Buletinul de Informare Legislativă nr. 1/2009
5 martie 2009 | Elena ALBU
A apărut nr. 1/2009 al revistei Buletinul de Informare Legislativă.
Cuprins
I. STUDII, OPINII, INFORMĂRI
Apropierea legislaţiilor penale ale statelor din Uniunea Europeană
Ionuţ MAZÂLU
Unele consideraţii teoretice şi practice privind conceptul „învestit cu exerciţiul autorităţii publice” şi conţinutul acestuia în actele normative cu caracter general şi în cele cu caracter special
Caliopi ALBU, Traian ANDREESCU
Scurte consideraţii privind formarea şi autonomia convenţiei arbitrale (I)
Raluca DINU
Transpunerea normelor comunitare în dreptul naţional (prezentare a studiului elaborat de Consiliul de Stat francez)
Svetlana BACIU
II. PERSONALITĂŢI ALE CONSILIULUI LEGISLATIV de-a lungul timpului
Medalion: CORNELIU RUDESCU – un jurist de seamă al Consiliului Legislativ interbelic, care a cunoscut, pentru convingerile sale, represiunea comunistă
Sorin POPESCU şi Tudor PRELIPCEANU
Restitutio: Fragmente dintr-un articol al lui Corneliu Rudescu, publicat în „Parlamentul românesc”, nr. 246-249 din 31 octombrie 1937
III. NOI APARIŢII EDITORIALE
Constituţia României: Comentariu pe articole, Bucureşti, Editura C.H. Beck, 2008, 1507 p.
Cătălin Ciora
Vasile Stănescu – Globalizarea: spre o nouă treaptă de civilizaţie… Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2009, 495 p.
Sorin Popescu, Victor Diaconu
Sorin Popescu, Tudor Prelipceanu – A doua carte cu personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2008, 416p.
Andrei Popescu
Ioan Alexandru – Drept administrativ european, Bucureşti, Editura Universul Juridic, 2008, 384 p.
Benonica Vasilescu
Revista „Drepturile omului”, editată de Institutul Român pentru Drepturile Omului – I.R.D.O.
Cătălin Ciora
IV. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
Propuneri de lege ferenda extrase din articolele publicate în revistele de drept româneşti (semestrul II 2008). Bibliografie indexată şi adnotată
Articole din revistele de drept străine intrate în Biblioteca Consiliului Legislativ. Bibliografie adnotată.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro