« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
 
 1 comentariu

Un experiment juridic. Ordonanţa preşedinţială având ca obiect o cerere în constatare negativă
22.05.2014 | Cristian GAVRILĂ

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Prezentul demers a fost determinat de apariţia în spaţiul public a unui articol relativ la acţiunile ce ar putea fi avute în vedere de entiățile sancţionate de Consiliul Concurenţei, în cadrul căruia se analiza posibilitatea introducerii unei acţiuni în constatarea inexistenţei caracterului executoriu al unei decizii sancţionatorii a Consiliului câtă vreme aceasta este atacată cu acţiunea în anulare.

Apreciind initiaţiva de a înainta o atare propunere, temeritatea soluţiei netrebuind a fi primită cu rezervă pentru simplul motiv că nu constituie obiectul unei practici curente, credem că se impun totuşi câteva observaţii, în contextul analizării viabilităţii soluţiei propuse, observaţii ce mai degrabă vin în sprijinul soluţiei sugerate în articolul respectiv.

Excluderea incidenţei art. 35 din C. proc. civ.

Un prim aspect ce ne reţine atenţia este acela ce derivă din condiţiile art. 35 C. proc. civ., potrivit căruia o acţiune în constatare nu este admisibilă câtă vreme reclamantul are deschisă calea formulării unei acţiuni în realizare. Nevoia acestei precizări a fost generată de titlul articolului evocat, în care acţiunea în constatare pare a fi prezentată ca o alternativă la acţiunea în suspendarea unei decizii prin care Consiliul Concurenţei a impus o amendă. Or, o acţiune în suspendare a unei decizii sancţionatorii este îndeobşte considerată a fi o acţiune în realizare, aşa încât prezentarea acţiunii în suspendare ca alternativă la acţiunea în constatare negativă pare a fi blocată de impedimentul prevăzut de art. 35 C. proc. civ. evocat anterior.

Suntem de părere totuşi că viabilitatea acţiunii în constatare se pastrează, întrucât cele două acţiuni vizează scopuri diferite, lipsind astfel motivul pentru care o acţiune în constatare negativă a inexistenţei caracterului executoriu a unei decizii a Consiliului atacată cu o acţiune în anulare, ar fi respinsă pe considerentul că reclamantul ar avea la îndemână posibilitatea solicitării suspendării efectelor deciziei sancţionatorii (aşadar, o acţiune în realizare).

Trebuie observat în acest context că în vreme ce acţiunea de suspendare a deciziei Consiliului pune în discutie însăşi validitatea actului administrativ, acţiunea în constatare a inexistenţei caracterului executoriu a deciziei Consiliului vizează un segment distinct de acela al condiţiilor de validitate, respectiv „doar” existenţa sau inexistenţa caracterului executoriu al acesteia. Astfel fiind, o acţiune în constatarea inexistenţei caracterului executoriu al deciziei Consiliului nu exclude, de principiu, presupunerea că actul administrativ este, pe fond, valabil. Aceasta întrucât trebuie făcută cu necesitate distincţia între condiţiile de validitate ale actului administrativ şi cele în care acesta dobândeşte caracter executoriu.

Or, în contextul în care art. 17 din Regulamentul Consiliului privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către Consiliul Concurenţei („Regulamentul”)[1], prevede că o decizie a Consiliului care a fost atacată nu are caracter executoriu, constatarea acestei situaţii, prin intermediul unei acţiuni în constatare negativă, nu face necesară sub nicio formă verificarea condiţiilor de validitate ale actului administrativ însuşi.

În contextul precizărilor de mai sus, apreciem că este admisibilă o acţiune în constatare a inexistenţei caracterului executoriu al unei decizii a Consiliului atacate prin acţiune în anulare şi, pe cale de consecinţă,
(i) pe de o parte, a inexistenţei dreptului Consiliului de a transmite decizia către ANAF în scop de executare silită,
(ii) iar pe de altă parte, a inexistenţei dreptului ANAF de declanşare a procedurii silite (în absenţa unui titlu executoriu valabil).

Din perspectiva interdicţiei impuse de art. 35 C. proc. civ., apreciem că este necesară în contextul analizării viabilităţii soluţiei propuse prin articolul evocat (de introducere a unei acţiuni în constatare negativă) şi a eventualului blocaj ce ar putea să se considere a fi creat de posibilitatea exercitării unei contestaţii la executare (vazută de asemenea ca o acţiune în realizare).

Apreciem că nici această acţiune nu are aptitudinea de a împiedica formularea unei acţiuni în constatare, pentru mai multe motive. Întai, trebuie observat că punerea în executare a unei decizii sancţionatorii a Consiliului urmează a se face după dispoziţiile C. proc. fiscală şi nu după cele de drept comun regăsite în C. proc. civ. Astfel fiind, executarea silită netrecând prin etapa încuviinţării acesteia, întrucat este vorba despre o creanţă fiscală, nu toată lumea este de părere că pe calea contestaţiei la executare prevăzută de art. 172 C. proc. fiscală, se poate ataca executarea silită pe motiv că a fost dispusă în baza unui titlu executoriu nevalabil. Această posibilitate exista în procedura comună prevazută de C. proc. civ. (în art. 711 alin. 3), însă deşi prin art. 2 alin. (3) C. proc. fiscală prevede posibilitatea completării cu dispoziţiile C. proc. civ., o atare completare se poate produce numai în caz de compatibilitate. Or, dispoziţiile speciale prevăzute de 172 C. proc. fiscală înlatură aplicarea normei generale prevăzute de art. 711 C. proc. civ.

Pentru aceste motive apreciem că acţiunea în realizare constând în contestaţia la executare formulată în baza art. 172 C. proc. fiscală nu are aptitudinea de a împiedica formularea unei acţiuni în constatare negativă a inexistenţei caracterului executoriu a unei decizii a Consiliului.

Apoi, este totodată de observat că cele doua acţiuni analizate în oglindă îndeplinesc funcţii diferite, urmărind scopuri distincte. Astfel, în vreme ce contestaţia la executare presupune o procedură a executării silite deja începută, acţiunea în constatare negativă vizează un segment temporal anterior, precedând în tot executarea silită propriu-zisă.

Din aceeaşi perspectivă a verificării posibilităţii de împiedicare a acţiunii în constatare negativă prin introducerea unei acţiuni în realizare trebuie analizată şi acţiunea care urmăreste anularea deciziei Consiliului. Nici această acţiune nu credem însă că are aptitudinea de a bloca o acţiune în constatare, pentru același motiv invocat anterior, anume că cele două acţiuni urmăresc scopuri diferite. Este totodată important de amintit argumentul că acţiunea în anulare verifică însăși validitatea actului administrativ atacat, în vreme ce acţiunea în constatare poate fi admisă chiar şi atunci când actul, pe fond, este valabil, însă o condiţie de dobândire a caracterului executoriu de către acesta nu este îndeplinită, datorită atacării sale în instanţă (art. 17 din Regulamentul Consiliului).

Instanţa competentă

O întrebare interesantă ce se ridică în legatură cu subiectul avut în analiză este aceea a identificării instanţei competente să judece o atare acţiune în constatare. Câtă vreme acţiunea în constatare este uzitată îndeobşte în perimetrul dreptului civil, ar părea că instanţa civilă trebuie sesizată cu acest gen de acţiune. Spre aceeași concluzie ar părea să conducă şi împrejurarea că nici art. 8 şi nici art. 18 din Legea contenciosului administrativ nu fac vorbire despre posibilitatea solicitării, respectiv încuviințării unei cereri în constatare a existenţei sau inexistenţei unui drept. Totuşi, cum în mod corect s-a observat în literatura de specialitate,
„[…] o cerere în constatarea existenţei ori inexistenţei unui drept, formulată în condiţiile art. 35 N.C.p.c. […] nu are în mod necesar o natură civilă, ci calificarea acestei cereri depinde de natura raportului juridic litigios şi a dreptului a cărui existenţă se afirmă ori, dimpotrivă, este negată”[2] (subl ns.).

Or, în opinia noastră, o acţiune prin care se solicită constatarea inexistenţei unui drept al unei autorităţi publice şi care priveşte (indirect) un act administrativ este de competenţa instanţei de contencios. Cum discuţia poartă asupra unei decizii emise de Consiliul Concurenţei, în lumina dispoziţiilor art. 49 din Legea concurenţei, instanţa competentă este Curtea de Apel Bucureşti.

Ordonanţa preşedinţială

În acest context al căutărilor de soluţii menite să dea eficienţă practică dispoziţiilor din Regulamentul Consiliului pe care, din păcate, chiar acesta le ignora în mod constant, merită poate analizată şi oportunitatea „îmbarcării” acţiunii în constatare negativă într-un vehicul juridic mult mai rapid – anume, acela al unei ordonanţe preşedinţiale. Aceasta întrucât o acţiune în constatare simplă, fie că este considerată a avea natură civilă, fie contencioasă, ar urma să fie judecată cel mai probabil în ritmul unei acţiuni de drept comun (îndeobşte lent).

Or, obiceiul constant al Consiliului de a transmite deciziile sale către ANAF în scop de executare silită atunci când instanţa de contencios respinge sau, oricum, nu apucă să judece în timp util cererile de suspendare a deciziilor respective (deşi acestea sunt atacate şi cu acţiune în anulare), impune un efort de identificare a unei căi mai rapide care să prevină declanşarea procedurii de executare silită.

Este într-adevăr de notorietate poziţia constant exprimată atât în doctrină cât şi în jurisprudenţă în sensul că dispoziţiile C. proc. civ. relative la ordonanţa preşedinţială sunt incompatibile cu cele ale Legii contenciosului, trebuind totuşi a fi observat că această incompatibilitate este afirmată exclusiv în situaţiile în care ordonanţa preşedinţială este utilizată în scopul obţinerii suspendării deciziilor Consiliului.

Corect se susţine aşadar că dispoziţiile speciale prevăzute de Legea contenciosului prin art. 14 şi 15 exclud aplicarea unor alte dispoziţii speciale, cum sunt cele ale art. 998 et seq. ale C. proc. civ. relative la ordonanţa preşedinţială. În cazul analizat însă ordonanţa preşedinţială nu ar urma să fie utilizată în scopul suspendării deciziei Consiliului ci, aşa cum subliniam în partea introductivă a prezentului demers, în scopul constatării inexistenţei caracterului executoriu al deciziei respective. Drept urmare, utilizarea ordonanţei preşedinţiale în perimetrul contenciosului administrativ nu ar fi aşadar din principiu exclusă.

Este însă de analizat dacă o asemenea cerere de ordonanţă preşedinţială poate avea ca obiect constatarea inexistenţei unui drept (al unei autorităţi publice).

În ce ne priveşte, nu vedem un impediment în a combina cele două tipuri de acţiuni, în scopul de a da un plus de eficienţă practică demersului menit să paralizeze declanşarea procedurii de executare silită. În economia raţionamentului de faţă, fondul până la judecarea căruia s-ar solicita dispunerea măsurii vremelnice (de constatare a inexistenţei temporare a caracterului executoriu al deciziei Consiliului) ar putea fi considerat acela al acţiunii având ca obiect cererea de anulare a deciziei Consiliului. Aceasta întrucât potrivit art. 17 din Regulamentul Consiliului, caracterul executoriu al unei decizii a autorităţii de concurenţă este înlăturat de împrejurarea că respectiva decizie a fost atacată cu acţiune în anulare. Drept urmare, potrivit art. 17 din Regulament, împedimentul care împiedică dobândirea de către decizia Consiliului a caracterului executoriu subzistă până la momentul judecării definitive (potrivit art. 19 alin. (3) din Regualment) a acţiunii în anulare.

Cum ordonanţa preşedinţială ar privi o constatare a inexistenţei unui drept, efectele hotărârii de admitere a acesteia ar urma să se producă în limitele temporale ale însuşi dreptului a cărui inexistenţă se solicită a fi constatată.

Conştientizăm, evident, că deşi ideea utilizării acţiunii în constatare negativă (în contextul creat de dispoziţiile art. 17 și art. 19 din Regulamentul Consiliului) este în sine îndrăzneaţă, extinderea acesteia prin încorporarea într-o cerere de ordonanţă preşedinţială poate părea cu totul neobişnuită. Totuşi, caracterul inedit al acestui demers nu trebuie, credem, să descurajeze. Facem, oricum, precizarea că, înaintând o asemenea soluţie atenţiei publice dorim mai curând verificarea raţionamentelor ce o fundamentează şi abia apoi răspândirea acesteia (de care, altminteri, suntem cu toţii interesaţi, în contextul practicii Consiliului de a-şi ignora propria normă – Regulamentul privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către Consiliul Concurenţei).


[1] Pus în aplicare prin Ordinul nr. 668/2011, publicat în M. Of. nr. 631/5 septembrie 2011.
[2] A se vedea în acest sens V. M. Ciobanu, M. Nicolae s.a., Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, Vol I – art. 1 – 526, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2013, pp. 366-367.


Av. Cristian GAVRILĂ
TĂNĂSESCU, GAVRILĂ & ASOCIAȚII

Cuvinte cheie: , , ,
Secţiuni/categorii: Concurență, Procedură civilă, RNSJ

Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Un experiment juridic. Ordonanţa preşedinţială având ca obiect o cerere în constatare negativă”

  1. Andrei DANCIU spune:

    Consider ca actiunea in constatare negativa ar putea fi introdusa doar pana la momentul cind poate fi introdusa contestatia la executare, ca actiune in realizare. Chiar daca temeiul il reprezinta CPFiscala, contestatia la executare apare tot ca actiune in realizare si este incident art. 35 CPCivila.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD