« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Opinii

Discutii pe marginea RIL privind inlocuirea pedepsei amenzii
11.12.2007 | JURIDICE.ro, Lucian-Cosmin Manoloiu

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Prin Decizia nr. L (50) din 4 iunie 2007, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 775 din 15.11.2007, in dosarul nr. 22/2007, Inalta Curte de Casatie si Justitie, constituita in Sectiile Unite, in conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, s-a intrunit pentru a examina recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, referitor la aplicarea unitara a dispozitiilor art. 63/1 din Codul penal privind inlocuirea pedepsei amenzii, si, deliberand asupra recursului in interesul legii, in urma constatarii efectuate, potrivit art. 414/2 alin. (3) din Codul de procedura penala, a stabilit ca dispozitiile art. 63/1 din Codul penal se interpreteaza in sensul ca, in cazul inlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa inchisorii, pedeapsa ce se stabileste de instanta nu poate fi decat cu executare efectiva.

Pentru a pronunta aceasta decizie, Inalta Curte a retinut ca in practica instantelor judecatoresti s-a constatat ca nu exista un punct de vedere unitar in aplicarea dispozitiilor art. 63/1 din Codul penal privind inlocuirea pedepsei amenzii, astfel, unele instante, constatand ca persoana condamnata se sustrage cu rea-credinta de la executarea amenzii, au inlocuit-o cu pedeapsa inchisorii, dispunand suspendarea conditionata a executarii acestei pedepse, iar alte instante, dimpotriva, au inlocuit, intr-un astfel de caz, pedeapsa amenzii cu pedeapsa inchisorii si au dispus ca aceasta sa fie executata in mod efectiv.

Instanta suprema a stabilit ca cele care au aplicat in mod corect legea au fost instantele care au inlocuit, intr-un astfel de caz, pedeapsa amenzii cu pedeapsa inchisorii si au dispus ca aceasta sa fie executata in mod efectiv, motivandu-si solutia astfel:

“In adevar, in cuprinsul art. 63/1 din Codul penal, prin care este reglementata inlocuirea pedepsei amenzii, se prevede ca “daca cel condamnat se sustrage cu rea-credinta de la executarea amenzii, instanta poate inlocui aceasta pedeapsa cu pedeapsa inchisorii in limitele prevazute pentru infractiunea savarsita, tinand seama de partea din amenda care a fost achitata”.

Rezulta deci ca, reglementand modul de a se proceda atunci cand condamnatul se sustrage cu rea-credinta de la executarea pedepsei amenzii, legiuitorul a limitat atributiile ce revin instantei de judecata in aceasta privinta, restrangandu-le la dispozitia de inlocuire a amenzii si la stabilirea cuantumului pedepsei inchisorii, fara a-i da posibilitatea sa o reindividualizeze in ceea ce priveste modul de executare.

Or, cat timp reglementarile date suspendarii conditionate a executarii pedepsei si suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere, prin art. 81 – 86/6 din Codul penal, sunt cuprinse in cap. V privind individualizarea pedepselor din titlul III al partii generale a Codului penal, inseamna ca legiuitorul a atribuit instantei posibilitatea de a dispune o asemenea masura numai in cadrul operatiunii de ansamblu, de alegere si stabilire a pedepsei, in conformitate cu criteriile generale de individualizare prevazute in art. 72 din acelasi cod, iar nu ulterior condamnarii, pe cale incidentala, ca urmare a neexecutarii cu rea-credinta a unei anumite pedepse.

Asa fiind, instanta investita cu solutionarea chestiunii inlocuirii pedepsei amenzii, datorita sustragerii cu rea-credinta a celui condamnat de la executarea acelei pedepse, nu mai are latitudinea de a examina indinderea pedepsei amenzii, ce a fost fixata prin hotararea de condamnare, si nici de a dispune ca pedeapsa inchisorii, pe care o stabileste in cadrul operatiunii de inlocuire, in conformitate cu criteriile reglementate in art. 63/1 din Codul penal, sa fie executata intr-un alt mod decat cel hotarat definitiv cu ocazia judecarii cauzei.

A considera altfel ar insemna sa se incalce principiul deplinei suveranitati a judecatorilor care au fost investiti cu solutionarea cauzei si insusi principiul autoritatii de lucru judecat, ceea ce ar fi inadmisibil.”

In legatura cu cele retinute de catre instanta suprema, sunt de mentionat, in sustinerea aceluiasi punct de vedere, concluziile la care a ajuns aceeasi instanta, in trecut, in compunerea Sectiei penale a fostului Tribunal Suprem, prin decizia nr. 2682/1983 din data de 06.12.1983, cu privire la o cauza penala ce avea ca obiect recursul extraordinar introdus impotriva unei hotarari penale prin care o inculpata a fost condamnata la cate 3.000 lei amenda pentru savarsirea a doua infractiuni de furt prevazute de art. 210 Cod penal, dispunandu-se ca in baza art. 33 lit. a si art. 34 lit. c Cod penal aceasta sa execute pedeapsa amenzii de 3.000 lei, retinandu-se ca inculpata a sustras de la doua parti vatamate, care o gazduisera in prealabil, mai multe obiecte de imbracaminte si, intrucat inculpata s-a sustras cu rea-credinta de la executarea amenzii, o instanta inferioara a dispus, prin sentinta penala nr. 18/1983, ramasa definitiva prin nerecurare, inlocuirea pedepsei amenzii de 3000 lei cu 3 luni inchisoare. Totodata, potrivit art. 81 Cod penal, a fost suspendata conditionat executarea pedepsei inchisorii.

Pe marginea acestei situatii, fostul Tribunal Suprem, in decizia mentionata, a retinut ca suspendarea conditionata a executarii pedepsei este un mijloc de individualizare a acesteia si aplicare a pedepsei, cand sunt intrunite conditiile prevazute de art. 81 Cod penal, fiind apanajul instantei investite cu judecarea faptei savarsite de inculpat, iar in cauza suspusa judecatii recursului extraordinar, pentru infractiunile comise, inculpata a fost condamnata, printr-o hotarare ramasa definitiva, la o pedeapsa rezultanta de 3000 lei amenda, a carei executare nu a fost suspendata conditionat potrivit art. 81 Cod penal. Astfel, instanta de executare, constatand ca inculpata s-a sustras cu rea-credinta de la executarea amenzii, in mod corect a inlocuit aceasta pedeapsa cu pedeapsa inchisorii, in limitele prevazute pentru infractiunea savarsita, gresind, insa, suspendand conditionat executarea pedepsei amenzii, intrucat, in acest mod, a facut o noua individualizare a sanctiunii aplicate initial inculpatei, ceea ce este contrar legii.

Temeiul legal al masurii inlocuirii pedepsei amenzii il constituie textul art. 63/1 C. pen., conform caruia daca cel condamnat se sustrage cu rea-credinta de la executarea amenzii, instanta poate inlocui aceasta pedeapsa cu pedeapsa inchisorii in limitele prevazute pentru infractiunea savarsita, tinand seama de partea din amenda care a fost achitata, competenta sa solutioneze o asemenea cerere fiind instanta de executare, in acceptiunea art. 425 C. proc. pen. cu referire la art. 460 din acelasi cod, care se poate sesiza la cererea organului care executa amenda, potrivit legii, sau din oficiu.

Cu privire la aceasta masura, in literatura de specialitate (prof. univ. dr. Ion Neagu, in lucrarea Tratat de drept procesual penal – Partea speciala, aparut la editura Global Lex, Bucuresti, 2007, pag. 409) se mentioneaza ca in cazul inlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa inchisorii, instanta nu poate inlatura efectul circumstantelor atenuante constatate in favoarea condamnatului prin hotararea penala definitiva pusa in executare. In consecinta, ori de cate ori, in raport cu pedeapsa privativa de libertate prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita – ca pedeapsa unica sau alternativa -, instanta, conform art. 76 lit. e ipoteza I din C. pen. (care stipuleaza efectele circumstantelor atenuante in cazul cand minimul special al pedepsei inchisorii este de 3 luni sau mai mare, impunand ca pedeapsa sa fie coborata sub acest minim, pana la minimul general, sau sa aplice o amenda care nu poate fi mai mica de 250 lei), a avut posibilitatea sa pronunte fie inchisoarea, fie amenda, prin inlocuirea pedepsei amenzii, pedeapsa amenzii va fi inlocuita cu pedeapsa inchisorii, sub minimul special, pana la minimul general.

Totodata (op. cit. mai sus, pag. 410), daca insa, in raport cu pedeapsa privativa de libertate prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita – ca pedeapsa principala unica sau alternativa -, instanta, facand aplicarea dispoz. art. 76 lit. e ipoteza a II-a din C. pen., (cand minimul special este sub 3 luni, se aplica o amenda care nu poate fi mai mica de 200 lei) a fost obligata sa aplice pedeapsa amenzii, aceasta pedeapsa nu va putea fi inlocuita cu pedeapsa inchisorii in baza art. 631 C. pen., intrucat s-ar incalca principiul legalitatii incriminarii pedepsei, stabilit cu valoare de principiu in art. 2 C. pen., potrivit caruia legea prevede care fapte constituie infractiuni, pedepsele ce se aplica infractorilor si masurile ce se pot lua in cazul savarsirii acestor fapte, ridicat la rang de principiu fundamental in art. 23 alin. (12) din Constitutia Romaniei, revizuita, potrivit caruia nicio pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii.

In lumina principiilor de mai sus si a considerentelor ce preced, se impune a se mentiona imprejurarea ca in acord cu dispoz. inscrise in art. 425 C. proc. pen., instanta de executare, la cererea condamnatului, nu poate decat sa pronunte o hotarare de esalonare a platii amenzii, pe cel mult 2 ani, in rate lunare, iar in caz de neindeplinire a acestei obligatii, instanta putand proceda la punerea in executare a amenzii in conditiile stipulate de art. 425 alin. (3) C. proc. pen., respectiv va comunica un extras de pe acea parte din dispozitiv care priveste aplicarea amenzii organelor competente, in vederea executarii amenzii potrivit dispozitiilor legale privind executarea silita a creantelor fiscale si cu procedura prevazuta de aceste dispozitii, in speta in cazul in care cel condamnat este incadrat in munca sau realizeaza venituri din alte activitati sau este pensionar, instanta va comunica unitatii care efectueaza plata salariului sau a oricarui venit din munca ori organului care dispune efectuarea platii pensiei, cuantumul amenzii de executat si dispozitia de a efectua retinerile in contul amenzii si de a le varsa la bugetul de stat, si, respectiv in cazul in care cel condamnat nu se afla in vreuna din situatiile mentionate mai sus, comunica organului financiar al primariei localitatii de domiciliu a condamnatului un extras de pe acea parte din dispozitiv care priveste aplicarea amenzii.

Totodata, in ipoteza in care cel condamnat se sustrage cu rea-credinta de la executarea amenzii, instanta poate inlocui aceasta pedeapsa cu pedeapsa inchisorii in limitele prevazute pentru infractiunea savarsita, tinand seama de partea din amenda care a fost achitata, masura inlocuirii putand fi dispusa numai in cazul in care pedeapsa amenzii era prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita in mod alternativ cu pedeapsa inchisorii.

Acest punct de vedere este sustinut si de imprejurarea ca in raport de dispozitiile art. 72 C. pen., privind criteriile generale de individualizare a pedepselor, la stabilirea si aplicarea pedepselor se tine seama de dispozitiile partii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsa fixate in partea speciala, de gradul de pericol social al faptei savarsite, de persoana infractorului si de imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala, iar cand pentru infractiunea savarsita legea prevede pedepse alternative, se tine seama de dispozitiile alineatului precedent atat pentru alegerea uneia dintre pedepsele alternative, cat si pentru proportionalizarea acesteia.

Individualizarea judiciara a pedepselor nu se poate face decat in cadrul solutionarii unui raport de conflict penal si nu ulterior cu ocazia punerii in executare a hotararilor penale, altfel ar fi incalcat principiul non bis in idem, iar cazurile in care se poate rejudeca o cauza penala sunt limitativ prevazute de lege tocmai pentru eliminarea arbitrariului si pentru suprimarea abuzurilor in acest sens, avand in vedere ca organele judiciare sunt obligate de a anexa la dosarul cauzei atat probe ce acuza persoana cit si cele care o dezvinovatesc, astfel exercitand si unele functii de aparare, ce reies din principiul procesului penal – cercetarea sub toate aspectele, completa si obiectiva a circumstantelor cazului.

Individualizarea judiciara constituie o operatiune prin care pedeapsa trebuie sa reflecte evaluarea coroborata a tuturor elementelor care caracterizeaza o cauza, in acest sens fiind necesara examinarea si retinerea aspectelor semnificative din starea de fapt, instanta trebuind sa retina in mod corect starea de fapt si incadrarea juridica a pedepselor stabilite intr-un cuantum corespunzator cu criteriile stabilite de art. 72 Cod penal.

La stabilirea si aplicarea pedepselor trebuie avute in vedere atat imprejurarile in care au fost savarsite faptele cat si datele care ii caracterizeaza pe inculpati, iar referitor la acestea, in raport cu prevederile art. 72 din Codul penal, la stabilirea pedepselor, cat si la executarea lor, instantele trebuie sa ia in considerare atat gradul concret de pericol social al faptelor savarsite, cat si datele personale ale inculpatului, daca nu cumva acesta nu se confrunta pentru prima data cu rigorile legii penale, fiind recidivist, daca are probleme de sanatate si daca pedeapsa este de natura a contribui la realizarea functiilor si a scopului acesteia, prevazute de art. 52 din Codul penal, respectiv prevenirea savarsirii de noi infractiuni, prin executarea pedepsei urmarindu-se formarea unei atitudini corecte fata de munca, fata de ordinea de drept si fata de regulile de convietuire sociala, iar executarea pedepsei sa nu cauzeze suferinte fizice si nici sa injoseasca persoana condamnatului.

Or, aceasta individualizare a pedepselor nu se poate face decat cu ocazia solutionarii unei cauze supuse judecatii si nu ulterior condamnarii, pe cale incidentala, ca urmare a neexecutarii cu rea-credinta a unei anumite pedepse, asa cum bine a retinut si Inalta Curte de Casatie si Justitie in decizia ce face obiectul discutiei de fata.

In privinta principiului non bis in idem, se impune a fi precizat faptul ca autoritatea de lucru judecat face parte din limitarile justificate ale dreptului de acces la o instanta, contribuind la respectarea securitatii raporturilor juridice si a echitatii procedurii. Cu toate acestea, autoritatea de lucru judecat nu afecteaza substanta dreptului de a avea acces la o instanta, in masura in care instanta s-a pronuntat asupra temeiniciei acuzatiei in materie penala in cadrul procesului penal. Nu se poate lua in discutie incalcarea art. 6 alin. 1 din Conventia E.D.O. decat in cazul in care principiul autoritatii de lucru judecat ar fi aplicat in mod gresit de catre instante.

Exceptia lucrului judecat constituie o limitare a dreptului de acces la justitie, care respecta cerintele impuse de jurisprudenta Curtii E.D.O. in materie. Mai exact, ea urmareste un scop legitim, si anume securitatea raporturilor juridice, existand un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul vizat (Stubbings si altii impotriva Regatului Unit, Hotararea din 22 octombrie 1996, Culegere de hotarari si decizii 1996 – IV, p. 1502, § 50, Ashingdane impotriva Regatului Unit, Hotararea din 28 mai 1985, seria A nr. 93, p. 24, § 57, si Levages Prestations Services impotriva Frantei, Hotararea din 23 octombrie 1996, Culegere de hotarari si decizii 1996-V, p. 1543, § 40).

Curtea E.D.O. a statuat deja ca art. 6 alin. 1 din C.E.D.O. garanteaza tuturor persoanelor dreptul ca o instanta sa analizeze orice contestatie legata de drepturi si obligatii cu caracter civil si acuzatie in materie penala (Golder impotriva Regatului Unit, Hotararea din 21 februarie 1975, seria A nr. 18, p. 18, § 36).

In sine, acest punct de vedere respecta in mod necesar imperativele art. 6 alin. 1 din Conventie, fiind suficient pentru a-i asigura persoanei “dreptul la o instanta”, tinand cont de principiul de preeminenta a dreptului intr-o societate democratica (F.E. impotriva Frantei, Hotararea din 30 octombrie 1998, Culegere de hotarari si decizii 1998 – VIII, p. 3349, § 44, si Yagtzilar si altii impotriva Greciei, nr. 41.727/98, § 23, CEDO 2001 – XII).

Desigur, dreptul de acces la justitie nu este absolut; el poate permite restrictii admise implicit, intrucat, prin chiar natura sa, este reglementat de catre stat. Elaborand o astfel de reglementare, statele se bucura de o anumita marja de apreciere. Totusi, restrictiile aplicate nu pot limita accesul persoanei intr-o asemenea maniera sau pana intr-acolo incat dreptul sa fie atins in insasi substanta sa. In plus, aceste restrictii nu sunt conforme cu art. 6 alin. 1 din Conventie decat daca urmaresc un scop legitim si daca exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul vizat (F.E. impotriva Frantei mentionata mai sus, p. 3350, § 46, si Yagtzilar si altii mentionata mai sus, § 26).

Pe de alta parte, principiul legalitatii procesului penal, presupune ca procesul penal este o activitate reglementata de lege, desfasurata de organele competente, cu participarea partilor si a altor persoane, in scopul constatarii la timp si in mod complet a faptelor ce constituie infractiuni, astfel ca oricare persoana care a savirsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nicio persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere, partile avand dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil, iar prin dreptul la un proces echitabil trebuind inteles ca organele judiciare au si obligatia de a asigura conditiile pentru desfasurarea unui astfel de proces.

Despre Lucian-Cosmin Manoloiu >>

Cuvinte cheie:
Secţiuni/categorii: Opinii

Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD