Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti
 
5 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

România la CEDO: cauza pendinte Dumitrescu. Executarea unei hotărâri și lipsa punerii la dispoziție a tratamentului medical solicitat. UPDATE: decizia
21.01.2016 | Mihaela MAZILU-BABEL


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

21 ianuarie 2016: După ce Secția a treia, CEDO a atras atenția reclamanților și avocatului că termenul pentru depunerea observațiilor a expirat, și neprimind niciun răspuns de la aceștia, Curtea a decis radierea cauzei de pe rol în data de 29 septembrie 2015.

: decizia de radiere în limba franceza

* * *

29 aprilie 2014: SECȚIA A TREIA, CEDO

Cererea nr . 55498/13
George DUMITRESCU și Alexandru DUMITRESCU
contra României
depusă la 26 august 2013 și comunicată la 1 aprilie 2014

Reclamanții, domnul George Dumitrescu și domnul Alexandru Dumitrescu, sunt cetățeni români care s-au născut în 1962 și, respectiv, 1994 și locuiesc în Turnu Măgurele.

1. Circumstanțele cauzei (precum sunt redate de către reclamanți)

Doamna MMD a fost soția primului reclamant și mama celui de-al doilea reclamant.

1.1. Tratamentul medical și acțiunile realizate pentru a obține medicamentele necesare

În 2011, M.M.D. a fost diagnosticată cu un meningiom de creastă sfenoidal. Ea a suferit o intervenție chirurgicală medicală. I s-a recomandat o intervenție ce nu se putea face în România.
În aceste condiții, reclamanții au apelat la o clinică din Turcia suportând costurile aferente călătoriei și intervenției.
În urma testelor medicale efectuate în decembrie 2012, s- a stabilit ca tumora a recidivat și s-a recomandat să se înceapă tratamentul cu anticorpi monoclonali, respectiv administrarea produsului medicamentos „A”. Doamna M.M.D. a început tratamentul medical suportând în totalitate cheltuielile aferente.
În urma tratamentului cu „A”, starea ei s-a îmbunătățit și tumora s-a redus la jumătate. Clinica din Turcia a recomandat ca M.M.D. să continue să fie tratată cu „A” iar un program pentru tratamentul respectiv i s-a pus la dispoziție.
M.M.D. a plătit pentru două cicluri de tratament, în continuare, suportând costurilor legate de administrarea medicamentului „A”.
Deoarece nu și-a mai putut permite să continue la nesfârșit să suporte costurile tratamentului, D.M. a solicitat Casei Naționale de Asigurări de Sănătate („Casa Națională”) și Casei de Asigurări de Sănătate Teleorman („Casa Județeană”) acoperirea tratamentului.

La 27 februarie 2013, experții Comisiei pentru punerea în aplicare a Programului Național de Oncologie de la nivelul Casei Naționale au respins cererea de a i se administra tratamentul cu „A” deoarece acel tratament nu respecta indicațiile terapeutice aprobate de Casa Națională și protocolul caracteristicilor de sinteză a produsului emis de producătorul medicamentelor pentru Uniunea Europeană.

1.2. Procedurile judiciare pentru a obliga Casa Națională și Casa Județeană să-i ofere un tratament specific

La 11 februarie 2013, M.M.D. a introdus o acțiune împotriva Casei Naționale și Casei Județene, solicitând Curții de Apel București să oblige pârâții să-i ofere imediat produsul medicamentos „A” și cu prioritate pentru perioada recomandată de medicii ei, precum si orice alte medicamente prescrise de către medicii ei, până la o soluție finală cu privire la procedurile civile în dosarul intern nr. 729/2/2013.
Printr-o hotărâre din 27 februarie 2013, Curtea de Apel București a admis în parte cererea, ordonând Casei Naționale și Casei Județene să furnizeze medicamentul în cauză până la soluționarea finală a cauzei. Hotărârea a devenit definitivă în lipsa introducerii unui recurs.

1.3. Acțiunile pentru a obliga Casa Națională și Casa Județeană de a-și îndeplini obligațiile impuse prin hotărârea Curții de Apel București

La 7 martie 2013, M.M.D. a scris Casei Naționale solicitând aplicarea de urgență a hotărârii judecătorești dorind să îi fie acordat tratamentul cu medicamentul „A”.
La 12 martie 2013, doamna MMD a depus aceeași cerere la registratura Casei Naționale, anexând o copie a hotărârii judecătorești și a recomandării medicale. De asemenea, s-a indicat că pe 15 martie 2013 trebuia să se înceapă tratamentul cu ” A” la Secția de Oncologie a Spitalului Turnu Măgurele.
La 15 martie 2013, spitalul a informat M.M.D. că tratamentul medical nu a putut fi administrat deoarece Casa Națională nu a pus la dispoziție produsul ”A” necesar pentru tratament.
La aceeași dată, doamna M.M.D. a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (” Procuratura” ) împotriva președintelui Casei Naționale pentru neglijență în serviciu.
La 21 martie 2013, Casa Națională a încheiat un protocol prin care a aprobat utilizarea medicamentului pentru o perioadă de trei luni.
La 25 martie 2013, Parchetul a informat M.M.D. că plângerea a fost transferată la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
La 5 aprilie 2013, M.M.D. a solicitat directorului general al spitalului administrarea tratamentului pentru 26 aprilie 2013 și 17 mai 2013, care a fost parțial plătit și parțial acoperit de asigurarea de sănătate. Cererea a fost înregistrată sub nr. 1888 din data de 9 aprilie 2013.
La 13 mai 2013, Casa Națională a informat pe M.M.D. că, pentru tratamentul medical care urmează să fie acordat toate măsurile administrative au trebuit să fie urmate și că, în urma protocolului încheiat la 21 martie 2013, Casa Națională a executat hotărârea Curții de Apel București din 27 februarie 2013 (!!!).
La 22 mai 2013, reclamanții au notificat Casa Națională și Casa Județeană cu privire la obligația lor de a respecta hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București și cu privire la obligația de a asigura tratamentul medical necesar.
La 3 iunie 2013, Spitalul Turnu-Măgurele a informat pe doamna M.M.D. că medicul responsabil de administrarea tratamentului ar fi fost în vacanță, la 26 aprilie 2013 și în concediu medical la 17 mai 2013 și că în această perioadă de timp departamentul de oncologie nu a fost operațional.
M.M.D. și reclamanții au încercat permanent să dobândească acces la medicament pentru un nou ciclu de tratament programat pentru 7 iunie 2013.
La 10 iunie 2013, în urma unei campanii media lansată de către reclamanți, medicamentul a devenit disponibil.
La 11 iunie 2013, M.M.D. a solicitat ajutorul unui executor judecătoresc pentru a începe procedurile de executare silită împotriva Casei Naționale și Casei Județene.
La 12 iunie 2013, Comisia de experți a emis un comunicat de presă prin care se atesta că:
(i) pacientul nu a manifestat efecte toxice notabile din cauza tratamentului cu medicamentul în cauză,
(ii) din punct de vedere imagistic, boala a stagnat și
(iii) continuarea tratamentului cu „A” a fost aprobat.

