Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
D&B DAVID SI BAIAS
 
Print Friendly, PDF & Email

Curtea de Apel Oradea a acordat deductibilitatea TVA
08.05.2014 | Daniel UDRESCU


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Tribunalul Satu Mare, pe fond, şi Curtea de Apel Oradea, în recurs, au hotărât în sentinţa civilă 3513/CA/21.12.2011 şi decizia 3356/CA/202 – R, date în dosarul 14368/83/CA/2010, să anuleze în parte actele fiscale emise de ANAF împotriva reclamantului SAA.

Primul lucru pe care doresc să-l subliniez este că ANAF este singura autoritate delegată şi are competenţa EXCLUSIVĂ de stabilire a creanţei fiscale în baza art 85 alin. 1: Impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc a) prin declaraţie fiscală, în condiţiile art. 82 alin. (2) şi art. 86 alin. (4); şi b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.  Cele 2 hotărâri ale instanţelor sunt pentru mine nelegale pentru că în loc să anuleze actele fiscale incorect calculate şi să dispună emiterea unor noi decizii de impunere calculate corect, instanţele şi-au depăşit atribuţiile şi: Constată că obligaţia fiscală a reclamantului pentru perioada supusă inspecţiei fiscale este… Codul de procedură fiscală este lege specială de strictă interpretare şi dacă nu prevede clar că instanţa are dreptul să stabilească TVA, atunci impozitele şi taxele trebuiesc stabilite numai de autoritatea cu competenţă exclusivă.

Realistic vorbind, mă surprinde durata extrem de lungă a judecării, când de la prima aruncătură de ochi, controlul fiscal este incomplet, segmentul deducerilor fiind ignorat în totalitate. AICI este buba. Dacă Comisia de soluţionare a contestaţiilor şi-ar face datoria şi ANAF ar reduce durata controalelor, aceste probleme de prescripţie nu ar exista. Legea specială, prin Codul de procedură fiscală, analizează termenele de prescripţie de la art 91:
(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.

În acest articol există elemente care ţin de dreptul la apărare şi aliniatul 1 are în vedere prescrierea în dreptul comun. Citirea acestui aliniat indică perioada de cinci ani după care expiră dreptul ANAF de a costata şi stabili obligaţii fiscale. Emiterea unor noi acte fiscale este afectată însă de termenele de prescripţie şi consider că instanţele vor să protejeze interesele statului prin artificii de interpretare a legii, care însă sunt nelegale. Personal, m-a surprins faptul că avem o anulare în parte a actelor fiscale, când calculul este vădit eronat şi se impunea anularea lor în totalitate.

Analiza hotărârilor de mai sus trebuie să aibe la bază jurisprudenţa CJUE şi respectarea art. 267 din TFUE, pe care le prezint.  Hotărârea din 1 martie 2012, Polski Trawertyn, 280/10, la punctele 40 şi 47 este extrem de relevantă:
40. În această privință, trebuie amintit că dreptul de deducere prevăzut la articolul 167 și următoarele din Directiva 2006/112 face parte integrantă din mecanismul TVAului și, în principiu, nu poate fi limitat. Acesta se exercită imediat pentru totalitatea taxelor aplicate operațiunilor efectuate în amonte.
47. Astfel, reiese din jurisprudență, pe de o parte, că, deși este adevărat că persoanele impozabile au în temeiul articolului 213 din Directiva 2006/112 obligația de a declara când încep, își modifică sau încetează activitățile, statelor membre nu li se permite în niciun caz, în ipoteza neprezentării unei declarații, să priveze persoana impozabilă de exercitarea acestui drept (a se vedea Hotărârea Nidera Handelscompagnie C-385/09 , citată anterior, punctul 48).

La fel este şi Hotărârea din 21 octombrie 2010, Nidera Handelscompagnie, C385/09, punctul 48:
48. Desigur, persoanele impozabile au de asemenea obligația de a declara când încep, când își modifică sau când încetează activitățile, conform măsurilor adoptate în acest scop de statele membre, și aceasta în temeiul articolului 213 din Directiva 2006/112. Cu toate acestea, Curtea s a pronunțat deja în sensul că o asemenea dispoziție nu permite în niciun caz statelor membre, în cazul neprezentării unei declarații, să reporteze exercitarea dreptului de deducere până la începutul efectiv al realizării obișnuite a operațiunilor taxate sau să priveze persoana impozabilă de exercitarea acestui drept (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 21 martie 2000, Gabalfrisa și alții, C 110/98-C 147/98, Rec., p. I 1577, punctul 51).

În cauză sunt relevante următoarele aspecte pozitive şi negative:
1. Instanţa nu a analizat dacă Norma juridică trebuie să fie clară şi previzibilă. Până la OUG nr. 109/2009 norma juridică nu conţinea dispoziţii referitoare la vȃnzarea de imobile de către persoanele fizice, acestea fiind introduse de art. 127 alin. 21, norma neputând fi retroactivă. Instanţa nu a luat în considerare acest lucru menţionând că modificarea legislativă din 2009 având ca scop lămurirea şi asigurarea interpretării unitare se referă la altceva. Din punct de vedere al instanţei, aceasta a aplicat art. 1 alin. 3 din Codul fiscal în sensul că dispoziţiile Codului fiscal prevalează asupra oricărei prevederi din alte acte normative, aplicând Teza I din Norma metodologică 3.1 a art. 127 alin. 2, uitând cu desăvârşire să o coroboreze şi cu teza II, care de fapt anulează concluziile instanţei (Transferul bunurilor sau serviciilor achiziţionate în scop personal de persoanele fizice în patrimoniul comercial în scopul utilizării pentru desfăşurarea de activităţi economice, nu este o operaţiune asimilată unei livrări de bunuri/prestări de servicii, efectuate cu plată, iar persoana fizică nu poate deduce taxa aferentă bunurilor/serviciilor respective). Ori instanţa tocmai acest lucru a făcut. A spus că persoana este impozabilă, deci i-a transferat bunurile/serviciile achiziţionate în scop personal în patrimoniul comercial, apoi a spus că TVA pentru ele este de fapt deductibil, fiind în flagrantă contrazicere cu teza II (pe care eu oricum o consider nelegală).

Mai mult, în opinia autorului, instanţa a analizat următorul argument fals, până la modificările aduse de HG nr. 1620/2009 şi OUG nr. 109/2009: faptul că art. 127 alin. (2) reprezintă transpunerea în legislaţia naţională a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) a doua propoziţie din Directiva 112/2006 CE, privind TVA. Sensul Codului Fiscal, art. 127 CF alin. (1): Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi, are un înţeles diferit faţă de Directiva Europeană 112/2006, articolul 9 alin. (1): Persoană impozabilă înseamnă orice persoană care, în mod independent, desfăşoară în orice loc orice activitate economică, indiferent de scopul sau rezultatele activităţii respective. Exprimarea se interpretează confuz la art. 127, rezultând numai activităţile de la aliniatul 2, care nu includ construcţiile şi vânzările de imobile, şi nu clar ca la art. 9 din directivă, unde „orice activităţi” este fără drept de interpretare (modificată abia prin HG nr. 1620/2009). Astfel, toate modificările aduse Codului fiscal trebuie judecate prin prisma principiului tempus regit actum, pentru fiecare modificare în parte.

2. Caracterul de continuitate nu a fost definit decât după 1 ianuarie 2010. Menţionez că ICCJ, în Decizia 4349 în dosarul 6383/2/2010, a statuat faptul că nici Codul fiscal, nici normele metodologice nu precizau expres până la 31 decembrie 2009 că obţinerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea imobilelor din patrimoniul personal are caracter de continuitate, şi nu defineau continuitatea. Curtea de Apel Oradea încearcă să legitimizeze claritatea art. 127 alin. 2 şi a Normei metodologice 3.1 pentru anul 2008-2009.

3. Este relevant că Tribunalul Satu Mare şi CA Oradea au dat importanţă art. 94 alin. 2 şi 3 Cod procedură fiscală şi au dat o hotărâre care analizează şi pct 62 alin. 5 din HG nr. 44/2004, respectiv obligativitarea organului fiscal să calculeze TVA deductibil, chiar dacă persoana nu a fost înregistrată ca plătitoare de TVA. Este cu adevărat un pas înainte. Partea interesantă a acestor hotărâri nu este acordarea dreptului de deducere pe care chiar ANAF îl recunoaşte, ci respingerea solicitării ANAF care a stabilit că nu există TVA deductibilă, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 92 alin. 2 şi 3 din OG nr. 92/2003. Acest drept de deducere trebuie să fie exercitat de contribuabil prin decontul de taxă prevăzut la art. 156 alin. 2 din Codul fiscal, depus după înregistrarea persoanei impozabile în scopuri de TVA conform art. 153, sau printr-un decont ulterior.

Poate o explicaţie îşi are rostul la acest punct de vedere al instanţei. Dacă ANAF ar fi calculat TVA deductibil şi l-ar fi prezentat că el există, numai că pentru a putea beneficia de o deducere a lui, contribuabilul trebuie să depună un decont de taxă după înregistrarea în scopuri de TVA, atunci instanţa ar fi dat dreptate ANAF. Această hotărâre a meritat un articol tocmai pentru că a arătat că ANAF nu a respectat procedura legală şi chiar dacă recunoaşte că nu refuză dreptul la deducerea TVA, nu a calculat în raportul de inspecţie fiscală TVA-ul pe care ar fi trebuit să şi-l deducă contribuabilul. Dacă în RIF ar fi acordat dreptul de deducere, şi s-ar fi exercitat rolul de îndrumare al ANAF cu TVA deductibil, prezentat ca putând fi obţinut după depunerea decontului, atunci nu ar fi fost o încălcare a dreptului de deducere (TVA fiind o taxă neutră) şi nu ar fi fost supus atenţiei.

4. S-a încălcat principiul certitudinii impunerii de la art. 3 lit. b) din Codul fiscal. Claritatea normei juridice trebuie să asigure principiul securităţii juridice garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

La analizarea acestor sentinţe anexate se impune a se analiza rolul Comisiilor de soluţionare a contestaţiilor, care continuă să ȋncalce legea fiscală, fără consecinţe penale şi fără ca Ministrul Finanţelor Publice să se sesizeze că la nivel de ţară, există ori o incompetenţă generalizată (greu de crezut), ori o lipsă de independenţă a comisiilor fiscale, care nu pot să-şi exprime opinii independente de cele ale DGFP judeţene sau faţă de superiorii ierarhici care au semnat deciziile de impunere ANAF, decizii care ȋncalcă legea.  Această analiză la nivel de Minister şi Guvern va reduce numărul plângerilor penale împotriva inspectorilor şi profesioniştilor din comisii şi va crea independenţă şi responsabilitate în sistem.

Sunt convins că Instanţa Supremă va analiza şi modificările aduse de nou Cod civil şi OUG nr. 125/2011, cu privire la patrimoniul afacerii comparat cu patrimoniul personal, precum şi cu o metodologie nedescrisă legal de trecere a patrimoniului personal în activitate economică independentă, precum şi încadrarea cu o definiţie legală a persoanei fizice plătitoare de TVA, dar şi a unui formular de declarare a vectorului fiscal pentru plătitorul de TVA pentru tranzacţii imobiliare din patrimoniul personal reîncadrat în activitate economică independentă.

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate