« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

PICCJ. Conflict de interese. Trimitere în judecată
21.05.2014 | Andreea DOBRIN, Paula VÂRBAN, Andreea DOBRIN

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

PICCJ. Conflict de interese. Trimitere în judecată.

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului R.N. (fost deputat în Parlamentul României în legislatura 2008-2012) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conflict de interese.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
Inculpatul, în calitate de deputat în Parlamentul României, a propus angajarea în cadrul biroului său parlamentar a fiicei sale şi a avizat contractul individual de muncă al acesteia; de asemenea, acesta a încheiat cu fiica sa un contract civil de prestări servicii în cadrul biroului său parlamentar. În baza acestor contracte s-a realizat în mod direct un folos material în cuantum total de 11.658 lei, sume plătite cu titlu de venituri salariale din bugetul Camerei Deputaţilor.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

:: sursa: www.mpublic.ro

Avocat Paula VÂRBAN
Andreea DOBRIN

 
Secţiuni: Comunicate parchete, Drept penal | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD