Mesajul secretarului de stat al MJ cu ocazia lansării proiectului de consolidare a sistemului judiciar din România
30 mai 2014 | JURIDICE.ro
Ministerul Justiției a dat publicității joi, 29 mai 2014, un comunicat privind participarea secretarului de stat Simona-Maya Teodoriu, în calitate de reprezentant al Ministerului Justiției, la conferința „Medierea pentru judecători și procurori”, ce a avut loc la sediul Institutului Național al Magistraturii. Evenimentul a marcat și lansarea proiectului „Întărirea capacității sistemului judiciar românesc de a răspunde provocărilor noilor schimbări legislative şi instituționale”, implementat de Consiliul Superior al Magistraturii în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014.
Secretarul de stat Simona-Maya Teodoriu a subliniat importanța deținută de acest proiect în sprijinirea eforturilor depuse de Institutul Național al Magistraturii în formarea profesională a magistraților în această perioadă de tranziție până la aprobarea și implementarea programelor operaționale necesare accesării fondurilor structurale pentru sistemul judiciar. Reprezentantul Ministerului de Justiție și-a exprimat totodată și aprecierea față de Regatul Norvegiei, pentru disponibilitatea de a oferi asistență nerambursabilă sistemului judiciar, inclusiv prin investiții în infrastructura fizică şi în echipamente.
Cu privire la tema abordată astăzi, respectiv medierea, Simona-Maya Teodoroiu a declarat: „putem profita de evenimentul de astăzi şi de expertiza excelentă oferită de Norvegia, dar şi de Consiliul Europei, pentru a stabili o abordare corelată între instituțiile sistemului judiciar pentru susținerea şi promovarea în continuare a mijloacelor alternative de soluționare a disputelor, împreună cu Consiliul de Mediere, Uniunea Națională a Barourilor de Avocați și Uniunea Națională a Notarilor Publici”.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro