Despre aplicarea globală sau pe instituții autonome a legii penale mai favorabile: un apel la asigurarea unei practici judiciare unitare

Am mai scris despre aplicarea legii penale mai favorabile, fără a mă pronunța în vreun fel, în favoarea aplicării globale sau pe instituții autonome[1]. Singura cerință care mi se părea esențială la momentul respectiv era ca opțiunea aleasă (global sau pe instituții autonome) să se aplice unitar, fără discriminare (atât în cauzele în curs de judecată, cât și după judecarea definitivă a cauzei). Aș dori să fac un nou apel la unitate, prin prisma deciziilor recente adoptate de Înalta Curte de Casație și Justiție la 14 aprilie 2014, iar de Curtea Constituțională la data de 6 mai 2014, fără a mă pronunța în favoarea sau defavoarea vreuneia dintre interpretări.

Din punctul meu de vedere, sunt două aspecte de politică penală în favoarea cărora am militat de foarte mult timp: interpretarea unitară și previzibilă a dispozițiilor penale în practica judiciară, și interpretarea legii în spiritul acesteia, spre deosebire de interpretarea literală[2], fără a genera o interpretare contra legem[3].

Voi încerca să transpun aceste două principii de politică penală în cele ce urmează.

Recent, o soluție a Înaltei Curți de Casație și Justiție a venit să tranșeze o polemică aprinsă în doctrina și practica judiciară românească: aplicarea legii penale mai favorabile pe instituții autonome în cauzele nedefinitiv judecate, potrivit art. 5 C.pen.[4]. Deși întrebarea la care se răspunde se referă strict la instituția prescripției, în considerentele hotărârii Curții se merge mai departe, arătându-se, de principiu, modul de aplicare al legii penale mai favorabile și chiar care ar fi instituțiile autonome susceptibile de analiză în alegerea legii penale mai favorabile.

Surprinzător, la nici o săptămână de la apariției deciziei Înaltei Curți, un comunicat al Curții Constituționale vine (aparent) să răstoarne motivarea instanței supreme:
”în urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile”.

De ce spun aparent? Pentru că, în așteptarea motivării, această decizie poate fi interpretată în două moduri: fie ca nepermițând combinarea prevederilor din legi succesive în cadrul aceleiași instituții autonome (validând în acest sens raționamentul Înaltei Curți de Casație și Justiție), fie ca statuând constituționalitatea aplicării globale a legii penale mai favorabile, interpretare contrară celei a instanței supreme.

Aș dori să arăt în cele ce urmează de ce, în opinia mea, fără a mă declara partizanul uneia sau alteia din cele două poziții, cea de-a doua interpretare a deciziei Curții Constituționale (în sensul validării aplicării globale a legii penale mai favorabile) ar constitui o interpretare cel puțin neinspirată, din perspectiva politicii penale și constituționale.

1. Aspecte de politică penală

Din perspectiva politicii penale, ar fi două aspecte de ridicat referitor la cea de-a doua interpretare a deciziei Curții Constituționale: intenția legiuitorului în adoptarea reformei penale (1.1.) și (in)utilitatea din perspectivă penală a deciziei Curții Constituționale (1.2.).

1.1. Intenția legiuitorului în adoptarea reformei penale

Nu este niciun secret faptul că, atât codul penal, cât și legea de punere în aplicare a acestuia, au fost redactate cu intenția declarată a aplicării legii penale mai favorabile pe instituții autonome. De altfel, au fost luări de cuvânt explicite în literatura de specialitate, la conferințe sau pe forumuri de specialitate în care autori ai codurilor sau legii de punere în aplicare au explicat discuțiile avute la adoptarea acestora și principiile din spatele acestor discuții[5]. A interveni, la trei luni de la punerea în aplicare a noii legislații penale și a stabili, la nivel de principiu, o situație contrară celei în vederea căreia a fost adoptată legislația respectivă are certe consecințe în ceea ce privește politica penală, cel puțin din punctul de vedere al unității reglementării și previzibilității dispozițiilor penale în timp. Suplimentar, faptul că o decizie a Curții Constituționale vine să contrazică o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție[6], nu face decât să adauge la starea de incertitudine pe care noua legislație penală își propunea să o înlăture prin politica penală promovată.

1.2. (In)utilitatea din perspectivă penală a deciziei Curții Constituționale

Potrivit prevederilor legale (art. 477 alin. 3 C.pr.pen.), dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial ar României. Aceasta semnifică faptul că începând cu data de 30 aprilie 2014, art. 5 C.pen. se interpretează în mod general și obligatoriu în practica judiciară ca impunând aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei pe instituții autonome. Ce se întâmplă însă odată cu publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale (interpretată în sensul aplicării globale), care stabilește neconstituționalitatea art. 5 C.pen., în măsura în care acesta este interpretat ca impunând aplicarea legii mai favorabile pe instituții autonome? Răspunsul este, din păcate, nimic notabil.

Și aceasta datorită prevederilor art. 5 alin. 2 C.pen., care stabilește că
”dispozițiile alin. 1 se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale (s.n.), precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul cât acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile”.

O reglementare a acestui gen de situaţii, se regăseşte şi în art. 2 alin. final din Codul penal italian, soluţia legiuitorului italian fiind însă diferită, pentru că are la bază o reglementare constituţională diferită (potrivit Expunerii de motive a Codului penal).

Potrivit prevederilor art. 5 alin. (2) C.pen., prevederile art. 5 alin. (1) C.pen., în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie începând cu data de 30 aprilie 2014 (respectiv aplicarea legii penale mai favorabile pe instituții autonome) sunt incidente, ca lege penală mai favorabilă, tuturor faptelor săvârșite până la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea prevederilor art. 5 în această interpretare. Aceste prevederi, chiar declarate neconstituționale, continuă să constituie lege mai favorabilă, în virtutea art. 5 alin. 2 C.pen., pentru toate faptele menționate mai sus, chiar după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale. Toate instanțele sunt obligate să aplice dispozițiile legii penale mai favorabile, chiar neconstituționale, dacă acestea au fost legal în vigoare, indiferent de perioada de timp până la declararea neconstituționalității acestora. Această interpretare poate constitui o subtilitate care poate scăpa chiar și unor profesioniști ai dreptului, dar nespecializați în materia dreptului penal. Este însă (din păcate sau din fericire) un raționament valabil.

Căror fapte li s-ar putea aplica prevederile art. 5 alin. 1 C.pen. în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție (respectiv aplicarea legii penale mai favorabile pe instituții autonome)? Răspunsul este: tuturor situațiilor tranzitorii generate de intrarea în vigoare a noii legislații penale.

Căror fapte li s-ar putea aplica prevederile art. 5 alin. 1 C.pen. în interpretarea (prezumată) a aplicării globale a legii penale mai favorabile? Faptelor săvârșite după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale. Adică faptelor săvârșite sub imperiul noii legislații penale, cu condiția ca, între data săvârșirii faptei și data executării pedepsei această nouă legislație penală să se schimbe.

Istoria ne-a învățat că instituția legii penale mai favorabile are o incidență restrânsă, legislația penală fiind de regulă stabilă și suferind modificări minore într-o anumită perioadă de timp determinată. Situațiile de incidență a legii penale mai favorabile sunt foarte rare în practica judiciară de zi cu zi. Cu totul altfel se pune problema în cazul modificării majore a legislației penale (care se întâmplă de regulă la 20-30 de ani, odată cu adoptarea de noi coduri penale sau revizuirea majoră a celor existente). În aceste perioade tranzitorii, legea penală mai favorabilă este de actualitate în majoritatea cauzelor penale aflate pe rolul instanțelor, pe o perioadă cuprinsă între doi și cinci ani de la adoptarea sau revizuirea legislației.

Din perspectiva celor de mai sus, nu pot decât să concluzionez că, odată adoptată și publicată în Monitorul Oficial decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizia (prezumată) contrară a Curții Constituționale devine inutilă, nefiind incidentă în situațiile tranzitorii pe care ar fi trebuit să le reglementeze. Cu totul altfel ar fi stat lucrurile dacă decizia Curții Constituționale ar fi fost anterioară celei a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

2. Aspecte de politică constituțională

Nu o să mă declar expert în ceea ce privește aspectele de politică constituțională, dar o să punctez câteva lucruri, așa cum înțeleg eu statul de drept și democrația în general, care ar trebui, teoretic, să fie apărate de Constituție. Democrația și statul de drept ar trebui să garanteze, în primul rând, prevalența opiniei majoritare asupra celei minoritare. În al doilea rând, ar trebui să asigure funcționalitatea principiilor constituționale prevăzute expres în legea fundamentală. Voi analiza pe rând cele două probleme.

2.1. Democrația și statul de drept (sau cum majoritatea guvernează minoritatea)

Am fost plăcut impresionat de modul de redactare a deciziei nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru rezolvarea unei chestiuni de drept (fără a se înțelege că sunt de acord cu concluzia la care s-a ajuns), în special în ceea ce privește analiza opiniilor pro și contra din doctrina și practica judiciară interbelică, postbelică și contemporană. Monștri sacri ai dreptului penal s-au pronunțat, alături de practica judiciară, în favoarea aplicării legii penale mai favorabile pe instituții autonome (cu titlu de exemplu, și fără intenția de a supăra pe cineva, menționez din decizia ICCJ pe Vintilă Dongoroz, Costică Bulai, George Antoniu). Profesori consacrați în literatura contemporană (din nou cu titlu de exemplu, Florin Streteanu, Mihai Hotca, Viorel Pașca) au manifestat aceeași opinie. Au existat și păreri contrare[7]. Totul în limitele unei dezbateri științifice civilizate, cu argumente de o parte și de cealaltă. Ceea ce nu cunoșteam însă până la data de 30 aprilie 2014, data publicării în Monitorul Oficial a deciziei ICCJ, era amploarea susținătorilor tezei aplicării legii penale mai favorabile pe instituții autonome: majoritatea covârșitoare a doctrinei și practicii judiciare românești.

Astfel, catedrele de drept penal ale unora din cele mai prestigioase universități din țară (Universitatea Bucureşti, Universitatea de Vest Timişoara, Universitatea din Craiova, Universitatea din Cluj) s-au exprimat în unanimitate în privința aplicării legii penale mai favorabile pe instituții autonome. În același sens s-au pronunțat Curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti – Secţia I, Cluj, Galaţi, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Târgu Mureş şi Suceava, precum şi instanţele arondate Curţii de Apel Ploieşti. Aceasta a fost și opinia scrisă a Parchetului General. Nu au exprimat puncte de vedere Curţile de apel Craiova, Iaşi, Oradea şi Timişoara, iar împotriva acestei opinii s-au pronunțat Curtea de apel București, secția a II-a penală și Judecătoria Sfântu Gheorghe.

Nu pot decât să constat, indiferent dacă îmi place sau nu, faptul că majoritatea profesioniștilor specializați în domeniul dreptului penal s-a pronunțat în vederea aplicării legii penale mai favorabile pe instituții autonome. Este o opinie pe care, în virtutea numărului majoritar al susținătorilor ei, sunt obligat să o respect. Mai mult, în virtutea regulilor democrației și a statului de drept, această opinie trebuie să se impună și să fie aplicată unitar. Nu este de imaginat ca o opinie minoritară să se impună asupra unei majoritare. Pe ce bază democratică? Și cu ce motivare?

În acest context, oricât de justificată și argumentată ar fi decizia (prezumată) a Curții Constituționale în favoarea aplicării globale a legii penale mai favorabile, aceasta se opune opiniei motivate a majorității profesioniștilor specializați în domeniul penal. Or, impunerea unei opinii minoritare majorității se apropie suspect de mult de încălcarea unei politici constituționale democratice sănătoase. Și asta în numele constituționalității prevederilor legale.

2.2. Funcționalitatea principiilor constituționale

Așa cum voi arăta în cele ce urmează, Curtea Constituțională, prin (prezumata) declarare ca neconstituțională a prevederilor art. 5 C.pen. (și numai a acestor prevederi), dacă sunt interpretate în sensul aplicării legii penale mai favorabile pe instituții autonome, subminează însăși funcționalitatea principiului a cărui constituționalitate ar trebui să o apere.

Cu alte cuvinte, prin declararea ca neconstituțională a dispozițiilor art. 5 C.pen. dacă sunt interpretate în sensul permiterii aplicării legii mai favorabile pe instituții autonome, Curtea Constituțională permite aplicarea retroactivă a legii penale mai aspre, interzisă chiar de Constituție în art. 15 alin. 2.

Problema aplicării legii penale mai favorabile în mod global sau pe instituții autonome nu se regăsește în art. 5 sau 6 C.pen. Aceste articole au un conținut perfect echivoc, permițând ambele interpretări ca valabile. Textele de lege asupra constituționalității cărora ar fi trebuit să se aplece Curtea Constituțională, și care induc opinia aplicării legii mai favorabile pe instituții autonome, se regăsesc în prevederile art. 172 și 173 C.pen.

Art. 172 C.pen. stabilește că
”ori de câte ori legea penală folosește un termen sau o expresie dintre cele arătate în prezentul titlu, înțelesul acesteia este cel prevăzut în articolele următoare, afară de cazul când legea penală dispune altfel”.

Țin să reamintesc faptul că atât art. 5, cât și art. 6 C.pen. folosesc expresia ”lege penală” și nicăieri în cuprinsul acestor articole nu se prevede faptul că interpretarea ar trebui să fie diferită de cea din prevederile art.173 C.pen.

Potrivit art. 173 C.pen.,
”prin lege penală se înțelege orice dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanțe de urgență, sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege”.

Cu alte cuvinte, codul penal ne arată că prin lege penală nu trebuie să înțelegem un act normativ, ci o dispoziție cu caracter penal cuprinsă într-un act normativ. Constituie tot atâtea legi penale, în sensul Codului penal, prevederile referitoare la sancționarea infracțiunii simple, cele referitoare la concursul de infracțiuni, ori prevederile referitoare la prescripție.

Să ne imaginăm, fără a constata neconstituționalitatea prevederilor art. 172 și 173 C.pen., faptul că se constată neconstituționalitatea art. 5 C.pen., dacă acesta este interpretat ca impunând aplicarea legii penale pe instituții autonome. În această ipoteză, singura interpretare posibilă este aceea a aplicării globale a legii penale mai favorabile. Voi arăta printr-un exemplu simplu cum se poate ajunge în această interpretare la încălcarea dispozițiilor constituționale: în cazul unei persoane care a săvârșit un concurs de infracțiuni, prin aplicarea globală a legii penale mai favorabile, se ajunge la concluzia că legea nouă este mai favorabilă în ceea ce privește limitele de pedeapsă ale infracțiunilor ce compun concursul. În aceste condiții, legea nouă se aplică în bloc, retroactiv, ca fiind mai favorabilă. Problema care se pune este că dispozițiile ce reglementează concursul de infracțiuni, în legea nouă, sunt mai nefavorabile decât cele din legea veche. Iar potrivit dispozițiilor art. 172 și 173 C.pen., dispozițiile care reglementează concursul de infracțiuni intră în definiția noțiunii de ”lege penală”. Cu alte cuvinte, avem o lege penală mai aspră care retroactivează, cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție. Adică se aduce atingere funcționalității unui principiu constituțional în numele constituționalității[8].

În opinia mea, dacă se dorește interpretarea art. 5 sau 6 C.pen. ca impunând obligativitatea aplicării globale a legii penale mai favorabile, ar trebui fie declarat ca neconstituțional art. 173 C.pen., fie modificate legislativ art. 5 și 6 C.pen., în sensul că referirea la legea penală din acestea trebuie interpretată ca vizând un anumit act normativ, iar nu dispozițiile penale din acesta.

Concluzie

Interpretarea deciziei Curții Constituționale în sensul că interzice aplicarea legii penale mai favorabile pe instituții autonome prejudiciază grav, în opinia mea, politica penală vizată prin adoptarea noii legislații, atât sub aspectul intenției inițiatorilor acesteia, cât și al utilității practice a deciziei menționate. De asemenea, se apropie periculos de încălcarea unor principii constituționale ale statului de drept, fără a mai vorbi despre crearea inutilă a unui conflict între instituții (este greu de crezut că majoritatea specialiștilor dreptului penal, odată exprimată public opinia aplicării legii penale mai favorabile pe instituții autonome, vor reveni asupra acestei opinii numai pentru că o minoritate a decis altfel).

Una peste alta, atât din punct de vedere al politicii penale, cât și al celei constituționale, o astfel de interpretare este păguboasă și nu aduce beneficii nimănui (poate doar în satisfacerea unor orgolii personale ale partizanilor unei opinii sau alteia). Mai ales că nu există în Constituția României un text care să interzică expres una sau alta din cele două opinii, care să genereze o interpretare contra legem. În aceste condiții, oricare din cele două opinii poate fi adoptată, după părerea mea, fără încălcarea legii fundamentale.

Sper că motivarea deciziei Curții Constituționale conform căreia art. 5 C.pen. este constituțional în măsura în care nu permite combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile se referă la interzicerea creării unei lex tertia în cadrul aceleiași instituții autonome (care a fost de altfel și opinia ICCJ în decizia nr. 2/2014). Și asta nu pentru că sunt partizanul teoriei aplicării legii penale mai favorabile pe instituții autonome, ci datorită respectului pentru opinia majorității specialiștilor și pentru îndeplinirea dezideratului unificării practicii judiciare, pentru care am militat la începutul acestei intervenții. Aș fi reacționat în același mod dacă decizia Curții Constituționale ar fi fost anterioară celei a ICCJ, indiferent de conținutul motivării.

Unul din motivele adoptării noii legislații penale se referă la unificarea practicii judiciare, cu consecințe asupra previzibilității procesului penal. Îndemn, în final, profesioniștii dreptului la îndeplinirea acestui deziderat.

[1] Norel Neagu, Constituționalitatea aplicării diferențiate a principiului legii penale mai favorabile în funcție de intervenția unei hotărâri definitive de condamnare.
[2] Norel Neagu, A Need for Change: the Romanian Supreme Court’s Approach in Appeals in the Interest of Law, Review of Central and East European Law 3/2010, p. 293-305.
[3] Cauza C-105/03, Pupino, [2005] ECR I-05285, în Norel Neagu, Jurisprudența CJUE și influența acesteia asupra dreptului penal national, Editura C.H.Beck, București, 2014, p. 25.
[4] I.C.C.J., dec. nr. 2/2014, publicată în M.Of. nr. 319 din 30 aprilie 2014.
[5] Florin Streteanu, Aspecte privind aplicarea în timp a legii penale în condițiile intrării în vigoare a noului Cod penal, Caiete de Drept Penal nr. 3/2013, p. 11, Mihai Hotca, Regula mitior lex în lumina noului Cod penal.
[6] Din aceeași perspectivă a interpretării unitare, nu pot decât să-mi exprim îndoiala că decizia nr. 1/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție luată de completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, în interpretarea art. 6 C.pen., este în concordanță cu decizia nr. 2/2014, luată de același complet, pentru că (aparent, cel puțin la acest moment, în așteptarea motivării deciziei nr. 1/2014) în una din situații se stabilește ca regulă generală de aplicare a legii penale mai favorabile aplicarea pe instituții autonome (art. 5 C.pen.), iar în celălalt caz aplicarea globală (art. 6 C.pen.).
[7] Simona Cîrnaru, Aplicarea în timp a legii penale mai favorabile – potenţial conflict între interpretarea unei norme legale şi exigenţele unui principiu constitutional, Daniela Panioglu, Aplicarea legii penale mai favorabilă infractorului.
[8] Pentru o decizie asemănătoare a CJUE (din fericire remediată prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona), a se vedea Norel Neagu, Entrapment between two Pillars: the European Court of Justice Rulings in Criminal Law, European Law Journal 4/2009, p. 536-551.

Conf. univ. dr. Norel NEAGU
Avocat, HOTCA & ASOCIAȚII

Aveţi cont profesional JURIDICE.ro?