La 14 iunie 2013, M.M.D. a murit.
Nici în acest moment medicamentul A nu se află pe lista medicamentelor acordate în mod gratuit, iar lista a fost reformată prin decizia Guvernului nr. 359/2012.

2. Capăt de cerere

Reclamanții se plâng în temeiul articolelor 2 și 6 ale Convenției și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 că autoritățile naționale i-au încălcat dreptul la viață doamnei M.M.D. prin faptul că nu au pus la dispoziție tratamentul medical necesar.

3. Întrebările adresate părților

1. Având în vedere obligația pozitivă a statului de a proteja viața persoanelor aflate sub jurisdicția sa, a fost pusă sub risc viața soției și respectiv a mamei reclamanților, ca urmare a eșecului autorităților naționale în a-i oferi medicamentele necesare?
2. Dacă răspunsul este în afirmativ, ne aflăm în prezența unei încălcări a articolului 2 din Convenție?

PS: În acest moment, pe rolul CEDO sunt 456 de cauze comunicate României, aceasta ocupând locul 2 după Rusia, cu 515 de cauze comunicate.

Mihaela MAZILU-BABEL
Doctorand, Facultatea de Drept și Ştiințe Sociale, Universitatea din Craiova

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 5 de comentarii cu privire la articolul “România la CEDO: cauza pendinte Dumitrescu. Executarea unei hotărâri și lipsa punerii la dispoziție a tratamentului medical solicitat. UPDATE: decizia”

  1. Țin minte cum mi-au dat lacrimile realizând traducerea acestei cauze.
    Și să văd acum cum această cauză nu a mai fost continuată…

    • Victor CALIANU spune:

      De ce oare nu au depus observatii?…

      • Din

        Par deux lettres recommandées avec accusé de réception du 29 mai 2015, sur le fondement de l’article 37 § 1 a) de la Convention, la Cour a attiré l’attention des requérants et de leur avocat sur le fait que le délai qui leur était imparti pour la présentation des renseignements factuelles et des éventuelles observations était échu et qu’ils n’en avaient pas sollicité la prolongation. Elle a en outre précisé qu’aux termes de ce même article, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnent à penser qu’un requérant n’entend pas maintenir celle-ci. La lettre est bien parvenue à l’avocat des requérants le 9 juin 2015 qui n’a pas répondu. La lettre adressée aux requérants a été retournée au greffe de la Cour avec la mention « non réclamée »

        Nu reușesc să îmi dau seama care este răspunsul la întrebarea dumneavoastră, domnule Călianu.

        Ce nu înțeleg eu este de ce nu a continuat Curtea judecarea cauzei, având în vedere situația de fapt extraordinară, și mai ales faptul că persoana care avea cu adevărat interes chiar decedase. Continuarea cauzei s-a mai întâmplat în Karner c. Austriei (în sens contrar a se vedea Léger c. Franței), și asta inclusiv atunci când una dintre condițiile de la art. 37 alin (1) lit. a-c din Convenție s-a împlinit, și Curtea ar fi avut competența să șteargă cauza de pe listă.

        Din păcate, se pare că doctrina a acuzat Curtea de activism judiciar ori de câte ori a continuat cauza, ceea ce pentru mine iar e de neînțeles (în acest sens, a se vedea Harris, O Boyle și Warbrick, Law of European Convention on Human Rights 2014, la p. 132). Ca și cum după ce se depune atâta efort, și se consumă atâția bani și Guvernul deja depune observații scrise, ar fi mai bine totuși ca o instanță să nu se mai pronunțe și asta inclusiv în cauze care vizează drepturile fundamentale ale omului, și deși instanța fusese sesizată și o cerere expresă de desesizare nu a fost înaintată.

        Dar cum dispozițiile din Convenție sunt rezultatul negocierilor dintre statele membre, state membre care ulterior sunt pârâte, și cum se pare că se consideră logic ca un presupus inculpat să legifereze propriul cod de procedură penală, atunci astfel de rezultate precum cel de sus sunt posibile, fiind probabil și consecința firească a unui compromis pe care Curtea trebuie să-l facă din cauza aglomerării de pe rolul său – aglomerare care ar putea fi mai ușor combătută prin oferirea de fonduri mai mari … care se pare că tot de la statele membre – pârâte trebuie să vină.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate