mai alese nu sunt scutite de egoism; îndoielile şi bănuielile mai mult sau mai puţin întemeiate tulbură uneori prieteniile cele mai trainice. Adeseori îmi spunea că omul bun este omul puternic, capabil şi harnic şi că toţi estropiaţii sunt răi, meschini, egoişti şi clevetitori. Asta m-a făcut să înţeleg şi eu că omul puternic este generos, darnic şi îngăduitor cu semenii săi.

Spirit elevat, profesor de talent, născut şi în acelaşi timp făcut, productiv şi profund în idei şi fapte, sobru în cercetările lui ştiinţifice, exigent cu sine şi exigent cu alţii, apropiat şi deschis spre dialog, a cucerit cu ştiinţa sa de carte, cu talentul său, cu claritatea discursului şi căldura sufletului zeci de promoţii de absolvenţi ai Facultăţii de Drept din Bucureşti, precum şi ai altor facultăţi de profil din ţară, care s-au înfiinţat după momentul decembrie 1989.

În tot ce a întreprins şi realizat, didactic şi ştiinţific, a înţeles pe deplin sensul propoziţiei că „a nu acţiona acum” nu este echivalent cu „a acţiona mai târziu”, ci, în cele mai frecvente cazuri, cu „a nu acţiona niciodată”. La originea înfăptuirilor sale a stat mereu flacăra pasiunii creatoare, neliniştita suferinţă a căutării, alergând continuu după licuricii luminoşi ai gândului. Am spus şi repetăm că a fost un om cuprins de suferinţa căutării, deoarece numai suferinţa transfigurează, luminează şi poate pune în mişcare potenţele creatoare ale omului. Aşa cum spunea Thomas Mann, mulţi dintre oameni „n-au înţeles că împotriva mediocrităţii nu se poate lupta decât cu suferinţa. Orice suferinţă durabilă afectează fondul intim al fiinţei, ceea ce implică şi o schimbare a raportului acesteia cu lumea; este o schimbare de perspectivă şi de înţelegere”. Nu există bucurie fără durere; preţul bucuriei şi al împlinirii este durerea; marile bucurii sunt dureri transfigurate.

Profesorul şi cercetătorul, omul Gheorghe Beleiu, a înţeles însă că pasiunea trebuie să fie productivă; pasiunea sterilă nu poate fi şi nu este decât o înflăcărare gratuită, goală şi ineficientă. Această pasiune s-a obiectivat în importantele lucrări ştiinţifice pe care le-a realizat – 4 cursuri universitare, unul în trei volume, apărute în mai multe ediţii; coautor la două monografii; peste 90 de studii şi articole publicate în reviste de specialitate prestigioase – lucrări ce constituie contribuţii cunoscute şi recunoscute ale profesorului în spaţiul ştiinţei juridice româneşti. Ca orice om de ştiinţă productiv şi creator, şi-a dat seama că în eforturile proprii stă ascunsă promisiunea răsplătitoarelor succese, scopul existenţei oamenilor adevăraţi. În acest fel a fost posibilă transformarea promisiunii în certitudine, în realitate simţită şi trăită cu intensitate. Aşa se explică faptul că, la fel ca orice spirit înflăcărat şi pasionat, fiinţa şi sufletul său au ars într-o dinamică deosebit de intensă, sfârşind prin a se stinge atât de repede.

Pe versantul aducerilor aminte, acum, după mai bine de un deceniu de la momentul în care a părăsit această lume trecătoare, constatăm că nimic nu este mai important decât contribuţia lui Gheorghe Beleiu la propăşirea şi prestigiul şcolii de drept privat din capitala ţării; este de subliniat efortul său tenace şi perseverent, auster şi exigent, întotdeauna cald şi încurajator de a descoperi şi îndruma, alături de alţi mari magiștri, discipoli şi învăţăcei, în care a investit spirit, speranţă şi selectivă, dar nediscriminantă încredere. A avut satisfacţii de cele mai multe ori, dar şi dezamăgiri. Primele l-au bucurat nespus; bucuria se putea citi adeseori pe chipul său care radia satisfacţie, blândeţe, înţelegere, încurajare şi căldură. Celelalte l-au mâhnit şi întristat.

Mă număr printre acei prieteni care l-au iubit cu sinceritate în afară de orice conjunctură, fericită sau nefericită. M-am bucurat întotdeauna de realizările şi bucuriile lui; l-am sprijinit cu fapta şi cu gândul de aici de la Facultatea de Drept a Universităţii din Cluj-Napoca. Ne întâlneam adesea la Bucureşti, la Cluj-Napoca sau în alte locuri, de cele mai multe ori la diverse manifestări ştiinţifice studenţeşti. Intervenţiile lui erau sclipitoare. Avea o minte ascuţită şi o logică impecabilă; să-l asculţi era o încântare intelectuală. Eram aproape de aceeaşi vârstă; eu însă mi-am început cariera universitară mult mai târziu, datorită unui alt curriculum şcolar. Cu toate acestea, m-am considerat ca făcând parte din generaţia lui universitară. Un lucru însă îmi place să-l recunosc şi să-l afirm cu admiraţie: Gheorghe Beleiu a fost cel mai strălucit dintre noi, deşi din această generaţie fac parte oameni de necontestată valoare, nume cunoscute în spaţiul învăţământului superior juridic şi al cercetării ştiinţifice în acest domeniu. Anii 1967-1988 au constituit perioada cea mai fertilă şi mai plină de speranţe şi realizări din viaţa sa; după aceasta, eforturile pe care le-a făcut, trăirile intense trupeşti şi sufleteşti, arderea grabnică a vieţii i-au diminuat energiile şi i-au tocit elanurile, până la urmă fiind răpus în apogeul maturităţii, la o vârstă când mulţi îşi croiesc încă planuri îndrăzneţe de viitor.

Plecarea lui prea timpurie dintre noi ne-a întristat, aducându-ne aminte de consecinţele implacabile şi mistuitoare ale trecerii ireversibile a timpului, deoarece, aşa cum spunea poetul „toţi ne naştem spre a muri”. În acelaşi timp, nu putem uita că profesorul Gheorghe Beleiu a fost unul dintre acei oameni care chiar după moarte întreţin o viaţă atât de vie, care ne fertilizează spiritul, ideile şi simţirea generoasă, care veghează şi de dincolo asupra gesturilor şi gândurilor noastre nobile. Realitatea lui este şi va fi mereu o prezenţă mai stăruitoare, mai vie, mai gravă, mai încurajatoare în noi, decât a multora dintre cei încă în viaţă cu care ni se intersectează întâmplător sau voit paşii şi cărora le întindem dezamăgiţi o mână sau le aruncăm câte o privire. Oameni ca Gheorghe Beleiu sunt nemuritori, tocmai prin faptul morţii lor. Cum se întreba cineva: „Frunzele toamnei care cad şi mor pentru a reînvia, nu demonstrează oare însăşi nemurirea fiinţei?”. Pentru că a muri este soarta tuturor oamenilor. A muri însă pentru a rămâne în admiraţia celorlalţi este privilegiul omului creator, iar răsplata este recunoştinţa posterităţii.

Aducându-i un omagiu acestui mare dascăl şi corifeu al dreptului, ţinem să exprimăm întreaga noastră gratitudine redacţiei Revistei române de drept privat, care a hotărât să dedice memoriei sale toate numerele revistei din anul 2008. Meritul principal aparţine fără îndoială domnului profesor Marian Nicolae, care, în calitatea sa de demn şi valoros urmaş şi discipol al profesorului, a înţeles, spre deosebire de alţii, că atunci când memoria este bună şi inima dreaptă „recunoştinţa nu se prescrie niciodată”.

Prof. univ. dr. Liviu POP
Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai

* Textul a fost publicat în Revista română de drept privat nr. 1/2008 (anul Gheorghe Beleiu) și preluat în broșura Im memoriam GHEORGHE BELEIU 1943-1997, pregătită de către Editura Hamangiu pentru evenimentul Probleme de drept civil și de procedură civilă în reglementarea noilor coduri, organizat la Alba Iulia în memoria marelui dispărut.

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti