Analiză comparativă a incidentelor procedurale ale litispendenței și conexității
21 mai 2014 | Tiberiu PATANCIUS
Atat exceptia de litispendenta cat si cea de conexitate reprezinta „incidente procedurale privitoare la competenta instantei”, menite sa asigure o buna administrare a justitiei, in sensul ca preintampina incarcarea inutila a instantelor de judecata si pierderea de timp si mijloace financiare de catre parti.
S-a aratat ca pericolul preintampinat prin utilizarea exceptiilor litispendentei si a conexitatii este acela al pronuntarii unor hotarari contradictorii, dificil de pus in executare[1].
Nici una dintre amintitele institutii nu era prevazuta in sistemul C. proc. civ. 1865 anterior anului 1900, aprecierea si solutionarea acestor incidente procedurale fiind lasata la latitudinea instantelor de judecata, ceea ce a generat dificultati practice si polemici doctrinare. Cela doua institutii au fost consacrate prin modificarea art. 110 din C. proc. civ. 1865[2].
Litispendenta: definire si conditii
Potrivit art. 138, alin. (1) NCPC, nimeni nu poate fi chemat in judecata pentru aceeasi cauza, acelasi obiect si de aceeasi parte, inaintea mai multor instante competente sau chiar inaintea aceleiasi instante, prin cereri distincte.
Reglementarea sus-referita contine definirea institutiei litispendentei si conditiile ce trebuiesc indeplinite pentru a putea invoca incidentul procedural:
I. Conditia triplei identitati (in ambele cauze sa avem aceleasi parti, cauza si obiect); S-a retinut ca „pentru litispendenta, ca si pentru lucru judecat se cere identitate de obiect, de cauza si de persoane, lucrand in aceeasi calitate”.
S-a exemplificat ca nu se poate retine litispendenta atunci cand pricinile au obiect sau cauza diferite, cum ar fi ipoteza in care doua actiuni in reziliere, inregistrate pe rolul aceleiasi instante, au cauze diferite, intrucat „actiunea nu poate anticipa dreptul” si „a decide altfel, ar insemna sa punem interesul unei actiuni in afara si inainte de nasterea dreptului, ceea ce ar fi contrar principiilor, dreptul fiind insusi justificarea interesului pentru partea care intelege sa il apere prin intermediul justitiei” (ordonanta nr. 250/ 24.09.1920, Trib. Dorohoi).
Nici in ipoteza in care una dintre actiuni priveste determinarea dreptului de proprietate al fiecarui mostenitor intr-o succesiune si cealalta – o contestatie prin care se urmareste obtinerea unei decizii care sa stabileasca cui apartine posesiunea unei cincimi din aceeasi succesiune, „nu exista identiate de obiect si cauza si deci nu e loc de reunire” (Cas. II, 28.12.1920, P.R. 1924, partea I, pag. 168).
II. Conditia ca ambele procese sa fie pendinte, respectiv pe rolul aceleiasi instante sau a unor instante de judecata chiar si de „grad diferit”. Aceasta cerinta se explica prin aceea ca, daca unul dintre procese ar fi fost solutionat definitiv, ne-am afla in fata unei autoritati de lucru judecat[3].
Cererile trebuie sa se afle pe rolul unor instante deopotriva competente, in caz contrar gasindu-si aplicare exceptia de necompetenta, a carei solutionare se face cu prioritate fata de cea a litispendentei, potrivit art 248 NCPC. S-a argumentat ca litispendenta apare exclusiv in cazul competentei relative (iar nu si in cel al competentei absolute)[4].
De asemenea, s-a retinut ca nu putem invoca litispendenta intre doua procese, cata vreme unul dintre acestea „nu a luat fiinta fiindca partea a declarat ca renunta la el” . (Trib. Ilfov III, decizia din 13.04.1926, P.R. 1928, partea a II-a, pag.75)[5].
III. Instantele de judecata mentionate la punctul anterior trebuie sa fie instante de fond, asadar instanta de prima jurisdictie sau de apel.
Procedura solutionarii exceptiei de litispendenta:
Fie partile, fie instanta (din oficiu) pot invoca exceptia litispendentei in orice stare a procesului in fata instantelor de fond (art. 138, alin. 2 NCPC). Modul de reglementare confirma ca este pastrat caracterul de ordine publica al exceptie[6].
Daca instantele investite sunt de acelasi grad, exceptia litispendentei va fi invocata inaintea instantei sesizate ulterior si, in imprejurarea admiterii exceptiei, dosarul este transmis primei instante investite (art. 138, alin. 3 NCPC).
