ICCJ. Exercitarea acțiunii penale în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 31/1990
20 mai 2014 | Paula VÂRBAN
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în cazul infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 31/1990, republicată, acţiunea penală se exercită din oficiu, potrivit art. 282 ind. 1 din aceeaşi lege, iar nu la plângere prealabilă. Prevederile art. 155 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată – conform cărora acţiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor, directorilor sau a membrilor directoratului şi consiliului de supraveghere, precum şi a cenzorilor sau auditorilor financiari, pentru daune cauzate societăţii de aceştia prin încălcarea îndatoririlor lor faţă de societate, aparţine adunării generale – nu sunt aplicabile în cazul infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 31/1990, republicată, ci numai în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângere prealabilă. (Decizia nr. 3332 din 20 iunie 2007, pronunțată de Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect infracţiuni prevăzute în Legea nr. 31/1990)
Avocat Paula VÂRBAN
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro