Studii, opinii, interviuri ⁞⁞ RNSJ ⁞⁞ ESSENTIALS
 
 
Opinii
Baroul Bucureşti - Societatea de Ştiinţe Juridice
Documentare juridică pentru avocaţi
Print Friendly, PDF & Email

Convinge judecătorul. Tehnica și arta convingerii instanței

19 mai 2014 | Adrian Toni NEACȘU
44b6c071e3f97157b93c75023179c69f-195x300

Convinge judecătorul. Tehnica și arta convingerii instanței Adrian Toni Neacșu

Această carte este în esență despre judecători, avocați și locul întâlnirii lor, sala de judecată. Întrucât am fost o lungă perioadă judecător iar acum sunt avocat, este și o carte autentică, despre un domeniu care nu poate fi analizat niciodată doar de teoreticieni. Deși cartea abordează un domeniu foarte vechi al științelor juridice, elocința judiciară, în România practic acesta este necunoscut și nefrecventat. Nu există în literatura noastră juridică abordări moderne sistematice asupra stilului judiciar sau a artei oratorice aplicate în fața instanțelor judecătorești. De aceea, această carte își asumă și riscurile inerente deschiderii unor noi drumuri de interes doctrinar. În fine, aveți în mâinile dumneavoastră o carte despre drept, însă în aceeași măsura o carte altfel. Este o lucrare despre eficiență, despre pragmatism judiciar și despre succes.

Scopul fundamental al oricărui avocat este să câștige procesul în care este implicat. Nu poate face acest lucru decât dacă convinge judecătorul să-i dea dreptate. Întreg succesul profesional și material al avocatului depinde de măsura în care stăpânește eficient mecanismele de comunicare și interacțiune cu instanța.

Instrumentele de lucru ale avocatului litigant sunt simple și vechi de când există însuși judecătorul: scrisul și vorbitul.

Avocatul trebuie mai întâi să scrie bine, astfel încât să atragă și să mențină atenția judecătorului asupra cererilor lui. Nu este indiferent cum scrii, la fel cum nu este indiferent ce scrii. Judecătorii nu citesc la fel toate documentele pe care le primesc, observație la fel de banală cum este aceea că avocații nu scriu toți la fel. Unele cereri pot fi înțelese ușor, atrag prin aspectul lor sau prin modul de expunere a argumentelor, oferă satisfacție intelectuală. Altele, dimpotrivă, constituie o adevărată corvoadă să le parcurgi și să desțelenești ceea ce vor să transmită din punct de vedere juridic. Sunt anoste, fade, obscure, respingătoare. Judecătorul nu este o mașină automată de descifrat texte încifrate, nu este o Enigma a criptografiei judiciare.

Vestea proastă este că la începutul carierei lor cei mai mulți avocați scriu greșit. Vestea bună este că avocații pot învăța ușor să scrie bine. Avocații sunt deja adevărați scriitori profesioniști, prin frecvența cu care sunt obligați să scrie. Pentru a scrie eficient trebuie să știe care sunt așteptările de la ei. Voi încerca să fac eu în paginile următoare acest simplu exercițiu de informare. În afara propriei experiențe nimic nu ne învață la modul concret care este stilul judiciar adecvat pentru instanțele noastre. Nu există un standard pe care să-l asimilăm în școală sau în anii petrecuți în institutele de formare profesională. Judecătorii înșiși e greu să se pună de acord, pentru că ce este subiectiv valabil pentru unul, poate să nu fie valabil pentru altul.

În al doilea rând, avocatul trebuie să vorbească eficient în fața instanței. Pretoriul a suferit transformări esențiale în epoca modernă. A apus vremea pledoariilor ample, exercițiilor oratorice emoționante și înfruntărilor dure pe tărâmul măiestriei lingvistice pentru captarea bunăvoinței auditorului. Procesele actuale sunt tehnice, extrem de profesionalizate, iar judecătorii nu mai sunt simplii martori ai desfășurării teatrale a avocaților. Sălile de judecată care au fost martorele pledoariilor celebre ce ne sunt prezentate ca modele la școală au suferit transformări radicale. Mai întâi, a dispărut juriul. În acest moment decizia aparține exclusiv judecătorului, iar nevoile acestuia pentru a-și asuma o decizie sau alta sunt total diferite de cele ale unor nespecialiști. Apoi, pretoriul modern este afectat de o criză majoră a timpului. Desfășurarea lucrurilor în sala de judecată are loc la o viteză mai mare, totul trebuie concentrat și uneori redus la esență. Judecătorii și însuși mecanismul sistemului judiciar evoluează la viteze de neconceput altădată.

Demersul meu științific este și unul de demistificare. Nu pot analiza mecanismele de luare a deciziei instanțelor decât atâta vreme cât plec de la realitatea nefardată, de la date și fapte autentice. Judecătorii sunt profesioniști cu o misiune importantă, dar în același timp rămân, de la intrarea în sistem până la ieșirea la pensie, oameni. Actul de judecată propriu zis este unul omenesc și tocmai de aici rezultă excepționalul și miracolul lui, pentru că realizarea dreptății înseamnă în fiecare moment depășirea slăbiciunilor omenești.

Există și varianta alternativă a unei viziuni idilice și atemporale cu privire la misiunea mesianică a judecătorului și a funcției lui cvasi-divine. Aceasta este exprimată cel mai bine de un fost coleg judecător (această opțiune ascunde probabil și o prea mare iubire de sine), într-o mini-critică[1] la un fragment publicat din această lucrare. Negându-mi-se chiar o descriere a gradului de aglomerare a judecătorilor din instanțele noastre, venerabilul autor îmi opune teza sacralității judecătorului și care la propriu a căpătat de la Dumnezeu puterea de a judeca. “Doamne! Eu sunt unica ființă pe lume căreia Tu i-ai dat o părticică din atotputernicia Ta; puterea de a condamna sau a achita pe semenii mei.” Acest judecător, creația unui mister teologic, este desigur infailibil, desăvârșit, nesupus oboselii fizice, stresului, grijilor, îndoielilor, este tot timpul perfect. Dacă o astfel de viziune paradisiacă nu ar fi însoțită și de o mare aroganță, ar fi chiar înduioșătoare. Dar mai înainte de toate ea este profund greșită și incredibil de păguboasă pentru sistemul judiciar însuși. O astfel de abordare este crudă chiar pentru judecător, căruia îi stabilește artificial un standard de performanță pe care nu-l poate atinge nici o ființă omenească. Judecătorii sunt supuși greșelii, stresului, obosesc, sunt presați de timp, pot fi extenuați, au griji, pot fi impresionați sau nu. Sunt, previzibil, oameni. Dacă nu-i cunoaștem așa cum sunt nu-i putem înțelege, iar dacă nu-i putem înțelege nu le putem oferi ceea ce au nevoie.

În această carte va fi vorba numai despre judecători reali. Nu veți găsi nimic aici despre judecătorii “crâmpei divin”, nimic despre infailibilitate și perfecțiune. Atâta vreme cât justiția va fi făcută de oameni iar nu de îngeri va trebui să ne amintim ceea ce spuneau creatorii sistemului nostru judiciar, romanii, prin intermediul autorului care va fi omniprezent în această carte, Quintilian: „Aș vrea să se cunoască, dacă este posibil, și firea judecătorului. Căci, după cum va fi aspru, blând, plăcut, grav, dur, iertător, va trebui să invocăm în interesul cauzei noastre însușiri ce îi sunt pe plac, ori să atenuăm pe cele contrare firii lui.”[2]

Ne adresăm unor judecători concreți, cu slăbiciuni și virtuți omenești.

Această carte îndeamnă la o reîntoarcere la realism. La realismul marilor părinți fondatori ai retoricii, oratoriei și artei elocvenței judiciare. Pragmatismul roman ne-a oferit excepționale exemple de sfaturi cu privire la tehnicile de persuasiune a judecătorilor. Spuse fără afectare, fără falsă pudoare, direct, simplu, deschis, cinstit. Acest arc în timp de aproape 2000 de ani îl subliniez în această lucrare prin folosirea extinsă a citatelor din opera fundamentală a lui Marcus Fabius Quintilianus (30-96 A.D.), Institutio Oratoria. Quintilian, retor și pedagog roman este alături de Cicero, unul dintre renumiții oratori și scriitori latini. Originar din Peninsula Iberică (Hispania), a studiat la Roma, unde a fost profesor de retorică și avocat. De institutione oratoria („Despre oratorie” sau cum a fost tradusă la noi “Arta oratorica”) este primul tratat complet și sistematic despre tehnica și arta convingerii și impresionării judecătorilor, fiind un punct de referință important pentru școlile medievale de retorică dar și pentru școlile juridice moderne din sistemul judiciar anglo-saxon.

Gândirea clasică sau cea contemporană internațională despre elocința judiciară nu pot fi probabil fundamental îmbunătățite în această lucrare. Amintind încă o dată reverența mea pentru înaintași, îmi propun în paginile următoare să fac o actualizare a reflecțiilor despre arta și tehnica convingerii judecătorului și mai ales o localizare la nivelul sistemului judiciar românesc, o adaptare a lor la timpurile actuale și o adecvare la mecanismele funcționale și la oamenii din instanțele noastre judecătorești.

Deși peste tot în această carte m-am adresat direct unui avocat generic (căruia îi cer scuze de pe acum pentru că l-am tutuit!), cartea poate fi utilă oricărei persoane care are un dosar în instanțele de judecată. Ea vorbește despre cum iau deciziile judecătorii, despre ce îi impresionează pozitiv sau negativ, despre ce le este pe plac, ce îi deranjează și despre ce așteptări au de la cei care stau în fața lor. Este o prezentare directă și onestă a perspectivei judecătorilor asupra dosarelor pe care le au de soluționat, necesară a fi cunoscută tocmai pentru a crește eficiența și calitatea interacțiunii cu instanțele și judecătorii înșiși. Bineînțeles, este vorba despre o analiză proprie în ce privește aceste teme. Ea este inevitabil subiectivă și este rezultatul experiențelor personale, ale observațiilor și studiilor autorului. Nu există un standard unic al comportamentului rațional și emoțional al judecătorului și al instanței de judecată.

Și o ultimă precizare. Demersul meu privește exclusiv tehnicile de persuasiune a judecătorului prin mijloace legitime. Această carte nu vizează aspecte străine de mecanismele firești de luare a deciziilor judiciare, altele decât cele întemeiate pe analiza proprie a judecătorului și intima lui convingere.

* Acest fragment reprezintă introducerea lucrării Convinge judecătorul. Tehnica și arta convingerii instanței, care va apare la editura Wolters Kluwer începând cu 2 iunie 2014. Mai multe informații despre legal writing/scrierea juridică puteți găsi pe site-ul dedicat www.CastigaProcese.ro. Cartea poate fi comandată doar pe site-ul editurii. Mai multe informații despre această carte găsiți aici.


[1] Marin Voicu, Judecătorul și funcția lui sacră, www.juridice.ro, 7 martie 2014.
[2] Quintilian, Arta oratorică, Vol. I, pag. 330 par. 17, Editura Minerva, București, 1974.


Adrian Toni NEACȘU


Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Lasă un răspuns

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.