Conform art. 138, alin. (4) NCPC, atunci cand instantele sunt de grad diferit, exceptia se invoca inaintea instantei inferioare, urmand ca, in situatia admiterii acesteia, dosarul sa fie transmis de indata instantei de fond mai inalte in grad.
Incheierea prin care este solutionata exceptia poate fi atacata numai odata cu fondul (art. 138, alin. 5 NCPC).
Ca element de noutate, introdus in oranduirea institutiei litispendentei de catre NCPC alin. (6) al art. 138 statueaza ca, atunci cand unul dintre procese se judeca in recurs iar celalalt inaintea instantelor de fond, acestea din urma sunt obligate sa suspende judecata pana la solutionarea recursului.
S-a retinut ca aceasta masura constituie „un caz de suspendare legala de drept” implementata ca o consecinta a adoptarii ei in practica si sub imperiul C. proc. civ. 1865 si s-a aratat ca, in ipoteza in care recursul este admis si se dispune casarea recursului cu trimiterea cauzei in vederea rejudecarii, este inlaturat orice impediment privind punerea in discutie a litispendentei[7].
Dispozitiile alin. (2), (3) si (5) isi gasesc aplicare si in imprejurarea cand procesele identice se afla pe rolul aceleiasi instante.
Conexitatea (connexorum idem iudicium): definire si conditii
Art. 139, alin. (1) NCPC statueaza ca, pentru asigurarea unei bune judecati in prima instanta, este posibila conexarea mai multor procese in care sunt aceleasi parti sau chiar impreuna cu alte parti si al caror obiect si cauza au intre ele o stransa legatura.
Asadar, conexitatea „nu cere identitate perfecta intre afacerile ce se cer a fi intrunite, caci aceasta exceptie se bazeaza pe aceea ca afacerile au intre ele astfel de legaturi incat hotararea uneia trebuie sau poate sa influenteze asupra hotararii celeilalte si interesele partilor se gasesc astfel legate intre ele, incat, statuand asupra unora, s-ar putea statua pe cale de consecinta si asupra celorlalte”. Spre deosebire de litispendenta, „conexitatea poate exista fara ca partile intre care sunt legate instantele sa fie toate aceleasi, ci este de ajuns ca una dintre persoane sa figureze in ambele instante”(Trib. Dorohoi, Jurnalul nr. 8756 din 1.09.1922)[8].
Conditiile conexitatii se desprind din chiar textul art. 139, alin. (1) NCPC:
I. Existenta a doua ori mai multe procese intre aceleasi parti sau chiar si cu alte parti, sub conditia ca respectivele actiuni sa fie caracterizate printr-o stransa legatura in ceea ce priveste cauza si obiectul acestora;
II. Ambele pricini sa fie pendinte, pe rolul instantelor judecatoresti de prima jurisdictie (judecata in prima instanta). S-a retinut ca noua reglementare, desi nu a preluat cerinta univoca, privitoare la instantele „de acelasi grad”, utilizata in art. C. proc. civ. 1865, nu este de natura sa aduca modificari privitoare la institutia conexitatii, argumentat prin aceea ca legiuitorul nu a statuat in mod explicit ca ar fi permisa conexarea proceselor aflate pe rolul unor instante de grad de jurisdictie diferit. Mai mult, deschiderea unei asemenea oportunitati, ar fi determinat incalcarea exigentelor privind respectarea normelor de competenta de ordine publica (art.139, alin.4 NCPC), astfel incat s-a concluzionat ca noua formula utilizata reprezinta „o omisiune de preluare din vechea reglementare”[9].
Prin admiterea posibilitatii conexarii unor cereri aflate pe rolul unor instante de grad diferit, partile a caror cauza se afla la instanta de grad inferior ar fi private de „beneficiul unui grad de jurisdictie”[10].
In ceea ce priveste scopul conexarii, s-a retinut ca acesta este „ca, prin jonctiune de procedura si de judecata, in interesul unei bune administratii a justitiei, sa se evite nu numai intarzierea in judecarea afacerilor, dar si a se da hotarari contradictorii care, chiar daca nu ar avea una fata de alta autoritatea lucrului judecat, ar face cel putin dificila si poate chiar imposibila judecarea lor” (Trib. Dorohoi, jurnalul nr. 8756 din 1.11.1922).
Procedura solutionarii exceptiei de conexitate:
Exceptia conexitatii se invoca fie din oficiu, fie de catre parti, cel mai tarziu la primul termen de judecata inaintea instantei ulterior sesizate, care se pronunta prin incheiere asupra exceptiei. Incheierea poate fi atacata numai odata cu fondul. (art. 139, alin. 2 NCPC).
Art. 139, alin. (3) NCPC a preluat din orinduirea anterioara atat regula potrivit careia dosarul este transmis instantei mai intai investite, cat si exceptia, care implica transmitea acestuia catre una dintre celelalte instante, atunci cand si reclamantul si paratul o solicita expres.
Referitor la stabilirea competentei prin raportare la valoarea cererilor, s-au concluzionat urmatoarele:
a) avand in vedere realitatile ca, prin efectul conexarii, procesele reunite nu isi pierd caracterul individual si fiecare reclamant tinde sa isi realizeze propriile pretentii, „conexarea actiunilor nu este de natura sa produca implicatii in ceea ce priveste competenta dupa valoare a instantelor” (Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 1161/1971).
b) in ipoteza conexarii a doua pricini, s-a adoptat solutia determinarii competentei in functie de valoarea cererii celei mai mari, fara a se insuma valorile cererilor. Aceasta solutie fost argumentata prin aceea ca „scopul conexarii nu este de a determina competenta, ci de a se judeca impreuna mai multe cereri” (Cas. I, decizia nr. 408/1927)[11].
In situatia in care una dintre cereri este de competenta exclusiva a uneia dintre instante, conexarea se va face la respectiva instanta (art. 139, alin. 4 NCPC).
S-a aratat ca acest text isi gaseste aplicare atat in ipoteza competentei teritoriale exclusive dar si in aceea a competentei materiale a unei instante sau a unui complet specializat, dat fiind ca NCPC prevede conflictul de competenta si in cazul acestora[12].
In orice stare a judecatii procesele conexate pot fi disjunse si judecate separat, daca numai unul dintre ele este in stare de judecata (art. 139, alin. 5 NCPC). Aceasta ipoteza presupune ca, odata castigata prin conexare, instanta isi pastreaza competenta de a solutiona toate cauzele disjunse.
Trasaturi comune ambelor institutii, asa cum au fost retinute in doctrina:
a) atat litispendenta cat si conexitatea provoaca „un conflict latent intre doua instante deopotriva competente pentru a statua asupra fiecareia dintre cererile cu care ele au fost sesizate”;
b) ambele ipoteze implica acelasi risc virtual, constand in pronuntarea unor hotarari care sunt fie contradictorii, fie greu conciliabile, astfel incat pot determina imposibilitatea executarii lor;
c) ambele imprejurari pot fi solutionate prin invocarea exceptiilor procesuale de litispendenta, respectiv de conexitate – mijloace procedurale dilatorii;
d) exceptiile anterior invocate pot fi, in ambele ipoteze, invocate fie din oficiu, fie de catre parti;
e) procedura similara, urmata pentru a solutiona ambele incidente;
f) s-a argumentat ca nici litispendenta si nici conexitatea nu pot fi invocate in imprejurarea in care una dintre jurisdictii este o instanta iar cealalta – tribunal arbitrar. S-a argumentat aceasta solutie prin aceea ca necompetenta instantei apare ca un efect al clauzei compromisorii (instanta neputand lipsi de eficacitate conventia arbitrara);
g) similara este si ipoteza in care conflictul apare intre o instanta de judecata si un organ administrativ de jurisdictie: s-a argumentat ca nu comporta discutie chestiunea litispendentei, este exclusa de realitatea ca una dintre jurisdictii este, inevitabil, necompetenta;
h) in vechea oranduire (inainte de abrogarea Legii nr. 105/1992 prin efectul Legii nr. 76/2012), litispendenta si conexitatea nu putea opera in situatia in care una dintre instante este straina[13];
i) atat exceptia litispendentei, cat si cea a conexitatii sunt dilatorii (intrucat au ca efect amanarea judecatii), si absolute (interesul ocrotit, respectiv asigurarea unei bune administrari a justitiei, este unul general, invocarea exceptiilor referite putand fi facuta de catre parti, de procuror si chiar de catre instanta, din oficiu). Ca o derogare de la caracterul absolut, exceptia litispendentei poate fi invocata numai inaintea instantelor de fond. In privinta exceptiei conexitatii, si aceasta deroga de la caracterul absolut, prin aceea ca neinvocarea acesteia ori nedispunerea conexarii nu atrage sanctiunea nulitatii absolute, norma fiind supletiva, in sensul lasarii chestiunii la aprecierea judecatorului.
