Daunele morale in dreptul muncii. Critica Deciziei ICCJ
19 noiembrie 2007 | JURIDICE.ro, Costel Gilca
Prin Legea nr. 237/2007 din iulie 2007 a fost modificat art. 269 alin. 1 din Codul muncii, in sensul ca se acorda salariatilor si despagubiri pentru pagubele morale.
La vremea aceea, pe formul de discutii reformaj ma intrebam, salutand aparitia acestei legi, pentru cine a fost adoptata aceasta lege, pentru ca imi parea bizara modificarea Codului muncii doar pentru acest articol, in conditiile in care ar trebui multe alte modificari si in conditiile in care nu a primit, cu singura exceptie, previzibila de altfel, decat avize negative.
Expunerea de motive (.pdf, 61,92 KB) ma facea sa ma gandesc ca aceasta lege avea un destinatar precis. Nu ma gandeam ca in fapt poate fi un raspuns la o decizie a Inaltei Curti. De fapt, se vorbeste de caracter discriminatoriu, in conditiile in care inca din anul 2006 Curtea Constitutionala se pronuntase asupra acestui caracter prin decizia 716/2006 respingand exceptia. Din expunerea de motive nu rezulta ca ar fi un raspuns la aceasta decizie. Interesant este ca atat avizul Consiliului Legislativ (pdf, 71,02 KB), cat si punctul de vedere al Guvernului (.pdf, 121,42 KB)sunt negative.
Interesant este si ca nici in comisiile de specialitate initiativa nu a primit vot favorabil… Comisia pentru drepturile omului (.pdf, 110,25 KB) cu unanimitate de voturi nu acorda vot favorabil. Comisia pentru egalitatea de sanse (.pdf, 135,31 KB) respinge si ea apropunerea. Nici Comisia juridica nu avizeaza favorabil. Singurul aviz favorabil vine din partea Comisiei pentru munca. Si cu toate acestea, propunerea trece in Parlament si devine text de lege.
Inclin sa cred ca nu este nici o legatura intre decizia Inaltei Curti si aceasta initiativa legislativa.
Oricum ar fi, aparitia legii nu face altceva decat sa dea continut notiunii de "demnitate in munca".
CodulMuncii.ro a transmis o stire conform careia ICJC instantele ar fi acordat despagubiri pentru daune morale in cuantum de 10 000 euro ["Salariatul concediat nelegal este indreptatit sa obtina repararea prejudiciului moral pe care l-a suferit. Astfel, in speta, se cuvine salariatului reintegrat in functie, suma de 10.000 de euro, ca echivalent al prejudiciului moral suportat de acesta. Salariatul concediat nelegal, avand functia de director al unei sucursale a societatii bancare intimate, a dovedit sicanele la care a fost supus timp indelungat anterior concedierii, cum ar fi suspendarea contractului de munca, retragerea sporului de fidelitate, refuzul concediului de studii. Aceste sicane, impreuna cu concedierea nelegala s-au repercutat negativ asupra starii psihice a salariatului, i-au lezat onoarea si demnitatea, salariatul bucurandu-se de prestigiu social, fiind cadru universitar si autor de lucrari stiintifice."] (nu este prima decizie in acest sens, prima pe care eu am citit-o este din anul 2000 si viza, daca nu ma insel un diplomant, dar este o alta discutie).
JURIDICE.RO a difuzat stirea conform careia in Monitorul Oficial nr. 763/12 noiembrie 2007, a fost publicata Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. XL (40) din 7 mai 2007 care precizeaza ca "o corecta interpretare si aplicare a dispozitiilor legale au facut-o acele instante care au considerat ca acordarea de daune morale este admisibila numai in masura in care in cuprinsul contractului colectiv de munca sau contractul individual de munca au fost incluse clauze exprese in acest sens".
Pentru motivele de mai jos, apreciez aceasta solutie ca fiind eronata.
