ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
 
 
Opinii
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Despre protecţia juridică a animalelor

07.05.2014 | Andreea DUMITRESCU

Situaţia animalelor de companie, şi mai ales a celor fără stăpân, alături de eventualul pericol pe care acestea l-ar reprezenta pentru siguranţa omului, constituie un subiect dezbătut în mod paroxistic de către presă, în ultimul an, cu consecinţa adâncirii stării conflictuale dintre cele două tabere deja consacrate (iubitori şi neiubitori de animale).

Trecând peste sensibilitatea subiectului în sine, dar şi peste comportamentul mass mediei care, pe fundalul unor incidente nefericite, prin modalitatea de relatare a informaţiilor, uneori a instigat la săvârşirea de acte şi fapte de cruzime faţă de animale, prezentul demers reprezintă o abordare a problemei din punct de vedere juridic, cu finalitatea de a identifica care sunt drepturile proprietarilor de animale şi care este protecţia juridică oferită acestora din urmă.

Din punct de vedere ştiinţific, literar sau social, noţiunea de animal reprezintă o entitate vie, care simte, se hrăneşte şi se deplasează. Din aceeaşi perspectivă, s-a apreciat aproape în unanimitate că animalul manifestă anumite sentimente şi chiar anumite niveluri de inteligenţă. Privită prin prisma reglementărilor civile, noţiunea de animal, şi pe cale de consecinţă şi cea de animal de companie constituie un bun mobil, corporal, individual determinat, bun succeptibil de a reprezenta obiectul exerciţiului dreptului de proprietate, cu consecinţa naşterii drepturilor şi obligaţiilor ce incumbă proprietarului. Acest raţionament este confirmat atât de dispoziţiile art. 539 ale noului Cod Civil, cât şi de prevederile art. 472 ale vechiului Cod Civil.

Pe lângă reglementarea juridică generală conţinută de normele de drept civil şi penal, fiind entităţi însufleţite, animalelor şi deţinătorilor acestora, cel puţin teoretic, le-a fost oferită şi o protecţie juridică suplimentară, regăsită într-o serie de acte normative speciale.

În acest moment, o serie de aspecte referitoare la protecţia animalelor şi la drepturile deţinătorilor acestora sunt reglementate de Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 531/14.06.2004.

Având ca finalitate asigurarea condiţiilor de viaţă şi bunăstare ale animalelor cu sau fără stăpân, actul normativ sus-amintit reglementează situaţia tuturor animalelor (inclusiv a celor sălbatice), consfiinţind o serie de drepturi şi obligaţii atât în sarcina deţinătorilor acestora cât şi în sarcina autorităţilor statului.

Menţionăm că deşi actul în speţă comportă multe lacune şi se impune a fi completat şi îmbunătăţit, dacă prevederile acestuia ar fi aplicate în mod corect, chiar şi în forma actuală, numărul abuzurilor săvârşite împotriva animalelor şi uneori chiar împotriva deţinătorilor acestora ar fi mult mai scăzut. Dar, după cum ne-am obişnuit deja cu autorităţile statului, deşi la teorie stăm impecabil, practica ne dă bătăi de cap.

Analizând conţinutul Legii nr. 205/2004, notăm că legiuitorul stabileşte următoarele obligaţii în sarcina deţinătorilor de animale: aplicarea corectă a  normelor sanitar veterinare și de zooigienă privind adăpostirea, hrănirea, îngrijirea, reproducția, exploatarea, protecția și bunăstarea animalelor” (art. 3 din lege); adoptarea unui „comportament lipsit de brutalitate față de acestea, asigurarea condițiilor elementare necesare scopului pentru care sunt crescute, interzicerea imperativă a abandonului sau a izgonirii (art. 4 din lege); obligaţia deţinătorilor de animale de a asigura acestora „un adăpost corespunzător, hrană și apă suficiente, posibilitatea de mișcare suficientă, îngrijire și atenție, asistență medical (art. 5 din lege). Este consacrată în mod expres şi obligaţia deţinătorului de a „îngriji și trata în mod corespunzător un animal bolnav sau rănit”.

Pe de altă parte, Legea nr. 205/2004 interzice în mod expres aplicarea de rele tratamente şi cruzimi animalelor, acestea din urmă fiind definite de art. 6 al. (2) ca:
„a) omorârea animalelor, cu intenție;
b) practicarea tirului pe animale domestice sau captive;
c) organizarea de lupte între animale sau cu animale;
d) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea;
e) folosirea de animale pentru expoziții, spectacole, publicitate, realizare de filme și în scopuri asemănătoare, dacă aceste activități le provoacă suferințe fizice și psihice, afecțiuni sau răniri;
f) abandonarea și/sau alungarea unui animal a cărui existență depinde de îngrijirea omului;
g) administrarea de substanțe destinate stimulării capacităților fizice ale animalelor în timpul competițiilor sportive, sub forma dopajului;
h) maltratarea și schingiuirea animalelor;
i) intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablatia ghearelor, colțilotul ciocului și dinților;
j) provocarea de suferințe fizice și psihice prin orice mijloace;
k) despărțirea puilor de mama până la vârsta de minimum opt săptămâni de viață;
l) capturarea animalelor prin alte metode decât cele prevăzute de lege;
m) folosirea armelor cu tranchilizant în alte situații decât pentru imobilizarea animalelor.”

Menţionăm că  faptele prevăzute de art. 6 al. (2) lit. a)-d) şi i) alături de fapta de rănire sau schinguire a unui animal sunt considerate infracţiuni, fiind pedepsite cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, instanţa putând aplica şi pedeapsa complementară de interzicerea deţinerii de animale pentru o perioadă de la 1 la 5 ani.

Pe de altă parte, faptele prevăzute de art. 6 al.(2) lit. e) -g) , k) si m), nerespectarea obligaţiilor enunţate de art. 5 al. (1), provocarea animalului de traume fizice şi psihice sau prejudicierea sănătăţii şi a bunăstării acestuia cu ocazia efectuării dresajului, alături de nerespectarea de către inspectorii Autorităţii Nationale Sanitar Veterinare a obligaţiilor stabilite de art. 26 al. (3) din lege, se sancţionează contravenţional cu amendă de la 1 000 la 3 000 lei.

Forul constatator al contravenţiilor şi îndreptăţit să aplice amenzile enumerate mai sus îl reprezintă Autoritatea Natională Sanitară Veterinară si pentru Siguranta Alimentelor, prin inspectorii săi, contravenţiilor  fiindu-le aplicabile prevederile OG nr. 2/2001.

Actul normativ abordează şi o problemă delicată şi mult polemizată, şi anume posibilitatea eutanasierii unui animal. Pornind de la sensul semantic corect al noţiunii de eutanasiere (metodă de provocare a unei morți nedureroase unui bolnav incurabil, pentru a-i curma o suferință îndelungată și grea), varianta anterioară a art 7 ind. 1 din Legea nr. 205/2004 tranşa problema în mod foarte clar: „Este interzisă eutanasierea câinilor, a pisicilor și a altor animale, cu excepția animalelor cu boli incurabile constatate de medicul veterinar.”

Ulterior, ca urmare a modificărilor aduse asupra actului normativ de Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Noului Cod Penal, articolul a fost reformulat, căpătând următorul conţinut:
„(1) Este interzisă eutanasierea câinilor, a pisicilor și a altor animale realizată cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege.
(2) Prin excepție, animalele cu boli incurabile constatate în condițiile legii de medicul veterinar vor fi eutanasiate de îndată.”

Astfel, constatăm că într-o primă reglementare, eutanasierea animalelor (chiar şi a celor fără stăpân) era interzisă în mod imperativ, singura excepţie reprezentând-o animalele bolnave incurabil.

Totodată, reţinem şi că forma actuală a art. 7 din Legea nr. 205/2004 interzice eutanasierea animalelor, realizată cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege. Per a contrario, conchidem că atunci când se realizează cu  respectarea procedurii prevăzute de lege, eutanasierea animalelor este permisă.

În ceea ce priveşte procedura la care face trimitere textul de lege citat, menţionăm că aceasta nu este reglementată de prevederile Legii nr. 205/2004 ci se regăseşte (cel puţin în cazul câinilor fără stăpân), în conţinutul Ordonanţei de Urgenţă nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. 

Respectând acelaşi sens semantic corect al noţiunii de eutanasiere (metodă de provocare a unei morți nedureroase unui bolnav incurabil, pentru a-i curma o suferință îndelungată și grea), prevederile art. 5 al. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 155/2001 stabilesc:
„Eutanasia este un act de sacrificare prin procedee rapide şi nedureroase a câinilor prevăzuţi la alin. (1).
Eutanasia este singura procedură admisă de suprimare a vieţii animalelor care fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă.”

Stricto sensu, din analiza textului de lege citat, constatăm că aplicarea măsurii eutanasierii se circumscrie următoarelor limite imperative:
– obiectul măsurii îl pot constitui numai câinii prevăzuţi la al.1 al articolului citat, adică „doar animalele bolnave incurabil, declarate ca atare, în urma unui examen medical, efectuat de medicul veterinar”;
 măsura eutanasierii trebuie să se realizeze prin procedee rapide şi nedureroare;
– măsura eutanasierii trebuie să fie aplicată de un medic veterinar de liberă practică;
– măsura eutanasierii reprezintă singura modalitate permisă de suprimare a vieţii animalelor care fac obiectul O.U.G. nr. 155/2001

Mergând mai departe cu analiza conţinutului actului normativ amintit, notăm că prevederile art. 7 statuează:
„(1) În termenul prevăzut la art. 4 alin. (1)” – 14 zile – „câinii capturaţi şi înregistraţi în evidenţele adăposturilor pot fi revendicaţi sau adoptaţi după cum urmează:
a) în primele 7 zile lucrătoare de la data înregistrării în evidenţele adăposturilor, câinii pot fi revendicaţi de către proprietari;
b) după expirarea termenului prevăzut la lit. a) şi până la expirarea termenului de 14 zile lucrătoare, câinii pot fi revendicaţi sau adoptaţi de către persoane fizice sau juridice, din ţară sau din străinătate, în condiţiile legii;
c) revendicarea şi adopţia sunt gratuite.
(2) Câinii nerevendicaţi sau neadoptaţi vor fi eutanasiaţi, în baza unei decizii emise de către o persoană împuternicită în acest sens de către primar, în termenul stabilit prin această decizie. Termenul va fi stabilit avându-se în vedere capacităţile de cazare şi disponibilităţile bugetare. Acest termen poate fi modificat motivat.”

Aşadar, textul de lege amintit aduce în discuţie posibilitatea aplicării măsurii eutanasierii asupra unei noi categorii de animale, şi anume câinii care nu au fost revendicaţi sau adoptaţi în termenul stabilit de persoana abilitată în acest sens.

Or după cum am arătat mai sus, prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 155/2001 stabilesc expressis verbis ce înţelegem prin eutanasie: un act de sacrificare prin procedee rapide şi nedureroase a animalelor bolnave incurabil, declarate ca atare, în urma unui examen medical, efectuat de medicul veterinar.

În acest context, pentru ca măsura prevăzută la art. 7 al.(2) din O.U.G. nr. 155/2001 să poată fi asimilată noţiunii de eutanasie astfel cum aceasta este definită de actul normativ menţionat, apreciem că şi în cazul câinilor nerevendicaţi sau neadoptaţi, aplicarea acesteia trebuie să se circumscrie limitelor impuse de art.5,  fiind condiţionată de existenţa unei boli incurabile a animalului, constatată de medicul veterinar.

Ope legis, reţinem că suprimarea vieţii unui câine neadoptat sau nerevendicat şi care nu suferă de o boală incurabilă nu poate fi asimilată măsurii eutanasiei şi reprezintă o acţiune prohibită de însăşi prevederile O.U.G. nr. 155/2001 şi, dintr-o anumită perspectivă, chiar sancţionată penal de dispoziţiile Legii nr. 205/2004 .

În altă ordine de idei, din coroborarea art. 5 şi a art. 7 din O.U.G. nr. 155/2001 se naşte următoarea întrebare:

Cât de legală este decizia de eutanasiere emisă de persoana împuternicită în acest sens de către primar, atât timp cât aceasta excede limitelor impuse de art. 5 al. (2) din O.U.G. nr. 155/2001, în condiţiile în care această măsură se aplică unei categorii de animale care nu se regăseşte în sfera determinată de textul de lege citat?

Opinăm că, în acest caz, o atare decizie care contravine însăşi dispoziţiilor O.U.G. nr. 155/2001 devine anulabilă iar măsura aplicată în baza acesteia capătă valentele unui act ilegal.

Astfel, identificăm o situaţie paradoxală, şi anume că, deşi prin adoptarea actului normativ menţionat, legiuitorul a dorit să soluţioneze problema câinilor fără stăpân cât mai rapid, şi prin orice mijloace, se pare că tocmai prevederile acestuia deschid calea unei posibile anulări a deciziei de eutanasiere de către instanţa de judecată.

Constatăm aşadar că, neoferind o rezolvare viabilă cu privire la gestionarea câinilor fără stăpân, O.U.G. nr. 155/2001 încearcă să legalizeze o eutanasiere de confort – demers discutabil şi care este în mare parte condamnat -, acordând practic putere de decizie deplină autorităţilor locale, autorităţi care, nu de puţine ori, au apelat la soluţii greşite, soldate chiar cu săvârşirea de abuzuri, atât faţă de animale cât şi faţă de proprietarii acestora.

De altfel, această tendinţă, de a delega soluţionarea problemei animalelor fără stăpân în competenţa autorităţilor locale este identificată şi în conţinutul Legii nr. 205/2004.

Totuşi, atât timp cât gestionarea câinilor fără stăpân începe să devină o problemă de interes general, poate că această abordare se impune a fi reevaluată, cu consecinţa luării unor decizii şi aplicării unor măsuri la nivel central şi nu la nivel local.

În concluzie, indiferent dacă ne erijăm în iubitori sau neiubitori de animale, în ceea ce priveşte legislaţia în materia protecţiei animalelor, conchidem următoarele:
– în prezent avem un cadru legal aplicabil în domeniul protecţiei drepturilor animalelor, reprezentat de Legea nr. 205/2004, care se impune însă a fi îmbunătăţit sub aspectul drepturilor şi obligaţiilor proprietarilor de animale, sub aspectul responsabilizării acestora, sub aspectul înăspririi sancţiunilor pentru abuzurile săvârşite împotriva animalelor şi, bineînţeles şi sub aspectul unei responsabilizări sporite a instituţiilor implicate;
– din păcate legislaţia de care dispunem este aplicată defectuos sau uneori nu este aplicată;
– prevederile O.U.G. nr. 155/2001 ar trebui modificate sau completate cu o dublă finalitate, aceea a eliminării dispoziţiilor contradictorii sau interpretative şi a abordării problemei eutanasierii într-un mod nuanţat şi nu ca singura măsură, general aplicabilă.

Andreea DUMITRESCU
avocat, Baroul Argeş


Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Despre protecţia juridică a animalelor”

  1. ANONIM spune:

    Personal, consider că modificările operate asupra OUG nr. 155/2001 au fost făcute numai în scopul atenuării reacțiilor cetățenilor revoltați de nefericitul incident de toamna trecută (care a și stat la baza demersului de modificare respectiv), mai precis în scopul de a induce populației sentimentul că „s-a schimbat ceva”, știindu-se că, în general, oamenii (romȃnii?) nu prea consultă textele legale cu atenție. Să explic:
    Anterior anului 2013, legătura dintre articolele 5 și 7 ale OUG era, în opinia mea, mult mai clară. Articolul 5 se referea, în alin. (1), la cȃinii aflați în situații medicale terminale, permițȃnd eutanasierea lor imediată (o soluție logică), desigur, cu respectarea procedurilor legale (inclusiv examinarea lor de către medicul veterinar). Pe de altă parte, alin. (2), enunțȃnd definiția eutanasiei în sensul respectivului act normativ, făcea referire atȃt la cȃinii prevăzuți la alin. (1), cȃt și la cei nerevendicați / neadoptați în termenul legal (de 7 zile la acea vreme – conform articolului 7 alin. (1) coroborat cu articolul 4). Cu alte cuvinte, deși definiția eutanasiei era evocată în articolul 5, ea privea, în mod vădit, și ipoteza reglementată de articolul 7 (care dispunea textual eutanasierea cȃinilor cărora li se aplicau condițiile de la alin. (1)).
    Care ar fi noutatea reglementării actuale (în afara detalierii etapelor și condițiilor procedurilor de „deținere” și eventuală eutanasiere, precum și de prelungirea termenului de „deținere”, lucruri pe care eu le consider binevenite)? Faptul că fosta teză finală a articolului 5 alin. (2) (care instituia posibilitatea eutanasierii cȃinilor nerevendicați / neadoptați în termenul legal) a fost eliminată din textul Ordonanței, astfel încȃt, actualmente, ea se găsește, în „exil” am putea spune, la articolul 34 al Normelor metodologice („Este interzisă eutanasierea cȃinilor fără stăpȃn care nu suferă de boli incurabile înainte de expirarea termenului de 14 zile lucrătoare de la cazarea cȃinelui în adăpost” – interpretȃnd per a contrario, ulterior termenului nu mai este interzisă). În fine, articolul 7 prevede și acum eutanasierea cȃinilor nerevendicați / neadoptați în termen, și punctez în acest sens faptul că se utilizează în continuare cuvȃntul „vor” [fi eutanasiați], iar nu, de exemplu, „pot”, de unde trag concluzia că eutanasierea respectivelor animale rămȃne obligatorie, însă momentul înfăptuirii ei poate varia în funcție de mai multe elemente (printre care cel mai important este, în opinia mea, capacitatea adăposturilor aflate la dispoziția autorităților locale – un argument în favoarea conferirii competenței de a dispune eutanasia „unei persoane împuternicice de primar”).
    În concluzie, s-a creat o situație în care, în privința procedurii de eutanasiere, interpretarea prevederilor OUG nu mai este suficientă pentru a desluși modalitatea corectă de aplicare a lor, fiind nevoie să se apeleze și la detalierile din normele metodologice. Asta deși, aparent, scopul modificărilor (cu includerea a numeroase detalieri) ar fi fost să facă legislația mai clară.
    P.S.: Vă propun să încercăm să renunțăm la categoriile create, probabil, tot în presa de scandal, și anume „iubitori” și „neiubitori de animale”. Vă asigur că dezbaterile uneori înflăcărate din societate se datorează tocmai interesului multor oameni pentru soarta (și bunăstarea, adesea interpretabilă, a) acestor creaturi. Un „neiubitor” ar propune, probabil, abrogarea întregii legislații aferente.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


 Abonare newsletter | Corporate | Membership

.