Despre reglementarea Contestației în anulare

Definirea, obiectul, subiectii, tipurile si motivele contestatiei in anulare

Nefiind initial oranduita in C.proc.civ 1865, contestatia in anulare a luat fiinta si s-a cristalizat in practica judiciara a vremii (1865-1948), prin utilizarea unei fictiuni, denumita “actiune in anulare” si care se sprijinea pe fostele dispozitii ale art. 735 C.proc.civ.1865.

Constatandu-se utilitatea neechivoca a respectivei practici, institutia contestatiei in anulare “a fost consacrata legal ca o cale extraordinara de atac” prin modificarea C.proc.civ 1865 de catre Legea nr. 18/1948[1].

Contestatia in anulare a fost definita ca fiind “o cale extraordinara de atac, de retractare, prin care se cere insasi instantei ce a pronuntat hotararea atacata, in cazurile si conditiile prevazute de lege, sa isi desfiinteze propria hotarare si sa procedeze la o noua judecata”[2].

Unii autori au surprins o alta trasatura specifica institutiei, respectiv ca aceasta este “nesuspensiva de executare”[3].

Potrivit unei definitii mai recente, contestatia in anulare este ”o cale de atac extraordinara, comuna si de retractare, prin a carei exercitare se urmareste retractarea (anularea) hotararii atacate si rejudecarea cauzei ori completarea judecatii”[4].

In contextul intrarii in vigoare a noului cod de procedura civila, s-a opinat ca respectiva cale de atac intruneste caracterele de a fi “una extraordinara, de retractare, la indemana partilor din proces, nedevolutiva si nesuspensiva de executare, care se poate exercita numai impotriva hotararilor definitive, in cazurile si conditiile prevazute de lege”.

S-a retinut ca, “in substanta, obiectul contestatiei in anulare este acelasi, ea vizand hotarari care nu se mai pot ataca cu recurs, fie ca acesta a fost deja exercitat, fie pentru ca legea il exclude expres”[5].

Obiectul contestatiei in anulare poate fi delimitat prin coroborarea textelor art. 503 si al art. 634, alin. (1) NCPC. Potrivit art. 503, alin. (1) NCPC pot fi atacate cu contestatie in anulare hotararile definitive (contestatie in anulare obisnuita). Pe cale de exceptie, alin. (3) al aceluiasi articol instituie posibilitatea uzitarii caii de atac si impotriva hotararilor instantelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs (contestatie in anulare speciala). S-a argumentat largirea sferei hotararilor ce fac obiectul contestatiei in anulare prin ”repozitionarea acestei cai de atac (apelul) in sistemul nostru procedural, respectiv prin aceea ca intr-un numar important de materii ea devine ultima cale de atac de reformare”[6].

Art. 634 alin. (1) NCPC enumera limitativ categoriile de hotarari definitive:
1. hotararile care nu sunt supuse nici apelului si nici recursului;
2. hotararile date in prima instanta, fara drept de apel si neatacate cu recurs;
3. hotararile date in prima instanta, care nu au fost atacate cu apel;
4. hotararile date in apel, fara drept de recurs, precum si cele neatacate in recurs;
5. hotararile date in recurs, chiar daca prin acestea s-a solutionat fondul pricinii;
6. orice alte hotarari care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

In sprijinul contestatiei in anulare pot fi invocate numai nereguli de natura procedurala, cum sunt: nelegala citare si absenta partii, neompetenta, nelegala alcatuire a instantei, omisiunea de a se pronunta asupra unuia dintre recursurile declarate ori aceea de a cerceta vreunul dintre motivele de casare.

Practica Judiciara a statuat ca nu este admisibila contestatia in anulare in sprijinul careia sunt invocate alte motive decat cele prevazute de codul de procedura, cum sunt: lipsa calitatii procesuale a uneia dintre parti, omisiunea de a fi citata partea pentru termenul la care s-a amanat pronuntarea, nerespectarea principiului oralitatii dezbaterilor, incalcarea grava a dreptului la aparare ori omisiunea instantei de a dispune, din oficiu, administrarea de probe[7].

Subiectii Contestatiei

Potrivit art. 458 NCPC, caile de atac pot fi exercitate numai de partile aflate in proces, care justifica un interes, in afara de cazul in care, potrivit legii, acest drept il au si alte organe sau persoane.

Indiferent de forma sa (obisnuita ori speciala), contestatia poate fi exercitata exclusiv de catre persoanele care au participat la judecata sau de succesorii lor procesuali ori de catre procuror, in temeiul si conditiile art. 92 NCPC[8].

In ceea ce priveste justificarea unui interes, doctrina este unanima ca aceasta conditioneaza accesul la calea de atac. De pilda, contestatorului i se va respinge contestatia ca lipsita de interes in ipoteza in care solutia atacata ii era favorabila[9].

S-a retinut ca termenul de „parte” desemneaza persoana care a dobandit efectiv calitatea de parte in proces, in sfera acestuia neinscriindu-se cel care doar tinde sa o dobandeasca, spre exemplu, titularul unei cereri de interventie principala, ce a fost respinsa in principiu[10].

Felurile si motivele Contestatiei in anulare

Literatura de specialitate distinge intre doua tipuri de contestatie in anulare: simpla (oranduita de art. 503, alin. 1 NCPC) si speciala (reglementata la art. 503, alin. 2 NCPC).

Contestatia in anulare obisnuita poate viza orice hotarare definitiva, neavand importanta instanta care a pronuntat-o si nici daca a condus sau nu la rezolvarea fondului cauzei[11] , unicul motiv pentru exercitarea acesteia reclamand indeplinirea cumulativa a doua conditii, respectiv:
– titularul acesteia (contestatorul) sa nu fi fost legal citat pentru termenul la care a avut loc judecata si
– partea sa nici nu fi fost prezenta la respectivul termen (pentru ca altminteri s-ar fi acoperit lipsa de procedura).

Prin invocarea dispozitiilor art. 144, alin. (2) NCPC s-a retinut ca inclusiv hotararea de solutionare a unei cereri de stramutare poate constitui, in sistemul noului cod de procedura civila, obiect al contestatiei in anulare obisnuite[12].

Desigur ca cererea privind contestatia in anulare trebuie sa intruneasca conditiile de admisibilitate, astfel cum sunt reglementate de art. 504 NCPC.

Contestatia in anulare speciala se exercita, potrivit art. 503, alin. (2) exclusiv (cu exceptiile prevazute la alin. 3 al art. 503) impotriva hotararilor definitive ale instantelor de recurs, pentru urmatoarele motive:
1) hotararea data in recurs a fost pronuntata de o instanta necompetenta absoluta sau cu incalcarea normelor referitoare la alcatuirea instantei si, desi se invocase exceptia corespunzatoare, instanta a omis sa se pronunte asupra acesteia;
2) dezlegarea data recursului este rezultatul unei erori materiale;
3) instanta de recurs, respingand recursul sau admitandu-l in parte, a omis sa cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent in termen;
4) instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra unuia dintre recursurile declarate in cauza.

Diferenta de reglementare fata de art. 317, alin. (2) C.proc.civ. 1865 o constituie stabilirea ca motiv de contestatie in anulare speciala a necompetentei absolute a instantei care a pronuntat hotararea definitiva (fie in recurs, fie in apel – in ipoteza descrisa de alin. 3 al art. 503 NCPC).

Legiuitorul precizeaza expres ca necompetenta instantei care a pronuntat hotararea atacata trebuie sa fie absoluta iar exceptia de necompetenta trebuie sa fi fost invocata la acel stadiu procesual. S-a apreciat ca exceptia in cauza putea fi invocata de catre oricare dintre parti ori chiar din oficiu, cata vreme textul nu circumstantiaza persoana care a invocat-o.

A fost exclusa posibilitatea de a fi invocata pe calea contestatiei in anulare necompetenta instantei care judecase cauza intr-o faza procesuala anterioara, aceasta politica inscriindu-se in ”viziunea actualului cod, care a limitat semnificativ posibilitatea invocarii exceptiei de necompetenta in diferite stadii ale procesului civil”[13].

Conditii de admisibilitate ale contestatiei in anulare

Distinct de vechea reglementare procesuala, alin. (1) al art. 504 NCPC indica in mod expres ca, in situatia in care motivul de contestatie (obisnuita) putea fi invocat in faza procesuala a apelului ori a recursului, dupa caz, contestatia este inadmisibila. Art. 317 C.proc.civ. 1865, desi statua ca pot fi uzitate numai acele motive care nu au putut fi invocate pe calea apelului sau a recursului, nu prevedea in mod expres si sanctiunea procesuala aplicabila.

In doctrina s-a argumentat ca dispozitiile art. 504, alin. (1) NCPC reprezinta o consecinta fireasca a aplicarii principiului ordonarii exercitarii cailor de atac, instituit de art. 459, alin. (1) NCPC, porivit caruia exercitarea cailor extraordinare de atac (si, implicit si a contestatiei in anulare) este imposibila, cata vreme este deschisa calea de atac a apelului.

S-a sustinut ca rezultatul implementarii acestui principiu poate conduce la o restrangere drastica a posibilitatii exercitarii caii de atac extraordinare[14].

Pe cale de exceptie, art. 504, alin. (2) prescrie ca se poate primi contestatia atunci cand motivele pe care se sprijina au fost invocate in chiar cererea de recurs insa :
a) instanta l-a respins fiindca avea nevoie de verificari de fapt incompatibile cu recursul sau
b) recursul, fara vina partii, a fost respins fara a fi cercetat in fond.

Din analiza modului de formulare al motivului de la lit. b), respectiv prevederea expresa numai a situatiei in care recursul a fost respins – deci excluderea ipotezelor in care a fost admis ori s-a constatat anularea sau perimarea acestuia – s-a dedus faptul ca numai recurentul poate uza de calea de atac a contestatiei in anulare si numai pentru motivul invocat pe calea recursului si ramas neanalizat.

Doctrina saluta inserarea in cuprinsul aceluiasi text a conditiei ca respingerea recursului sa nu se datoreze culpei partii, ca un element suplimentar fata de reglementarea art. 317 C.proc.civ. 1865, aratandu-se ca lipsa acestei prevederi a condus (in regimul C.proc.civ. 1865) la solutii de de acceptare a contestatiei in anulare, pentru necercetarea in fond a unor recursuri care, in fapt, au fost respinse ca tardive (deci pentru culpa partii, de a nu fi respectat termenul procedural, instituit pentru introducerea cererii de recurs).

Alin. (3) al art. 504 NCPC reprezinta o dezvoltare a vechii reglementari procesuale, in sensul ca, daca sub imperiul art. 321 C.proc.civ. 1865 era prohibita inregistrarea unei noi contestatii pentru motive ce existau la data formularii celei dintai, actualmente regimul restrictiv este accentuat, in sensul ca hotararea nu mai poate fi atacata cu o noua contestatie in anulare de catre aceeasi parte, chiar daca se invoca noi motive. Legiuitorul nu distinge, asadar, dupa cum motivele erau sau nu cunoscute de partea interesata la data formularii celei dintai contestatii.

Prevederea descrie situatia in care aceeasi parte invoca motive diferite pentru a incerca introducerea unei noi contestatii, ceea ce nu exclude posibilitatea unei alte parti in proces de a formula o noua contestatie (atata vreme cat se mai afla inauntrul termenului procedural prescris)[15].

Instanta competenta si termenul de exercitare al caii de atac

Potrivit art. 505, alin. (1) NCPC, competenta de solutionare a contestatiei in anulare revine instantei care a pronuntat hotararea astfel atacata.

Ca element de noutate, la alin. (2) al art. 505 legiutiorul reglementeaza expres, ca in ipoteza in care sunt invocate motive ce atrag competente diferite, nu va opera prorogarea de competenta.

In privinta termenului de exercitare al caii de atac, art. 506 NCPC pastreaza cele doua conditii ce trebuiesc indeplinite cumulativ (si reclamate inclusiv de vechea reglementare, a art. 319, alin. (2) C.proc.civ. 1865) respectiv:
1) termenul propriu-zis, de exercitare al caii de atac sa nu fie mai mare de 15 zile, calculate de la data comunicarii hotararii si
2) sa nu exceada termenului de un an, calculat de la data la care hotararea a ramas definitiva.

Potrivit alin. (2) al art. 506 NCPC, contestatia trebuie motivata inauntrul termenului de decadere, prescris pentru formularea acesteia, sub sanctiunea nulitatii.

S-a retinut ca NCPC aduce elemente de noutate in materia incompatibilitatii, astfel incat, potrivit art. 41 NCPC, judecatorul care a pronuntat o hotarare (interlocutorie ori prin care a fost solutionata cauza) nu poate judeca aceeasi pricina nici in contestatie in anulare sau in revizuire[16].

Procedura de Judecata (art. 508 NCPC)

Judecarea contestatiei in anulare se face de urgenta si cu precadere, cu aplicarea dispozitiilor procedural proprii judecatii ce a condus la hotararea atacata.

Intampinarea este obligatorie, trebuind sa fie depusa cu cel putin cinci zile inaintea primului termen de judecata.

Intampinarea nu este comunicata contestatorului, acesta urmand sa ia cunostinta despre continutul ei de la dosarul cauzei. S-a argumentat ca dispozitia legiuitorului isi gaseste sustinere in dispozitiile art. 206, alin. (1) NCPC, potrivit carora intampinarea se comunica reclamantului in situatia in care legea nu prevede altfel.

Doctrina a pledat pentru evitarea interpetarii stricto sensu a dispozitiilor art. 508, alin. (2) NCPC. In acest sens, s-a opinat ca, pentru asigurarea unei egalitati de tratament, contestatorul ar trebui cel putin sa beneficieze de permisiunea de a obtine, la cerere, o copie a intampinarii[17].

Art. 508, alin. (3) distinge, dupa cum este sau nu posibila anularea hotararii atacate si solutionarea cauzei la acelasi termen de judecata:
a) Ori de cate ori este posibil, numai daca motivul de contestatie este intemeiat, instanta pronunta o singura hotarare, prin care anuleaza hotararea atacata si solutioneaza cauza;
b) In caz contrar, instanta pronunta anularea hotararii atacate si stabileste termen in vederea solutionarii cauzei printr-o noua hotarare, situatie in care hotararea de anulare nu poate fi atacata separat (ci numai impreuna cu hotararea de solutionare a cauzei).

Ultima prevedere a fost primita ca binevenita, aratandu-se ca sub oranduirea C.proc.civ. 1865 doctrina exprima opinii diferite, privind optiunile de solutionare a situatiei: fie prin dispunerea admiterii contestatiei printr-o incheiere interlocutorie, fie – intr-o alta opinie – printr-o hotarare de admitere in principiu, ce trebuia sa ramana irevocabila, ca o preconditie a judecarii fondului. Din economia textului rezulta in mod univoc faptul ca anularea hotararii atacate se produce prin efectul unei hotarari iar nu al unei incheieri[18].

Hotararea prin care este solutionata contestatia in anulare este susceptibila de a fi atacata cu aceleasi cai de atac, disponibile pentru hotararea atacata.

Suspendarea executarii

Similar cu vechea reglementare, art. 507 NCPC preia dispozitia potrivit careia instanta are autoritatea de a incuviinta suspendarea executarii hotararii a carei anulare se solicita, sub conditia depunerii unei cautiuni. In aceasta situatie, se aplica prin analogie dispozitiile art. 484 NCPC, privind suspendarea executarii hotararilor atacate cu recurs.

Determinarea cuantumul cautiunii se face potrivit textului art. 718, alin. (2) si (3) NCPC. Dovada constituirii cautiunii se depune odata cu cererea de suspendare iar nedepunerea acesteia este sanctionata cu respingerea ca inadmisibila a cererii de suspendare, argumentat prin aceea ca plata cautiunii constituie o conditie de primire a cererii[19].

[1] Prof. Univ. dr. Ion Deleanu, Tratat de procedura civila, edit. Servo Sat, 2000, pag.440;
[2] Florea Magureanu, Drept Procesual Civil Roman, Ed. All Beck, 1998, pag. 436-437;
[3] Viorel Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi, Traian Cornel Briciu, Drept Procesual civil, edit. C.H.Beck, 2011, Pag.365;
[4] Sebastian Spinei, Reglementarea cailor de atac in dreptul procesual civil, edit. Universul Juridic, 2013, pag.140;
[5] Andreea Tabacu, Contestatia in anulare si revizuirea, edit. Universul Juridic, 2013, Pag. 29-30;
[6] Sebastian Spinei, op.cit., pag. 141-142;
[7] Viorel Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi, Traian Cornel Briciu, Op.cit., Pag. 365;
[8] Sebastian Spinei, op.cit., pag. 141;
[9] Andreea Tabacu, op.cit.,  pag. 40;
[10] Andreea Tabacu, op.cit., pag.35;
[11] Viorel Mihai Ciobanu, Traian Cornel Briciu, Claudiu Constantin Dinu, Drept procesual civil, Drept executional civil, Arbitraj, Drept notarial, edit. National, 2013, pag.394;
[12] Sebastian Spinei, op.cit., pag.142;
[13] Gabriel Boroi, Octavia Spineanu-Matei si altii, Noul cod de procedura civila – comentariu pe articole, edit. Hamangiu, 2013, vol. I, pag. 967-968;
[14] Mihaela Cristina Mocanu, Caile de atac de retractare in procesul civil, ed. Universul Juridic, 2014, pag. 119;
[15] Gabriel Boroi, Octavia Spineanu-Matei si altii, op.cit., pag. 971;
[16] Sebastian Spinei, Op. Cit, pag. 154;
[17] Gabriel Boroi, Octavia Spineau-Matei si altii, op.cit., pag. 976;
[18] Sebastian Spinei, Op.cit., pag. 157-158;
[19] Mihaela Cristina Mocanu, op.cit, pag. 143.

Tiberiu PATANCIUS
Avocat, Baroul Bucuresti

Aveţi cont profesional JURIDICE.ro?