Pe de alta parte, s-au relevat si deosebiri esentiale:
a) deosebirea structurala intre cele doua institutii este determinata de elementele (conditiile) ce le individualizeaza, realitate consemnata de Ministerul Justitiei in anul 1900, cu prilejul dezbaterilor din Senat, privitoare la modificarea Codului de procedura civila: „Este o deosebire mare intre litispendenta si conexitate: in litispendenta sunt elementele autoritatei de lucru judecat, in conexitate nu sunt decat asemanari de speta”[14].
Daca litispendenta este conditionata de sesizarea unor instante cu litigii identice (cu indeplinirea conditiei triplei identitati), conexitatea poate fi invocata si in privinta unor litigii care nu sunt identice, cata vreme acestea comporta unele chestiuni litigioase comune;
b) litispendenta se poate invoca si atunci cand cauzele se afla pe rolul unor instante (de fond) de grade de jurisdictie diferite, pe cand conexitatea priveste numai instante de acelasi grad;
c) s-a aratat ca, daca se constata existenta litispendentei, trimiterea cauzei la instanta competenta se face in mod obligatoriu. Pe de alta parte, conexitatea este lasata la aprecierea suverana a instantei, nefiind considerata un „incident de competenta, ci o situatie posibila de prorogare a competentei)[15];
d) numai in cazul conexitatii este posibila disjungerea cauzelor intrunite ca efect al admiterii exceptiei de conexitate (art. 139, alin. 5 NCPC). S-a argumentat ca disjungerea in cazul litispendentei este exclusa prin insasi definitia acesteia, fiind imposibil ca numai una dintre pricini sa se afle in stare de judecata;
e) In cele din urma, calificarea litispendentei ca o chestiune de drept (tocmai pentru ca intruneste caracterele lucrului judecat) si a conexitatii ca o chestiune de fapt (intrucat aprecierea caracterelor sale este lasata la aprecierea instantei)[16].
[1] Prof.Univ. Dr. Viorel Mihai Ciobanu, Traian Cornel Briciu, Claudiu Constantin Dinu, Drept procesual Civil, Drept Executional Civil, Arbitraj, Drept notarial, edit. National, 2013, pag. 207-209;
[2] Jud. Dr. Mihaela Tabarca, Exceptiile procesuale in procesul civil, ed. Rosetti, 2001, pag. 206-211;
[3] Prof.Univ. Dr. Gabriel Boroi, Jud. Dr. Octavia Spineanu-Matei, Codul de procedura civila (adnotat), edit. All Beck, 2005, pag. 280-281;
[4] Jud. Dr. Mihaela Tabarca, op.cit., pag. 208;
[5] Prof.Univ.Dr. Gabriel Boroi, Jud. Dr. Octavia Spineanu-Matei, Op.cit., pag. 282;
[6] Veronica Danaila, Carla Alexandra Angelescu, Victor Horia Dimitrie Constantinescu, Exceptiile in procesul civil, Jurisprudenta comentata si reglementarea din noul cod de procedura civila, Edit. Hamangiu, 2012, pag.21;
[7] Prof.Univ. Dr. Gabriel Boroi – coordonator, Andreia Constanda si altii, Noul cod de procedura civila – comentariu pe articole, edit. Hamangiu, 2013, vol. I, pag.351-352;
[8] Prof.Univ. Dr. Gabriel Boroi, Jud. Dr. Octavia Spineanu-Matei, Op.cit., pag. 285;
[9] Prof.Univ. Dr. Gabriel Boroi – coordonator, Andreia Constanda si altii, Op.cit, pag. 353;
[10] Jud. Dr. Mihaela Tabarca, Op.cit, pag. 212;
[11] Prof.Univ. Dr. Gabriel Boroi, Jud. Dr. Octavia Spineanu-Matei, Op.cit., pag. 285-286;
[12] Prof.Univ. Dr. Gabriel Boroi-coordonator, Andreia Constanda si altii, Op.cit, pag. 354;
[13] Prof.Univ. Dr. Ion Deleanu, Op.cit., pag.460-462;
[14] Jud. Dr. Mihaela Tabarca, Op.Cit, pag. 210-215;
[15] Prof.Univ. Dr. Ion Deleanu, Op.cit., pag.460-462;
[16] Jud. Dr. Mihaela Tabarca, Op.cit, pag. 216.
Tiberiu PATANCIUS
Avocat, Baroul Bucuresti
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
