Abaterile disciplinare ale magistraţilor. (I) Manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu

Abstract

Abaterea disciplinară constând în ”manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu”, reglementată de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, nu constituie o noutate în materie, fiind reintrodusă prin Legea nr. 24/2012 şi are în vedere toate acţiunile sau inacţiunile judecătorului sau procurorului prin care se nesocotesc ori se aduce atingere unor standarde de conduită unanim acceptate sau prin care se prejudiciază reputaţia sistemului judiciar în ansamblul său.

Pentru existenţa elementului material al laturii obiective a acestei abaterii disciplinare trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii: să existe o manifestare/manifestări ale magistratului de natură a aduce atingere onoarei, probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, acestea să fie săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, să fi avut loc în public sau să fi ajuns la cunoştinţa publicului, astfel încât, legătura de cauzalitate întreaceste manifestări şi urmarea produsă să fie neîndoielnică.

Totodată, însă, în cazul acestei abateri disciplinare se pune în discuţie şi existenţa unor limite ale răspunderii disciplinare impuse de necesitatea respectării dreptului magistratului la viaţa privată şi de familie precum şi la libertatea de exprimare, consacrate de art. 26 şi art. 30 din Constituţia României şi de dispoziţiile art. 8 şi art. 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

1. Consideraţii generale

În privinţa răspunderii disciplinare a magistraţilor, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care reglementează această materie, a suferit modificări importante, aduse prin Legea nr. 24/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii[1].

În expunerea de motive a proiectului de lege, s-a arătat că una din recomandările cuprinse în rapoartele Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele realizate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare, a fost cea referitoare la luarea în considerare a unei reforme aprofundate a sistemului disciplinar, reţinându-se persistenţa deficienţelor legate de responsabilizare şi de procedurile disciplinare. S-a mai observat că, spre deosebire de dreptul comun în materie, reprezentat de Codul muncii, Legea nr. 303/2004, enumeră exhaustiv abaterile pentru care judecătorii şi procurorii răspund disciplinar. Or, pentru ca reglementarea în materie să poată răspunde în mod adecvat diverselor situaţii practice este necesară extinderea sferei abaterilor disciplinare, prin includerea în această categorie a unor fapte prin care se încalcă îndatoririle specifice funcţiei ori se aduce atingere prestigiului funcţiei deţinute şi care, în prezent, nu sunt sancţionate, ori nu sunt sancţionate sub nomen juris propriu. Totodată, proiectul defineşte noţiunea de exercitare a funcţiei cu gravă neglijenţă ori rea-credinţă şi elimină în acest fel lipsa de determinare a conceptului, de natură să ducă la o apreciere arbitrară a acestei abateri disciplinare. Prin urmare, principalele măsuri propuse vizează: extinderea sferei abaterilor disciplinare; modificarea prevederilor legale ce reglementează sancţiunile disciplinare aplicabile judecătorilor şi procurorilor, inclusiv prin introducerea sancţiunii disciplinare a suspendării din funcţie pe o perioadă de până la 6 luni; definirea noţiunii de exercitare a funcţiei cu gravă neglijenţă ori rea credinţă; introducerea condiţiei bunei reputaţii drept cerinţă de acces şi menţinere în funcţie[2].

În general, răspunderea disciplinară este compusă dintr-un sistem de norme juridice care au drept scop sancţionarea acelor fapte, comise cu vinovăţie, prin care sunt încălcate sau sunt nesocotite una sau mai multe obligaţii de serviciu, stabilite în sarcina unei persoane, indiferent de modalitatea de încadrare a acesteia.

Antrenarea răspunderii disciplinare presupune îndeplinirea următoarelor condiţii:
– existenţa unei valori sociale lezate, constând în obligaţiile de serviciu şi normele de conduită, stabilite prin legi şi regulamente;
– existenţa unui subiect al abaterii disciplinare, respectiv o persoană care desfăşoară o activitate, indiferent de modalitatea de încadrare a acesteia;
– existenţa unei fapte prin care sunt încălcate sau sunt ignorate una sau mai multe obligaţii de serviciu;
– existenţa unei legături de cauzalitate între fapta comisă şi rezultatul produs;
– vinovăţia persoanei care comite abaterea disciplinară, manifestată atât sub forma intenţiei, cât şi sub forma culpei.

Pentru a interveni răspunderea disciplinară a unei persoane nu este necesară producerea unui prejudiciu material, ca rezultat direct sau indirect al faptei săvârşite, fiind suficient ca abaterea să se fi produs ca o faptă concretă ce a avut drept consecinţă încălcarea cu vinovăţie a obligaţiilor de serviciu sau a normelor de conduită. De asemenea, răspunderea disciplinară este independentă de celelalte forme de răspundere şi are un caracter personal, astfel că nu poate fi angajată acest tip de răspundere pentru fapta altei persoane[3].

Şi în cazul magistraţilor, toate aceste considerente sunt valabile, întrucât legile justiţiei[4] nu definesc abaterea disciplinară, ci doar arată faptele care constituie abateri disciplinare precum şi procedura de cercetare disciplinară şi de soluţionare a acţiunii disciplinare.

Abaterile disciplinare ale magistraţilor sunt reglementate de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în prezent fiind legiferate 21 de abateri disciplinare, faţă de doar 14 în reglementarea anterioară[5].

Prima abatere disciplinară, în forma actuală a Legii nr. 303/2004, este cea prevăzută de art. 99 lit. a) şi constă în ”manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu”.

Această abatere disciplinară nu are echivalent în vechea legislaţie, însă ea nu constituie o noutate în materie, întrucât, într-o formă asemănătoare, a fost reglementată în art. 122 lit. g) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească[6] (manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale).

2. Elementele constitutive ale abaterii disciplinare

În general, pentru ca o faptă să poată fi considerată abatere disciplinară trebuie să aibă un caracter ilicit şi să întrunească anumite elemente constitutive, asemănătoare ca structură cu cele ale infracţiunii, şi anume: obiectul, latura obiectivă, subiectul şi latura subiectivă[7].

Aşadar, pentru a fi antrenată răspunderea disciplinară a unui magistrat este absolut necesar să existe o conduită ilicită a acestuia, de încălcare a obligaţiilor de serviciu sau a normelor de conduită stabilite prin legi şi regulamente, să existe o legătură de cauzalitate între fapta comisă şi valoarea socială lezată, iar această faptă să fie comisă cu vinovăţie, fie sub forma intenţiei, fie sub forma culpei.

2.1. Obiectul abaterii disciplinare

2.1.1. Obiectul juridic

În general, obiectul abaterii disciplinare îl constituie obligaţiile de serviciu sau normele de conduită stabilite prin legi şi regulamente, pe care toţi judecătorii şi procurorii trebuie să le respecte, în considerarea funcţiei exercitate, şi care sunt vătămate prin fapta ilicită.

Potrivit art. 98 alin. 1 din Legea nr 303/2004, judecătorii şi procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei.

În cazul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, obiectul acesteia îl constituie atingerile aduse onoarei, probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei.

Înainte de a analiza care sunt aceste manifestări, trebuie să definim conceptele de onoare, probitate profesională şi prestigiu al justiţiei.

Prin onoare, în limbajul obişnuit, se înţelege integritate morală, probitate, corectitudine, demnitate, cinste[8].

Onoarea reprezintă o categorie ce reflectă demnitatea individului în conştiinţa altor persoane, aprecierea sa publică sau, altfel spus, onoarea este reputaţia pozitivă a omului. Onoarea este în primul rând aprecierea societăţii dată personalităţii unui individ, deci depinde foarte mult de principiile morale impregnate în conştiinţa comunităţii sociale[9].

Onoarea profesională implică faptul ca judecătorul să se asigure că, prin practica profesională şi prin persoana sa, nu pune în pericol imaginea publică a judecătorului, a instanţei sau a sistemului de justiţie[10].

Probitatea profesională poate fi definită ca fiind aprecierea calităţilor profesionale ale persoanei de către societate,[11] în speţă, a judecătorilor şi procurorilor.

Conform punctului 2.1. din Declaraţia privind etica judiciară de la Londra din 2010, probitatea impune judecătorului să se abţină de la orice comportament lipsit de tact şi delicateţe şi nu doar de la cel care este contrar legii. Judecătorul îşi va îndeplini îndatoririle juridice fără favoritisme. El va dedica cea mai importantă parte a timpului său de lucru activităţii în instanţă. Judecătorul asigură folosirea corespunzătoare a resurselor puse la dispoziţia sa în vederea administrării justiţiei şi nu abuzează sau foloseşte în mod inadecvat aceste resurse. El nu urmăreşte intervenţii nejustificate în scopul de a obţine orice folos personal cum ar fi un transfer, o numire sau promovare, cum nu urmăreşte nici procurarea unor avantaje pentru sine sau pentru alţii. Judecătorul va refuza să accepte orice daruri sau avantaje pentru sine sau pentru cei apropiaţi, atât timp cât exercită profesia de judecător.

În limbajul obişnuit, prin prestigiu se înţelege autoritate morală, consideraţie, influenţă de care se bucură cineva sau ceva, vază, importanţă[12].

Prestigiul justiţiei reprezintă aprecierea publică pozitivă a sistemului judiciar în ansamblul său. Această apreciere globală este făcută în raport de onoarea şi probitatea profesională a magistraţilor, fiind rezultatul aprecierilor publice individuale ale acestora[13].

Prin urmare, obiectul acestei abateri disciplinare este format din totalitatea normelor legale şi/sau regulamentare, inclusiv cele de conduită care reglementează onoarea, probitatea profesională ori prestigiului justiţiei.

Astfel, în opinia noastră, atunci când analizăm această abatere disciplinară, trebuie avute în vedere următoarele dispoziţii legale sau regulamentare:
– art. 4 din Legea nr. 303/2004, conform căruia, judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi să participe la formarea profesională continuă;
– art. 90 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, care prevede că judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi în societate;
– art. 104 din Legea nr. 161/2003privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, care prevede că magistraţilor le este interzisă orice manifestare contrară demnităţii funcţiei pe care o ocupă ori de natură să afecteze imparţialitatea sau prestigiul acesteia;
– art. 5 alin. 2 lit. a) şi b) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, potrivit căruia judecătorii au următoarele îndatoriri: să asigure, prin activitatea desfăşurată, respectarea legii şi independenţa puterii judecătoreşti; să respecte normele codului deontologic, prevederile legale, cele ce rezultă din regulamente, din hotărârile adunărilor generale şi ale colegiilor de conducere;
– art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, conform căruia judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie şi în societate.

În acest context, sunt aplicabile şi două din valorile fundamentale ale sistemului judiciar, consacrate de Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară[14], respectiv integritatea şi echitatea.

Conform normei nr. 3 din Codul de conduită judiciară, integritatea este esenţială pentru îndeplinirea adecvată a funcţiei judiciare. Judecătorul trebuie să se asigure că în ochii unui observator rezonabil conduita sa este ireproşabilă. Atitudinea şi conduita unui judecător trebuie să reafirme încrederea publicului în integritatea corpului judiciar. Justiţia nu doar trebuie făcută, trebuie să se şi vadă că s-a făcut justiţie.

În privinţa echităţii, norma nr. 4 din Codul de conduită judiciară prevede că buna cuviinţă şi perceperea ei ca atare sunt indispensabile exercitării funcţiei judecătoreşti. Prin urmare, judecătorul va evita încălcarea regulilor de bună cuviinţă sau aparenţa lipsei acesteia în toate activităţile sale de judecător Aflându-se permanent în vizorul public, judecătorul trebuie să accepte, în mod liber şi de bunăvoie, anumite restricţii personale care ar părea o povară cetăţeanului de rând. În particular, judecătorul trebuie să aibă o conduită care să fie conformă cu demnitatea funcţiei de magistrat. Judecătorul nu va permite folosirea locuinţei sale de către jurişti/avocaţi pentru a primi clienţi sau pe alţi practicieni ai dreptului

Trebuie să precizăm că obiectul juridic este un factor preexistent oricărei abateri disciplinare, astfel că inexistenţa acestuia conduce la inexistenţa abaterii disciplinare.

2.1.2. Obiectul material

Abaterile disciplinare nu au un obiect material, asemănător celui din dreptul penal, întrucât fapta ilicită a magistratului lezează valorile sociale şi morale arătate mai sus, nefiind îndreptată împotriva unui lucru sau a unei persoane.

După cum se poate observa, din conţinutul legal al abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, lipsesc referirile cu privire la obiectul acestei abateri disciplinare, însă acesta poate fi dedus din textele de lege citate mai sus.

2.2. Subiectul abaterii disciplinare

2.2.1. Subiectul activ

În general, prin noţiunea de subiect al abaterii disciplinare sunt desemnate persoanele care comit abateri disciplinare, respectiv persoanele fizice, implicate în raporturi de muncă sau de serviciu.

În cazul nostru, existenţa abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 este condiţionată de calitatea specială a subiectului activ. Astfel, pot avea calitatea de subiect activ al acestei abateri disciplinare următorii:
– judecătorii;
– procurorii;
– magistraţii asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Potrivit art. 66 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 303/2004, condiţiile generale de numire a magistraţilor-asistenţi sunt cele prevăzute pentru funcţia de judecător şi procuror. Dispoziţiile prezentei legi privind incompatibilităţile şi interdicţiile, formarea profesională continuă şi evaluarea periodică, drepturile şi îndatoririle, precum şi răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor se aplică în mod corespunzător şi magistraţilor-asistenţi;
– inspectorii judiciari. În conformitate cu dispoziţiile art. 71 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 317/2004, pe durata exercitării mandatului de inspector-şef, inspector-şef adjunct şi inspector judiciar, judecătorii şi procurorii sunt suspendaţi de drept din funcţiile pe care le ocupă la instanţe şi parchete. Judecătorii şi procurorii cu funcţii de conducere sunt obligaţi să opteze între funcţia de conducere şi cea de inspector judiciar, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de a ocupa în continuare funcţia de inspector judiciar. După cele 30 de zile, postul de conducere sau de inspector judiciar pentru care nu s-a făcut opţiunea devine vacant de drept. Dispoziţiile referitoare la sancţiunile şi abaterile disciplinare, precum şi procedura disciplinară se aplică în mod corespunzător inspectorilor judiciari;
– membrii Consiliului Superior al Magistraturii. Conform art. 56 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 317/2004, membrii Consiliului Superior al Magistraturii care au calitatea de judecător sau procuror răspund civil, disciplinar şi penal, în condiţiile legii. Prevederile art. 45-49 se aplică în mod corespunzător. Aceste texte de lege reglementează modurile de sesizare a Inspecţiei Judiciare, efectuarea verificărilor prealabile, a cercetării disciplinare şi exercitarea acţiunii disciplinare, care vor face obiectulunor studii viitoare.
– asistenţii judiciari. Art. 113 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prevede că asistenţilor judiciari li se aplică dispoziţiile legale privind abaterile şi sancţiunile disciplinare, precum şi motivele de eliberare din funcţie prevăzute de lege pentru judecători şi procurori.

În cazul judecătorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inspectorilor judiciari şi membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, cercetarea disciplinară se efectuează de către Inspecţia Judiciară, iar sancţiunea se aplică de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii în funcţie de calitatea persoanei, însă, în cazul asistenţilor judiciari, sancţiunile disciplinare se aplică de către ministrul justiţiei, chiar dacă şi acestora le sunt aplicabile celelalte dispoziţii legale prevăzute pentru judecători şi procurori.

De asemenea, trebuie să precizăm faptul că auditorilor de justiţie nu li se aplică dispoziţiile legale privind judecătorii şi procurorii, răspunderea disciplinară a acestora fiind reglementată în mod separat, în art. 18 din Legea nr. 303/2004[15].

Întrebarea care poate fi ridicată este aceea de a şti dacă persoanele juridice (tribunalele, curţile de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Inspecţia Judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii) au calitatea de subiect activ al abaterii disciplinare, întrucât, în dreptul penal, persoana juridică poate fi trasă la răspundere penală, având calitatea de subiect activ al infracţiunii?

În opinia noastră, aşa cum este reglementată în prezent răspunderea disciplinară a magistraţilor prin Legea nr. 303/2004, persoanele juridice nu pot răspunde disciplinar, chiar şi în ipoteza în care acestea nu şi-ar fi respectat obligaţiile prevăzute în legi şi regulamente, întrucât răspunderea disciplinară este o răspundere strict personală, aplicabilă în cazul încălcării unor norme de conduită, fiind greu de presupus ca o persoană juridică să poată încălca astfel de norme.

Condiţiile generale de existenţă a subiectului activ pot fi desprinse din economia dispoziţiilor art. 14, art. 33 alin. 1, art. 66 alin. 3 din Legea nr. 303/2004 şi art. 110 din Legea nr. 304/2004 şi se referă la capacitatea de exerciţiu, responsabilitate şi libertatea de voinţă şi acţiune.

a) Capacitatea de exerciţiu

Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice civile. Capacitatea de exerciţiu deplină începe la data când persoana devine majoră. Persoana devine majoră la împlinirea vârstei de 18 ani (art. 37 şi art. 38 din Codul civil).

Prin urmare, una din condiţiile numirii în funcţia de judecător sau procuror este aceea a dobândirii capacităţii de exerciţiu deplină, care începe la de vârsta de 18 ani.

Fiind o condiţie sine qua non a dobândirii calităţii de magistrat, pierderea capacităţii de exerciţiu conduce la eliberarea din funcţia de judecător sau procuror, astfel că săvârşirea unei fapte ilicite în condiţiile lipsei capacităţii de exerciţiu depline nu poate fi considerată abatere disciplinară.

b) Responsabilitatea

 Responsabilitatea a fost definită ca fiind aptitudinea unei persoane de a-şi da seama de faptele sale, de semnificaţia socială a acestora precum şi de a-şi putea determina şi dirija în mod conştient voinţa în raport cu aceste fapte[16].

Aprecierea responsabilităţii depinde de evaluarea capacităţii psihice, care, la rândul ei, este caracterizată prin modalităţile sale de discernământ.

Într-o speţă, s-a reţinut că faptele judecătorului care pe parcursul a două zile a făcut aprecieri nepotrivite statutului de magistrat la adresa unor avocaţi, a intrat într-un magazin din centrul oraşului şi a făcut reproşuri fără nicio logică unei vânzătoare, iar la ieşirea din magazin, a lovit cu poşeta portiera unei maşini şi un afiş publicitar, după care, traversând strada a intrat în sediul poliţiei, au fost comise fără vinovăţie, întrucât atitudinea judecătorului a fost determinată de o stare de boală cauzată de stres, astfel că nu a avut reprezentarea faptelor sale sau nu ar fi putut avea posibilitatea reală de a conştientiza, atât din punct de vedere al deciziei de săvârşire a faptei, cât şi din punct de vedere al urmărilor acesteia.

În opinia noastă soluţia este greşită, întrucât din actul medical aflat la dosarul cauzei, efectuat de Comisia medicală din cadrul Centrului de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu – Ministerul Justiţiei, rezultă că diagnosticul pus judecătorului de către un medic specialist nu îl declară inapt pentru exercitarea funcţiei.

Prin urmare, atâta timp cât, printr-un act medical s-a constatat că judecătorul avea discernământ, respectiv era apt pentru exercitarea funcţiei, ceea ce presupune că avea aptitudinea psihică naturală de a-şi da seama de consecinţele faptelor sale, nu se poate concluziona că nu ar fi avut reprezentarea acestor fapte sau că nu ar fi avut posibilitatea reală de a conştientiza, atât din punct de vedere al deciziei de săvârşire a faptei cât şi din punct de vedere al urmărilor acesteia, întrucât răspunderea disciplinară intervine şi în cazul unui discernământ diminuat.

Doar în situaţia în care printr-o expertiză medicală se făcea dovada lipsei totale a discernământului în momentul comiterii faptelor, se putea dispune respingerea acţiunii disciplinare pentru lipsa vinovăţiei.

În privinţa responsabilităţii magistraţilor, nu există îndoială că aceştia nu ar fi responsabili, în sensul legii, întrucât o persoană iresponsabilă[17] nu ar putea ocupa o astfel de funcţie, însă responsabilitatea acestora trebuie privită şi sub un alt aspect.

Astfel, Principiile Commonwealth privind cele trei puteri ale statului de drept („Principiile Latimer House”, 2003), care la pct. VII (b) reglementează responsabilitatea judecătorească, arată că judecătorii sunt responsabili faţă de Constituţie şi lege, pe care trebuie să le aplice în mod în mod onest, independent şi cu integritate. Principiile responsabilităţii şi independenţei judiciare stau la baza încrederii publice în sistemul judiciar şi a importanţei puterii judecătoreşti ca unul dintre cei trei piloni pe care se întemeiază o formă de guvernământ responsabilă. În plus faţă de prevederea unor proceduri adecvate privind excluderea din profesie a judecătorilor pe motive de incapacitate sau comportament necorespunzător, necesare pentru a susţine principiul independenţei puterii judecătoreşti, orice procedură disciplinară trebuie să se desfăşoare în mod echitabil şi obiectiv. Procedurile disciplinare care ar putea avea ca efect excluderea din profesie a unui judecător ar trebui să includă măsuri de protecţie adecvate care să asigure caracterul echitabil[18].

De asemenea, conform pct. 5 din Carta europeană cu privire la statutul judecătorilor, încălcarea de către un judecător a uneia dintre îndatoririle expres stabilite prin statut nu poate fi sancţionată decât prin decizia, la propunerea, recomandarea sau cu acordul unui organ jurisdicţional sau unei instanţe alcătuite cu cel puţin jumătate dintre judecătorii aleşi, în cadrul unei proceduri contradictorii în care judecătorul poate fi asistat pentru a-şi asigura apărarea. Gravitatea sancţiunilor aplicabile este precizată prin statut şi aplicarea acestora este supusă principiului proporţionalităţii. Decizia de aplicare a sancţiunii pronunţate de o autoritate executivă, de un organ jurisdicţional sau de o instanţă menţionată în acest alineat, poate fi atacată cu recurs în faţa unei instanţe superioare cu caracter jurisdicţional. Orice persoană trebuie să aibă posibilitatea de a adresa unui organism independent, fără un formalism excesiv, reclamaţii privind nereguli în funcţionarea justiţiei într-o anumită cauză. Acest organism poate, în cazul în care o examinare prudentă şi atentă a reclamaţiei relevă o încălcare ca cea menţionată mai sus din partea judecătorului, să sesizeze instanţa disciplinară sau cel puţin să recomande o asemenea sesizare unei anumite autorităţi care are, potrivit statutului, competenţa de a o face.

c) Libertatea de voinţă şi acţiune

Libertatea de voinţă şi acţiune presupune ca judecătorul sau procurorul să decidă în mod liber asupra săvârşirii faptei ilicite, având totodată libertatea de acţiune potrivit propriei voinţe. În situaţia în care magistratul este constrâns fizic sau moral să comită abaterea disciplinară, fapta nu-i este imputabilă, fiind comisă fără vinovăţie.

În acest context se poate discuta şi despre independenţa judecătorului. Astfel, s-a arătat că independenţa justiţiei nu este un privilegiu sau o prerogativă personală a fiecărui judecător. Ea este responsabilitatea impusă fiecărui judecător, care îi permite să soluţioneze o cauză în mod onest şi imparţial, în baza legii şi a probelor, fără presiuni sau influenţe externe şi fără frică de vreo imixtiune. Esenţa principiului independenţei justiţiei este libertatea deplină a judecătorului de a judeca şi soluţiona cauzele deduse instanţei; nimeni din afară – nici guvernul, nici grupurile de presiune, niciun individ sau chiar niciun alt judecător – nu ar trebui să se amestece, sau să încerce să se amestece, în modul în care un judecător conduce o cauză şi ia o decizie.Independenţa justiţiei se referă atât la independenţa individuală cât şi la cea instituţională necesară în procesul decizional. Independenţa justiţiei este aşadar atât o stare de spirit cât şi un set de reguli instituţionale şi operaţionale. Cel dintâi aspect se referă la independenţa judecătorului în fapt; cel de-al doilea aspect se referă la definirea relaţiilor dintre puterea judecătorească şi alţii, mai cu seamă celelalte puteri din stat, cu scopul de a asigura independenţa atât în realitate, cât şi în aparenţă. Relaţia dintre aceste două aspecte ale independenţei justiţiei este aceea conform căreia un judecător poate avea acea stare de spirit, însă dacă instanţa pe care o prezidează nu este independentă de celelalte puteri din stat în privinţa aspectelor esenţiale pentru funcţionarea sa, judecătorul nu poate spune că este independent[19].

O întrebare care s-ar putea ridica în jurisprudenţă ar putea fi aceea dacă în cazul abaterii disciplinare este posibilă participaţia, aşa cum este ea reglementată în dreptul penal, respectiv dacă judecătorul sau procurorul ar putea avea calitatea de coautori, instigatori sau complici într-o acţiune disciplinară.

În opinia noastră, participaţia, astfel cum este ea reglementată în dreptul penal, nu este aplicabilă în cadrul răspunderii disciplinare, deoarece, pe de-o parte, legea nu reglementează o astfel de instituţie, iar pe de altă parte, răspunderea disciplinară fiind o răspundere pur personală, fiecare faptă a judecătorului sau procurorului se apreciază în concret, fiindu-i atribuită în calitate de autor.

Aşadar, în cazul abaterii disciplinare analizate, dacă un judecător sau procuror comite o faptă care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei împreună cu un alt judecător sau procuror, instigă sau este complicele acestora, el nu va răspunde disciplinar în calitate de coautor, instigator sau complice la abaterea disciplinară comisă de un alt judecător sau procuror, ci, în funcţie de acţiunile sau inacţiunile sale, va putea răspunde doar în calitate de autor pentru ceea ce a săvârşit în mod concret.

Faptul că faţă de doi magistraţi, prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, nu are nicio relevanţă sub aspectul discutat, întrucât aceştia vor răspunde în calitate de autor, fiecare pentru fapta sau faptele comise.

2.2.2. Subiectul pasiv

Subiectul pasiv al acestei abateri disciplinare este statul, în calitate de reprezentant general al societăţii şi care este interesat în cea mai mare măsură de păstrarea nealterată a obligaţiilor de serviciu sau a normelor de conduită aşa cum sunt ele stabilite prin legi şi regulamente.

2.3. Latura obiectivă a abaterii disciplinare

2.3.1. Elementul material

Elementul material al laturii obiective al abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 constă în manifestările subiectului activ care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei.

În limbajul comun, prin manifestări se înţelege acţiunea de exteriorizare (prin vorbe, fapte, acţiuni) a gândurilor, a sentimentelor, a personalităţii cuiva, etc[20].

În sensul analizat de noi, prin manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei se înţelege comportamentul sau atitudinea magistratului vis-a-vis de normele legale sau regulamentare care reglementează aceste valori sociale şi morale.

Aşadar, sunt avute în vedere toate acţiunile sau inacţiunile judecătorului sau procurorului prin care se nesocotesc ori se aduce atingere unor standarde de conduită unanim acceptate sau prin care se prejudiciază reputaţia Ministerului Public sau a sistemului judiciar în ansamblul său.

Legea nu precizează care sunt manifestările ce pot aduce atingere onoarei, probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei şi considerăm că acest lucru ar fi imposibil, având în vedere diversitatea de situaţii, astfel că revine doctrinei şi jurisprudenţei rolul de a identifica care sunt acele manifestări care pot constitui abateri disciplinare.

În doctrină[21], s-a apreciat că pot intra în sfera acestei abateri disciplinare: conduita agresivă (limbaj, violenţe fizice) a judecătorului/procurorului de natură a contraria sau indigna opinia publică; frecventarea unor locuri cunoscute ca având o reputaţie îndoielnică; legături cu persoane care au o proastă reputaţie (infractori notorii, interlopi etc.); implicarea în controverse publice; denigrarea unor persoane; desfăşurarea unor activităţi care, prin natura lor, pot crea îndoieli în rândul opiniei publice cu privire la seriozitatea, independenţa, imparţialitatea sau integritatea magistratului (şantajarea unor persoane, acţionarea în calitate de recuperator, implicarea în licitaţii asupra unor bunuri aflate în litigiu la instanţa sau parchetul unde îşi desfăşoară activitatea, manifestări publice sau exprimarea unor opinii pe site-urile de socializare cu conotaţii discriminatorii de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, cultură, sex, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, avere, origine sau condiţie socială, apariţia magistratului în clipuri publicitare sau electorale, apariţia în reviste pentru adulţi etc.).

În opinia noastră, nu constituie manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei următoarele fapte: punerea de către magistrat în discuţia publică a unei chestiuni care priveşte sistemul judiciar şi care ar trebui să fie deschisă unei dezbateri publice; călătoria cu un mijloc de transport în comun în care se află şi persoane care au diferite afaceri judiciare la instanţa sau parchetul unde judecătorul sau procurorul îşi desfăşoară activitatea; participarea magistratului la un eveniment (nuntă, botez etc.) la care sunt invitate şi persoane de calitate îndoielnică (persoane cercetate penal, persoane condamnate penal, interlopi etc.), în condiţiile în care nu interacţionează cu acestea etc.

Pentru existenţa abaterii disciplinare, sub aspectul elementului material, trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:
– manifestările care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei trebuie săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu.

În prima variantă, cerinţa legiuitorului pentru ca manifestările judecătorului şi procurorului să fie considerate abateri disciplinare este aceea de a fi comise în timpul în care acesta desfăşoară activităţi specifice funcţiei, în timpul programului de lucru, fie la sediul instanţei sau parchetului, fie într-un alt loc în care desfăşoară o activitate judiciară. De exemplu, în cazul unei cercetări la faţa locului, în cazul unei percheziţii etc.

Într-o speţă, s-a reţinut că fapta judecătorului care a atras atenţia unei grefiere, în incinta serviciul registratură, unde se aflau mai multe persoane, să nu înregistreze cererile de strămutare pe care le prezentase sora unui alt judecător, nu reprezintă o comportare corectă, demnă şi rezervată de natură a menţine neştirbit prestigiul justiţiei, întrucât această atitudine a judecătorului a avut un mare potenţial de afectare a justiţiei, ca valoare socială ocrotită de lege, având o influenţă negativă asupra încrederii oamenilor în sistemul judiciar, inclusiv a magistraţilor. Totodată, s-a reţinut că refuzul de participare a judecătorului la deliberare în mod direct, transmiţând colegilor, prin intermediul grefierului, pe o foaie de hârtie, menţiuni cu privire la soluţia preconizată în cauză, dar care nu îmbracă forma unei minute, situaţie ce a dus la repunerea cauzei pe rol, constituie o manifestare de natură să ducă la subminarea demnităţii funcţiei sale şi a capacităţii sale de a o exercita. Magistraţii trebuie să fie responsabil de conduita lor în faţa unor instituţii anume create pentru a asigura respectarea normelor judiciare, instituţii ce sunt ele însele independente şi imparţiale. De asemenea, s-a reţinut că prin prezentarea în şedinţă publică a aspectelor privind activitatea sa şi raporturile existente între acesta şi conducerea instanţei, lipsa intranet-ului, împrejurarea că la adresa judecătorului au fost făcute insinuări cu privire la existenţa unei boli psihice, precum şi prezentarea unor aspecte privind deliberarea dintr-un dosar, acesta a încălcat obligaţia de rezervă ce revine fiecărui magistrat. Această obligaţie presupune, prin însăşi natura sa, moderaţie şi reţinere în ceea ce priveşte prezentarea opiniilor de către magistraţi. Prin încălcarea acestei obligaţii, judecătorul şi-a asumat riscul de a fi pierdut respectul pentru instanţe şi încrederea necesară în activitatea acestora precum şi de a se produce consecinţe în privinţa recunoaşterii instanţelor ca unice organe calificate a decide în privinţa soluţionării proceselor. Prin adoptarea acestei atitudini a fost încălcată solemnitatea şedinţei de judecată, prezentarea aspectelor menţionate mai sus situându-se în afara cadrului legal ce reglementează judecata. Prin comportamentul şi acţiunile întreprinse, judecătorul a adus atingere principilor morale cum ar fi integritatea, etica şi buna credinţă, periclitând atât imaginea publică a magistratului, cât şi prestigiul justiţiei, prin faptele sale contribuind la scăderea aprecierii publice pozitive asupra sistemului judiciar din care face parte[22].

Într-o altă speţă[23], s-a reţinut că manifestările procurorului constând în: citarea în mod repetat a inculpatului la sediul unităţii de parchet, în condiţiile în care au existat zile în care acesta a fost prezent şi nu s-au efectuat acte procedurale, iar dacă s-au efectuat, perioada de timp în care deţinutul a fost prezent în biroul procurorului, nu justifică complexitatea actului; rămânerea fără pază a inculpatului în biroul procurorului, agenţii de escortă fiind invitaţi să aştepte pe hol; primirea acestuia de nenumărate ori în audienţă; purtarea unei vaste corespondenţe cu inculpatul prin intermediul SMS-urilor, în timp ce acesta se afla în stare de deţinere în penitenciar, de cele mai multe ori iniţiată de către acesta, în cadrul căreia îi dădea detalii cu privire la anumite activităţi procesuale pe care urma să le întreprindă, în condiţiile în care cunoştea că este interzisă o astfel de atitudine, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

În cea de-a doua variantă, textul de lege prevede în mod expres căpot constitui abateri disciplinare şi manifestările care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei săvârşite în afara programului de lucru, în orice împrejurare.

Soluţia legiuitorului este firească, întrucât conduita magistratului trebuie să fie ireproşabilă nu numai în timpul orelor de serviciu, ci şi în societate, în aşa fel încât publicul să aibă încredere în integritatea corpului judiciar. Aflându-se permanent în atenţia publică, datorită importanţei activităţii sale, judecătorul şi procurorul trebuie să accepte, în mod liber şi de bunăvoie, anumite restricţii personale care cetăţeanului obişnuit nu îi sunt aplicabile.

Într-o speţă[24], s-a reţinut că faptele procurorului constând în: formularea şi transmiterea de sesizări anonime neîntemeiate, cu caracter tendenţios şi în scop şicanatoriu la adresa unui comisar de poliţie; angajarea unei firme de detectivi prin intermediul unei persoane interpuse, pentru a-l urmări pe poliţist în scopul descoperirii unor fapte de natură să-i aducă prejudicii în viaţa privată a acestuia; întocmirea unei plângeri penale împotriva aceluiaşi comisar soluţionate prin neînceperea urmăririi penale; servirea cu băuturi alcoolice a clienţilor pe terasa restaurantului aparţinând concubinei sale; solicitările repetate adresate unor lucrători de poliţie de a-i furniza relaţii despre viaţa privată a unui comisar; realizarea unei investigaţii la o şcoală specială, uzând de calitatea de procuror şi încercarea de surprindere a unei infracţiuni flagrante în prezenţa unor angajaţi mass-media, având ca subiect persoana unui comisar de poliţie, constituie acte materiale ce intră în conţinutul laturii obiective a abaterii disciplinare reglementate de  art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

Cele două variante sunt alternative, astfel că îndeplinirea numai a uneia dintre acestea este suficientă pentru existenţa abaterii disciplinare.

– manifestările care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei trebuie să fi avut loc în public sau să fi ajuns la cunoştinţa publicului.

Această condiţie nu este expres prevăzută de lege, însă ea poate fi dedusă din ansamblul reglementărilor în această materie.

În prima variantă, prin loc public se înţelege acel loc care, prin natura sau destinaţia lui, este întotdeauna accesibil publicului chiar dacă nu este prezentă nici o persoană. Prin urmare, manifestările care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei săvârşite într-o sală de judecată, într-un parc, pe stradă, în restaurant etc. pot constitui abateri disciplinare.

Într-o speţă[25], în mod corect s-a reţinut că faptele judecătorului care nu a permis asistenţilor judiciari să intre în sala de judecată, această situaţie fiind de natură a crea rumoare şi discuţii printre justiţiabili care au intervenit pentru a detensiona situaţia; s-a angajat într-un dialog nepotrivit cu preşedinta secţiei, creând în sala de judecată prilejul unor discuţii inutile; a iniţiat şi susţinut un dialog cu persoanele prezente în sală de şedinţă, avocaţi şi justiţiabili, aducându-le la cunoştinţă nemulţumirile personale faţă de o anumită sesizare visând starea sa şi capacitatea de a conduce şedinţa de judecată, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, întrucât au fost comise în public.

În cea de-a doua variantă, manifestările care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei nu sunt săvârşite într-un loc public, însă ajung la cunoştinţa publicului prin orice mijloace (presă, televiziune, internet etc.), astfel că ele pot constitui abateri disciplinare.

Astfel, într-o speţă[26], s-a reţinut că fapta judecătorului care s-a deplasat într-un alt birou şi pe un ton imperativ, nepoliticos şi inadecvat, folosind expresii nepotrivite în raport cu atitudinea pe care trebuie să o adopte un magistrat la locul de muncă, refuzând să părăsească biroul la solicitarea expresă a colegilor, precum şi folosirea unui ton ironic la adresa vicepreşedintelui instanţei care a fost chemat să aplaneze conflictul, nu întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, întrucât fapta s-a petrecut numai în raport cu colegii judecători, în incinta unui birou din sediul tribunalului, incidentul neajungând la cunoştinţa publicului larg.

În opinia noastră, soluţia este corectă, deoarece atâta timp cât nu s-a dovedit că fapta judecătorului a ajuns la cunoştinţa publicului nu poate constitui abaterea disciplinară pe care noi o analizăm, după cum nu este îndeplinită nici cealaltă condiţie alternativă, respectiv ca fapta să fie săvârşită în public, deoarece biroul judecătorului nu poate fi considerat loc public.

Într-o altă speţă[27], s-a reţinut că afirmaţiile procurorului la un post de televiziune, în sensul că: tinerii nu se mai duc la sfântul altar, ci stau împreună, ca animalele, că se mediatizează vrăjitoria, credinţa în vrăjitorie, credinţa în horoscoape, că femeia se îmbracă în pantaloni, reprezintă aprecieri de ordin personal, care nu au fost de natură să creeze îndoieli cu privire la seriozitatea, independenţa, imparţialitatea sau integritatea acestuia şi, în consecinţă, nu au adus atingere onoarei, probităţii profesionale şi prestigiului justiţiei, nefiind îndeplinite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004. Prin afirmaţiile sale, procurorul nu a încălcat obligaţia de rezervă impusă magistraţilor, obligaţie care constituie o sinteză a principiilor generale ale deontologiei profesiei.

De asemenea, în aceeaşi cauză s-a reţinut că fapta procurorului care în spaţiul public, a făcut afirmaţii referitoare la sistemul de justiţie care, în opinia sa, ar fi „prins în propriile nonvalori”, cât şi aprecieri privind „starea de lehamite şi de dezgust faţă de un guvern absolut incompetent şi ticălos”; s-a adresat celorlalţi magistraţi cu îndemnul „de a-i da jos pe aceşti criminali ai ţării”, cât şi opiniei publice căreia i-a adresat îndemnuri mobilizatoare de genul „hai să terminăm odată cu corupţia, cu hoţia şi să instaurăm un guvern nepătat politic, un guvern cinstit, un guvern de oameni care sunt în stare să-şi dea şi viaţa pentru cei din jurul lor”, întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, întrucât afirmaţiile mai sus expuse, făcute în spaţiul public, contravin obligaţiei de rezervă impusă magistraţilor în exercitarea libertăţii de exprimare, în considerarea statutului lor, fiind astfel încălcat echilibrul just între dreptul fundamental al individului la respectarea libertăţii de exprimare, pe de o parte, şi interesul legitim al unui stat democratic de a veghea ca funcţia publică să se conformeze scopurilor enunţate în art.10 par. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Trebuie să precizăm că în situaţia în care, cu acelaşi prilej, se săvârşesc mai multe acţiuni sau inacţiuni ce determină existenţa elementului material al abaterii disciplinare, nu putem vorbi despre atâtea abateri disciplinare câte acte materiale s-au comis, ci despre o singură abatere disciplinară, săvârşită prin mai multe acte materiale care au lezat fie onoarea, fie probitatea profesională, fie prestigiul justiţiei.

Cele două variante sunt alternative, astfel că îndeplinirea numai a uneia dintre acestea este suficientă pentru existenţa abaterii disciplinare.

În cazul în care manifestările care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei nu sunt săvârşite în mod public şi nici nu ajung la cunoştinţa publicului nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

În doctrină[28], s-a apreciat că în cazul acestei abateri disciplinare se poate pune în discuţie existenţa unor limite ale răspunderii disciplinare impuse de necesitatea respectării dreptului magistratului la viaţa privată şi de familie precum şi la libertatea de exprimare, consacrate de art. 26 şi art. 30 din Constituţia României[29] precum şi de dispoziţiile art. 8 şi 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului[30].

Astfel, într-o speţă[31] s-a reţinut că fapta procurorului de a elabora şi semna un document, care a fost remis unui ziarist şi publicat în presă, nu întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, întrucât se încadrează în limitele dreptului magistratului la liberă exprimare şi nu poate conduce la reţinerea unei încălcări de rezervă de la orice manifestări care ar aduce atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei.

Trebuie să precizăm faptul că Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a analizat în repetate rânduri aceste chestiuni. Astfel, în cauza Morissens împotriva Belgiei[32], a statuat că o persoană care îndeplineşte o funcţie publică a acceptat anumite restricţii ale exerciţiului libertăţii de exprimare, restricţii care sunt inerente însăşi acestei funcţiei.

De asemenea, în cauza Özpınar împotriva Turciei[33], instanţa de contencios europeană, învestită să decidă dacă a fost respectat un echilibru just între dreptul fundamental al individului la respectarea vieţii private şi libertatea de exprimare, pe de o parte şi interesul legitim al unui stat democratic de a veghea ca funcţia publică să se conformeze scopurilor enunţate în art. 8 par. 2 şi art. 10 par. 2 din Convenţie, pe de altă parte, a considerat că este legitim ca persoanelor ce exercită funcţii publice sau magistraţilor, să li se impună, din cauza statutului lor, obligaţia de rezervă referitoare la art. 10 din Convenţie sau de discreţie privind exprimarea în public a convingerilor religioase, referitoare la art. 9. Aceste principii se aplică mutatis mutandis şi art. 8 din Convenţie. În acest sens, instanţa europeană a luat notă de faptul că îndatoririle de ordin deontologic ale unui magistrat pot influenţa viaţa privată, în cazul în care magistratul, prin comportament – chiar în viaţa privată – aduce atingere imaginii sau reputaţiei instituţiei judiciare.

Totodată, în cauza Wille împotriva Liechtenstein[34], Curtea Europeană a decis că atunci când este vorba despre un magistrat cu rang înalt drepturile şi responsabilităţile sale în privinţa exerciţiului libertăţii de exprimare au o importanţă deosebită, astfel este de aşteptat ca funcţionarii autorităţii judiciare să dea dovadă de o anumită reţinere în punerea în valoare a libertăţii lor de exprimare de fiecare dată când sunt în discuţie autoritatea şi imparţialitatea puterii judiciare.

În cauza Kudeshkina împotriva Rusiei[35], instanţa europeană a reamintit că art. 10 din Convenţie este aplicabil la locul de muncă, inclusiv pentru cei care prestează un serviciu public, ei beneficiind, de asemenea, de libertatea de exprimare. Dezvăluirea unor informaţii obţinute în cursul serviciului trebuie să fie analizată în lumina obligaţiei de loialitate şi discreţie. Astfel, Curtea a apreciat că reclamanta în această cauză a ridicat o chestiune importantă de interes public care ar trebui să fie deschisă unei dezbateri publice într-o societate democratică, iar afirmaţiile ei nu erau lipsite în totalitate de bază factuală, constituind în consecinţă un comentariu just asupra unei chestiuni de o mare importanţă publică.

2.3.2. Urmarea imediată

Urmarea imediată a acestei abateri disciplinare constă în afectarea prestigiului justiţiei şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării nu doar a imaginii publice a judecătorului sau procurorului în cauză, ci asupra întregii justiţii, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept.

2.3.3. Legătura de cauzalitate

Între manifestările ce formează elementul material al acestei abateri disciplinare şi afectarea imaginii publice a judecătorului sau procurorului sau a întregii justiţii ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept, trebuie să existe o legătură de cauzalitate, care nu trebuie dovedită, întrucât ea nu rezultă din însăşi fapta comisă (ex re).

2.4. Latura subiectivă a abaterii disciplinare.

Latura subiectivă ca element constitutiv al abaterii disciplinare, reprezintă atitudinea psihică a judecătorului sau procurorului care a săvârşit o faptă ilicită faţă de aceasta şi urmările acestei fapte.

Vinovăţia, ca trăsătură a abaterii disciplinare, se poate prezentă sub forma intenţiei (directă sau indirectă) sau sub forma culpei (cu prevedere sau fără prevedere).

În cazul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, vinovăţia magistratului se raportează atât la standardele de conduită impuse de dispoziţiile legale şi regulamentare indicate mai sus, cât şi la cerinţele societăţii, concretizate în respectarea unor valori morale unanim acceptate.

Pornind de la definiţiile intenţiei şi culpei în dreptul penal, vorbim despre comiterea abaterii disciplinare cu intenţie directă atunci când judecătorul sau procurorul prevede rezultatul manifestărilor sale, urmărind producerea lui prin atingerile aduse onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei.

Astfel, într-o speţă[36], s-a reţinut că vinovăţia procurorului în săvârşirea faptei, sub forma intenţiei directe, este dovedită şi rezultă din modul în care acesta a înţeles să-şi expună, în mod public, opiniile personale în legătură cu evenimentele politice în derulare la acel moment, opinii concretizate într-un mesaj exprimat în mod direct. Procurorul s-a prevalat, în mod voit, de calitatea magistrat, pentru a atrage atenţia asupra sa într-o emisiune televizată, în cadrul căreia a intervenit de o manieră contrară demnităţii impuse de natura funcţiei, a făcut afirmaţii grave şi generale în cadrul acesteia, care au pus la îndoială imparţialitatea şi prestigiul funcţiei de procuror şi a întregului corp profesional.

În situaţia în care judecătorul sau procurorul prevede rezultatul manifestărilor sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea atingerii aduse onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, vorbim despre comiterea abaterii disciplinare cu intenţie indirectă.

Astfel, într-o speţă[37] s-a reţinut că multitudinea actelor care completează ansamblul laturii obiective a abaterii disciplinare, caracterul repetat al unora dintre actele materiale săvârşite prin aceeaşi modalitate, conduita vădit ostentativă în anumite cazuri, conduc fără echivoc la concluzia că atitudinea psihică a pârâtei faţă de acţiunile sale a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor.

Într-o altă speţă[38], s-a reţinut că vinovăţia judecătorului rezultă din modul în care acesta a înţeles să se manifeste şi să expună în mod public situaţia creată în legătură cu discuţiile generate la nivelul conducerii secţiei şi a instanţei unde funcţionează de o serie de sesizări privind comportamentul profesional a acesteia, astfel toate acestea conduc fără echivoc la concluzia că atitudinea psihică a judecătorului faţă de acţiunile sale a fost aceea de a prevedea rezultatele faptelor sale pe care chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor.

Dacă această abatere este săvârşită din culpă, ne aflăm în prezenţa unei culpe cu prevedere (uşurinţă) atunci când judecătorul sau procurorul prevede rezultatul manifestărilor sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că atingere onoarei, probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei nu se vor produce.

În situaţia în care judecătorul sau procurorul nu prevede rezultatul manifestărilor sale, deşi trebuia şi putea să prevadă că acestea aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, vorbim de comiterea abaterii disciplinare din culpă fără prevedere (greşeală).

Totodată, apreciem că mobilul care a determinat acţiunea judecătorului sau procurorului şi scopul urmărit de aceştia nu condiţionează existenţa laturii subiective a acestei abateri disciplinare, acestea putând însă a fi avute în vedere la individualizarea sancţiuni aplicate.

3. Forme. Modalităţi. Regim sancţionator

3.1. Forme

Abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 poate fi săvârşită printr-o acţiune sau printr-o inacţiune, prin care se nesocotesc ori se aduce atingere unor standarde de conduită unanim acceptate sau prin care se prejudiciază sistemului judiciar în ansamblul său.

În opinia noastră, această abatere disciplinară poate fi comisă printr-o inacţiune atunci când magistratul manifestă o atitudine pasivă, spre ex. nu refuză darurile oferite de anumite persoane interesate în obţinerea unei soluţii pozitive sau este impasibil la avantajele oferite, fie pentru sine, fie pentru alţii, dacă fapta nu constituie infracţiune.

Abaterea disciplinară se consumă în momentul în realizării acţiunii/inacţiunii prevăzute de norma legală şi a producerii rezultatului, prin care se afectează prestigiului justiţiei, a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării nu doar a imaginii publice a judecătorului sau procurorului în cauză, ci a întregii justiţii, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept.

3.2. Modalităţi

Abaterea disciplinară constând în manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, poate fi comisă în trei modalităţi simple, după cum urmează:
– manifestări care aduc atingere onoarei funcţiei de magistrat;
– manifestări care aduc atingere probităţii profesionale a magistraţilor;
– manifestări care aduc atingere prestigiului justiţiei.

3.3. Regim sancţionator

Abaterea disciplinară mai sus prezentată poate fi sancţionată cu una din sancţiunile disciplinare prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004[39], individualizarea sancţiunii urmând a fi făcută de către secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, după caz, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare şi cu circumstanţele personale ale judecătorului sau procurorului.

Potrivit art. 53 din Legea nr. 317/2004, în cazul în care s-a dispus excluderea din magistratură a unui judecător sau a unui procuror, hotărârea irevocabilă[40] se transmite Preşedintelui României, în vederea emiterii decretului de eliberare din funcţie.

În toate cazurile însă, recursul suspendă executarea hotărârii Secţiei Consiliului Superior al Magistraturii de aplicare a sancţiunii disciplinare.

[1] Publicată în M. Of., Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2012.
[2] www.just.ro
[3] A se vedea I. Gârbuleţ, Răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc, Revista română de executare silită nr. 1/2011, p.24-25;
[4] Este vorba de Legea nr. 303/2004privind statutul judecătorilor şi procurorilor; Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară; Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii precum şi de toate regulamentele adoptate în aplicarea acestor legi.
[5] Sub imperiul Legii nr. 92/1992 pentru organizare judecătorească existau 13 abateri disciplinare.
[6] Republicată în M. Of., Partea I nr. 170 din 25 iulie 1997.
[7] A se vedea Al. Ţiclea, Răspunderea disciplinară. Teorie şi jurisprudenţă, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 37.
[8] dexonline.ro.
[9] A se vedea O. Pârţac, Apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale a persoanei în Republica Moldova, pe www.ijc.md.
[10] Punctul 2.2. din Declaraţia privind etica judiciară de la Londra 2010, adoptată de Reţeaua Europeană a Consiliilor Judiciare, pe www.juridice.ro/wp-content/uploads/2010/12/etica-judiciara-Londra.doc.
[11] A se vedea Secrieru S., Staraşciuc R. Particularităţile apărării reputaţiei profesionale, Revista naţională de drept nr. 1, 2001, p. 47 apud O. Pârţac, op. cit., pe www.ijc.md.
[12] dexonline.ro.
[13] A se vedea R.C. Dicu, Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, în cadrul Conferinţei româno-franceze privind răspunderea magistraţilor, Bucureşti 16 mai 2011; T. Manea, Despre abaterea disciplinară a magistraţilor privind manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, pe www.juridice.ro
[14] Proiectul de la Bangalore al Codului de conduită judiciară – 2001 adoptat de Grupul judiciar de întărire a integrităţii magistraţilor, astfel cum a fost revăzut la masa rotundă a preşedinţilor de tribunal, care a avut loc la Palatul Păcii din Haga, 25 -26 noiembrie 2002.
[15] Art. 18 din Legea nr. 303/2004 are următorul conţinut: ”(1) Abaterile disciplinare ale auditorilor de justiţie de la îndatoririle ce le revin potrivit legii sau Regulamentului Institutului Naţional al Magistraturii se sancţionează disciplinar.
(2) Constituie abateri disciplinare:
a) desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor ce le revin;
b) atitudinile ireverenţioase faţă de colegi, personalul de instruire şi de conducere al Institutului Naţional al Magistraturii, precum şi faţă de persoanele cu care intră în contact în perioada efectuării stagiului;
c) absenţele nemotivate de la cursuri, dacă acestea depăşesc 8 ore într-o lună.
(3) Sancţiunile disciplinare aplicabile auditorilor de justiţie sunt:
a) avertismentul;
b) diminuarea bursei cu până la 15% pe o perioadă de la o lună la 3 luni;
c) diminuarea bursei proporţional cu numărul absenţelor nemotivate, dacă acestea depăşesc 8 ore într-o lună;
d) exmatricularea din Institutul Naţional al Magistraturii.
(4) Avertismentul se aplică, în scris, de directorul Institutului Naţional al Magistraturii şi poate fi contestat la consiliul ştiinţific al institutului.
(5) Sancţiunile prevăzute la alin. (3) lit. b), c) şi d) se aplică de Consiliul ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii.
(6) Hotărârile consiliului ştiinţific prevăzute la alin. (5) pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ şi fiscal competentă.
(7) În cazul exmatriculării din Institutul Naţional al Magistraturii, cel sancţionat este obligat să restituie indemnizaţia şi cheltuielile de şcolarizare.
(8) Procedura de constatare a abaterilor şi de aplicare a sancţiunilor disciplinare se stabileşte prin Regulamentul Institutului Naţional al Magistraturii”.
[16] A se vedea C. Mitrache, C.Mitrache, Drept penal român. Partea generală. Ediţia a VII-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2009, p. 122.
[17] Conform art. 28 din Noul Cod penal iresponsabilitatea este definită ca fiind fapta neimputabilă prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea să le controleze, fie din cauza unei boli psihice, fie din alte cauze.
[18]A se vedea, C. Danileţ, Răspunderea magistraţilor. Standarde internaţionale, pe cristidanilet.files.wordpress.com/2007/07/raspunderea-magistratilor1.pd.Autorul arată că Recomandarea nr. R (2010) 12 a fost adoptată de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei la 17 noiembrie 2010, se adresează statelor membre şi înlocuieşte R (1994) 12. Este documentul internaţional cu forţa imperativă cea mai mare în materie de standarde de independenţă, imparţialitate şi integritate a justiţiei.
[19] A se vedea lucrarea Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară. Comentariu asupra Principiilor de la Bangalore privind conduita judiciară. Editura C.H. Beck, 2010, p 41, traducere C. Danileţ.
[20] dexonline.ro.
[21] A se vedea T. Manea, Despre abaterea disciplinară a magistraţilor privind manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, pe www.juridice.ro
[22] Hotărârea nr. 4J din 12 martie 2014, Secţia pentru judecători a C.S.M., pe www.csm1909.ro
[23] Hotărârea nr. 3P din 3 septembrie 2013, Secţia pentru procurori a C.S.M., pe www.csm1909.ro
[24] Hotărârea nr. 4P din 17 septembrie 2013, Secţia pentru procurori a C.S.M., pe www.csm1909.ro
[25] Hotărârea nr. 16J din 16 octombrie 2013, Secţia pentru judecători a C.S.M., pe www.csm1909.ro
[26] Hotărârea nr. 1J din 22 ianuarie 2014, Secţia pentru judecători a C.S.M., pe www.csm1909.ro
[27] Hotărârea nr. 5P din 2 mai 2012, Secţia pentru procurori a C.S.M., pe www.csm1909.ro
[28] A se vedea T. Manea, Despre abaterea disciplinară a magistraţilor privind manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, pe juridice.ro; R.C. Dicu Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, în cadrul Conferinţei româno-franceze privind răspunderea magistraţilor, Bucureşti 16 mai 2011.
[29] Cele două articole din Constituţia României au următorul conţinut: ”Art. 26. Viaţa intimă, familială şi privată. (1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată. (2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.
Art. 30. Libertatea de exprimare. (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă. (3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii. (4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată. (5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării. (6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. (7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri. (8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.
[30] Cele două articole din Convenţia europeană a drepturilor omului au următorul conţinut: ”Art. 8. Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie 1.Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora”.
”Art. 10. Libertatea de exprimare 1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti”
[31] Hotărârea nr. 8P din 10 octombrie 2012, Secţia pentru procurori a C.S.M., pe www.csm1909.ro
[32] Hotărârea CEDO din 19 octombrie 2010.
[33] Hotărârea CEDO din 3 mai 1988.
[34] Hotărârea CEDO, Marea Cameră, din 28 octombrie 1999.
[35] Hotărârea CEDO din 26 februarie 2009.
[36] Hotărârea nr. 5P din 2 mai 2012, Secţia pentru procurori a C.S.M., pe www.csm1909.ro
[37] Hotărârea nr. 4J din 12 martie 2014, Secţia pentru judecători a C.S.M., pe www.csm1909.ro
[38] Hotărârea nr. 16J din 16 octombrie 2013, Secţia pentru judecători a C.S.M., pe www.csm1909.ro
[39] Art. 100 din Legea nr. 303/2004 arte următorul conținut: ”Sancţiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor şi procurorilor, proporţional cu gravitatea abaterilor, sunt:
a) avertismentul;
b) diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la 20% pe o perioadă de până la 6 luni;
c) mutarea disciplinară pentru o perioadă de până la un an la o altă instanţă sau la un alt parchet, situate în circumscripţia altei curţi de apel ori în circumscripţia altui parchet de pe lângă o curte de apel;
d) suspendarea din funcţie pe o perioadă de până la 6 luni;
e) excluderea din magistratură”.
[40] Potrivit art. 8 din Legea nr. 76/2012, de la data intrarii in vigoare a Codului de procedura civila, referirile din cuprinsul actelor normative la hotararea judecatoreasca „definitiva si irevocabila” sau, dupa caz, „irevocabila” se vor intelege ca fiind facute la hotararea judecatoreasca „definitiva”.

Judecător dr. Ioan GÂRBULEȚ
Inspector judiciar
Judecător Paula-Andrada COȚOVANU
Inspector judiciar

Aveţi cont profesional JURIDICE.ro?