TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

PELI FILIP îşi eficientizează operaţiunile prin soluţia KeyVision
06.05.2014 | JURIDICE.ro


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

În urma unei proceduri de selecție inițiate în cursul anului trecut, casa de avocatură PELI FILIP a ales soluția KeyVision pentru managementul eficient al activităţii, facturării și contractelor, precum și pentru posibilitatea de a accesa analize de business în timp real.

PELI FILIP este una dintre cele mai importante societăţi de avocatură din România, fiind implicată în derularea unor proiecte complexe în domenii precum fuziuni și achiziții, corporate, concurență, energie, infrastructură, real-estate, piețe de capital și finanțe-bănci. Managementul acestor proiecte, desfășurate de obicei pe perioade lungi de timp, dar și al echipelor de avocați implicate, a devenit din ce în ce mai dificil, necesitând o abordare inovatoare.

”O echipă dinamică precum cea a PELI FILIP, care se extinde semnificativ de la an la an şi în care se acordă o mare importanţă dezvoltării profesionale a avocaţilor, necesită soluţii inovatoare şi fezabile care să susţină deciziile de management. Implementarea aplicaţiei a fost foarte rapidă şi am primit multe feedback-uri pozitive din partea colegilor”, a declarat Francisc Peli, Managing Partner PELI FILIP.

KeyVision, soluția software dedicată exclusiv avocaților, acoperă în întregime partea operațională și de analiză, pornind de la înregistrarea orelor lucrate, managementul clienților, al contractelor și dosarelor, al task-urilor curente, până la analize și evoluții ale indicatorilor de performanță. Totodată, pe lângă un set de rapoarte detaliate, KeyVision asigură un tablou de bord care evidențiază grafic situația la zi cu privire la facturare, restanțe, sume on hold, servicii nefacturate, evoluția orelor lucrate.

”Colaborarea cu una dintre cele mai mari firme de avocatură din România este un pas important în strategia noastră de dezvoltare. În acest sens, în ultimul an, am adăugat noi funcționalități enterprise dedicate în special firmelor de avocatură interesate de analize complexe de business, eficiență și productivitate. Vom continua aceste investiții ținând cont de know-how-ul construit în peste trei ani de  implementări în domeniu”, George Bărcun, General Manager SoftVenture.

La începutul lui 2014, SoftVenture și-a extins gama de soluții dedicate avocaților, punându-le la dispoziție o aplicație completă pentru managementul documentelor – M-Files – și o aplicație dedicată managementului dosarelor de instanță – KeyVision Litigations.

Despre SoftVenture

SoftVenture furnizează soluții software inovative dedicate avocaților, bazându-se pe o experiență deosebită în consultanță, analiză, project management, dezvoltare și implementare de proiecte IT.

SoftVenture a dezvoltat KeyVision, prima soluție SaaS dedicată exclusiv pieței de avocatură, care asigură controlul întregii activități de pontaj, facturare, management clienți, contracte, dosare, termene de instanță și analize specifice.

În 2014, SoftVenture lansează KeyVision Litigations, aplicație care oferă litigatorilor un instrument eficient pentru managementul dosarelor de instanță. Integrată cu www.portal.just.ro și www.scj.ro, aceasta asigură calendarul la zi al termenelor de instanță, notificări automate, istoricul dosarului pe etape procesuale, evidența task-urilor și evidența documentelor aferente dosarelor.

Totodată, în calitate de distribuitor autorizat, SoftVenture pune la dispoziția avocaților soluția pentru managementul documentelor M-Files, care permite gestionarea ușoară a volumelor mari de informații, regăsirea rapidă a documentelor căutate, control asupra accesului la informații, versionare și automatizare a fluxurilor de lucru.

Despre PELI FILIP

PELI FILIP este o firmă de avocatură care asigură servicii juridice de înaltă calitate cu ajutorul unei echipe care urmăreşte să stabilească un standard înalt pe piaţa avocaturii din Romania în ceea ce priveşte dinamismul, înţelegerea afacerilor clienţilor şi creativitatea soluţiilor juridice aplicate. Specializaţi în proiecte complexe care necesită o abordare inovatoare, avocaţii PeliFilip au o vastă experienţă în diverse domenii, precum infrastructură şi concesiuni, fuziuni şi achiziţii, energie, drept societar, piaţă imobiliară, concurenţă, finanţări şi pieţe de capital, litigii şi dreptul muncii.

Mai multe detalii despre ariile de expertiză şi echipa PeliFilip găsiţi pe site-ul oficial sau accesând aplicaţia dedicată a companiei în Appstore aici sau Google Play aici.

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate