Varia
JURIDICE

CLIFFORD CHANCE: 70 de parteneri şi counseli s-au întâlnit, săptămâna trecută, la Bucureşti


3 iunie 2014 | JURIDICE.ro
Secţiuni: VARIA
JURIDICE - In Law We Trust
UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

CLIFFORD CHANCE a organizat o întâlnire regională de management la Bucureşti, săptămâna trecută, cu participarea a 70 de parteneri şi counseli CLIFFORD CHANCE din Europa Centrală şi de Est (birourile din Bucureşti, Varşovia, Praga, Kiev şi Moscova), precum şi din vestul Europei (Amsterdam, Frankfurt, Luxemburg, Madrid, Milano, Munchen şi Londra). La eveniment au participat şi cei doi lideri globali Matthew Layton, noul Global Managing Partner, şi Malcolm Sweeting, Global Senior Partner.

Partenerii CLIFFORD CHANCE au discutat strategia regională, promovarea de noi parteneri, provocările şi oportunităţile pe care Firma le are în regiune, precum şi modalităţile de acoperire efectivă a regiunii.

„Am fost onoraţi de prezenţa lui Matthew şi Malcolm la această reuniune, precum şi de participarea impresionantă a colegilor din Europa Centrală şi de Est şi din birourile vest-europene. Fiind una dintre cele mai puternice case de avocatură din regiune, CLIFFORD CHANCE continuă să îşi consolideze prezenţa, prin efortul combinat al birourilor sale. Având în vedere provocările cu care se confruntă clienţii noştri, precum şi dinamica unei economii globalizate, este esenţial să intensificăm colaborarea dintre echipele noastre naţionale şi să rămânem flexibili la nevoile companiilor pe care le asistăm”, spune Daniel Badea, Managing Partner al biroului CLIFFORD CHANCE de la Bucureşti.

Despre CLIFFORD CHANCE

CLIFFORD CHANCE este una dintre cele mai importante case de avocatură din lume, cu 36 de birouri în 26 de ţări şi 3.300 de avocaţi. Are mai mult de 250 de avocaţi în regiune în Bucureşti, Istanbul, Kiev, Moscova, Praga şi Varşovia.

Clifford Chance este prezentă în România din 2006 şi operează în prezent sub denumirea CLIFFORD CHANCE BADEA. Biroul din Bucureşti se implică în mod constant în tranzacţii complexe de împrumuturi sindicalizate, finanţări, restructurări, emisiuni de eurobonduri şi de acţiuni pe pieţe internaţionale de capital, instrumente financiare derivate, achiziţii de companii de către investitori strategici sau fonduri de private equity, proiecte de infrastructură şi autostrăzi, investiţii imobiliare, precum şi litigii şi arbitraje interne şi internaţionale.
Firma ocupă locul întâi în topul caselor de avocatură din România (Tier 1) la secţiunile Banking & Finance şi Capital Markets, în cele mai recente ediţii Legal500, Chambers Global şi IFLR1000. Totodată, casa de avocatură are o echipă puternică în aria de practică Corporate și M&A, fiind plasată pe primul palier (Legal500), respectiv pe palierul doi (Chambers Global şi IFLR1000). De asemenea, ghidul IFLR1000 poziţionează casa de avocatură pe primul loc şi la secţiunea Project Finance.

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice


Cont profesional
JURIDICE Comunicare









Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
© 2003-2023 J JURIDICE.ro