ICCJ. Legea generală vs. legea specială
06.06.2014 | Corina CIOROABĂ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că înlăturarea de la aplicare a legii generale ori de câte ori există o dispoziţie specială într-o materie dată, nu trebuie să fie expresă, fiind de la sine înţeleasă, întrucât este consecinţa directă a principiului specialia generalibus derogant. Ca o consecinţă a acestui principiu, nu este permisă convenţia părţilor care să impună aplicarea legii generale, înlăturând de la aplicare dispoziţia specială mai restrictivă, având în vedere limitele instituite de dispoziţiile art. 5 C. civ., în care se poate manifesta libertatea de a contracta a părţilor. În speţă, părţile unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în procedura de privatizare au prevăzut că răspunderea pentru evicţiune a vânzătorului va fi angajată în condiţiile dreptului comun – art. 1336 şi urm. C. civ., iar, în această situaţie, Înalta Curte a decis că este întemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii în stabilirea răspunderii pentru evicţiune a vânzătorului, datorită faptului că, în acest domeniu, art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 cuprinde o reglementare specială a acestei obligaţii de garanţie. (Decizia nr. 962 din 12 martie 2014 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect pretenţii)
