Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Procedură civilă
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

ICCJ. Nepronunţarea asupra acordării cheltuielilor de judecată


26 mai 2014 | Corina CIOROABĂ

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că instanţa de judecată nu se poate dezinvesti de cererea formulată de o parte în proces, decât exclusiv prin actul de dispoziţie al aceleiaşi părţi în sensul renunţării la judecată sau la drept, ori prin soluţionarea pe fond sau pe excepţie. În acest sens, Înalta Curte a precizat că dacă una dintre părţi a formulat o cerere expresă cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, cerere la care nu a renunţat în mod expres, este nelegală hotărârea prin care instanţa reţine că nu s-a formulat o astfel de solicitare, luând în considerare exclusiv aspectele vizate în încheierea de dezbateri de la ultimul termen de judecată, în cadrul cărora partea nu a făcut nicio referire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, această hotărâre fiind dată cu încălcarea principiului disponibilităţii şi a dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ. (art. 406 NCP). (Decizia nr. 253 din 29 ianuarie 2014 pronunţată în recurs de Secţia a II civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect pretenţii)

Corina CIOROABĂ

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii