Secţiuni » Flux noutăţi
Flux noutăţi
Comunicate profesioniştiEvenimenteRecrutareBarouriExecutoriNotariatSistemul judiciarJURIDICE NEXT

Curtea de Conturi a României a aniversat 150 de ani de la înființare
10.06.2014 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content
JURIDICE - In Law We Trust

Curtea de Conturi a României a aniversat vineri, 6 iunie 2014, 150 de ani de la înființare, în cadrul unui eveniment ce a avut loc la Palatul Parlamentului și la care au luat parte înalți demnitari ai statului român precum și delegații străine reprezentând Instituții Supreme de Audit (SAI-uri) din statele membre EUROSAI (Organizația Europeană a Instituțiilor Supreme de Audit), cât și SAI-uri membre ale grupurilor regionale ale INTOSAI (Organizația Internațională a Instituțiilor Supreme de Audit, potrivit unui comunicat.

La ceremonie a participat și Traian Băsescu, Președintele României, care a declarat: ”Curtea de Conturi controlează formarea, administrarea şi utilizarea resurselor financiare ale statului şi a instituţiilor publice. Este misiunea fundamentală a Curţii de Conturi, aşa cum ea este proiectată prin Constituţia din 1991. Între timp, Curtea de Conturi a dobândit noi atribuţiuni, iar în 2002, Curtea de Conturi a României primeşte misiunea de a veghea, de a audita, nu numai banii bugetului de stat, dar şi fondurile de preaderare şi, pe urmă, fondurile alocate de Uniunea Europeană, României. Din acest moment Curtea de Conturi devine un partener al instituţiilor europene, în primul rând. Misiunea Curţii de Conturi de-a lungul timpului a fost legată de promovarea responsabilităţii, a corectitudinii şi a celor mai bune practici în gestionarea performantă a banului public”.

În finalul discursului său, șeful statului a afirmat: ”Aş spune în încheiere că avem o Curte de Conturi competentă, utilă, care contribuie la îndreptarea erorilor din administraţie pentru că erorile sunt adesea inerente în instituţii mari. Important este ca lucrurile să fie tratate de instituţiile auditate cu seriozitate, cu responsabilitate, iar atunci când nu o fac trebuie să meargă în faţa justiţiei pentru că banul public nu este al ordonatorului de credite, ci este ban public şi el trebuie să aducă eficienţă maximă în utilizarea lui. Vă mărturisesc că, în fiecare an, citesc cu atenţie raportul Curţii de Conturi. El este o oglindă a modului cum instituţiile de la nivel central şi de la nivel local, agenţiile guvernamentale utilizează banul public. Trebuie să remarc progrese extraordinare în calitatea rapoartelor, de zece ani, în fiecare an citesc acest raport. Este o evoluţie extrem de pozitivă în calitatea rapoartelor, în precizia rapoartelor, în soluţiile de îndrumare pe care le dă Curtea de Conturi a României. Important este ca instituţiile să ţină cont de recomandările Curţii de Conturi. În semn de respect pentru activitatea Curţii de Conturi a României, am decorat toată conducerea Curţii de Conturi, precum şi peste 120 de salariaţi ai acestei instituţii, salariaţi care trudesc cu responsabilitate la corecta utilizare a banului public. Mulţumesc Curţii de Conturi a României.”

:: discursul integral al Președintelui

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti