CEDO pe tema ”regularizării”
26 mai 2014 | Roxana STANCIU

În cauza CEDO, Lefter împotriva României, soluționată pe 15 aprilie 2014, Curtea a apreciat că procedura prevăzută de art. 200 NCPC respectă atât garanțiile procesului echitabil, cât și art. 13 din Convenție.
Dincolo de faptul că este remarcabilă viteza cu care Curtea a analizat cererea, ar fi de subliniat și contextul factual al cauzei. Astfel, petentul formulase plângere contravențională, iar în procedura premergătoare (în „regularizare”) instanța i-a pus în vedere să indice datele intimatului, mijloacele de probă și temeiul de drept al cererii. Petentul s-a conformat cu privire la datele intimatului și la temeiul de drept, dar nu a indicat mijloacele de probă, cererea fiind ANULATĂ pentru acest motiv. În cadrul cererii de reexaminare, soluția de anulare a plângerii a fost „menținută”.
Probabil că acest Cod – care după un an și mai bine nu prea mai e nou – ne va mai rezerva discuții pe tema „regularizării”, iar soluția Curții în cauza arătată nu poate fi decât un nou motiv de dezbatere.
Roxana STANCIU