Suferinta morala este aceeasi indiferent daca este prevazuta despagubirea in Contractul colectiv de munca sau nu. Aceasta inseamna ca, desi salariatii au suferit in mod real umilinte din partea angajatorului si uneori aceste incalcari au fost realizate cu intentie, pentru ca angajatorul are mijloacele necesare de a "se juca" cu personalitatea salariatului, salariatii nu pot fi despagubiti pentru aceste umilinte suferite decat in masura in care se prevede in contractul colectiv de munca. Asadar suferintele morale in dreptul muncii pot fi compensate, conform Inaltei Curti, numai daca exista un text in contractul colectiv. Total eronat, pentru ca avem texte de lege. Totul este ca magistratii de la Inalte Curte sa le fi cunoscut…
Repararea daunelor morale tine de demnitatea umana, iar pentru aceasta avem texte de lege:
1. Constitutia Romaniei: art. 1 (3) "România este stat de drept, democratic ?i social, în care demnitatea omului, […] reprezint? valori supreme ?i sunt garantate. "
2. Codul muncii: art. 39 alin. alin. 1 lit. e) "salariatii au dreptul la demnitate in munca".
"DEMNITÁTE, (2) demnitati, s.f. 1. Calitatea de a fi demn, atitudine demna (2); autoritate morala, prestigiu. Gravitate, m?re?ie. 2. (Mai ales la pl.) Functie sau insarcinare inalta in stat; rang. – Din lat. dignitas, -atis (dupa demn). " cf. dex-online.
Chiar si numai avand in vedere aceste texte orice alte comentarii ar fi de prisos. Totusi vom continua prin a ne intreba daca Inalta Curte a cunoscut aceste texte?
Sfera demnitatii in munca este larga (a se vedea articolul pe care l-am publicat in Revista romana de dreptul muncii privind "Demnitatea in munca"). Ea cuprinde si situatia in care un salariat a suferit o trauma morala din partea angajatorului, o incalcare a autoritatii morale, a prestigiului salariatului. Daca suferinta psihica, morala a unui salariat ca urmare a gesturilor angajatorului nu intra in notiunea de demnitate in munca, atunci nu mai intra nimic in aceasta notiune. Este goala de continut, ceea ce este inadmisibil, asa cum este si aceasta decizie a Inaltei Curti.
Dar prin hotararea Inaltei Curti de justitie si Casatie demintatea in munca ramane goala de continut si din perspectiva repararii daunei. In masura in care exista un drept al salariatului la demnitate in munca (prevazut asa cum am mentionat si de Constitutie in mod generic), exista atunci si o obligatie corelativa a angajatorului in sensul respectarii acestui drept. Or, acest respect nu se realizeaza prin cuvinte, nu se realizeaza in mod pasiv sau la modul "iti respect dreptul la demnitate in munca, insa astazi vreau sa duci gunoiul". In lipsa unor norme care sa apare continutul dreptului la demnitate in munca, aceasta norma din Codul muncii ramane fara continut. Si ramane fara continut si norma Constitutionala, ceea ce evident ca este de neconceput. Daca nu ar fi pentru prima data cand o norma dintr-o lege (fie ea si organica) ar ramane fara continut, este insa inadmisibil ca dispozitiile contitutionale sa nu isi gaseasca aplicarea in plenitudinea lor. In articolul "Demnitatea in munca" ma intrebam daca mai era necesar sa se prevada in Codul muncii ca salariatii au dreptul la demnitate in munca din moment ce dispozitia contitutionala ar cuprinde si aceasta ramura. Prevederea din Codul muncii este o doar o intarire, caci si in relatiile de munca dispozitia constitutionala privind demnitatea in munca TREBUIE sa se aplice.
Ei bine, prin aceasta hotarare a Inaltei Curti este ignorata nu atat dispozitia Codului muncii cat, mai ales, prevederea Constitutionala. Inalta Curte a golit de sens prevederea constitutionala, in situatia in care nu se prevede prin contractul colectiv de munca dreptul la despagubiri.
Daca in ceea ce priveste necunoasterea dispozitiilor Codului muncii le putem acorda circumstante, in ceea ce priveste incalcarea Constitutiei de catre Inalta Curte nu putem avea nici o un argument favorabil instantei supreme.
Argumentul potrivit caruia in fapt salariatul nu are dreptul la despagubire pentru daune morale pentru ca nu exista in Codul muncii nici o prevedere legala expresa, asa cum este prevederea privind raspunderea pentru prejudiciul patrimonial, nu poate fi acceptat. Cum ramane cu apararea demnitatii in munca? Ramane ea litera de lege moarta in Codul muncii? Prin aceasta hotararea aberanta a Inaltei Curti se loveste grav in acest articol de lege? Evident, Inalta Curte a gresit fundamental, si nu are nici o scuza.
Demnitatea in munca cuprinde si elementul reparatoriu al daunei morale, adica al suferintei morale pe care mi-a pricinuit-o angajatorul. Face parte intrinseca din acesasta notiune. Este strans lipita.
Demnitatea in munca are doua parti: respectarea individului uman si despagubiri pentru atingerile aduse. Altfel spus, angajatorul trebuie sa se abtina de la orice gest care ar putea sa incalce demnitatea salariatului, si, in masura in care un gest al sau a adus atingere integritatii morale, psihice a salariatului angajatorul, are OBLIGATIA de a il despagubi. Nu este nevoie de nici o alta pevedere speciala in nici un contract de munca, pentru ca avem texte de lege (reproduce mai sus) care prevad expres asta.
Prin aceasta hotarare Inalta Curte da dovada clara de necunoastere a Codului muncii, da dovada clara de neintelegere a raporturilor de munca, care se bazeaza pe respect reciproc. Relatia de munca are un specific dat de pozitia dominanta a angajatorului.
In acest context, daunele morale echilibreaza balanta, alaturi de celelalte dispozitii din dreptul muncii in special cele privind sanctiunea si incetarea contractului de munca.
Inalta Curte continua cu erorile: "Aceasta concluzie se impune atata timp cat, in raport cu regula proprie dreptului comun in materia raspunderii contractuale, daunele morale pentru prejudiciul nepatrimonial suferit nu pot fi stabilite, in cadrul unei asemenea raspunderi, decat cu titlu de exceptie". Aceasta apreciere pacatuieste prin generalitate. Este o fraza pe care trebuie sa o citesti de multe ori ca sa crez ca poti sa intelegi la ce anume se refera si tot nu esti sigur. In realitate, in raport cu specificul relatiei de munca, in care angajatorul are o pozitie dominanta (data de pozitia sa financiara si de nevoia lucratorului de a obtine bani pentru intretinerea sa si a familiei sale), in care angajatorul are dreptul de a da ordine (art. 40 din Codul muncii), iar salariatul este obligat prin lege sa respecte aceste ordine, apararea echilibrului intre eventualul abuz care incalca demnitatea in munca si lezeaza moral salariatul se realizeaza tocmai prin obligarea angajatorului la despagubire in cazul in care comportamentul sau a adus atingere nu integritatii sale fizice, ci integritatii sale morale.
Asa cum angajatorul trebuie sa-l despagubeasca pe salariat pentru prejudiciul fizic suferit in cardul relatiei de munca, tot astfel salariatul trebuie despagubit pentru prejudiciul moral suferit. Nu exista nici o ratiune pentru a proceda altfel.
In concluzie, prin aceasta hotarare a ICCJ este lipsita de continut notiunea de demnitate in munca. Probabil ca judecatorii Inaltei Curti, nefiind familiarizati cu dreptul muncii, pentru ca nu judeca in ultima instanta litigii de dreptul munci (doar recursuri, insa nu pe fond), nu au cunoscut (si am aproape certitudinea ca nu au cunoscut) dispozitiile art. 39 alin. 1 lit. e) din Codul muncii, conform carea "salariatii au dreptul la demnitate in munca". Dar nici dispozitiile constitutionale nu le-au cunoscut?
P.S.
Prezentele randuri sunt doar cateva ganduri, nu un studiu aprofundat.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
